• delimitări conceptuale;
  • factori de influenţă

 

Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, constituie, în multe situaţii, mobilul determinant al efectuării actului turistic.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a infrastructurii sale tehnice.

Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară (produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.

Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.

În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.

Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată, ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

            Distincţia care trebuie evidenţiată între oferta şi producţia turistică porneşte de la definirea celor doi termeni. Astfel

- oferta turistică este reprezentată de cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, ansamblul bunurilor materiale şi serviciilor destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ facilităţi).

-producţia turistică este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul turistic şi bunurile materiale şi care se materializează într-un consum efectiv.

            Deci oferta presupune nu numai producţia turistică, ci şi existenţa factorilor naturali.

            Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de o serie de particularităţi, care o diferenţiază de aceeaşi relaţie existentă pe piaţa bunurilor materiale:

-     producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piaţa bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producţia;

-     oferta turistică există şi independent de producţie, pe când producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detaşa de existenţa unei producţii;

-     structura ofertei turistice nu coincide întodeauna cu structura producţiei turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri reflectă structura producţiei respective;

-     oferta turistică e fermă – există atât timp cât există şi elementele care o compun, pe când, producţia turistică e efemeră, ea există atât timp cât se manifestă consumul şi încetează o dată cu încheierea acestuia.

Relaţia dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiţionare reciprocă, oferta fiind sursă a producţiei turistice iar producţia fiind cea care dă viaţă, mobilizează oferta.

Caracteristicile ofertei

            Aşa cum rezultă şi din definiţiile prezentate, oferta turistică are:

  • un caracter complex şi eterogen, fiind alcătuită din mai multe componente, care se pot structura astfel:

-     potenţialul turistic, ca element de atracţie a cererii turistice format din totalitatea resurselor naturale şi antropice ale unei zone;

-     echipamentul turistic, alcătuit din ansamblul activelor fixe şi circulante care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor;

-     serviciilor prestate turiştilor şi bunurilor oferite acestora spre consum, bunuri cu destinaţie turistică exclusivă;

-     forţa de muncă, cea care transformă din potenţiale în efective celelalte elemente sus-menţionate.

Complexitatea ofertei turistice (şi a producţiei, în egală măsură), este dată şi de numărul mare de prestatori sau „fabricanţi” ai produselor turistice. Faptul că produsul turistic este format dintr-un ansamblu de servicii, fiecare cu specificul său, face aproape imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestaţiilor generate de consumul turistic. De aceea, prestatorii sunt puternic specializaţi, au profile diferite, uneori chiar interese diferite şi cel mai adesea un mod de organizare distinct. Astfel, la realizarea produsului turistic participă societăţi comerciale care au ca obiect de activitate cazarea, masa, transportul, agrementul, „fabricarea” călătoriilor turistice (tour-operatorii), de asemenea pot participa organisme şi asociaţii cu vocaţie socială, organisme locale şi teritoriale etc.

            Pe lângă această specializare puternică a prestaţiilor de servicii turistice, trebuie să menţionăm şi faptul că între aceştia predomină întreprinderile mici şi mijlocii, fapt care a şi dus la  o fărâmiţare excesivă a ofertanţilor de servicii turistice. Aşa cum se poate constata, însă acesta nu exclude posibilitatea regrupării lor în organisme puternice, bine individualizate, care pot domina piaţa turistică, la un moment dat.

            O altă caracteristică a ofertei turistice, cu multiple implicaţii în realizarea actului turistic, o reprezintă

  • rigiditatea.Această particularitate este datorată, în primul rând, inadaptabilităţii (adaptabilităţii reduse) la variaţiile atât cantitative cât şi calitative ale cererii turistice.

            Imposibilitatea deplasării ofertei, care presupune mobilitatea consumatorului şi nu a produsului turistic, constituie o altă particularitate a ofertei turistice. De asemenea, oferta turistică nu poate fi stocată – odată neconsumată, ea se pierde-, aspect care presupune cheltuieli suplimentare pentru agenţii economici ofertanţi în sensul promovării produselor turistice şi adaptării acestora la mutaţiile intervenite în structura cererii.

            Oferta turistică este dependentă de echipamentele turistice, de numărul şi structura forţei de muncă. Investiţiile, atât materiale, cât şi umane, în industria turistică, sunt foarte costisitoare, fapt care nu permite înlocuirea rapidă a acestora pentru a se adapta la mobilitatea cererii turistice.

            După cum se poate observa din analiza caracteristicilor ofertei şi producţiei turistice, neconcordanţa în timp şi spaţiu a cererii cu oferta turistică poate fi generatoarea  unor efecte economice şi sociale de mare amploare, ce se concretizează în: satisfacerea necorespunzătoare a turiştilor, neutilizarea echipamentelor turistice şi ca atare, prelungirea duratei de amortizare a acestora şi încetinirea ritmului de înlocuirea a capacităţilor uzate fizic sau moral etc.

            Dar, prin eforturile conjugate ale organizatorilor şi prestatorilor de servicii turistice, printr-o bună cunoaştere a tendinţelor în evoluţia cererii turistice, se poate profita, în anumite limite, de o altă caracteristică

  • posibilitatea substituirii unui tip de ofertă cu altul. Acestea presupune însă ca şi motivaţiile turistice să se poată substitui la un moment dat, dar mai ales ca elementele componente ale ofertei să aibă un caracter polifuncţional, să satisfacă alternative de consum diverse.

Oferta turistică

            Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului turistic, respectiv: potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice, diversitatea bunurilor materiale(industriale, alimentare), infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare(preţ, înlesniri etc.)[1]. În această accepţie, se  poate spune că oferta integrează ansamblul resurselor economice mobilizate în calitate de factori ai producţiei turistice.

Oferta turistică este considerată a fi : „ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea”, sau, mai complex privită: „elementele de atracţie care motivează călătoria şi cele destinate să asigure valorificarea primelor”

O definiţie mai cuprinzătoare a ofertei turistice este următoarea: ,, totalitatea resurselor naturale şi antropice, împreună cu echipamentele de producere şi comercializare a produselor turistice, bunurile şi serviciile destinate consumului turistic, condiţiile de comercializare a acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară activităţii turistice.

Practic, oferta turistică  a unei ţări, zone  sau staţiuni turistice cuprinde totalitatea elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un moment dat prin stimularea cererii turistice, dar şi infrastructura tehnico-materială care permite valorificarea resurselor turistice.

 

 

Elementele structurale ale ofertei pot fi grupate în două categorii:

  • Elemente de atracţivitate, existente la un moment dat numai potential (resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice). Ele nu au aceiasi valoare turistica in tot timpul anului, ci au variabilitate in timp, determinand sezonalitatea ofertei
  • Elementele funcţionale, alcătuite din echipamentul şi serviciile care fac posibilă desfăşurarea producţiei turistice.

Particularităţile ofertei turistice

  • Complexitatea- se referă la structură, elementele componente referindu-se la atracţia turistică şi elementele funcţionale;
  • Rigiditatea- se referă la imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate, la variaţiile sezoniere;
  • Substituirea- se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri decât cel sezonier.

 

 

 

 

Oferta turistică se împarte în două categorii:

  • Oferta turistică primară- este reprezentată de totalul resurselor naturale de interes turistic şi se deosebeşte prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial;
  • Oferta turistică secundară- este reprezentată de totalitatea resurselor turistice create de om (antropice).

În funcţie de resursele naturale oferta are anumite limite de odin temporal, putând avea caracter permanent sau sezonier.

Diversificarea produselor turistice clasice a cunoscut în perioada 1995-1998 o amploare datorită căreia acelaşi produs turistic poate fi găsit azi într-o multitudine de variante, combinate cu oferta de produse turistice noi.

Produsele turistice pot fi grupate în forme de voiaj determinate de scopul principal al călătoriei, în funcţie de care pot fi identificate mai multe tipuri de turism:

  • Turism cultural- este efectuat cu scopul lărgirii cunoştiinţelor despre istorie, artă, monumente

religioase, vestigii şi apropierea de diferite culturi şi oameni. Alţi turişti sunt interesaţi de cele

mai moderne construcţii, invenţii de utiltimă oră, etc.

  • Turism de afaceri- este o formă de turism care include călătorii în interes oficial, vizitele angajaţilor sau ale altor persoane în interes comercial sau de altă natură, participarea la târguri şi expoziţii, conferinţe, convenţii şi călătorii stimulatoare
  • Turism sportiv- este o formă a turismului de agrement, motivat de dorinţa de a învăţa şi de a practica diferite activităţi sportive
  • Turismul de odihnă- are un caracter mai puţin dinamic decăt celelalte forme de turism, cu un sejur mai lung, petrecut la o destinaţie determinată, care oferă condiţii naturale adecvate;
  • Turismul de tratament- este o formă specifică a turismului de odihnă, legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice sau infrastructurii de îngrijire a sănătăţii;
  • Turism rural- activitatea turistică desfăşurată şi condusă de populaţia locală şi bazată pe potenţialul natural şi antropic local;

            Producţia turistică reprezintă ,,ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentul de producţie şi bunurile materiale, şi care, în cadrul unei ambianţe specifice se materializează într-un consum efectiv”.

Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei. Oferta turistică este fermă, există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în structura ei, pe când producţia turistică este efemeră ,există cât timp se manifestă consumul şi se întrerupe odată cu întreruperea consumului.

Această relaţie specială dintre oferta turistică şi producţia turistică reliefează rolul principal al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei în mobilizarea ofertei date.

Determinanţi ai ofertei turistice:

Teritoriul- reprezinta elementul indispensabil al ofertei, intrucat spatiul se constituie in suport al acesteia. In turism, teritoriul este definit atat sub aspect cantitativ prin capacitatea de primire a teritoriului dar si sub aspect calitativ prin atractivitatea sau valoarea turistica a acestuia, care poate fi naturala sau creata.

Capacitatea optima de primire exprima numarul maxim de turisti ce pot fi primiti de un teritoriu fara a prejudicia mediul geografic si social. Atractivitatea teritoriului creste o data cu distanta, insa apare un punct de la care atractivitatea scade ca urmare a costului ridicat al transportului si oboselii determinate de parcurgerea distantei.

 Atractivitatea teritoriului turistic poate fi evaluata luand in cosiderare urmatoarele elemente: 

      -Accesibilitatea: asezare geografica, cai de acces, mijloace de transport

      -Conditii de relief: trepte de relief, rauri, lacuri, monumente ale naturii, rezervatii si parcuri - 

-Conditii meteorologice: climatul si sezonalitatea, precipitatii, vanturi, puritatea aerului, frecventa zilelor insorite, durata si grosimea stratului de zapada.

  -Frumusetea peisajului natural.

     -Valoarea terapeutica si volumul unor elemente naturale  izvoare de ape minerale si termale, namoluri terapeutice, microclimat si topoclimat.

  -Patrimoniul cultural-istoric: vestigii si locuri istorice, monumente istorice, de arta, etnografie si folclor, traditii si obiceiuri.

 -Conditii demografice: numarul, structura si dinamica populatiei, forta de munca, migratia.

  • Sectorul terţiar- se constituie in elementul determinant al ofertei turistice intrucat grupeaza activitati de prestare de servicii care reprezinta premize si factori pentru dezvoltarea ofertei turistice. Diversitatea ofertei turistice este data de proportia in care se combina cele cinci categorii de servicii cuprinse in prestatia turistica:

   ¡     activitatea de organizare si comercializare a ofertei turistice

   ¡     activitatea de transport

   ¡     activitatea de cazare si restaurare

   ¡     activitati producatoare si distribuitoare de bunuri de consum turistic

   ¡     activitatea de agrement, tratament.

  • Baza tehnico-materială- cuprinde echipamentul turistic sau capacitatea de productie a ofertei turistice care, impreuna cu forta de munca, creeaza premizele necesare desfasurarii activitatii turistice. Baza tehnico-materiala a cazarii este importanta pentru ca nu este de conceput un consum turistic fara utilizarea unuia dintre elementele materiale ale capacitatii de cazare. De dimensiunea si structura bazei tehnico-materiale a cazarii depind si celelalte elemente functionale ale ofertei turistice.

Dimensiunile bazei tehnico-materiale a cazarii se apreciaza in numar de locuri, paturi sau camere folosite pentru "innoptare".Structurile de cazare turistica cuprind structuri hoteliere, extrahoteliere si nepermanente. Cazarea extrahoteliera include resedintele secundare, apartamentele mobilate, unitati sociale de cazare. Structurile de cazare nepermanente includ campingul. vasele de agrement.

Oferta turistica este formata dintr-un grup de elemente existente la un moment dat numai potential (oferta potentiala), si dintr-un grup de elemte prin intermediul carora aceasta este pusa in valoarea (oferta reala).

Unele elemente sunt create de activitatea umana, altele sunt naturale. Unele isi sporesc valoarea in timp (in special cele istorice), devenind tot mai atractive, interventia omului fiind de conservare si ameliorare a valorii lor, altele se uzeaza fizic si moral, trebuind sa fie produse si reproduse in permanenta.

Modul acesta propriu de existenta al ofertei ii conferta o serie de trasaturi care particularizeaza insasi produsul turistic si determina in mare masura modul concret in care se realizeaza concordanta cu cererea de servicii turistice. Elementele constitutive ale ofertei turistice satisfac un mare numar de nevoi, fiind foarte diferite ca mod de prezentare, fiecare element constituidu-se de fapt intr-o oferta separata. Aceasta imprima ofertei un caracter

eterogen si complex.

Oferta turistica este rigida intrucat pentru a putea fi consumata este necesara deplasarea consumatorului si nu a produsului, ia nu se poate stoca, iar oferta potentiala de servicii nevalorificata intr-o perioada echivaleaza cu diminuarea coeficientului de utilizare a bazei tehnico materiale.

Rigiditatea ofertei decurge si din imposibilitatea adaptarii sale permanente la variatiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice si la variatiile calitative ale cererii determinate de diversificarea motivatiilor. Acest lucru are consecinte importante asupra eficientei si riscurilor investitiilor in oferta turistica.

 

Principalii factori care determina nivelul si structura ofertei turistice sunt:

  1. Factori naturali si antropici (factori naturali de clima, resurse naturale si antropice, fauna si flora etc.).

Cu anumite exceptii, pentru ca un anumit spatiu sa fie atractiv si sa aiba valoare turistica, el trebuie sa ofere anumite conditii, fie naturale, cum ar fi: peisaje naturale frumoase si nepoluate, configuratie geografica echilibrata, conditii meteorologice prielnice, fauna rara etc., fie antropice, respectiv resurse de patrimoniu cultural, religios, arhitectural etc., de natura muzeelor, cladirilor istorice, manastirilor etc..

Exista insa pericolul ca anumite zone turistice sa se supraaglomereze, iar prin valorificarea excesiva a unor resurse turistice sa se degradeze patrimoniul -natural, in special- si sa se diminueze interesul anumitor categorii de turisti, cum ar fi iubitorii de arta sau cei care practica turismul ecologic.

  1. Factori economici si tehnici (nivelul de dezvoltare a sectorului tertiar, baza tehnico-materiala turistica).

Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor in general si al turismului, in special, se afla in stransa legatura cu nivelul de dezvoltare economica de ansamblu. Dimensiunea sectorului tertiar si aportul acestuia la

crearea produsului intern brut, ponderea populatiei ocupate in acest sector, nivelul resurselor materiale si financiare alocate, indica, fara dubii, gradul de dezvoltare a unei societati.

Cresterea volumului de activitate in sectorul tertiar constituie, in mod paradoxal, nu numai premizele, ci si factorii dezvoltarii ofertei de servicii turistice; anumite servicii, desi destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societatii, contribuie la formarea ofertei turistice (servicii de transport si telecomunicatii, servicii medicale etc.).

Pe de alta aparte, oferta turistica depinde de marimea, structura si calitatea bazei tehnico-materiale (in care sunt incluse structurile de cazare, alimentatie publica, tratament si agrement) , ale carei dimensiuni depind de resursele materiale si financiare investite, precum si de tehnologia prin care este generata. In general, prin intermediul unor echipamente bine dezvoltate, care incorporeaza tehnologii de ultima ora, se poate suplini cu succes lipsa resurselor naturale (un parc de distractii bine echipat poate atrage turistii la fel de bine ca si resursele naturale originale; un exemplu in acest sens poate fi Apraterul in Austria).

  1. Factori umani.

Calitatea resurselor umane care activeaza in turism poate influenta in mod considerabil oferta turistica. Ponderea importanta detinuta de forta de munca in turism particularizeaza aceasta activitate si influenteaza chiar atractivitatea turistica. Personalul bine pregatit din punct de vedere profesional, cu o inalta constiinta morala, constient de raspunderea care ii revine in actul prestatiei, contribuie in mod direct la realizarea unei calatorii turistice reusite si la cresterea prestigiului prestatorilor de servicii turistice.

Determinantii ofertei turistice(factorii care influenţeazã oferta turisticã)
 1)Preţul ofertei turistice-direct proporţional cu oferta(vânzãtorii cresc oferta dacã sunt stimulaţi de un preţ ridicat)
 2)Costul consumului de produse turistice-invers proporţional cu oferta (vânzãtorii doresc cheltuieli cât mai scãzute pentru a-şi putea maximiza profitul)
 3)Cererea de consum turistic-direct proporţionalã cu oferta turisticã(vânzãtorii sunt stimulaţi în momentul în care existã mulţi cumpãrãtori)
 4)Numãrul şi dimensiunile ofertei turistice(concurenţa)-invers proporţionalã(un ofertant are şanse mult mai mici de supravieţuire pe o piaţã cu concurenţã puternicã)

 


Punctele forte ale turismului romanesc
1)România este o destinaţie pentru toate vârstele şi toate anotimpurile
2)Formele de turism practicate în România sunt multiple:turism montan,balnear, de litoral,cultural,ştiinţific , pentru afaceri, de weekend etc.
3)Potenţialul turistic ajutã la echilibrarea balanţei de plãţi externe
4)Exportator indirect de mãrfuri
5)Generator de resurse financiare pentru stat prin sistemul de taxe şi impozite
6)Factor important în formarea şi menţinerea imaginii României în lume
7)Factor de influenţã şi uneori determinant în protejarea şi conservarea mediului înconjurãtor

Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României

  1. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.

  1. Potenţialul turistic antropic.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită. Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru.