Structura organizatorica a bancii-organigrama

 

                                   

Organigrama: reprezentare grafica a activitatilor pe care  banca le desfasoara .

Tipuri de organigrama :

  1. Organigrama ierarhica : reprezinta structura de ansamblu a bancii, evidentiind subdiviziunile organizatorice ale bancii si raporturile dintre ele :

     exemplu : adunarea generala a actionarilor

                      consiliul de administratie

                      comitetul de directie

                      conducerea executiva: presedinte,vicepresedinti

                      directii

                      departamente

                      compartimente

                      unitati teritoriale

  1. Organigrama functionala : permite identificarea activitatilor bancii si nivelurile ierarhice de exercitare a acestor activitati.

    Principalele activitati :

    - activitatea de exploatare – aceasta asigura relatiile directe cu clientii . Aceasta activitate se desfasoara in principal in unitatile teritoriale ale bancii . Misiunea principala a acestei activitati este aceea de a vinde produse si servicii clientilor bancii.

   - activitatea de productie – trateaza operatiile initiate de exploatare : evidenta conturilor clientilor, calculul dobanzilor, a comisioanelor ;

   - activitatea de asistare – secondeaza exploatarea, vizand in principal urmatoarele : - asistenta, resurse materiale(imobile,) si de personal;

                           - asistenta de specialitate: marketing, juridic, relatii 

                            externe, piete de capital;

                           - asistenta tehnica : trezorerie, inginerie financiara .

Centrala bancii – este centrul vital al bancii, datorita functiilor si rolului sau;

Functiile centralei bancii :

  • elaboreaza strategia de dezvoltare a bancii;
  • stabileste politica de creditare, dezvoltare in tara si in strainatate,

     sau de fuziune si achizitii ;

  • efectueaza studii de marketing ;
  • acorda servicii de consultanta , control, audit ;
  • organizeaza actiuni de pregatire a cadrelor ;
  • initiaza colaborari cu banci din tara si strainatate ;
  • asigura lichiditati si fonduri de creditare unitatilor subordonate(unitati

     teritoriale: filiale, sucursale, agentii);

  • stabileste nivelul dobanzilor si comisioanelor ;
  • stabileste plafoane de credite pentru unitatile subordonate ;
  • contacteaza imprumuturi si plasamente de pe piata interbancara ;
  • asigura echilibrul intre resurse si plasamente ;
  • elaboreaza norme pentru fiecare activitate si serviciu (decontari, operatiuni de casa, incasari si plati, evidenta contabila, creditare etc.);
  • angajeaza, promoveaza, concediaza personalul de conducere din unitatile subordonate .

Comitete de lucru obligatorii : comitetul de credit , comitetul de risc, comitetul de administrare a activelor si pasivelor .

Unitatile teritoriale:

    Structura organizatorica cuprinde compartimente care asigura desfasurarea activitatii lor ;

    Conducerea unitatilor teritoriale : director , director economic(la sucursale),  sef agentie, contabil sef (la agentii), si comitetul de credite (constituit din cadre de conducere ale unitatii).

Comitetul de credite : atributiile lui sunt :

  - analizeaza si aproba credite in limita plafoanelor distribuite de centrala;

  - revizuieste si propune masuri pentru creditele restante ;

  - rescadenteaza credite ;

  - analizeaza si trimite spre aprobarea centralei creditele mari, care sunt de competenta centralei .

 

      În prezent, o institutie de credit actioneaza în mare masura ca un intermediar financiar: pentru a obtine fonduri se împrumuta (de la populatie, de la întreprinderi, de la alte institutii de credit s.a.m.d.), platind o dobânda numita dobânda pasiva si ofera credite, din sumele de bani astfel procurate, cu o dobânda numita dobânda activa.

 Evident, pentru ca intermedierea sa fie profitabila, este necesar ca dobânda activa sa fie mai mare decât dobânda pasiva.

Pentru o institutie de credit tipica, cea mai importanta modalitate de atragere a resurselor este reprezentata de operatiunile de acceptare a depozitelor. Într-o astfel de operatiune o institutie de credit are calitatea de depozitar, adica o entitate careia i se încredinaeaza de catre o persoana fizica sau juridica, numita deponent, o suma de bani pe care este obligata sa o ramburseze în totalitate, cu sau fara dobânda ai cu alte facilitati, la cererea deponentului sau la un termen convenit între depozitar si

deponent. Aceasta suma de bani, numita depozit,reprezinta o creanta pentru deponent si o datorie pentru depozitar.

 

TIPOLOGIA OPERATIUNILOR INSTITUTIILOR DE CREDIT

 

Activitatile institutiilor de credit acopera domenii foarte vaste si variate. Pentru clasificarea acestora pot fi utilizate mai multe criterii:

  1. criteriul naturii operatiunilor;
  2. criteriul raportului fata de intermedierea financiara;
  3. criteriul monedei în care sunt exprimate operatiunile;
  4. criteriul localizarii operatiunilor.

 

  1. În raport de criteriul naturii operatiunilor pot fi delimitate mai multe tipuri de activitati ale institutiilor de credit:

a1. constituirea resurselor financiare prin împrumuturi;

a2. constituirea resurselor financiare prin emisiunea de actiuni sau de titluri de participare;

a3. acordarea de credite;

a4. operatiuni de leasing;

a5. operatiuni de factoring;

a6. operatiuni de scontare;

a7. servicii de transfer monetar;

a8. emiterea si administrarea mijloacelor de plata (inclusiv de moneda electronica);

a9. emiterea garantiilor si asumarea unor angajamente;

a10. tranzactionarea, în nume propriu sau în numele clientilor, unor active financiare (valuta, titluri de creanta, valori mobiliare etc.);

a11. intermedierea în subscrierea si plasamentul unor instrumente financiare;

a12. servicii de consultanaa;

a13. administrarea unor portofolii de active financiare;

a14. pastrarea în custodie a unor active financiare;

a15. închirierea de casete de siguranta în care pot fi pastrate diferite bunuri;

a16. servicii de furnizare de date în domeniul creditarii etc.

 

  1. Pe baza criteriului raportului fata de intermedierea financiara pot fi delimitate patru categorii de activitati ale institutiilor de credit:

b1. operatiuni pasive;

b2. operatiuni active;

b3. operatiuni conexe intermedierii financiare;

b4. operatiuni în afara intermedierii financiare.

 

b1. Operatiunile pasive ale institutiilor de credit sunt întreprinse în scopul atragerii resurselor financiare. În raport cu modalitatea de constituire a resurselor financiare, operatiunile pasive pot fi împartite în doua subcategorii:

b1.1. operatiuni de constituire a fondurilor proprii: emisiune de actiuni si de titluri de participare, constituirea rezervelor din profitul obtinut etc.;

b1.2. operatiuni de împrumut: operatiuni de acceptare de depozite, finantari de la alte institutii de credit sau de la institutii ale statului etc.

b2. Operatiunile active ale INSTITUTIILOR de credit vizeaza fructificarea resurselor financiare proprii sau împrumutate. Din perspectiva modalitatilor de fructificare a resurselor financiare, operatiunile active pot fi împartite în doua subcategorii:

b21. operatiuni de creditare;

b22. operatiuni de plasament, care constau în achizitia de active financiare în scopul vânzarii cu un prea mai mare decât cel cu care au fost cumparate.

 

b3. Operatiunile conexe intermedierii financiare cuprind, în general, servicii oferite clientilor din cadrul activitatilor de intermediere financiara. În aceasta categorie sunt incluse oferirea de informatii cu privire la situatia depozitelor sau creditelor etc.

b4. Operatiunile din afara intermedierii financiare sunt activitati care nu depind de activitatea de intermediere financiara. Astfel de operatiuni nu au, de regula, o pondere prea mare în activitatea unei institutii de credit si pot cuprinde: închirieri de casete de siguranta, operatiuni comerciale autorizate de lege etc.

 

  1. În raport de criteriul monedei în care sunt exprimate operatiunile pot fi delimitate doua tipuri de activitati ale institutiilor de credit:

c1. operatiuni derulate în moneda nationala;

c2. operatiuni derulate în moneda straina.

Aceasta clasificare este importanta din perspectiva riscurilor valutare si a formalitatilor pe care le presupun operatiunile derulate în moneda straina.

 

  1. În functie de criteriul localizarii operatiunilor, activitatile unei institutii de credit pot fi împartite în doua categorii:

d1. operatiuni desfasurate pe plan national;

d2. operatiuni desfasurate în strainatate.

 

O astfel de împartire este importanta daca se iau în considerare dificultatile operatiunilor financiare desfasurate în strainatate, care trebuie uneori sa se supuna unor reguli diferite de cele din tara si carora le sunt asociate riscuri specifice. În contextul integrarii europene, operatiuni desfasurate de o institutie de credit în strainatate pot fi împartite în doua subcategorii: activitati din afara si din interiorul Uniunii Europene.

 

ELEMENTELE TEHNICE ALE UNUI CREDIT

 

Din perspectiva activitatii institutiilor de creditare sunt relevante cinci elemente tehnice ale unui credit:

- suma datorata;

- garantiile;

- durata de creditare;

- costurile unui credit;

- conditiile de rambursare.

 

  1. Suma datorata

 

Suma datorata reprezinta creanta pe care creditorul o are la un moment dat asupra debitorului. Aceasta suma nu coincide neaparat cu capitalul împrumutat initial  putând varia în timp în anumite situatii:

- când capitalul împrumutat este rambursat în mai multe rate pe parcursul duratei creditului;

- când dobânzile calculate pentru o perioada de timp nu se platesc ci se capitalizeaza, adica se adauga la capitalul împrumutat initial ;

- când suma ce face obiectul contractului este virata debitorului în mai multe transe.

 

  1. Garantiile unui credit

 

Într-o operatiune de creditare garantiile pot fi considerate drept surse de rambursare alternative, la care se poate face apel atunci când debitorul nu îsi poate onora obligatiile. În functie de natura acestor surse se pot delimita doua tipuri de garantii:

  1. garantii reale;
  2. garantii personale.

 

  1. O garantie reala presupune ca în cazul în care debitorul nu îsi poate onora obligatiile financiare, rambursarea sa fie realizata prin valorificarea unor bunuri ale acestuia. În raport cu natura acestor bunuri, garantiile reale pot fi împartite în doua categorii:

- ipoteca, în care creditul este garantat, fara deposedarea debitorului, printr-un bun imobil;

- gajul, în care creditul este garantat, cu sau fara deposedarea debitorului, printr-un bun mobil.

Într-o situatie în care debitorul nu îsi poate onora obligatiile fata de mai multi  creditori, institutia de credit va avea prioritate fata de aceatia în valorificarea bunului ce i-a fost acordat drept garantie.

 

  1. O garantie personala presupune ca în situatia în care debitorul este incapabil sa îsi onoreze obligatiile financiare, datoriile acestuia sa fie platite de una sau mai multe persoane care s-au angajat în acest sens.

 

  1. Durata de creditare

 

Durata de creditare este reprezentata de perioada de timp cuprinsa între momentul în care suma împrumutata este pusa la dispozitia debitorului si momentul în care creditul este rambursat integral. În functie de caracteristicile împrumutului, în cadrul duratei de creditare se pot delimita:

- perioada de tragere, în cadrul careia întreaga suma împrumutata este trasa, adica este pusa la dispozitia debitorului în una sau mai multe transe;

- perioada de rambursare, în cursul careia trebuie platita suma împrumutata;

- perioada de gratie, în cadrul careia debitorul nu ramburseaza nimic din suma împrumutata, platind în schimb dobânzile, comisioanele si celelalte costuri ale creditului.

 

  1. Costurile unui credit

 

Costurile unui credit sunt reprezentate de sumele de bani pe care debitorul trebuie sa le plateasca, sau la care trebuie sa renunte, pentru a obtine suma împrumutata. În raport cu destinatia acestor sume pot fi delimitate trei categorii de costuri ale creditelor:

  1. dobânda;
  2. comisioanele creditarii;
  3. alte costuri ale creditarii.
  4. Dobânda este, de regula, cel mai important element al costurilor creditarii. Pentru creditele acordate pot fi utilizate doua tipuri de dobânzi:

a1. dobânda simpla;

a2. dobânda compusa.

a1. Dobânda simpla poate fi calculata ca un produs între suma datorata si rata dobânzii raportata la perioada de timp pentru care se calculeaza dobânda:

D = C x r’d (3.1.)

unde:

- D este dobânda în suma absoluta;

- C este suma datorata în perioada de timp pentru care se calculeaza dobânda;

- r’d este rata dobânzii raportata la perioada de timp pentru care se calculeaza dobânda.

În practica, cel mai adesea sunt folosite rate ale dobânzii raportate la un an. În acest caz formula de calcul a dobânzii trebuie adaptata raportând la un an ai perioada de timp pentru care se calculeaza dobânda. Atunci când aceasta perioada de timp este exprimata în zile, formula de calcul (în care, pentru simplificare, se considera ca anul are 360 de zile) devine:

D = (C x rd x nz) / 360 (3.2.)

în care:

- rd este rata dobânzii raportata la un an;

- nz este numarul de zile cuprins în perioada pentru care se calculeaza dobânda.

În situatia în care perioada de timp pentru care se calculeaza dobânda este exprimata în luni, formula de calcul a dobânzii devine:

D = (C x rd x nl) / 12 (3.3.)

unde nl este numarul de luni cuprinse în perioada pentru care se calculeaza dobânda.

a2. Regimul dobânzii compuse este aplicat pentru creditele la care dobânzile calculate pentru diferite perioade de timp nu sunt platite ci sunt capitalizate. Astfel, efortul financiar al debitorului va fi mai mare decât în cazul dobânzii simple întrucât se majoreaza suma datorata, însa va fi decalat în timp.

Rata dobânzii, în functie de care se calculeaza dobânda, poate fi constanta pentru întreaga durata a creditului sau poate varia. În acest caz valoarea sa este stabilita periodic în raport cu diverse elemente: rate ale dobânzilor de pe pietele interbancare, rate ale dobânzilor utilizate de banca centrala etc.

Atunci când sunt oferite cu rate variabile ale dobânzii, creditele sunt afectate de asa-numitul risc al ratei dobânzii, care este reprezentat de posibilitatea ca obligatia  financiara a debitorului sa se modifice ca urmare a variatiei ratei dobânzii. Acest risc face parte din categoria riscurilor speculative întrucât variatiile ratei dobânzii pot determina fie pierderi fie câstiguri pentru partile implicate în credit.

 

  1. Comisioanele creditarii sunt sume pe care debitorul trebuie sa le plateasca pentru servicii aferente creditului primit: deschiderea si administrarea unui cont, plati prin viramente, eliberarea de numerar, furnizarea de informatii despre cont etc. De regula, aceste comisioane sunt stabilite prin intermediul unor cote aplicate asupra sumelor datorate sau asupra celor transferate.

 

  1. În categoria “Alte costuri ale creditarii” sunt incluse sumele de bani, altele decât dobânda si comisioanele creditarii, pe care debitorul trebuie sa le plateasca sau la care trebuie sa renunte, pentru a intra în posesia sumei împrumutate. De exemplu, pentru unele împrumuturi debitorul este obligat sa îsi constituie la institutia de credit un depozit stabilit ca o proportie a sumei împrumutate. În contextul în care depozitul este remunerat cu o dobânda mai mica decât cele practicate pe piata, se poate aprecia ca

aceasta conditie poate fi considerata un cost de oportunitate pentru debitor.

 

  1. Conditiile de rambursare ale unui credit

 

Conditiile de rambursare stabilesc regimul în care debitorul va plati creditorului suma împrumutata.

Acest regim poate fi descris prin mai multe elemente:

  1. ratele împrumutului;
  2. scadentele;
  3. anuitatile.

 

  1. Ratele împrumutului sunt parti ale sumei datorate de debitor care trebuie platite periodic, atunci când datoria nu este achitata într-o singura transa. Valoarea acestora si momentele în care vor deveni exigibile sunt stabilite în functie de capacitatea de plata a debitorului.

 

  1. Scadentele unui credit sunt momentele de timp la care trebuie platite ratele împrumutului sau întreaga suma datorata. Acestea pot fi de doua tipuri:

- scadente intermediare, la care devin exigibile ratele creditului, cu excepaia ultimei dintre acestea;

- scadenaa finala, la care devine exigibila ultima rata a împrumutului sau întreaga suma datorata.

 

  1. O anuitate reprezinta totalul platilor pe care debitorul trebuie sa le faca, în contul creditului, într-o anumita perioada de timp. Aceste plati includ ratele împrumutului, dobânzile si comisioanele aferente creditului.

 

 

ÎMPRUMUTURI ACORDATE PERSOANELOR JURIDICE

 

În calitate de debitori ai institutiilor de credit pot figura diferite categorii de persoane juridice:întreprinderi cu capital privat sau de stat, autohtone sau straine, institutii publice, unitati administrativ -teritoriale etc.

 

 

1.Forme ale creditelor acordate persoanelor juridice

 

Împrumuturile acordate persoanelor juridice de institutiile de credit îmbraca variate forme. În acest subcapitol vor fi prezentate succint patru dintre acestea:

  1. creditele de trezorerie;
  2. liniile de credit;
  3. creditele ipotecare;
  4. creditele cu destinatie speciala.

 

  1. Creditele de trezorerie sunt împrumuturi acordate fara o destinatie prestabilita, fiind folosite de întreprinderi pentru a face fata unor diverse plati care apar în activitatea curenta. De regula, durata acestor credite acopera perioade de timp mai mici de un an, iar sumele datorate nu sunt foarte mari în raport cu nivelul activitatii debitorului. În aceste conditii, expunerea fata de riscul de nerambursare este relativ redusa, ceea ce face ca unele credite de trezorerie sa fie acordate fara garantii.

 

  1. O linie de credit este un împrumut care are la baza un angajament al unei institutii de credit de a pune la dispozitia debitorului fonduri baneati, în limita unui nivel convenit, pentru o anumita perioada de timp si în conditii prestabilite. Cu toate ca institutia de credit îsi asuma un angajament asupra sumei împrumutate, aceasta nu este virata debitorului decât atunci când acesta are nevoie de fonduri si când îndeplineste conditiile stabilite prin contract. Liniile de credit sunt preferate de debitori deoarece dobânzile nu sunt calculate decât pentru perioada de timp în care suma împrumutata îi este pusa efectiv la dispozitie. În plus, pentru institutiile de credit, aceasta forma de împrumut are avantajul ca diminueaza, într-o anumita masura, expunerea fata de riscul de nerambursare. Adeseori, se prevede ca suma împrumutata sa fie virata în mai multe transe, fiecare dintre acestea fiind precedata de o analiza a situatiei clientului în care se va decide asupra mentinerii liniei de credit.

Aceasta modalitate de împrumut are numeroase variante, dintre care se detaseaza prin frecventa utilizarii linia de credit revolving care ofera posibilitatea ca dupa rambursarea unui credit sa se acorde noi credite, cu conditia ca totalul sumelor împrumutate sa nu depaseasca nivelul maxim stabilit prin contract.

 

  1. Creditele ipotecare sunt acordate persoanelor juridice pentru constructia, reabilitarea, consolidarea sau extinderea unor imobile asupra carora se instituie ipoteci pentru garantarea împrumuturilor. Aceste credite sunt acordate, de regula, pentru perioade de timp relativ îndelungate, cuprinse între 5 si 50 de ani. Pentru durate de creditare atât de mari riscurile asumate de institutia de credit sunt considerabile, însa ele sunt acoperite într-o anumita masura de garantia prin ipoteca. În acest scop, este indicat ca valoarea acesteia sa cuprinda, pe lânga suma împrumutata, dobânzile, comisioanele si cheltuielile de recuperare a creditului.

 

  1. Un credit cu destinatie speciala este acordat pentru finantarea unor anumite operatiuni din activitatea debitorului: constituirea de stocuri, executarea unor lucrari etc. De regula, astfel de împrumuturi sunt acordate pentru perioade de timp mai mici de un an.

   

       Pentru o evaluare riguroasa si obiectiva a riscurilor de nerambursare este indicata transpunerea acestora în marimi numerice prin diferite tehnici: functii scor, atribuirea unui punctaj pentru fiecare aspect abordat s.a.m.d.

În acest fel, cererile de credite pot fi repartizate pe clase de riscuri, care vor fi luate în considerare în cadrul deciziilor de acordare a împrumuturilor si de stabilire a ratelor dobânzilor. În plus, o institutie de credit îsi poate

stabili pentru fiecare aspect important al riscului de nerambursare niveluri minime acceptabile, ceea ce permite eliminarea din start a solicitarilor de credite care nu îndeplinesc aceste conditii (de exemplu, pot fi respinse solicitarile de împrumuturi ale unor firme care au înregistrat pierderi în anul anterior, la care ratele echilibrului financiar se situeaza sub anumite niveluri etc.)

2. Aprobarea creditelor pentru persoanele juridice

 

Dupa ce ofiterul de credite a întocmit un referat asupra solicitarii unui împrumut, acesta este transmis pentru aprobare unei entitati organizatorice ierarhic superioare. Competentele în aprobarea împrumuturilor sunt stabilite prin regulamentul intern al institutiei de credit, în functie de particularitatile structurii organizatorice si de importanta împrumutului solicitat. În general, în structura organizatorica a unei institutii de credit este inclus un asa-numit compartiment de credite caruia îi sunt supuse solicitarile obisnuite de împrumuturi.

Regulamentul de functionare poate însa sa prevada ca anumite cereri de împrumut, care se refera la sume foarte mari, sa necesite aprobarea conducerii institutiei de credit. Pentru institutiile de credit cu entitati organizatorice distribuite în teritoriu se pot organiza subdiviziuni ale comitetului de credite cu competente  delimitate precis.

Acestea pot aproba doar împrumuturile care nu depasesc o anumita suma, celelalte solicitari fiind transmise catre nivelul central.

În decizia de aprobare a unui împrumut va fi luata în considerare, pe lânga informatiile cuprinse în referatul ofiterului de credit, si situatia de ansamblu a institutiei de credit. Astfel, o cerere de împrumut poate fi respinsa, chiar daca are un referat favorabil, atunci când institutia de credit a acordat deja prea multe împrumuturi, astfel încât ar fi încalcate reglementarile bancii centrale sau principiile politicii de creditare.

3. Încheierea contractului de credit

 

Încheierea unui contract asupra operatiunii de creditare are un caracter obligatoriu, stipulat de legislatia în domeniu. Într-un astfel de contract trebuie precizate fara echivoc toate conditiile împrumutului: suma

împrumutata, dobânda, comisioanele, durata creditului, conditiile de rambursare, garantiile etc.

 Sunt înscrise, totodata, masurile pe care institutia de credit le poate aplica în cazul în care debitorul (numit în cadrul contractului împrumutat sau client) nu îsi îndeplineate obligatiile asumate. În cazul creditelor cu dobânzi variabile, în contract se mentioneaza, de regula, conditiile în care institutia de credit poate modifica ratele dobânzilor si obligatia  acesteia de a aduce aceste schimbari la cunoatinta împrumutatului.

În functie de tipul de împrumut acordat, în contract se poate înscrie obligatia  împrumutatului de a utiliza creditul doar pentru scopul pentru care l-a primit si de a prezenta periodic institutiei de credit documente

centralizatoare ale contabilitatii financiare. În plus, institutia de credit poate primi dreptul de a verifica la sediul împrumutatului respectarea conditiilor în care a fost acordat creditul si situatia unor garantii.

Un contract de credit este întocmit, de regula, în trei exemplare (doua din acestea ramân la dispozitia institutiei de credit, iar unul este remis clientului) si trebuie semnat de reprezentantii autorizati ai institutiei de credit si ai împrumutatului.

4. Urmarirea derularii creditelor persoanelor juridice

 

Pentru prevenirea unor dificultati în rambursarea împrumutului si în plata dobânzilor si comisioanelor, este indicat ca institutia de credit sa supravegheze continuu modul în care debitorul îsi îndeplineate obligatiile asumate. În acest scop, este indicat ca în structura organizatorica sa fie cuprinsa o entitate cu astfel de atributii.

În general, cea mai importanta componenta a urmaririi derularii unui credit este reprezentata de monitorizarea platii ratelor de rambursare, a dobânzilor si a comisioanelor. În plus, angajatii institutiei de credit mai pot realiza verificari ale utilizarii împrumutului acordat si ale situatiei unor garantii prin analiza documentelor contabile centralizatoare primite de la împrumutat sau prin vizite la sediul acestuia. În cazul creditelor care sunt acordate în mai multe transe, aprobarea pentru fiecare dintre acestea poate constitui o ocazie de verificare amanunaita a situatiei debitorului.

La cererea debitorului, institutia de credit poate accepta o rescadentare a împrumutului, operatiune care consta în amânarea unui numar limitat de scadente ale creditului.

Atunci când împrumutatul nu îsi plateate la timp ratele de rambursare, dobânzile sau comisioanele, institutia de credit este îndreptatita sa îi aplice penalizari: prin majorarea ratei dobânzii, prin capitalizarea sumelor restante etc. În cazul în care o astfel de situatie se prelungeste, institutia de credit poate alege între doua solutii:

  1. reesalonarea creditului;
  2. rezilierea contractului de împrumut.

 

  1. Reesalonarea unui credit este o masura aplicata atunci când debitorul întâmpina dificultati, considerate temporare si surmontabile, în îndeplinirea obligatiilor sale financiare. Prin reesalonare, institutia de credit îi

ofera posibilitatea revizuirii conditiilor de rambursare astfel încât efortul financiar implicat sa fie decalat în timp. În general, pentru creditele reesalonate sunt aplicate dobânzi marite, deoarece se considera ca implica riscuri majore de nerambursare.

 

  1. Rezilierea contractului de împrumut este indicata atunci când se considera ca debitorul nu va putea depasi dificultatile pe care le are în îndeplinirea obligatiilor financiare. Dupa aceasta masura, institutia de credit urmeaza sa acationeze în justitie pentru a recupera partea din împrumut ramasa nerambursata si dobânzile si comisioanele neplatite.

 

ÎMPRUMUTURI ACORDATE PERSOANELOR FIZICE

 

În principiu, o institutie de credit poate oferi împrumuturi oricarei persoane fizice care realizeaza venituri certe (salarii, pensii, alte venituri) în perioada de rambursare.

 

  1. Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

O prezentare exhaustiva a împrumuturilor oferite persoanelor fizice este foarte dificila în conditiile in care în prezent acest domeniu cunoaste o dezvoltare accentuata, în care prolifereaza noi produse. În acest subcapitol vor fi prezentate succint trei tipuri de împrumuturi pentru persoanele fizice:

  1. creditul ipotecar;
  2. creditul de consum;
  3. creditul pentru nevoi personale nenominalizate.

 

  1. Creditul ipotecar este acordat persoanelor fizice care doresc sa achizitioneze o locuinta pe care o ofera drept garantie a împrumutului. În general, cumpararea sau construirea unei locuinte reprezinta pentru o familie sau pentru un individ un efort financiar considerabil, care trebuie repartizat pentru o perioada de timp foarte mare, astfel încât aceste împrumuturi au, de regula, durata de creditare de mai multe zeci de ani.

 

  1. Creditul de consum are ca destinatie cumpararea de catre debitor a unor diverse bunuri: aparatura electronica, mobilier, autoturisme etc.

Sumele împrumutate si duratele de creditare variaza în functie de natura acestor bunuri. Uneori, institutiile de credit colaboreaza cu firmele care vând astfel de bunuri oferind clientilor acestora facilitati  de împrumut.

 

  1. Creditul pentru nevoi personale nenominalizate este un împrumut pus la dispozitia persoanelor fizice fara o destinatie precisa. De regula, sumele împrumutate nu sunt foarte mari, astfel încât riscurile implicate sunt

relativ mici.

 

  1. Particularitati ale operatiunilor de creditare a persoanelor fizice

În esenta, operatiunile de creditare a persoanelor fizice sunt oarecum similare celor de acordare persoanelor juridice a împrumuturilor. Totusi, între cele doua forme de împrumut exista si diferente semnificative, care se manifesta în principalele etape ale acestor operatiuni:

  1. analiza solicitarii unui credit;
  2. aprobarea împrumutului;
  3. încheierea contractului de împrumut;
  4. urmarirea creditului.

 

  1. Etapa de analiza a solicitarii unui credit pentru persoane fizice se particularizeaza în special prin modalitatile de apreciere a riscului de nerambursare. Daca la creditele acordate persoanelor juridice principala sursa de informatii este reprezentata de documentele contabilitatii financiare, pentru împrumuturile oferite persoanelor fizice, posibilitatea de nerambursare este apreciata aproape exclusiv pe baza adeverintei de venituri.

 

  1. Pentru etapa de aprobare a împrumutului pot fi stabilite, în cadrul unei institutii de credit, reguli speciale pentru fiecare tip de credit acordat persoanelor fizice. Faptul ca un astfel de împrumut nu poate avea decât rareori o importanta strategica pentru institutia de credit face ca în general sa nu fie necesara aprobarea acestuia la nivelul conducerii.

 

  1. Etapa de încheiere a contractului de împrumut se particularizeaza prin natura obligatiilor care pot fi impuse unei persoane fizice. În general, aceste obligatii nu includ modalitatile de verificare a derularii creditului

impuse unei persoane juridice.

 

  1. În urmarirea creditului acordat unei persoane fizice sunt relevante doua aspecte:

- verificarea derularii împrumutului, prin monitorizarea rambursarii si prin alte procedee stabilite prin contract;

- recuperarea creantei, în situatia în care împrumutatul nu îsi onoreaza obligatiile financiare, prin executarea

garantiilor, prin rezilierea contractului de credit etc.

 

  Abordarea sistemica a institutiilor de credit

 

Principalele argumente ale unei abordari sistemice a institutiilor de credit sunt reprezentate de rolul pe care împrumuturile îl au în functionarea unei economii nationale si de natura relatiilor dintre întreprinderile care ofera credite. Impactul deosebit pe care îl au împrumuturile în activitatea economica face ca acestea sa fie supuse unor reguli speciale si unei supravegheri stricte din partea autoritatilor. RELALIILE DINTRE INSTITUTILE DE CREDIT IMPLICA DEOPOTRIVA COLABORAREA SI CONCURENTA.

 

Colaborarea dintre institutiile de credit se manifesta pe mai multe planuri: finantari comune ale unor activitati, împrumuturi reciproce, acceptarea unor mijloace de plata etc.

Un aspect important al unui sistem de institutii de credit este reprezentat de organizarea de asa-numite sisteme de plati. Prin acestea, mijloacele de plata emise de o institutie de credit sunt acceptate si de alte institutii de credit.

Se poate considera ca o institutie de credit o împrumuta pe alta atunci când îi accepta un mijloc de plata, astfel încât un sistem de plati poate fi privit si ca un ansamblu de creditari între participanti. Pe lânga aceasta, institutiile de credit se mai împrumuta între ele si pentru a face fata unor cerinte de lichiditate.

 Astfel de situatii sporesc interdependentele dintre institutiile de credit deoarece, daca una dintre acestea se afla în dificultate, creste si vulnerabilitatea celor care au împrumutat-o deoarece îsi vor recupera mai greu creantele. Posibilitatea ca dificultatile unei institutii de credit sa puna în pericol si alte institutii de credit legate de aceasta este numita risc de sistem si este un indiciu important al vulnerabilitatii unui sistem financiar-monetar.

 

Concurenta dintre institutiile de credit este normala din moment ce acestea îsi disputa aceleasi piete si aceiasi clienti. Totusi, relatiile de concurenta se diferentiaza ca urmare a faptului ca dificultatile unei institutii de credit se pot transfera asupra întregului sistem. Daca pentru alte întreprinderi falimentul unui concurent poate fi considerat drept o oportunitate, pentru institutiile de credit o astfel de situatie stârneste mai degraba îngrijorare cu privire la neîncrederea pe care o poate induce asupra sistemului (de exemplu, în România, dificultatile prin care a trecut Fondul National de Investitii au declanasat o criza în cadrul asa-numitelor “banci populare” amenintând apoi, pentru scurt timp, cea mai mare banca româneasca din acea perioada).

În analiza sistemului institutiilor de credit dintr-o tara trebuie luate în considerare si atributiile bancii centrale.

Pentru îndeplinirea obiectivelor sale cu privire la stabilitatea monetara, aceasta trebuie sa intervina, prin diferite mijloace, asupra operatiunilor de creditare. În general, unei banci centrale i se acorda prin lege dreptul de a reglementa, autoriza si supraveghea activitatea unor categorii de institutii de credit. În plus, banca centrala are adeseori un rol major în cadrul sistemelor de plati organizate între institutiile de credit.

În conformitate cu obiectivele sale de influentare a masei monetare si a ratelor dobânzilor, o banca centrala poate împrumuta institutii de credit în conditiile prevazute de lege. Pe lânga aceasta, în situaaiile exceptionale în care dificultatile unei institutii de credit ameninta stabilitatea financiara a tarii, banca centrala o poate ajuta acordându-i credite sau convingând alte institutii de credit sa o împrumute.

 

 RISCURI BANCARE

 

  • Riscurile bancare: probabilitatea de producere a unor evenimente care provoaca efecte negative asupra activitatii bancii prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi

 

 Tipuri de riscuri bancare :

-risc de credit ,

- risc de lichiditate ,

-risc de piata,

-risc de variatie a ratei dobanzii,

-risc de schimb valutar,

-risc de solvabilitate,

-risc de tara, etc.                                 

 

Riscul de credit

 

Reprezinta posibilitatea ca imprumutatii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta influentand negativ indicatorii de profit ai bancii si are ca obiectiv

gestionarea riscului de credit : eliminarea/reducerea pierderilor datorate producerii riscului de credit si posibilitatea continuarii activitatii bancii in conditiile regulamentare si legale.

 

Actiuni pentru eliminarea/reducerea riscului de credit

- Din punct de vedere al riscului de credit indus de calitatea procesului de creditare;

-Din punct de vedere al riscului de credit indus de respectarea regulamentelor emise de Banca Centrala,privind limitarea riscului de credit

 

Asigurarea unei calitati corespunzatoare a procesului de creditare

  • Respectarea principiilor si regulilor generale ce guverneaza activitatea de creditare

     - prudenta bancara ,

     - consultarea Centralei Riscurilor Bancare si a Biroului de Credit,

     - viabilitatea si realismul afacerilor clientilor,

     - creditare avantajoasa pentru banca si client,

     - existenta obligatorie a contractului de credit,

     - respectarea stricta a clauzelor contractuale.

Respectarea regulamentelor emise de Banca Centala

-BNR a emis regulamente privind limitarea riscului de credit

 

Tehnici de reducere/diminuare a riscului de credit

 

Diminuarea expunerii fata de un anumit debitor cu anumite tipuri de garantii asigaratorii si produse derivate de credit cum ar fii :

    - cash-sub forma depozitelor constituite la banca respectiva,

    - titluri de valoare cu rating minim “B-”emise de entitatile din categoria suverana si entitatile din sectorul public care sunt tratate ca si cele din clasa suverana,

    - garantii primite de la banci si firme de valori mobiliare, precum si titluri de valoare emise de agentii economici cu rating minim “BBB-”,

    - actiuni de prima calitate comercializate pe burse recunoscute, parti din fondurile mutuale si aur.

 

Reglementari privind limitarea riscului de credit

 

Pentru limitarea riscului de credit, Banca Centrala poate stabili urmatoarele reguli:

   1 -limitarea creditarii unui singur  debitor ;

   2- limitarea imprumuturilor mari acordate ;

   3- clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc.

   4-efectuarea de raportari catre Centrala Riscurilor Bancare si     Biroul de Credit.          

   5-Constituirea de fonduri de rezerva cu caracter general

 

  1. Expunerea maxima fata de un singur debitor

In Romania, imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 25% din fondurile proprii ale respectivei societati bancare, iar volumul total al creditelor care pot fi acordate de o banca persoanelor aflate in relatii speciale cu banca este de maxim 20% din fondurile sale proprii.

 

  1. Limitarea imprumuturilor mari acordate

Reglementarile BNR pecizeaza ca suma totala a imprumuturilor mari acordata debitorilor nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale societatii bancare.

Prin imprumut mare se intelege suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor , inclusiv a girantilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia, care reprezinta minim 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.

 

  1. Clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc

Categorii de credite :

     - standard ;

     - in observatie ;

     - sub standard ;

     - indoielnic ;

     - pierdere .

 

  1. Raportari catre Centrala Riscurilor Bancare si catre Biroul de Credit

Centrala Riscurilor Bancare(CRB) reprezinta centru de intermediere care gestioneaza in numele Bancii Nationale a Romaniei , informatia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor(societatile bancare din Romania si BNR denumite si persoane declarante), in conditiile pastrarii secretului bancar.

          Informatie de risc bancar este informatia cu  privire la debitorii bancii si la expunerea bancii fata de acestia( credite, scrisori de garantie,etc.).

 

 

Fisierele pe care le organizeaza si gestioneaza CRB :

    

    - Registrul Central al Creditelor – care contine informatiile de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate si difuzate de catre CRB in vederea valorificarii de catre utilizatori, in conditiile pastrarii secretului bancar ;

     - Registrul Creditelor Restante- care este un fisier alimentat de Registrul Central al Creditelor  cu informatia de risc bancar referitoare la debitori si la creditele restante ale acestora fata de intregul sistem bancar din Romania;

   CRB permite accesul fiecarei persoane declarante la informatiile din cele doua fisiere.

 

Biroul de Credit

– centru de intermediere care gestioneaza informatia de risc bancar(fata de debitorii persoane fizice) pentru scopul utilizatorilor in conditiile pastrarii secretului bancar.

Avantajele principale ale consultarii Biroului de Credit :

   - posibilitatea calcularii gradului total de indatorare a clientului fata de bancile declarante;

   - protejarea bancilor fata de debitorii fraudulosi;

 

Raportari la B.N.R.

Prin Normele BNR nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit (si completarile ulterioare)s-a stabilit ca bancile comerciale sa raporteze lunar, la BNR urmatoarele :

    - solvabilitatea proprie ;

    - pozitiile caracterizate prin expuneri mari;

    - structura grupurilor ce reprezinta un singur debitor, fata de care banca inregistreaza expuneri mari ;

    - imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca, imprumuturile acordate personalului propriu si familiilor acestora.

 

  1. Constituirea de Fonduri de Rezerva

 

 Fondul pentru riscuri bancare generale - fond constituit din profitul contabil ramas dupa deducerea impozitului pe profit , in limita a 1% din soldul activelor purtatoare de riscuri specifice activitatii bancare.

    Fondul pentru riscuri bancare generale se utilizeaza exclusiv pentru acoperirea de pierderi din credite si alte active purtatoare de riscuri specifice activitatii bancare si numai in situatia in care au fost folosite integral provizioanele specifice de risc de credit constituite si au fost epuizate toate celelalte masuri legale de recuperare a creditelor si de acoperire a eventualelor pierderi aferente acestora.

 

Fondul de rezerva – constituit in limita unei sume de 5% aplicat la profitul contabil ramas dupa deducerea impozitului pe profit, pana cand fondul de rezerva astfel constituit devine de doua ori mai mare decat capitalul social;

     - din acest fond se pot acoperi eventualele pierderi inregistrate in banca in exercitiile financiare precedente si la inchiderea exercitiului financiar curent.

Exemplu de contract de credit

 

CONTRACT DE CREDIT NR. ...........
ÎNCHEIAT ASTĂZI............

Între Banca ......... societate pe acţiuni, Sucursala ....... Filiala .......
În baza împuternicirii date prin Decizia Consiliului de Administraţie al ............. Bucureşti, denumită în prezentul contract banca, reprezentată prin ..........., în calitate de director şi .........., în calitate de contabil şef, pe de o parte şi ............, număr de ordine în Registrul Comercial ........, numită în prezentul contract împrumutat, reprezentată prin ............, în calitate de director şi .............., în calitate de contabil şef, a intervenit în prezentul contract.

  1. Banca acordă împrumutatului un credit în sumă de ......... lei, pe termen de cu o perioadă de graţie de ..... luni, care începe de la data de ..........
    Se menţionează că perceperea comisioanelor şi dobânzilor începe la momentul acordării şi respectiv utilizării creditelor. În perioada de graţie nu se rambursează credite, dar se percep dobânzi la creditele utilizate.
  2. Creditul se va utiliza pentru: .......................................
  3. Creditul aprobat se acordă astfel:
    - integral, la data de .............
    - eşalonat, la datele şi în sumele menţionate în graficul anexă la prezentul contract;
    În contract se include una din aceste trei modalităţi de acordare, în funcţie de rezultatul negocierii şi natura creditului.
  4. Creditul se acordă cu o dobândă de ........ pe an, calculată şi vărsată lunar.
    Pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, banca va indexa dobânda în funcţie de evoluţia inflaţiei şi a costului resurselor; dobânda indexată se va aplica de către bancă la soldul creditului existent la data indexării dobânzii.
  5. Rambursarea creditului se va face conform graficului anexat, care urmează a se definitiva după acordarea integrală a creditului. Prima rată se va rambursa la expirarea perioadei de graţie, iar ultima rată la data de ............
    Nerambursarea ratelor de credit la termenele stabilite prin grafic, atrage după sine trecerea acestora la restanţe şi plata de către împrumutat a unei dobânzi majorate cu 5 puncte pe an.
    Creditul poate fi rambursat de către împrumutat şi înainte de scadenţă, în întregime sau parţial, numai cu acceptul băncii.
    Banca este îndreptăţită să recupereze de la împrumutat eventualele influenţe nefavorabile generate de rambursarea în devans a creditului.
  6. Pentru neutilizarea creditului la datele şi în sumele stabilite prin contract, banca calculează şi împrumutatul plăteşte un comision asupra sumei neutilizate din credit, pe perioada de la data stabilită pentru utilizare şi până la utilizarea efectivă a creditului.
    Comisionul de neutilizare va fi de 1,5 pe an şi se calculează de către bancă la data utilizării efective a creditului.
    Comisionul de neutilizare se plăteşte de către împrumutat în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii comunicării băncii asupra comisionului datorat.
  7. Împrumutatul se obligă:
    a) să folosească creditul primit numai în scopul pentru care a fost solicitat şi acordat în condiţiile stabilite în contract;
    b) să restituie băncii creditul primit şi să plătească dobânda şi comisioanele bancare, la termenele şi sumele stabilite în graficul anexat la contract;
    c) să respecte prevederile normelor tehnice ale băncii şi să reflecte corect şi la zi în evidenţele sale contabile toate operaţiunile legate de acordarea şi rambursarea creditului;
    d) să menţioneze pe documentele de plată poziţia unde se găseşte cheltuiala, precum şi sursa din care se efectuează plata (surse proprii, credit) în cazul creditelor pentru investiţii.
  8. Împrumutatul se obligă să garanteze creditul primit cu (se vor menţiona numai garanţiile aferente creditului respectiv);
    a) bunuri mobile, mijloace circulante diverse individualizate prin elementele de la punctul de mai jos, asupra cărora se constituie gaj în favoarea băncii.
    Bunurile vor fi asigurate la societăţile de asigurare.
    b) materii, materiale şi alte bunuri cumpărate din credite asupra cărora se constituie ipotecă sau gaj în favoarea băncii. Bunurile vor fi asigurate la societăţile de asigurare.
    c) cesionarea în favoarea băncii până la concurenţa creditului acordat, a drepturilor băneşti ce se cuvin împrumutatului pentru bunurile asigurate la societăţile de asigurare pe baza asigurării prin efectul legii şi facultative, bunurile ce au fost nominalizate în prezentul contract.
    d) garanţii bancare emise de bănci sau instituţii financiare şi de credit din ţară şi străinătate, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase.
    e) sume de bani în depozit în cont de bancă;
    În contract se vor înscrie numai garanţiile efective, stabilite de comun acord cu solicitantul. Sumele rămase în depozit până la rambursarea integrală a creditului.
    Banca preia în custodie în depozitul propriu al clientului următoarele bunuri mobiliare: ......... ........... .............. ............. .............., pentru care beneficiarul plăteşte o taxă de custodie de ........... lei lunar.
    f) cesionarea în favoarea băncii a drepturilor băneşti pe care beneficiarul de credit le are de primit de la un agent economic cu care a încheiat un contract de livrare, respectiv de executare de lucrări.
    g) Imobilul situat în ........... compus din: ....................... evaluat de ............... la suma de ........... în proprietatea conform actului nr. ........ căruia se constituie ipoteca în favoarea băncii.
    Imobilul este asigurat la societăţile de asigurare prin
    h) Alte imobile ca: ................. vor fi evidenţiate prin elemente de la pct. ....
  9. Prezentul contract intră în vigoare după înscrierea garanţiilor nominalizate la punctul a) la Notarul public şi la Primărie, după caz, precum şi înregistrarea la societăţile de asigurare a cesiunii drepturilor de despăgubire pentru bunurile ipotecate şi gajate în favoarea băncii.
    Împrumutatul are obligaţia reînnoirii anuale a asigurărilor la societăţile de asigurare pentru bunurile cu care vine în garanţia creditului.
  10. Banca are dreptul să verifice respectarea condiţiilor în care se acordă creditul, existenţa permanentă şi integritatea garanţiilor creditului pe toată perioada derulării sale până la rambursarea completă a acestuia. În acest scop, împrumutatul se obligă să pună la dispoziţia băncii toate documentele solicitate (buget de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi etc.) precum şi orice alte documente oficiale privind garanţiile, bunurile realizate sau cumpărate din credit;
    Cele care privesc activitatea desfăşurată;
    Nerespectarea de către împrumutat a acestor obligaţii atrage după sine dreptul băncii de a trece la retragerea creditului înainte de scadenţă.
  11. Banca poate anula sau reduce cuantumul creditului aprobat în cazuri justificate, determinate de furnizarea de către împrumutat a unor date nereale după expirarea unui termen de preaviz de minim 5 zile dat în scris.
    Banca poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat în cazul în care împrumutatul a încălcat regulile privind disciplina creditului sau în cazul în care situaţia economică şi financiară a acestuia este compromisă.
  12. Neplata ratelor şi dobânzilor aferente la creditul acordat, precum şi nerespectarea vreuneia din clauzele prevăzute în acest contract, dau dreptul băncii să treacă la retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul de disponibilităţi al împrumutatului, iar când acest lucru nu este posibil, se va trece la recuperarea creditului prin executarea silită.
  13. Banca nu preia riscul politic sau calamităţile naturale şi nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat.
  14. Prezentul contract are valoarea de înscris autentic şi constituie titlu executoriu.
  15. Relaţiile reciproce dintre părţile contractante nereglementate de textul de mai sus, sunt supuse regulilor generale de creditare, precum şi celorlalte norme ale băncii, existente la data prezentului contract.
  16. Alte clauze:
    Litigiile de orice fel dintre părţile contractante vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti şi de drept comun.
  17. Acest contract a fost încheiat în număr de ....... exemplare, din care ....... exemplare rămân la bancă şi ........ exemplare la împrumutat.
  18. La dobânzile datorate şi neachitate în termen pentru perioada de întârziere, se va percepe o dobândă penalizatoare de 25% pe an, calculată asupra cuantumului acestor dobânzi.

Cresterea eficientei activitatii financiare in cadrul bancii

 

Băncile doresc un profit cât mai mare din activităţile lor şi, în egală măsură, minimizarea riscurilor, de aceea performanţa bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidităţii băncii, a gradului de expunere a acesteia în faţa diverselor categorii de risc şi mai apoi a nivelului de eficienţă al acesteia.

Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activităţii bancare are două componente:

- diagnosticul rentabilităţii (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică) ;

- diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).

Eficienţă şi rentabilitate

Profitul constituie, în economia de piaţă, raţiunea de a fi a oricărui agent economic,fiind considerat un câştig ce remunerează factorii de bază, clasici ai producţiei (capitalul,

pământul, munca) urmărit, din punct de vedere strategic, pe două orizonturi de timp: termen scurt şi termen mijlociu şi lung.

Rentabilitatea reflectă capacitatea firmei de a produce profit, oglindind într-o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a ei şi este una din formele de exprimare a eficienţei economice.

Referitor la eficienţa economică, metoda principală a analizei sistemelor economice o constituie analiza eficienţei acestora, ca atribut al acţiunii performante a agentului economic.

(Performanţa economică reprezintă funcţia specifică, contribuţia firmei şi motivul existenţei acesteia. Firma funcţionează pentru a obţine performanţe şi rezultate economice).

În sens larg eficienţa înseamnă “Scop dorit cu efort minim” (principiul universal al lui Mauperţius sau principiul minimei acţiuni), punându-se întrebarea de la ce grad de concordanţă între rezultat şi scop începe eficienţa. Aceasta face ca, în definirea eficienţei economice să se aibă în vedere îmbinarea a două laturi, cantitativă şi calitativă, iar eficienţa economică să fie dată de relaţia:

eficienţă economică = economicitate × eficacitate,

cu alte cuvinte “este eficientă acea acţiune care asigură atingerea scopului (eficacitate) în condiţii de cheltuieli minime (economicitate)”.

Măsurarea eficienţei economice se face ţinând cont de anumite criterii de eficienţă(grad de economisire, grad de valorificare, nivel de actualizare), în două variante:

- în mărime absolută, prin metoda diferenţei, obţinându-se soldurile intermediare de gestiune: marja comercială, valoarea adăugată, EBE (excedentul brut din exploatare), profit din exploatare, profit financiar, profit excepţional, profit net

- în mărime relativă, cu ajutorul indicatorilor de eficienţă, obţinuţi prin raportarea efectelor la efortul depus pentru obţinerea lor (efect util pe unitatea de cost antrenată) şi viceversa (cost specific pentru obţinerea unei unităţi de efect util) – rate ale rentabilităţii.

Determinată astfel, eficienţa activităţii bancare este uşor de monitorizat, şi orice

demers managerial va fi în măsură să ducă la optimizarea activităţii bancare şi la valorificarea superioară a resurselor financiare mobilizate în bănci.

 Indicatori ai profitabilităţii bancare

Activitatea complexă a băncilor comerciale, în special activitatea financiară, necesită o analiză financiară completă şi complexă a eficienţei şi performantei obţinute. Această analiză poate fi făcută prin:

  1. - folosirea indicatorilor principali ai contului de rezultate (modelul francez) care pun în evidenţă particularităţi specifice ca expresii contabile ale activităţii bancare.
  2. - folosirea indicatorilor de performanţă bancară, modele de calcul ale acestora

putând fi dezvoltate pentru determinarea influenţei factorilor asupra evoluţiei fiecăruia dintre indicatori;

  1. - folosirea sistemului de rate recomandat de Comisia Bancară din Franţa şi anume:

- ratele de structură şi de activitate;

- ratele de exploatare şi de rezultate;

- ratele de gestiune.

  1. - analiza riscurilor asumate, dată fiind aversiunea băncilor faţă de risc.

Indicatori de performanţă bancară

(1) marja netă din dobânzi (rata veniturilor din dobânzi);

(2) rata profitului;

(3) rata utilizării activelor;

(4) rata rentabilităţii economice (ROA);

(5) rentabilitatea financiară (a capitalului - ROE);

(6) efectul de pârghie (gradul de îndatorare).

Concluzii

Un sistem bancar sănătos este construit pe bănci profitabile şi capitalizate în mod adecvat. Profitabilitatea, sub forma profiturilor realizate este, de regulă, una din sursele cheie ale generării capitalului iar profitul reprezintă rezultatul final care reflectă efectele nete ale politicilor şi activităţilor unei bănci într-un exerciţiu financiar. Profitabilitatea este de obiceievaluată, integral sau parţial , printr-un set de indicatori financiari, supuşi observaţiei de-a lungul unei perioade de timp pentru a detecta tendinţele profitabilităţii. Analiza modificării

diverşilor indicatori în timp relevă modificările politicilor şi strategiilor băncii şi/sau a mediului său de afaceri.