Serviciile turistice se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce  au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătura cu aceasta. O parte a activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice vizează deci acoperirea unor necesităţi obişnuite, cotidiene, (odihnă, hrană), altele prezintă caracteristici specifice turismului şi respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.

            Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput, încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi de un conţinut al prestaţiei turistice în concordanţă cu cerinţele epocii moderne, cu exigenţele turismului contemporan. Iar în condiţiile actuale ale ţării noastre, angajată pe coordonatele unei noi dezvoltări, o asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei calităţi a veţii.

            O altă cerinţă a consumului turistic, la care serviciul turistic, prin conţinutul său, este chemat să contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Ca rezultat al creşterii productivităţii muncii şi progresului ştiinţific şi tehnic, se reduce săptămâna de lucru, se măresc dimensiunile timpului liber, zilnic şi săptămânal. Acesta are drept consecinţă transformarea într-o constantă a timpului de odihnă pasivă şi implicit sporirea solicitărilor faţă de formele odihnei active, stimulate şi de efectele negative ale concentrării urbane, între care poluarea, stresul etc. Odihna activă tinde, astfel, să devină o componentă tot mai importantă a serviciului turistic, ea reprezintă totodată, un procedeu modern, eficient de deconectare, de tratament, ameliorarea consecinţelor nefavorabile ale suprasolicitării nervoase. Pornind de la aceste premise, organizatorilor de turism le revine sarcina conceperii unor vacanţe, respectiv aranjamente turistice, cu posibilităţi multiple de desfăşurarea a unor activităţi recreative: culturale, artistice, sportive, deprinderea şi practicarea unor meserii artizanale, stimularea unor pasiuni („hobby”) etc., menite să diversifice agrementul tradiţional şi să sporească atractivitatea manifestărilor turistice, să răspundă criteriilor odihnei active. Aceste preocupări sporesc în intensitate odată cu transformarea turismului în fenomen de masă, cu creşterea frecvenţei de petrecere a timpului liber în afara reşedinţei permanente.

            În perioada contemporană, se manifestă un proces continuu de îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi tipuri de activităţi – procese specifice şi turismului românesc – ca expresie a receptivităţii şi adaptabilităţii turismului la schimbările intervenute în structura nevoilor de consum, a creşterii rolului în formarea şi educarea oamenilor. Ele se pot clasifica în grupe relativ omogene, operând cu mai multe criterii.

            Astfel, activităţile înglobate în conţinutul prestaţiei turistice se pot structura în: servicii legate de organizarea voiajului şi servicii determinate de sejur. Serviciile care asigură voiajul sunt constituite în cea mai mare parte din prestaţiile oferite de companiile de transport: ele privesc facilităţile şi comodităţile de organizare a călătoriei, calitatea lor determinând opţiunea turistului pentru un anumit mijloc de transport sau tip de aranjament. Tot în această categorie sunt incluse serviciile de publicitate turistică precum şi alte servicii prestate de agenţiile de voiaj. Serviciile de sejur sunt mai complexe, ele vizează satisfacerea necesităţilor cotidiene ale turistului şi asigurarea condiţiilor de agrement. Dar li se mai pot adăuga serviciile cu caractere special, determinate de unele forme particulare de turism (tratament – în cazul turismului balneomedical – traduceri în cazul turismului de congrese etc).

            În raport cu importanţa faţă de mobilul călătoriei şi motivaţia cererii, serviciile turistice pot fi: de bază (transport, cazare, alimentaţie, tratament sau orice altă activitate ce prezintă motivaţia de bază a călătoriei ca: vânătoarea, hipism, schi, yachting etc., şi complementare ori suplimentare (informaţii, activităţi culturale – sportive, închirieri de obiecte s.a). În general, ponderea cea mai mare o deţin serviciile de alimentaţie şi cazare, urmate de cele de transport şi de agrement. Raportul dintre serviciile de bază şi  celelalte servicii, ca şi în interiorul subgrupelor între diferite prestaţii, este diferit în funcţie de conţinutul formelor de turism practicate; astfel, pentru turiştii automobilişti serviciul de transport nu este inclus în prestaţie, aceştia deplasându-se cu mijloace proprii; în cazul turiştilor care se deplasează cu cortul sau rulota, aranjamentele pentru cazare sunt lipsite de importanţă etc.

            O altă posibilitate de clasificare a serviciilor foloseşte drept criteriu natura şi forma de manifestare a cererii. Din acest punct de vedere se întâlnesc servicii ferme (transport, cazare, programe cultural – artistice etc.), angajate anterior desfăşurării consumului turistic prin intermediul agenţiilor de specialitate şi servicii spontane, solicitae în momentul în care turistul ia contact cu oferta. Caracterul spontan este specific prestaţiilor suplimentare dar se poate întâlni şi pentru prestaţiile de bază în situaţia turistului pe cont propriu. Cunoaşterea conţinutului acestor categorii de servicii furnizează informaţii privind distribuirea cererii şi preferinţelor turiştilor, favorizând organizarea şi planificarea unor acţiuni, orientează dezvoltarea serviciilor în vederea stimulării cererii.

            În funcţie de modalităţile de plată sau de relaţiile financiare angajate între prestatori şi beneficiari, serviciile pot fi cu plată (majoritatea serviciilor), aceasta realizându-se anterior prestaţiei, simultan sau posterior acesteia şi gratuite sau sub forma unor facilităţi, costul lor fiind suportat din cheltuielile generale ale organizatorilor de turism (servicii de publicitate, de intermediere, comision) şi având drept scop stimularea circulaţiei turistice, asigurarea accesului larg la turism a unor categorii de solicitanţi.

            După natura lor, se poate face o delimitare între serviciile specifice, generate de desfăşurarea propriu-zisă a activităţii turistice şi servicii nespecifice, rezultat al existenţei unei infrastructuri economico-sociale generale, care se adresează în egală măsură turiştilor şi rezidenţilor (transport în comun, telecomunicaţii, reparaţii - întreţinere, cultural-artistice etc.)

            Serviciile turistice se mai pot structura după aria de localizare a prestării lor, după forma de prezentare (globală sau în activităţi independente), după caracterul lor, după formele de turism şi modalităţile angajării prestaţiei, în raport cu natura prestatorilor etc. Toate acestea completează imaginea bogăţiei şi  varietăţii structurale a prestaţiei turistice (vezi figura de mai jos) şi sugerează totodată şi direcţii şi posibilităţi de dezvoltare.

In categoria serviciilor de baza sunt incluse acelea la care turistul nu poate renunta (transport, gazduire, agrement) ele sunt destinate satisfacerii unor nevoi generale (odihna, hrana). Deasemenea ele detin o pondere importatnta in structura consumurilor turistice; toate celelalte prestatii sunt considerate suplimentare si vizeaza fie mai buna adaptare a prestatiilor de baza la nevoile turistilor, fie ocuparea placuta a timpului liber al vacantei.

In ordinea derularii lor serviciile de baza incep cu organizarea si realizarea transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriu zis, oferit in timpul calatoriei, iar in cazul deplasarii cu mijloace proprii – servicii de intretinere si repararea acestora.

Serviciile de cazare (gazduire) se refera la crearea conditiilor pentru odihna turistilor. Ele presupun existenta unuor mijloace de cazare adecvate (hoteluri, hanuri, vile, casute) si dotarile necesare asigurarii confortului; ele privesc deasemenea, activitatile determinate de intretinerea si buna functionare a spatiilor de cazare.
Serviciile de alimentatie (de restauratie) se inscriu, deasemenea, in categoria prestatiilor de baza si au ca destinatie satisfacerea trebuintelor de hrana ale turistilor, dar si a unor nevoi de recreere si distractie. Ele se dezvolta in relatie cu serviciile de cazare sau independent de acestea.In realizarea efectiva a acestor servicii trebui avuta in vedere adaptarea lor fiecarui moment al calatoriei, specificului formelor de turism si particularitatilor segmentelor de turisti.
Serviciile de agrement – acceptate ca prestatii de baza numai de catre o parte a specialistilor sunt concepute sa asigure petrecerea placuta, agreabila a timpului de vacanta. Ele sunt alcatuite dintr-o paleta larga de activitati avand caracter distractiv-recreati, in concordanta cu specificul fiecarei forme de turism sau forma de sejur. Serviciile de agrement reprezinta elementul fundamental in satisfacerea nevoilor turistilor modalitatea de concretizare a motivatiilor deplasarii si capata un rol tot mai important in structura consumurilor turistice.
      Alaturi de serviciile de baza, o contributie in crestere la succesul actiunilor turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea sunt chemate sa sporeasca confortul vacantei, sa stimuleze odihna activa, recreerea, fara a se substitui serviciilor de agrement. In general, ele au o pondere modesta in structura consumului turistic si un rol auxiliar. Cu toate acestea, serviciile suplimentare reprezinta o sursa deloc de neglijat de crestere a incasarilor.
Indiferent de forma de prezentare cele mai importante grupuri de servicii suplimentare sunt: de informare a clientelei turistice, de intermediere (inchirieri, rezervari), cu caracter special (congrese, targuri si expozitii, festivaluri, vanatoarea), cultural artistice, sportive, financiare, diverse.
Serviciile de informare intervin in perioada de pregatire si angajare a prestatiei turistice avand un rol important in formare si concretizarea deciziei de cumparare, dar se manifesta si pe parcursul desfasurarii voiajului. Prin continutul lor trebui sa permita cunoasterea rapida, complexa si de calitate a celor mai diverse aspecte legate de deplasare si sejur (derularea programului pe zile, orariile mijloacelor de transport, facilitati de pret, conditii obligatorii de calatorie, oferta de prestatii suplimentare).
Serviciile de informare intra in atributiile tuturor organizatorilor de turism, cu precadere in cele ale agentiilor de voiaj si touroperatorilor. Ele se realizeaza prin mijloacele clasice ale publicitatii scrise (a fise plianta, brosuri, cataloage) sau orale (anunturi consilierea turistilor).
Serviciile de intermediere sunt costituite de cele de rezervare de locuri (in unitati hoteliere, mijloace de transport, la diverse manifestri cultural-artistice, sportive) si cele de inchiriere a unor obiective de inventar pentru cresterea confortului calatoriei sau pentru distractie aparatura de gimnastica, echipament si material sportiv, jocuri, etc.); tot in aceasta grupa unii autori include si reparatiile, serviciile de comision si altele.
Din categoria serviciilor de intermediere, un rol deosebit au cunoscut in ultima vreme cel de rezervare, prin introducerea si promovarea pe scara larga a sistemelor de rezervare computerizata.( CRS – Computer Rezervation Sistems) si mai recent a GDS – Global Distribution Sistems) care permit informarea, rezervare si achizitionarea rapida a locului. De mare interes, se bucura serviciile de inchiriere a automobilelor (rent a car), mai ales in conditiile dezvoltarii unor retele internationale de centre de inchiriere si conectarii la CRS.

Servicii cultural-artistice sunt gandite din perspectiva rolului recreativ distractiv si educativ al turismului. Ele au menirea de asigura ocuparea placuta, agreabila a timpului de vacanta. Dintre acesteaa pot fi evidentiate ca fiind mai importante:

  • Participarea la diferite spectacole sau evenimente
    · Vizite la case memoriale, muzee, galerii de arta, expozitii
    · Vizitarea unor obiective istorice cuklturale stiintifice,etc.

O mentiune distincta se imppune in legatura cu organizarea programelor (excursiilor) tematice, care au capatat o frecventa tot mai mare si o diversificare a subiectelor abordate. Acestea au unrol formativ-educativ deosebit, mai ales cand se adreseaza elevilor si studentilor, completand in mod fericit cunostintele teoretice. Organizarea acestora trebuie facuta cu grija astfel incat, sa nu fie afectata motivataia principala a vacaantei (tratament balnear, cura helio-marina, schi)
Servicii sportive vin in completarea formelor consacrate ale agrementului si se subsumeaza eforturilor organizatorilor de turism de creare a unor conditii necesare unei odihne active. Aceste servicii sunt de o mare diversitate, ele se diferentiaza in functie de pregatirea turistilor si pot fi de asistenta si supraveghere (in cazul celor experimentati) sau de initiere (pentru incepatori).
Servicii avand caracter special sunt determinate in majoritatea lor de natura particulara a turismului si se asociaza unor forme mai deosebite de manifestare a acestuia. Ca urmare, ele se prezinta intr-o structura diversa, printre cele mai importante numarandu-se:
· Servicii traditionale proprii turismului (ghid, animator)
· Servicii generate de forme specifice de turism (organizarea de partide de vanatoare, de festivaluri, targurisi expozitii);
· Servicii de ingrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor domestice proprietatea turistilor;
· Servicii de asigurare a securitatii turistului si de salvare in caz de pericol.
 Servicii suplimentare

-Servicii de cura si tratament balneo-medical sunt prestatii suplimentare
in situatiile in care turistul isi completeaza sejurul intr-o statiune (motivat de odihna, cura helio-marina, schi) cu efectuarea unor tratamente simple (gimanstica, kinetoterapie, aerosoli, cure de ape minerale), avand caracter preventiv.

-Serviciile de asistenta medicale, prilejuite de astfel de situatii, fac parte din aceasta categorie.

-Serviciile financiare se refera la cele de asigurare a turistului, acoperind o gama larga de situatii, da la starea de sanatate la pierderea banilors sau bagajelor, precum si la diverse tranzactii (sisteme de plata, operatiuni bancare, schimb valutar) si facilitati (reduceri de tarife, servicii pe baza de abonament, credite, etc.).
-In categoria serviciilor suplimentare mai pot fi incluse si alte prestatii precum: comercializarea produselor in sistem “duty free”, pastrarea obiectelor de valoare, efectuarea diverselor comisioane.
Largirea gamei serviciilor,de baza si suplimentare, oferite turistilor si cresterea calitatii lor se reflecta pozitiv asupra activitatii turistice, conducand la mai buna folosire a bazei materiale si fortei de munca, la sporirea eficientei intregii activitati. Totodata, se impune sublinierea ca serviciile suplimentare au o contributie suplimentara in a cest sens prin prelungirea sejurului si a sezonului turistic, prin cresterea incasarilor medii pe zi-turist.

 

SERVICIUL DE TRANSPORT

 

1.Transporturile turistice rutiere

2.Transporturile turistice feroviare

3.Transporturile aeriene

4.Transporturile turistice maritime si navale

 

1.Transporturile turistice rutiere

Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul vehiculelor (mijloace de transport autopropulsate) şi a mijloacelor tractate (remorci, trailere).

            O serie de factori influenţează dezvoltarea turismului automobilistic:

–          producţia industriei de automobile;

–          evoluţia preţului energiei;

–          dezvoltarea întreprinderilor care închiriază automobile si tarifele practicate;

–          reţeaua rutieră şi de autostrazi;

–          facilităţi vamale şi de frontieră.

Avantajele transportului rutier sunt:

  • autonomia în alegerea rutelor pe care turiştii vor călători în circuitele lor sau spre destinaţiile de vacanţă pentru care au optat;
  • o disponibilitate mai mare a mijlocului de transport pe perioada unui sejur în cadrul unei anumite destinaţii turistice;
  • o posibilitate mai mare pentru turistul automobilist de a controla traseul ales, plecarea şi timpul de sosire, precum şi orice oprire făcută pe parcurs;
  • uşurinţa în transportul bagajelor personale şi în utilizarea acestora fără constrângeri de vreun fel;
  • facilitarea accesului pentru atingerea mai multor destinaţii; dorinţa turistului de a cunoaşte cât mai multe într-un interval cât mai scurt primează faţă de comoditatea călătoriei, uneori, chiar şi faţă de distanţă, făcând ca autoturismul, prin accesibilitatea pe care o asigură, să fie preferat altor mijloace de transport;
  • diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane călătoresc cu acelaşi automobil.

Transporturile rutiere se realizeaza cu urmatoarele mijloace:

  • autocare si microbuze pt transporturile de grup;
  • autoturisme proprietate personala pt transporturile individuale si familiale;
  • autoturisme inchiriate in sistem “rent-a-car”, cu sau fara sofer, pt transport individual
  • autoturisme inchiriate sau comandate in sistem de taximetrie
  • transport in comun.

Transportul cu autocarul sau microbuzul:

  • poate fi considerat corespondentul transportului automobilistic adaptat la turismul de grup
  • pret rezonabil, accesibil
  • o contributie importanta la dezvoltarea turismului
  • ameliorare semnificativa a echipamentelor si serviciilor (confort, climatizare, radio, TV, bar, ghizi, asistenti), securitatii; adaptare la necesitatile turismului
  • coeficientul de utilizare a capacităţii autocarelor depăşeşte 75%, fiind superior celor din transportul feroviar şi aerian
  • clientela turismului cu autocarul este formată, în special, din tineri sau din membrii unor asociaţii, întreprinderi.
  • tariful se calculeaza in functie de capacitatea autocarului sau microbuzului, distanţa efectiv parcursă, numărul de ore sau zile efective, taxele rutiere, parcarea, întreţinerea autovehiculului.

Serviciile oferite de transportatori specialişti în domeniu se divizează în:

–          Rute expres – interne şi internaţionale.

–          Închirierea de autocare sau rute la cerere (charter).

–          Organizarea de circuite sau excursii.

–          Operaţiuni de transfer.

Organizatorii de voiaje în autocar pot fi de trei tipuri:

–          Cei care asigură, cu propriile vehicule, pe întreaga perioadă a anului şi pe linii regulate, servicii de transport pentru anumite categorii de călători (elevi, muncitori), completate cu excursii şi activităţi turistice sezoniere (prin curse speciale).

–          Cei care, posedând vehicule proprii, se pun la dispoziţia unui tour-operator sau a unei agenţii receptive (ori care îşi organizează propriile producţii de voiaje).

–          Cei care, nedispunând de vehicule proprii, au servicii specializate în organizarea de voiaje de autocar (apelând la mijloacele de transport ale altora).

 

Inchirierea automobilelor:

            Închirierile de maşini, cu sau fără şofer, reprezintă astăzi un sector important al turismului auto.

            Dezvoltarea închirierilor de maşini fără şofer este în mare parte legată de progresele realizate în domeniul transportului aerian, peste 2/3 din agenţiile de închiriere de maşini fiind situate pe aeroporturi.

            Mai multe formule permit combinarea închirierii de autoturisme cu alte modalităţi de transport, de exemplu, combinaţia „Fly and drive” , „Rail-route” (avion + maşină şi tren + maşină) sau “Package-tour” (aranjamet semiorganizat de trasport rutier si croaziera maritima).

Infrastructura tehnica a transporturilor turistice rutiere

  • Dotari si servicii necesare: statii de benzina, service auto, servicii mobile de asistenta rutiera, hanuri, moteluri si hoteluri de tranzit, popasuri turistice, magazine specifice pt turisti automobilisti, puncte de schimb valutar, servicii sanitare, locuri de parcare etc. – toate concentrate in complexe comerciale si de servicii.
  • Investitiile pt constructia si intretinerea soselelor si autostrazilor sunt foarte mari; in plus, si alti factori pot frana derularea traficul rutier: caracterul pronuntat sezonier al traficului, blocaje, dependenta de conditiile meteo, restrictii de viteza, etc.

. Tendinte in dezvoltarea turismului automobilistic

  • Dezvoltarea continua, pe traseele turistice rutiere, a retelei de unitati de cazare dotate la nivelul actual al cerintelor turistilor
  • Dezvoltarea retelei de terenuri de campare
  • Completarea echiparii soselelor cu statii de benzina, unitati de intretinere, comerciale si de alimentatie
  • Diversificarea itinerariilor si a produselor “Package-tour”, cu noi destinatii
  • Rezervarea prealabila si a unor servicii complementare, specifice turismului automobilistic
  • Dezvoltarea formulelor combinate: transport rutier cu transportul aerian, cu cel feroviar (vagoane-platforma pt autoturisme) sau cel maritim (similar, autoturismul se transporta separat, pe autocamioane-platforma)

            Agentiile ofera 3 tipuri de servicii de inchiriere de autoturisme:

–          inchirieri de masini fara sofer

–          inchirieri de masini cu sofer

–          inchirieri pe termen lung, sub forma unui contract de leasing.

Tarifele practicate sunt de 2 tipuri:

–          standard (se aplica pt un interval de timp si un nr. limitat de km)

–          cu nr. nelimitat de km.

            Unele agenţii de transport derulează activităţi de rent a car, în baza unor contracte de franciză (licenţă) cu firme de prestigiu internaţional (Hertz, considerat cel mai mare prestator în domeniu, Avis, Budget, National, Dollar şi Eurodollar, Eurocar etc.), cu acoperire foarte largă, conectate la sisteme de rezervare computerizate, colaborând cu diverse formule cu companiile aeriene sau feroviare.

            Închirierile de autoturisme pot fi asociate cu programe diverse, atractive pentru turişti, oferindu-se pachete speciale – programe combinate. Spre exemplu, firma Hertz oferă tarife speciale pentru vizitarea complexului de agrement „Disneyland-Paris”, pentru programe cu tarife la zi, tarife per număr de persoane, pachetele includ: transport, asigurare de accidente, asigurare personală, acces nelimitat la mijloacele de agrement. Pentru asemenea programe turistice, turistul contactează oficiul Hertz şi alege produsul care îl interesează.

 

 

 

2.Transporturile turistice feroviare

            Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor şi persoanelor cu ajutorul locomotivelor şi vagoanelor, care circulă după un program prestabilit, pe trasee fixate (căile ferate).

            Caracteristici:

–          Transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute decât cele practicate în transportul auto şi aerian, îndeosebi pe distanţe medii şi lungi.

–          Procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi noaptea şi în tot cursul săptămânii, în condiţii de regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite.

–          Prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a respectării stricte a normelor de siguranţă a circulaţiei pe căile ferate.

–          Dpdv turistic, transportul feroviar este aproape exclusiv “european”.

Avantaje:

  • regularitatea şi certitudinea deplasării, ca urmare a independenţei relative a mijloacelor feroviare faţă de starea vremii;
  • costul relativ mai scăzut al călătoriei faţă de mijloacele aeriene, asociat cu viteza mare de deplasare. Pot fi menţionate în acest sens trenurile de mare viteză de tipul ICE (Intercity Express) în Germania, TGV (Train a Grand Vitesse) în Franţa, TAV (Treno Alla Velocita) în Italia asigură, pe lângă deplasarea foarte rapidă, legături multiple (sub denumirea Eurostar circulă, prin tunelul de sub Canalul Mânecii, 60 de trenuri de mare viteză care leagă Londra cu Paris şi Bruxelles);
  • comoditatea oferită prin vagonul de dormit şi vagonul-restaurant;
  • posibilităţi mult mai largi de vizionare a peisajului:
  • faptul că îmbarcarea şi debarcarea se realizează, în general, în interiorul localităţilor, pentru ajungerea la hotel nemaifiind necesar transferul.

            În ceea ce priveşte oferta de programe, întrucât s-a constatat un declin al rutelor standard, s-au creat trenuri recreative (în Italia, China, Spania, Elveţia), au fost revitalizate sau create rute care îmbină deplasarea cu agrementul (Trans-Siberian Express, Orient-Express, Veneţia Simplon Orient-Expres, American Orient-Expres).

            În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât cursele regulate, cât şi cele speciale (charter). În cazul curselor de linie, agenţiile de turism închiriază o parte a capacităţii garniturilor; în situaţia traseelor mai aglomerate se realizează suplimentarea capacităţii trenurilor obişnuite. Cursele speciale (charter) sunt organizate în perioadele de sezon şi la sfârşitul săptămânii. Ele pot fi exploatate, integral sau parţial, de organizatorii de turism.

            În concordanţă cu evoluţiile în domeniul rezervărilor s-a iniţiat şi pe calea ferată un astfel de sistem (SOCRATE – Systeme Offrant a la Cliente la Reservation D’Affaires et de Tourisme en Europe) în conexiune cu Sabre, care asigură serviciile de călătorie şi cazare, s-au introdus tichete automate (ATB – Automated Ticket and Boarding Pass) în vederea standardizării operaţiunilor, se promovează cooperarea între transportatori diferiţi (feroviari, aerieni, rutieri), între aceştia şi agenţiile de voiaj etc.

            Tarifele internaţionale se determină, în principiu, ca o sumă a tarifelor naţionale. Fiecare ţară îşi fixează propriile reduceri tarifare (pe perioade de timp, categorii de trenuri, tarife de grup).

            Agenţiile de turism obţin prin Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, de la reţelele ţărilor membre, un comision de circa 10% pentru promovarea aranjamentelor turistice feroviare.

 

 

 

Aranjamente pe calea ferata:

  • Rail Inclusive Tour (RIT) presupune comercializarea de către agenţii de voiaj a unui pachet de servicii turistice pentru grupuri organizate, la un preţ global, folosind ca mijloc de transport trenul.
  • În aranjament RIT clasa I sau a II-a, se pot realiza următoarele variante de călătorii: dus-întors pe un anumit traseu, circuite speciale într-o singură direcţie, curse combinate cu folosirea pe anumite parcursuri a autocarului. Restricţiile, legate de acest aranjament turistic, prevăd un număr minim de înnoptări hoteliere care variază de la un aranjament la altul.
  • Tariful se stabileşte în contractul încheiat între agentul de voiaj şi calea ferată şi poate fi aplicat în mai multe variante tarifare, în funcţie de tipul de aranjamente RIT.

Variante ale RIT:

  • RIT-I este folosit de turişti individuali şi presupune o reducere a tarifului feroviar cu circa 20%, fără a fi limitat volumul minim al traficului în acest aranjament.
  • RIT-IG este utilizat tot de către călători individuali sau de grupuri mici şi presupune reduceri tarifare de până la 40%. În contractul încheiat între parteneri se prevede un volum minim de trafic, aliniat celui din anul precedent.
  • RIT-GP este folosit de grupuri de turişti care sunt programaţi pe subperioade de timp, prevăzându-se pentru fiecare un anumit minim de trafic. Reducerea de tarif este de până la 45%, generând pentru agenţiile de voiaj importante beneficii suplimentare.
  • RIT-Y şi RIT-YP sunt aranjamente destinate tinerilor sub 26 de ani, fără programare sau cu programarea transportului şi presupunând reduceri tarifare până la 50%.
  • RIT-G reprezintă o variantă de RIT practicat la cele mai scăzute tarife, având scop promoţional şi utilizare conjuncturală.

Indiferent de tipul de aranjament RIT, condiţiile de vânzare sunt:

  • vânzarea RIT se face numai prin agenţiile de voiaj care capătă acest drept de comercializare în urma încheierii unui acord-contract cu administraţia căilor ferate din ţara de reşedinţă;
  • agenţia de voiaj trebuie să lanseze şi să facă publicitate pentru un aranjament RIT ce nu poate depăşi 12 luni şi pentru care precizează tipurile de prestaţii turistice şi datele programate;
  • preţul minim de vânzare al aranjamentului turistic trebuie să depăşească cu minimum 10% preţul transportului pe ruta respectivă, pentru călătorii izolaţi;
  • tariful transportului nu poate fi publicat separat, ci numai inclus în preţul IT al aranjamentului;
  • publicitatea realizată prin materiale uzuale (pliant, broşură) de către agentul de voiaj trebuie să îndeplinească anumite condiţii privind conţinutul. Ea trebuie să cuprindă: durata călătoriei, tipul de cazare folosit, clasa calitativă, tipurile de prestaţii, preţul de vânzare.

Agentiile de voiaj pot oferi legitimatii de calatorie in trafic international, cu tarife reduse, astfel:

  • INTER-RAIL - un aranjament de transport feroviar ce se organizează pentru posesorii de legitimaţii cu acelaşi nume şi implică acordarea unor reduceri tarifare de 50% la vagoane de clasa a II-a pe tot parcursul feroviar al ţărilor ce au aderat la acest sistem. Sistemul se adresează tinerilor sub 21 de ani şi este girat de căile ferate franceze.
  • EURAIL (-Tariff...-Group...-Pass) - adresat turiştilor din ţările extraeuropene care pot achiziţiona biletele cu acelaşi nume de la reprezentanţii unor administraţii ale căilor ferate europene sau agenţii de voiaj acreditate în America de Nord şi Sud, Africa, Japonia, Australia, pentru destinaţii europene.
  • B.I.J. – tinerilor sub 26 de ani, cu reduceri intre 20 si 50%, in functie de destinatie (tara europeana)
  • BALKAN FLEXIPAS – nr. nelimitat de calatorii in tarile balcanice, intr-o luna; tinerii sub 20 de ani au reduceri de 45% din tariful integral
  • EURO MINI GRUP – pt calatorii in Europa, pt grupuri de minimum 2 persoane, din care un tanar sub 16 ani.

 

3Transporturile turistice aeriene

Este utilizat in principal pentru calatoriile pe distante lungi si foarte lungi.
Dintre avantajele transportul aerian:
-durata scazuta a calatoriei;
-un grad de confort ridicat;
-o perioada scurta de timp intre momentul achizitionarii aranjamentului turistic.
Dezavantaje:
-dependenta de conditiile atmosferice;
-costul ridicat al calatoriei;
-imbarcarea si debarcarea se realizeaza in afara marilor orase ceea ce reclama si utilizarea transportului la sol.
     Pentru transportul turistic pe calea aerului se utilizeaza cursele regulate si cursele la cerere (Charter). Cursele regulate se deafasoara dupa un orar bine stabilit cunoscut din vreme de turistii potentiali. De regula, acestea sunt utilizate de turistii care calatoresc pe cont propriu, care achita costul integral.
     In cazul curselor charter se utilizeaza numai la cerere, rutele se stabilesc in functie de cerintele turistice, iar tarifele sunt mai reduse.
In transportul aerian de curse regulate se disting urmatoarele tipuri de aranjamente turistice. Este vorba de “inclusiv tour”(I.T.) si “Part Charter”.
                    Aranjamentul I.T. reprezinta o calatorie turistica organizata de o agentie de voiaj impreuna cu o companie de transport aeriana.
Agentia organizatoare trebuie sa fie agreata de I.A.T.A. si ea este aceea care inchiriaza o parte a capacitatii de transport pentru a asigura un grad ridicat de ocupare a spatiilor. Pretul unui asemenea aranjament include costul de transport, cazare, masa si divertisment.
Aranjamentele I.T. se comercializeaza sub 2 forme:
-aranjamente de grup;
-aranjament individual.
Biletele pentru o asemenea calatorie trebuie procurate dintr-o agentie de turism, pretul se achita integral inainte de inceperea calatoriei si sunt de regula cu 50% mai mici decat tarifele neturistice. Aceste tarife sunt publicate si se calculeaza cu ajutorul cartilor de calcul in functie de distanta si in functie de zona I.A.T.A. respectiva.
                    Part-Charter presupune folosirea din spatiul aeronavei si vanzarea acestuia in sistem charter.
Aranjamente turistice pe curse charter:
-chartere de grup cu sau fara afinitate:
-chartere I.T.;
-chartere pentru uzul propriu;
-chartere speciale.
Cursele charter de grup presupun inchirierea de catre organizatorul de voiaj a unui numar minim de locuri, locuri ce trebuie cumparate cu cel putin 60 de zile inaintea calatoriei. Fiecare pasager plateste o parte egala din costul transportului si exista obligativitatea achitarii a minimum 25% din tarif inainte de calatorie.
Cursele charter I.T.C.(total inchis) presupun un aranjament organizat de un bun operator care consta intr-o calatorie dus-intors sau in circuit efectuata total sau partial pe calea aerului contra unui tarif corespunzator achitat integral inainte de calatorie. Sejurul are o durata de minim 4 zile.
Tariful de inchiriere in cazul curselor charter poate imbraca una din urmatoarele forme:
-tarif cu sistem charter propriu-zis sau rotatii avion, caz in care transportatorul primeste o suma constanta pentru fiecare cursa, iar riscul privind coeficientul de utilizare a capacitatii de transport revine firmei de turism.
Tariful se calculeaza ca produs intre tarif / ora de zbor si numarul mediu de ore necesar efectuarii cursei in ambele sensuri;
-tariful pe baza sistemului rotatii-grup care se aplica in cazul lanturilor charter (o succesiune de curse efectuate intr-o perioada de timp egala, de regula 7, 14, 21 zile, aceste curse fiind destinate transporturilor unor grupuri de turisti care si-au achizitionat prestatiile prin intermediul unei agentii;
-sistemul rotatii-pasager conform careia firma organizatoare de turism plateste un tarif stabilit pe pasager neasumandu-si nici un risc legat de utilizarea intregii capacitati a avionului;
-sistem de plata la ora de zbor. Acesta ia in calcul tariful pe ora de zbor, facturandu-se numai timpul efectiv realizat.

 

         4.Transporturile turistice maritime si navale

            Transportul pe apă reprezintă una din formele de deplasare puţin solicitate, datorită condiţiilor mai speciale de realizare, vitezei pe care o realizează navele şi necesităţile continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace.

            Drept urmare, transportul naval contează doar cu 2-3% din traficul turistic internaţional şi 1-2% din circulaţia turistică a ţării noastre, ponderea sa menţinându-se relativ constantă.

            Transporturile navale se realizează în prezent mai mult sub forma croazierelor, transformându-se de fapt dintr-o modalitate de deplasare într-una de agrement.

 

Produse turistice oferite de companiile maritime:

  • Traversari maritime cu preturi preferentiale;
  • Voiaje forfetare care include transportul dus-intors si servicii de sejur (cazare, masa) in fiecare escala;
  • Cvasi-croaziere, care ofera transport, cazare (uneori) si agrement la bordul navelor;
  • Croaziere, produse turistice forfetare care ofera circuite maritime si fluviale cu plecare si sosire in acelasi port (circuit)

 

Croazierele

            Croaziera reprezintă, de fapt, un produs turistic (pachet de vacanţă) constând în petrecerea sejurului la bordul unei nave special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj maritim obişnuit, ci şi unele tratamente şi condiţii de agrement deosebite, precum şi vizitarea unor porturi şi localităţi în afara graniţelor ţării, în conformitate cu itinerarul stabilit în prealabil.

            Croaziera se poate constitui atât într-un produs turistic distinct, cât şi într-un element component al acestuia, sub forma unui circuit complet sau ca deplasare pe un parcurs iniţial. În combinaţie cu transportul turistic aerian, rezultă un aranjament turistic denumit „fly-cruise” ce permite pasagerilor să atingă puncte de îmbarcare în vase rapide şi să revină, la domiciliu, tot rapid la sfârşitul croazierei, prin continuarea drumului pe calea aerului.

            Piaţa turismului de croazieră şi-a modificat imaginea în ultimii ani, de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată unui public mai larg şi mai tânăr.

            Tendinţele recente sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinare a aranjamentelor aer – mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor.

            Preţurile actuale pentru croaziere oscilează în jurul unei medii de circa 200$/pers./zi, interpretat ca fiind un preţ relativ scăzut, în comparaţie cu costul serviciilor turistice ce ar trebui achitate zilnic de un client, într-un alt mod de organizare a deplasării, pentru transport, rezervări la hotel, servirea meselor şi agrement.

            Navlul este tariful convenit în contractul de transport, încheiat de armator cu operatorul de turism pe o perioadă determinată. Acesta este stabilit pe zi şi este determinat de totalitatea cheltuielilor de exploatare anuală a navei.

            Cu cât această perioadă este mai mare, cu atât navlul este mai mic, putându-se deci stabili tarife de vânzare pe sezoane şi extrasezoane turistice.

            Contractele de închiriere pot fi de mai multe tipuri:

            Trip – călătoria se efectuează spre un anumit port de destinaţie şi retur;

            Round Trip Charter – călătoria se efectuază în mai multe porturi, nava revenind în portul iniţial de plecare;

            Time Charter – nava este pusă la dispoziţia celui care o închiriază o perioadă de timp determinată.

            Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale pot fi subdivizate în: curse de linie; linii de croazieră; deplasări scurte sau minicroaziere; călătorii în interior pe râuri, lacuri, canale; călătorii individuale cu vase de agrement, proprietate privată sau închiriate.

            În funcţie de numărul pasagerilor, mărimea şi confortul navelor, calitatea serviciilor, durata călătoriei, tipologia agrementului, se disting:

            Croaziere de vacanţă (nave de mare capacitate, 1.000-2.000 de pasageri, itinerarii medii de circa şapte zile, clientelă diversă, destinaţii obişnuite);

            Croaziere de lux (nave de capacitate mai mică, 150-900 de pasageri, confort superior, personal de înaltă calificare, itinerarii de 14-30 zile);

            Croaziere exotice sau de aventură (nave de capacitate mică, destinaţii originale, turişti amatori de explorări, servicii specifice, personal cu instruire specială etc.).

Ca principale destinaţii sau orientări majore ale liniilor de croazieră se evidenţiază:

  • Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi coastele de est ale Americii Centrale şi de Sud; este apreciată drept cea mai importantă destinaţie, concentrând jumătate din numărul călătoriilor;
  • Coasta de Vest a Americii de Nord, cu trasee pe lângă Mexic, SUA, Canada, destinaţia situată pe locul doi în topul preferinţelor turiştilor;
  • Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului;
  • Orientul Îndepărtat – linii între insulele din zonele Pacificului;
  • Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice;
  • Africa de vest cu insulele Canare şi Madeira;
  • Circuite în jurul lumii.

De asemenea, un loc distinct în structura croazierelor îl ocupă călătoriile pe râurile interioare, între cele mai cunoscute şi frecvente trasee numărându-se cele pe Nil, Dunăre, Rin, Mississippi, Yangzi, Li, Amazon. În România, croaziere pe distanţe scurte derulează firmele turistice „Prestige” pe sectorul românesc al Dunării şi „Atbad” în Delta Dunării.

Comercializarea produselor turistice maritime

            Piata croazierelor este dominata de SUA – circa 1200 distribuitori; Miami este capitala mondiala a croazierelor.

            In Europa, cele mai mari agentii sunt: Paquet si Club Mediterranee (Franta), Chandria si Epiroteki (Grecia), Costa (Italia), Kloster (Norvegia), The Sovereign the Sea (Suedia), Chousta Roustavelli (Rusia), P&O, Wihite Star Line (Marea Britanie)

Cele mai multe companii au agentii distribuitoare care centralizeaza rezervarile, iar acestea sunt incredintate unei agentii generale (General Sales Agent) care elibereaza titlurile de transport, contra unui comision.

 

SERVICIUL DE CAZARE

 

Cazarea reprezinta etapa urmatoare transportului si intruneste caracteristicile unei componente de sine statatoare. Prin continutul sau, cazarea vizeazacrearea conditiilor si confortului pentru odihna calatorului, ea poate fi denumuta rezultatul industriei hiteliere. Cazarea se prezinta ca o prestatie complexa ce decurge din exploatarea echipamentelor de primire si gazduire si este alcatuita dintr-un grupaj de servicii oferite calatorului pe timpull si in legatura cu ramanerea sa in unitatile hoteliere.

Dimensiunile si calitatea serviciului de cazare hoteliera sunt determinate, in primul rand, de xistenta unei baze amteriale adecvate din punct de vedere al marimii, tipologiei, dotarilor, etc. Care sa asigure turistilor conditii optime de inoptare si sa indeplineasca, dupa caz, si alte functii. In al doile rand, serviciul de cazare este influentat de incadrarea cu personal a mijloaclor de gazduire, de nivelul de calificare a lucratorilor, de modul de organizare a muncii. In acest context, insuficienta spatiilor de cazare, inzestrarea lor necorespunzatoare, neconcordanta intrenivelil confortului oferit si exigentele turistilor, ca si numarul mic al lucratorilor sau slaba pregatire ainfluenteaza negativ calitatea serviciului de cazaresi, prin intermediul acesteia, dimensiunule circulatiei turistice si gradul de valorificare a patrimoniului.

 

Structura serviciului de cazare

Destinat satisfacerii nevoilor generate de sederea in afara resedintei permanente, serviciul de cazare hoteliera are un continut complex, rezultat al multitudinii si diversitatii nevoilor pe care turistii le manifesta cu aceasta ocazie, dar si varietatii formelor de turism carira trebuie sa se adapteze.

Avand in vedere varietatea necesitatilor turistilor si pornind de la premisa ca principalele momente asociate prezentei acestora in unitatile hotelieresunt primirea,  ssederea si plecarea, serviciul de cazare este constituit dintr-o suma de prestatii independente:

  • Cazarea propiu-zisa si serviciile complementare acesteia;
  • Alimentatia si serviciile specifice asociate ei;
  • Activitatile cultural-artistice si de agrement;
  • Serviciile de informare si intermediere;
  • Activitatile comerciale;
  • Servicii cu caracter special;

Intre aceste servicii sau functii exista relatii de interdependenta, circuitele lor tehnologice se interfereaza. In raport cu specificul fiecarei unitati de cazare, unele din activitatile mentionate pot fi mai dezvoltate, altele mai putin; unele pot sa lipseasca, dupa cum pot aparea altele suplimentare. In totalitatea lor, aceste prestatii concura la satisfacerea nevoilor clientilor, caracterizand sub aspect cantitativ si clitativ activitatea desfasurata in sectorul hotelier.

 

 

 

 

 

 

Servicii legate de

Primirea si plecarea

Turistilor

 

UNITATEA DE CAZARE

Cazarea propiu-zisa

Servicii complementare cazarii

Alimentatia

Sevicii complementare

alimentatiei

Alte sevicii

 

                Fig.1.  Interferenta serviciilor la nivelul unei unitati de cazare

GAZDUIREA (CAZAREA PROPIU-ZISA) este functia principala a unitatilor hoteliere, indiferent de marimea, tipul, categoria de confort, inzestrarea acestora; ea presupune existenta unor spatii adecvate si a dotarilor necesare asigurarii odihnei si igienei turistului. Pe langa caracteristicile fizice ale unitatilor si asezarea lor in spatiu, calitatea serviciului de cazare este influentata de atmosfera din unitate, atentia personalului, viteza de reactie si eficienta acestuia, imaginea si renumele de care se bucura unitatea respectiva.

SEVICIUL DE ALIMENTATIE presupune existenta tuturor acelor compartimente si tipuri de prestati menite sa satisfaca, pentru toti turisti si in orice moment, nevoia de hrana.

ACTIVITATILE CULTURAL-ARTISTICE SI DE AGREMENT presupune existenta unor dotari adecvate petrecerii timpului liber si divertismentului: terenuri de sport, piscine, saune, sali de gimnastica, etc.

SERVICIILE DE INFORMARE faciliteaza turistului cunoasterea si accsul la oferta specifica. Aceste servicii sunt realizate de compartimentul „front-office” si pot fi oferite verbal sau prin intermediul mijloacelor scrise.

SERVICII DE INTERMEDIERE unitatile de cazare, in limitele acestei atributii, mijlocesc intre turistii proprii si prestatorii de servicii specializate realizarea anumtor lucrari, reparatii sau intretineri.

SERVICII COMERCIALE vanzarea unor produse necesare turistului pe durata sejurului: ilustrate si efecte postale, ziare, reviste, carti, bauturi, etc.

Oferta unitatilor de cazare

  1. a) Hotelul este, fără îndoială, cea mai reprezentativă structură de cazare turistică (într-o accepţiune mai veche asociem, hotelul cu deplasarea şi sejurul turistic, statut care însă cel puţin în ultima perioadă, a cunoscut transformări însemnate).Într-o definiţie succintă, hotelul este o unitate care oferă servicii de cazare şi masă oricărei persoane care acceptă să plătească tariful pentru serviciile oferite, fără a fi necesară existenţa pralabilă a unui contract . În ţara noastră, conform legislaţiei în vigoare, hotelul este considerat o structură de primire amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere şi apartamente dotate corespunzător, care asigură prestări de servcii specifice, dispune de recepţie şi spaţii de alimentaţie în incintă

 

Spaţiile de cazare turistică

 În ţara noastră, structura spaţiilor de cazare este statuată de Ord. MT 61/1999 şi include:

         - cameră cu pat individual, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către o persoană. Lăţimea paturilor individuale este de minimum 90 cm.

         - cameră cu pat matrimonial, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către una sau două persoane. Lăţimea patului matrimonial este de minimum 140 cm.

         - cameră cu pat dublu, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două persoane. Lăţimea patului dublu este de minimum 160 cm.

         - cameră cu două paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două persoane.

         - cameră cu trei sau mai multe paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către un număr de persoane egal cu numărul paturilor. Camerele cu peste patru paturi individuale sunt considerate camere comune.

         - cameră cu priciuri, reprezentând spaţiul destinat utilizării de către mai multe persoane. Priciul reprezintă o platformă din lemn sau din alte materiale, pe care se asigură un spaţiu de 100 cm. lăţime pentru fiecare turist.

         - garsoniera, reprezentând spaţiul compus din dormitor pentre două persoane, salon, vestibul şi grup sanitar propriu. Dormitorul poate fi despărţit de salon printr-un glasvand sau alte soluţii de delimitare estetică.

         - apartament, reprezentând spaţiul compus din unul sau mai multe dormitoare (maxim cinci), sufragerie, vestibul, echipare sanitară proprie. La categoria cinci stele va exista un grup sanitar pentru fiecare două locuri, iar la categoria patru stele, precum şi la restul categoriilor, minimum un grup sanitar la patru locuri.

  1. b) Reşedinţele secundare (condominium) reprezintă din punct de vedere legal, reşedinţe aflate în proprietate individuală care fac parte dintr-un proiect care include mai multe asemenea proprietăţi, folosind în comun diverse spaţii şi facilităţi. Proprietarii acestora beneficiază de servicii prestate de o societate de gestiune care includ curăţenia, servicii de spălătorie, întreţinerea spaţiilor comune (piscină, terenuri de tenis etc.) iar uneori şi animaţia În perioadele de nefolosire proprietarii pot închiria aceste reşedinţe prin intermediul unei agenţii de turism, a unui agent imobiliar, a societăţii de gestiune sau chiar în mod direct de către proprietar.
  2. c) Reşedinţele de tip time-sharing cunoscute şi sub denumirea de reşedinţe secundare în multiproprietate, reprezintă achiziţionarea unei locuinţe de vacanţă care este utilizată în anumite intervale de timp (o săptămână sau 15 zile), fiecare perioadă fiind vândută separat

d)Pensiunile sunt, în general, case de dimensiuni mari, transformate în case de oaspeţi, care oferă servcii de cazare şi masă. Masa este servită în stil familial la ore stabilite şi cu meniu fix. . În România, în funcţie de amplasare facem distincţie între pensiuni turistice urbane şi pensiuni turistice rurale. Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 locuri în mediul rural şi până la 20 de camere în mediul urban funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei. Diferenţa majoră între aceste 2 tipuri de pensiuni constă în modalitatea de exprimare a categoriei de confort, pensiunile urbane fiind clasificate pe stele iar cele rurale pe margarete.

  1. e) Unităţile de cazare amenajate în clădiri istorice Clădirile istorice precum palate, castele, fortăreţe sau alte clădiri similare sunt transformate în hoteluri, fiind, în general, unităţi de cazare de categorie superioară, sunt modernizate în interior dar vechile faţade sunt menţinute. Oferă pensiune completă şi exercită o atracţie sporită pentru cei care doresc o ambianţă romantică, specifică epocilor anterioare.
  2. g) Unităţi de cazare pentru tineri Turistul foloseşte propriul sac de dormit şi are la dispoziţie dotări specifice pentru prepararea hranei (bucătării), spaţii pentru servirea mesei şi uneori facilităţi de recreere. Pe plan mondial aceste unităţi funcţionează sub girul Federaţiei Internaţionale A Hotelurilor Pentru Tineret, cu sediul la Washington DC.

 

Tipurile de unităţi de cazare care funcţionează pe teritoriul României, denumite structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, se diferenţiază  după:

-amplasament;

-felul amenajării şi organizarea interioară;

-serviciile oferite.

Pornind de la aceste trei criterii de bază, în România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, identificându-se totodată şi tipurile de produse de cazare turistică:

  • hoteluri;
  • hoteluri-apartament;
  • moteluri;
  • hoteluri pentru tineret;
  • hosteluri;
  • vile;
  • bungalouri;
  • cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit;
  • sate de vacanţă;
  • campinguri;
  • spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei;
  • popasuri turistice;
  • pensiuni turistice urbane
  • pensiuni turistice rurale;
  • apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale ori în clădiri cu altă destinaţie.
  • structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime.

SERVICIUL DE ALIMENTATIE

 

O parte însemnată a plăcerilor unei călătorii constau în a servi masa într-un restaurant  sau alt tip de unitate de alimentaţie. În plus, călătorii consideră acest lucru nu doar o plăcere, ci şi o necesitate.

Sectorul alimentaţiei poate fi divizat în principal în mai multe segmente: unităţi comerciale de alimentaţie (restaurante, fast-food, snack-baruri, etc.) unităţi instituţionale (şcoli, spitale, magazine, etc.), serviciile de alimentaţie din unităţile militare şi cluburile private .Cu excepţia unităţilor comerciale, celelalte segmente au o importanţă directă scăzută în industria turismului, deşi un călător (turist) pe durata  shopping-ului, poate să-şi procure hrane de la magazin. De importanţă primară pentru turism este alimentaţia comercială care include unităţile de alimentaţie rapidă (restaurante cu autoservire şi de tip fast-food, coffee-shop-uri, snack-baruri, unităţi specializate în livrarea la domiciliu) şi unităţi ale alimentaţiei tradiţionale (restaurante cu specific şi restaurante clasice)

În ceea ce priveşte conţinutul activităţii, alimentaţia se caracterizează prin complexitate, reunind într-un tot unitar activităţi (procese) independente, identice sau comparabile cu cele din alte ramuri ale economiei, respectiv un proces de producţie, unul de comercializare şi unul de servire.

Activitatea de producţie, sensibil asemănătoare celei desfăşurate în industria alimentară, asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetării, prin transformarea materiilor prime  al căror consum , cel mai adesea, nu este posibilă fără o prelucrare prealabilă de tip  industrial sau casnic.

Procesele de producţie care includ fierberea , coacerea, prăjirea, uscarea, etc., se desfăşoară, în cadrul activităţilor de alimentaţie în analiză, fie la nivelul spaţiilor de producţie (bucătăriilor) din componenţa restaurantelor de diferite profiluri, fie la nivel industrial, caz în care vorbim de „fabricile de mâncare”, care evidenţiază conţinutul activităţilor de catering –industria serviciilor de alimentaţie ). Funcţionarea acestor fabrici de mâncare se bazează pe principiul separării în spaţiu şi timp a producţiei de servire, iar organizarea de acest tip este mai răspândită în cadrul alimentaţiei pentru colectivităţi şi al serviciilor de alimentaţie la bordul aeronavelor (catering aerian), fără a fi exclusă aplicarea nici în cadrul  alimentaţiei comerciale, cel puţin sub forma semipreparatelor şi materiilor prime prelucrate primar  (ex:cartofi prăjiţi, etc.).. Cea mai mare organizaţie care se bazează pe acest principiu este McDonald’s, în care spaţiile de producţie la nivelul fiecărui restaurant au caracterul unor bucătării de asamblare. În activitatea acestui lanţ de restaurante, de notorietate pe plan internaţional, materiile prime şi componentele diferitelor meniuri sunt achiziţionate de la furnizori autorizaţi McDonald’s (ex” fabrica de hamburgeri). De asemenea, cateringul este prezent în organizarea unor evenimente care reunesc un număr mare de participanţi, de tipul banchete, recepţii, nunţi

Pe plan internaţional, activitatea de alimentaţie se bucură de un statut privilegiat, influenţat fiind în mare măsură de nivelul de dezvoltare economico-socială, de tradiţiile existente dar şi de experienţa acumulată în organizarea acestei activităţi. În Franţa, de exemplu, circa ½ din populaţie serveşte masa de prânz în afara căminului şi per ansamblu, mai mult de 30% din bugetul alocat satisfacerii nevoilor de hrană se cheltuieşte în sectorul alimentaţiei publice. În Marea Britanie, ţara europeană cu cel mai bine pus la punct sistem de alimentaţie rapidă, proporţia se ridică la 50%; în ţări ca Germania, Cehia, Ungaria, Polonia, 20-30% din populaţie serveşte cel puţin o masă pe zi în sectorul alimentaţiei

  În SUA, ţara cu cel mai dezvoltat sector de alimentaţie, partea din bugetul alimentar destinată consumurilor în afara domiciliului este de 90%, iar pe total, mesele luate în oraş reprezintă aproximativ 75% din totalul vânzărilor din această ţară.

Situaţia din ţara noastră este din acest punct de vedere, mult mai modestă, populaţia alocând aproximativ 20% din bugetul alimentar şi mai puţin de 10% din totalul cheltuielilor de bunuri şi servicii pentru consumurile efectuate în unităţile de alimentaţie publică..

Activitatea din cadrul acestui departament se desfasoara la nivelul spatiilor de productie (in primul rand bucatarie) si a spatiilor de servire (saloane de servire, baruri).

In principiu, un restaurant cupride o bucatarie si unul sau mai multe saloane. In hotel, o bucatarie poate sa deserveasca mai multe unitati de alimentatie publica.

Ex: la Hotelul Sofitel Bucuresti, bucatarie unica deserveste ambele restaurante :

Darcleé – restaurant clasic cu specialitati frantuzesti si romanesti

Volubilis – cu serviciu rapid, la masa si bufet

In alte cazuri, se face distinctie intre „bucatarie centrala”, bucatarii satelit, etc.

Bucataria centrala – fabrica de mancare – presupune o separare a productiei de servire in spatiu si timp. Organizarea de acest tip este mai raspandita in alimentatia colectiva si cateringul aerian, dar nu este exclusa in alimentatia comerciala, in special sub forma semipreparatelor  si a materiilor prime prelucrate primar . De exemplu, 97% din restauratorii SUA utilizeaza produse congelate (cartofi prajiti) care simplifica activitatea propriei bucatarii.

In cazul cand productia si consumul au loc in acceasi zi, cu separarea in spatiu, se creaza un lant de distibutie cald. Preparatele calde  sunt introduse in recipiente la o temperatura cat mai mare posibila (+80°C), sunt transportate in conditii izoterme si mentinute la bucataria-terminus la temperaturi de minim 65°C.

In cazul cand productia si consumul sunt separate si in timp, (cateva zile-1an) vorbim de un lant de distributie rece. Daca perioada de pastrare este de pana la 6zile, lantul de distributie are la baza refrigerarea preparatelor. Acestea sunt racite rapid, stocate si transportata la 0°C-3°C. La bucataria-terminus, inaintea consumului, preparatele sunt aduse la o temperatura de minim 65°C. Daca perioada de pastrare este de pana la 9-12luni, lantul de distributie se bazeaza pe congelarea preparatelor la temperatura de -18°C. Temperatura este mentinuta pe intreaga durata a stocarii si transportata. la bucataria-terminus unde sunt aduse la o temperatura de minimum 65°C.

Marile hoteluri (de lant), in cadrul carora functioneaza o varietate de unitati de alimentatie, au o bucatarie principala, unde se obtin preparate si semipreparate care vor fi finisate in bucatariile-satelit aferente celorlalte unitati (la fel carmangeria, laborator de cofetarie-patiserie)

Activitatea acestor bucatarii-satelit consta in pregatirea preparatelor care le particularizeaza oferta si finisarea preparatelor livrate de bucataria-principala.

Astfel de bucatarii satelit se amenajaza la nivelul unitatilor de tip snack-bar, caffe-shop, room-service, etc.

Sectorul de productie in sistemul clasic al unui restaurant cuprinde mai multe zone de lucru:

  • prelucrarea primara
  • laborator de cofetarie-patiserie
  • bufet de serviciu (bucatarie rece) - produse de mic dejun, deserturi, bauturi nealcoolice calde livrate chelnerilor
  • cofetarie
  • prelucrare termica (bucatarie calda)
  • spalator
  • oficiul restaurantului.

 

 

Regula fundamentala de igiena exclude orice incrucisare a:

  • circuitul materiilor prime care necesita operatiuni de curatire, cu circuitul materiilor prime curate
  • circuitul deseurilor si resturilor cu circuitul materiilor prime si preparatelor
  • a tuturor celorlalte circuite cu circuitul clientilor

Succesiunea fazelor prin care trec materiile prime pana la stadiul de preparat in farfuria clientului:

  • depozitarea in spatiile frigorifice pentru produsele alimentare care nu necesita pastrarea in conditii de temperatura scazuta
  • productia in zone distincte de prelucrarea primara pentru: carne, peste, legume, oua, etc
  • distributia – la nivelul oficiului restaurantului, cu evitarea luarii de contact a preparatelor care-si urmeaza drumul spre client, cu resturile inscrise deja intr-un circuit aparte
  • servirea si consumul preparatelor in salonul de servire

Bucatariile marilor restaurante sunt organizate pe partizi:

  • sosuri – functia de sosier
  • preparate lichide – functia de ciorbar
  • peste – functia de poissonnier
  • gratar (grataragiu)
  • legume (legumier)
  • gustari (bufetieri), etc

 

Servirea consumatorilor

  1. Salonul de servire
  2. Baruri
  3. Particularitatile alimentatiei rapide

 

1.Salonul de servire

Cu variatii de la un tip de unitate la altul, in medie, salonul de servire reprezinta 50% din suprafata totala a restaurantului, cate 25% sunt atirbuite suprafetelor de depozitare si bucatariei.

Suplimentare salii de servire, tot spatii destinate clientelei sunt: holul de intrare, garderoba, grupurile sanitare.

Room-service-ul – se asigura fie numai pentru micul-dejun, fie permanent. In restaurant pentru hotel de 3-5stele – room-service-ul este un criteriu obligatoriu de clasificare. Servirea micului –dejun ( inclus sau nu in tariful de cazare ) se face in baza fiselor de comanda atarnate de clienti de clanta usii la exterior („Sofitel Bucuresti” inainte de ora 3 dimineata)

In cazul serviciului permanent, la orice ora poate fi lasata telefonic orice comanda de preparate si bauturi din lista aflata la dispozitie in camera. Exista chelneri de etaj, acestora li se adauga dispeceri pentru servirea in camere care receptioneaza si transmit comenzile telefonice ale clientilor.

In restaurant exista mai multe sisteme  de efectuare a serviciului:

  1. a) serviciul direct (englez) – chelnerul prezinta la masa platoul pe care se afla preparatul comandat. In cazul unui meniu à la carte, mise-en-place-ul „de asteptare” a fost completat dinainte in functie de comanda clientului. Prin stanga clientului, folosind tacamul de serviciu, numit uneori cleste, dar format din lingura mare si furculita mare, chelnerul efectueaza serviciul propriu-zis, asezand preparatul in farfurie.

Temperatura farfuriei trebuie sa fie corespunzatoare preparatelor servite. Daca este vorba de un preparat cald, incalzirea prealabila a farfuriei se face in loverator. Similar,servirea preparatelor lichide se face la supiera. Este apreciat ca un serviciu de clasa.

  1. b) serviciul indirect (francez) – dupa prezentarea platoului, prin stanga oricarui client, chelnerul il va apropia cat mai mult de farfuria.Clientul se serveşte singur, cu ajutorul tacamului de seviciu. O varianta (corespunzatoare unui nivel scazut de prestatie) este asezarea platoului sau supierei la mijlocul mesei, de unde clientii se servesc singuri.
  2. c) serviciul la „farfurie”(american) – gata servit pe farfurie, preparatul este adus in salon pe mana, tava sau carucior. Chelnerul aseaza farfuria in fata oricarui client, prin dreapta acestuia. Emblema farfuriei trebuie pozitionata catre centul mesei, bucata de friptura in partea opusa emblemei (catre client). Prin stanga clientului se aseaza salatiera. Cele mai multe operatii (inmanarea listei-meniu, turnarea in pahare, servirea la farfurie, debarasarea farfuriei, prezentarea notei de plata) se efectuaza pa partea dreapta a clientului.
  3. d) serviciul la gheridon (a la russe) – se efectueaza operatii de transare, flambare, filetare(scoaterea fileurilor la peştele rasol şi la crapul pregătit saramură întreg, îndepărtându-se aripioarele, pielea şi şira spinării), pregătire, porţionare. Dupa transare, etc. preparatul este servit la masa potrivit sistemului „la farfurie” sau direct. Flambarea presupune, într-o primă etapă, finisarea la flacără a preparatului (pregătirea sosului şi tragerea/naparea clătitelor, etc), urmată de turnarea unei băuturi fine. Înclinând tigaia, alcoolul se prelinge pe pereţii acesteia, la exterior şi ia foc. Se flambează deserturi, fructe, cărnuri, dar şi vinarsul (coniacul) însuşi. Este un serviciu de inalta clasa.
  4. e) autoservirea tip bufet (bufet suedez) – utilizeaza inventarul de servire la dispozitiile, clientii isi aseaza singuri preparatele de pe masa – bufet in farfurie. Sistemul nu exclude prezenta chelnerilor. Debarararea se efectuaza cu tavi sau carucioare. In tara noastra în hotelurile de 3-5 stele este sistem obligatoriu de servire a micului dejun.

Ordinea de servire a preparatelor intr-un meniu complet:

  • gustari calde si reci
  • preparate lichide (supe, creme, ciorbe, borsuri, consommé-uri)
  • preparate din peste
  • antreuri calde si reci (preparate din oua, paste fainoase, organe la gratar, etc.)
  • preparate de baza insotite de legume si salate
  • branzeturi (la romani la gustare, francezii dupa preparatele de baza, la englezi si americani la sfarsit impreuna cu fructele)
  • dulciuri de bucatarie, cofetarie-patiserie, inghetata

Micul dejun:

  • continental
  • bauturi calde nealcoolice (ceai, cafea, ciocolata cu lapte, lapte cald sau rece)
  • unt, gem (dulceata sau miere)
  • produse de panificatie
  • uneori suc de fructe
  • american: este mult mai consistent – se adauga preparate de bucatarie, cofetarie-patiserie, sucuri.

Meniul desemneaza „totalitatea preparatelor de bucatarie, cofetarie, patiserie si alte marfuri alimentare, care se ofera la o singura masa”

Meniurile se diferentiaza, in principal, in functie de gradul de libertate in alegerea preparatelor.

  1. a) meniu á la carte, care asigura posibilitatea alegerii dintr-o lista-meniu. O lista-meniu completa cuprinde un numar de preparate pentru fiecare gama (fel) in parte.
  2. b) meniuri cu pret fix care simplifica alegerea si asigura clientul de suma care trebuie platita. Sunt nelipsite in restaurantele mici si in special la pranz. Preturile sunt atragatoare, dar nu pot decadea sub un anumit nivel decat cu riscul degradarii imaginii. Un restaurant poate oferii concomitent mai multe variante de asemenea meniuri, la preturi diferite. Un loc aparte detine „specialitatea zilei” (plat de jour), al carui pret are, de aemenea, caracter fix.

In general, meniul cu pret fix este propus in paralel ca meniu á la carte.

  1. c) meniuri cu specific, pentru copii, pentru diabetici, etc.

ex: Happy Meal – la McDonald’s

  1. d) meniu impus – caracteristic sejuririlor, cu achitarea anticipata a serviciilor de masa si asigurarea acestora in sistem „circiut inchis”, cu incadrarea in barem (alocatie)

 - turistilor li se ofera posibilitatea alegerii, cu o zi in avans, dintre preparatelel catorva variante de meniuri proprii si alimentatiei colective.

  1. e) meniul comandat – cand preparatele si bauturile servite se stabilesc cu anticipatie (banchete, receptii, etc.)

 

2.Baruri

In principal orice preparat al meniului trebuie insotit de o bautura alcoolica in special vin.

Daca vinurile albe se servesc racite, vinurile rosii se servesc la temperatura mesei. Vinul spumant, ca si vinurile dulci se servesc la o temperatura de ≈ 2°C. Activitatea de ridicare a temperaturii vinurilor rosii, prin aducerea sticlei, cu cateva ore inainte de servire, in barul de serviciu se numeste şambrare.

La masa, primul serviciu – inainte chiar de completarea mise-en-place-ului şi aducerea pâinii – îl constituie turnarea apei in pahare. Imediat dupa paine se serveste aperitivul (tuica, vodca, whisky, gin, bitter, vermut, cocteiluri). Vinul spumant se bea la desert.Serviciul se incheie cu cafea, insotita de bauturi digestive (cognac (vinars) si lichior, dar nu numai).

Aproape toate bauturile comercializate sunt obţinute prin combinarea mai multor bauturi → cocteiluri realizate de barman,  cu cateva reguli de combinare

O importanta particularitate prezinta asocierea vinurilor cu preparatele culinare

  • Preparate din peste , antreuri si preparate din carne de pasare se asociaza cu vinurile albe, seci si demidulci
  • Preparatele de baza se asociaza cu vinurile rosii seci si deniseci

           Desert vinuri dulci si spumante

  • Vinurile noi se servesc inaintea celor vechi
  • Vinurile usoare se servesc inaintea celor tari
  • Vinurile seci se servesc inaintea celor deniseci si dulci
  • Vinurile albe seci si deniseci inaintea celor rosii
  • Vinurile albe dulci dupa cele rosii

In afara barului de serviciu care functioneaza in cadrul restaurantului, exista numeroase alte tipuri de baruri si alte unitati specializate in servirea si comercializarea de bauturi alcoolice si nealcoolice.

 

3.Particularitatile alimentatiei rapide:

Dintre acestea: coffe-shop-urile, snack-barul si braseria sunt adesea amplasate in hoteluri.

Pentru restaurantele cu autoservire, elementul-cheie îl reprezintă  sistemul de distributie.

Fiecare sistem asigura o anumita fluenta a clientilor, si este factor in determinarea suprafetei salii de consum.

 

 

 

Alti factori:

  • Numarul de clienti→se apreciaza ca un restaurant cu autoservire nu poate fi rentabil pentru mai putin de 500 clienti/zi.
  • Timpul mediu in care un client isi alege preparatele si ia masa este de 30 minute.
  • Suprafata salii de consum aferenta unui loc la masa

Distingem 3 sisteme de distributie

  • Self-service liniar (clasic): clientul deplaseaza tava de-a lungul liniei de autoservire, alege preparatele si le plateste la capatul liniei.

Formatia de servire este formata din lucratori pentru aprovizionarea liniei, casiere si debarasatoare. Numarul mediu de clienti serviti intr-o ora pe lucrator este de 60, in comparatie cu un restaurant de nivel mediu, cu servire la masa, unde un chelner bun poate servi simultan la masa 20 clienti. Deci productivitatea difera-3 la 1 in favoarea self-service liniar.

Principalul inconvenient il constituie blocarea firului de asteptare, in principal in faza sectorului de preparate calde, datorita indeciziei clientilor si ruperilor de ritm in aprovizionarea de la bucatarie. Pentru reducerea timpului de alegere, se recurge la limitarea numarului de preparate.

Alte inconveniente:

  • tentatia de a repeta alegerea persoanei din fata, clientul neavand timp suficient pentru alegere
  • trecerea clientilor de-a lungul intregii linii de autoservire, chiar daca cineva nu doreste decat un preparat aflat la capatul liniei sau o bautura

Ordinea de prezentare:

  • tavi, tacamuri, pahare
  • gustari
  • branza
  • deserturi
  • inghetata
  • preparatul de bază
  • paine

Avantaje:   - productivitatea inalta a persoanei de servire

  • posibilitatea observarii directe a reactiei clientului
  • folosirea intensiva a suprafetei de distributie
  • Distributia free-flow: amenajarea se realizeaza sub forma de posturi de distributie specializate (gustari, preparate cu garnitura, deserturi, bauturi, eventual amplasate insular, separate prin zone de acces. Clientul trece cu tava prin fata acestora, liber, degajat, alegand preparatele in ordine in care doreste. Posturile de distributie se pot prezenta sub forma de standuri, fiecare, eventual, incluzând o casa pentru efectuarea platii.

Inconveniente:

  • productivitatea este mai mica decat la sistemul liniar, dar mai mare decat la restaurantele cu servire la masa
  • suprafata este mai mare, investitia este mai mare, numarul de personal este mai mare

Avantaje:

  • inconvenientele sistemului liniar
  • relaţiile clienti-personal se realizeaza prin intermediul lucratorilor care aprovizioneaza posturile de distributie, precum si a responsabilului care poate avea si rolul de a intampina si indruma clientii

Sistemul ORION: in cadrul oricarui stand, bucatarul pregateste preparatele comandate sub ochii clientului, din materia prima expusa in fata sa; timpul mediu de aşteptare este de10minute

Avantaje: - prospetimea preparatelor

 - adaptarea la gusturile clientilor

 - raporturi nemijlocite client-bucatar                    

 - scad cheltuielile de stocare

  • Sistemul carusel: se foloseste un sistem de autoservire = carusel, organizat pe 4 niveluri (etaje). Produsele sunt etalate pe carusel, care efectueaza o miscare de rotatie, in plan orizontal. Accesul la preparate se efectueaza prin ghusee de distributie (in general 6 la numar). Aprovizionarea caruselului se face neintrerupt, de la bucatarie.

Avantaje:

  • reducerea suprafetei de distributie – chiar si fata de sitemul liniar
  • indecizia unui client duce la blocarea unui singur ghiseu din cele sase

Dezavantaje:

  • vizualizarea cu o anumita dificultate a preparatelor din cauza rotatiei
  • stabilirea greoaie a contactului client-personal.

 

 

SERVICIUL DE AGREMENT

 

 

Cresterea rolului turismului in realizarea unei noi calitati a vietii presupune, prioritar, asigurarea unei odihne active a turistilor. In acest sens, amplificarea preocuparilor pentru realizarea dezideratului de odihna activa-caracteristica fundamentala a vacantelor in epoca contemporana-stimuleaza eforturile de dezvoltare a acelor prestatii care sa contribuie la satisfacerea nevoilor fizice si psihice ale turistului, conturind cadrul necesar petrecerii placute si instructive a timpului liber.

Activitatile avind acest obiectiv se prezinta intr-o mare diversitate tipologica, in concordanta cu varietatea modalitatilor si locurilor de petrecere a vacantei. Ele sunt definite cu termenul generic de agrement si se constituie intr-o componenta distincta si importanta a produsului turistic.

Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţî, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia unei satisfacţii, unei împliniri, sa lase o impresie şi o amintire favorabile.

            Aceasta definiţie şi respectiv accepţiune a conceptului de agrement turistic evidenţiază pe de o parte, varietatea activităţilor care intră în componenţa acesteia, iar pe de altă parte faptul că reprezintă o latură esenţială a prestaţiei turistice. Sectorul agrementului turistic oferă distracţie, modalităţi de petrecere a timpului liber care întrunesc deziderate comune precum uşurinţă, implicare şi evadare din rutina zilnică.

            În literatura de specialitate, acest sector al ospitalităţii turistice cunoaşte diferite abordări, atât în ceea ce priveşte terminologia utilizată, cât mai ales referitor la tipologia activităţilor ce sunt incluse în componenţa agrementului turistic. Referitor la primul aspect, cel terminologic, în literatura de profil din ţara noastră, termenii consacraţi sunt “agrementul turistic” sau “animaţia”

 

Continutul si functiile agrementului

Conceput in calitate de componenta de baza a serviciului turistic, alaturi de cazare, alimentatie, agrementul raspunde unor nevoi si interese specifice turistilor si organizatorilor din domeniu.

Realizarea scopului fundamental al vacantei –odihna, recreere si distractie, evadarea din cotidian-presupune, intre altele, crearea unui cadru, unei ambiante de deconectare.

Semnificind etimologic placere, distractie, agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor evenimentelor si formelor oferite de unitati, statiuni sau zone turistice, capabile sa asigure individului sau unei grupari sociale o stare de buna dispozitie, de placere, sa dea senzatia unei satisfactii, unei intimplari, sa lase o impresie si o amintire favorabile.

Privit in calitate de componenta de baza a produsului turistic, agrementul indeplineste si o serie de functii particularizate in raport cu nevoile turistului sau al organizatorilor.

  • agrementul vizeaza destinderea si reconfortarea fizica ale turistului, divertismentul si dezvoltarea capacitatilor sale. In cazul acoperirii nevoilor fizice, activitatile sportive, cele care pun in miscare organismul- de la simpla plimbare pina la realizarea unor performante- detin un loc important. In ceea ce priveste latura psihica, activitatilor cultural-distractive si celor instructiv-educative le revine un rol hotaritor: ele au ca obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, amuzament si comunicare, contribuind la imbogatirea bagajului de cunostinte ale turistului.
  • din perspectiva organizatorilor de turism, agrementul se manifesta, in primul rind ca un factor de competitivitate a statiunilor sau unitatilor, de crestere a atractivitatii acestora prin diferentierea ofertelor. Totodata, el se constituie ca un mijloc de individualizare a produselor si de personalizare a destinatiilor, cu efecte stimulative asupra circulatiei turistice. Prezenta agrementului si varietatea formelor sale trezesc interesul turistului pentru o anumita zona si asigura, de cele mai multe ori, revenirea acestuia.
  • agrementul reprezinta o sursa importanta de incasari, de crestere a eficientei economice a activitatii. In general, in practica turistica, agrementul detine in medie cca. 10-15% din totalul cheltuielilor de vacanta, dar cu diferente semnificative pe forme de turism; astfel schiul, vinatoarea, iahtingul, sporturile extreme presupun alocarea pentru aceste activitati a unor sume peste nivelul mediu. Ca urmare, dezvoltarea si diversificarea prestatiilor de agrement se concretizeaza in sporirea volumului global al incasarilor si, corespunzator, in modificarea locului acestor activitati in structura bugetului de vacanta.

Agrementul reprezinta un element important de care trebuie sa se tina seama in amenajarea zonelor turistice. In acest context, tot mai frecvent se vorbeste- in procesul de amenajare- despre o strategie a agrementului care sa valorifice componenta economica a fiecarei zone, sa realizeze o planificare de ansamblu si pe termen lung a raporturilor om-natura, sa asigure o dimensionare ponderat-rationala a dotarilor, o adaptare a acestora la configuratia spatiilor si peisajelor.

Vorbind despre semnificatiile agrementului nu trebuie omis aportul acestuia la prelungirea sezonului turistic si, respectiv, la atenuarea sezonalitatii activitatii. Existenta a numeroase si variate posibilitati de petrecere a timpului, puse la dispozitie de mijloacele si formele de agrement, reduce sensibil dependenta ofertei de cadrul natural, diminuind influenta acestuia asupra cererii si permitind manifestarea interesului pentru anumite destintii perioade mai indelungate.

In general, apreciaza specialistii, strategia de dezvoltare a agrementului trebuie sa aiba in vedere, pe de o parte, motivatiile, aspiratiile si asteptarile turistilor, iar pe de alta parte, de profilul, structura si specificul statiunilor.

Concluzionind, putem afirma ca dezvoltarea activitatilor de agrement influenteaza direct orientarea fluxurilor turistice si implicit desfasurarea unei activitati utile si eficiente

 

Tipologia serviciilor de agrement

Reprezentind o componenta de baza a serviciilor turistice, activitatile de agrement se grupeaza si se regrupeaza, in timp, in functie de locul unde se desfasoara, de nivelul de organizare (statiune, unitate de cazare si alimentatie publica, sau de catre terti pentru intreaga activitate turistica), de forma de participare a turistilor etc.

Una din cele mai expresive si complete modalitati de clasificare a prestatiilor de agrement are in vedere continutul acestora, respectiv:

  • animatia de pura deconectare, de ruptura in raport cu activitatile cotidiene; sunt cuprinse in aceasta categorie activitati precum baile de soare si mare, plimbarile- drumetia, vizitarea diferitelor obiective, intilnirile cu rudele si prietenii etc.;
  • animatia recreativa, constituita, in principal, din parcurile de loisir: generale (cu instalatii de distractie si/sau populate cu personaje din basme sau benzi desenate), tematice (nautice, planetariu, zoologice), rezervatii si cazinouri. Fiecare dintre aceste componente se bucura de aprecierea unui numar mare de vizitatori, reprezentind, nu de putine ori, motivatia principala a calatoriei.
  • animatia comerciala - generata de faptul ca efectuarea unor cumparaturi uzuale sau specifice (cadouri, amintiri, articole de artizanat) detine o pondere importanta (cca.6%) in structura motivelor calatoriei si reprezinta un mod agreabil de ocupare a timpului liber.
  • animatia orientata spre realizarea unei cat mai bune forme fizice se refera la tipologia larga a curelor – de la cea balneara, ca produs medical, la cele de slabire, infrumusetare, fitness – si practicarea diferitelor sporturi ca modalitate de intretinere a sanatatii.

Gama ofertelor avind caracter sportiv este foarte larga, cuprinzind diverse jocuri (tenis, volei, golf), innot, schi dar si activitati care implica o pregatire speciala si o anumita doza de risc (sarituri cu parasuta, deltaplanul, plonjari subacvatice etc.).

Animatia culturala avand ca obiectiv cunoasterea, formarea si educarea turistului, cu accente pe latura morala a personalitatii sale, se prezinta intr-o multitudine de fatete si se realizeaza printr-o gama larga de activitati intre care: vizite la muzee si case memoriale, participarea la diverse evenimente culturale, circuite legate de viata si opera uno personalitati ale literaturii, muzicii, artei nationale si universale, burse de studii, sejururi de invatare a unor limbi straine.

Intre formele ce mai intilnite si cunoscute amintim:

  • cea religioasa – privitoare la vizitarea unor edificii de factura religioasa si efectuarea de
  • cea istorica – referitoare la vizitarea unor obiective istorice si participarea la comemorarea unor evenimente sau personalitati istorice.
  • animatia spectacol cunoaste o varietate de forme de manifestare; intre subiectele privite si admirate de turisit in calatoriile lor se numara natura, pentru diversitatea peisagistica, bogatia florei si faunei, evenimentele teatrale, cinematografice, muzicale, de arta, folclorice si competitiile sportive- campionate nationale sau internationale, olimpiade, raliuri, concursuri etc.
  • animatia gastronomica, exprimata prin prezenta la expozitii sau concursuri de arta culinara precum si circuite cu tematica specifica (cunoasterea bucatariei traditionale a unor zone, degustari de vinuri).
  • animatia profesionala, care se adreseaza, de regula, unui public specializat, avizat; intre formele sale cele mai cunoscute sunt tirgurile si expozitiile, congresele, circuite avind un continut industrial, agricol.

O alta modalita de structurare a serviciilor de agrement o reprezinta forma de turism sau destinatia de vacanta. Astfel putem vorbi de agrement specific turismului de litoral, montan, balnear, de week-end, rural etc. Pentru toate aceste destinatii pot fi identificate, in primul rind, prestatii comune precum: practicarea diferitelor sporturi, vizitarea de muzee sau de alte obiective naturale sau cultural-istorice, participarea la spectacole, parcuri de distractie, cazinouri si apoi forme particulare. De exemplu, in cazul destinatiilor de litoral se remarca, in calitate de forme specifice: talazoterapia, sporturile nautice, inot, schi, iahting, plonjari subacvatice- si bineinteles amenajarea plajelor pentru o cura helio-marina activa, realizarea de porturi de agrement si clubuir nautice, organizarea de regate.

In privinta destinatiilor de week-end, agrementul va fi caracterizat prin simplitatea si diversitatea formelor, avindu-se in vedere durata redusa a deplasarilor, motivatia si tipologia larga a clientelei.

Prestatiile de agrement se mai pot grupa si in functie de modalitatea de participare a vizitatorilor in: active- caracterizate prin implicarea efectiva a turistului in desfasurarea programelor recreativ-distractive- si pasive- in care turistul este simplu spectator: vizitarea diverselor atractii, prezenta la evenimente culturale, sportive.

Cu deosebita valoare practica se prezinta clasificarea activitatilor de agrement in functie de nivelul de organizare. Din acest punct de vedere se disting trei trepte:

  • servicii organizate de catre unitatile de cazare si/sau alimentatie- este specifica hotelurilor si restaurantelor de clasa superioara si includ: practicarea unor sporturi, formatii muzicale si de dansuri, discoteca, bar de zi si/sau de noapte, gazduirea unor evenimente- expozitii, festivaluri.
  • Servicii organizate la nivelul statiunilor, realizate prin conlucrarea intre societatile comerciale turistice si/sau intre acestea si administratiile locale; aceste prestatii sunt mai diversificate avind un grad mai mare de complexitate.
  • Servicii organizate de terti, de regula, forme de mare complexitate ce reclama implicarea unor organisme specializate, altele decit cele turistice; de ex.: parcuri de distractie, turnee ale ansamblurilor teatrale, de dansuri, muzicale, mijloace de transport de agrement (aviatie sportiva, ambarcatiuni, trenulete).

In general, buna organizare si desfasurare a agrementului, asociate continutului atractiv al actiunilor, reprezinta un mijloc suplimentar de atragere a fluxurilor turistice, de stimulare a calatoriilor.

Servicii de agrement

Serviciile de agrement reprezinta un factor motivational pentru sporirea atractivitatii unei destinatii turistice. Ele pot fi servicii independente si servicii incluse intr-un program turistic.

Carusele: Londra – 135m / Viena – 60m / Copenhaga – 29.40m.

Timpul liber nu mai este considerat timpul rezidual al timpului de lucru. Daca este bine folosit se transforma intr-o noua calitate a vietii:

  • ocupat activitatii productive
  • Sport – avantaje:
  • plamanii ventileaza o cantitate mai mare de aer
  • inima pulseaza mai mult sange
  • creste rezistenta si forta musculaturii
  • ajuta la scaderea masei de grasime
  • creste capacitatea de a dilua concentratia de fructoza
  • creste capacitatea muschilor de a prelua grasimi din sange
  • creste imunitatea organismului
  • ajuta tranzitul intestinal prin prevenirea constipatiei
  • creste viteza de reactie.
  • Conceptul de animatie:
  • miscare
  • creativitate
  • cultura – vizite, excursii
  • aventura dirijata – nu depaseste o anumita limita a organismului
  • calm, destindere.
  • Nivele de atractivitate, de animatie:

Experienta de explorare: inferior – plimbari in jurul hotelului / mediu / superior – experienta de explorare – croaziere scurte

Experienta biotica – experienta asociata cu diferite cure de tratament; urmareste ca satisfactie descoperirea, redescoperirea propriului corp: inferior – baile termale, bronzaj / mediu – degustarile organizate

Experienta sociala

Experienta optimizanta

Agrementul: concept şi rolul său în realizarea unui sejur turistic agreabil

            Agrementul poate fi definit prin ansamblul mijloacelor materiale şi al activităţilor umane  capabile să asigure turistului individual sau a unui grup de turişti, o stare de bună dispoziţie, de plăcere şi care dau  senzaţia unei satisfacţii, a unei împliniri  creând o impresie şi o amintire plăcută.  Această accepţiune evidenţiază, pe de o parte diversitatea activităţilor de agrement şi multitudinea planurilor pe care ele se manifestă  iar pe de altã parte, faptul cã agrementul se constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi conferă statutul de componentã de bază a prestaţiei turistice.

În concordanţă cu cerinţele turistului, agrementul vizează destinderea şi reconfortarea lui fizică şi psihică, dezvoltarea capacităţilor sale. În cazul satisfacerii unor nevoilor fizice, activităţile sportive, cele care pun în mişcare organismul uman, de la simpla plimbare până la realizarea de performanţe, deţin un loc important.  În ceea ce priveşte latura psihicã, activităţile culturale distractive şi cele instructiv-educative au un rol hotărâtor:  ele au ca obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, de amuzament şi comunicare, contribuind la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe al turistului.  Totodată, agrementul reprezintă pentru firma de turism, un mijloc important de individualizare a ofertei turistice, de diversificare a produselor sale. De asemenea, agrementul stimulează circulaţia turistică  fiind o sursã importantã de încasări, de creştere a rentabilităţii economice.

Agrementul vizează destinderea şi reconfortarea fizică a turistului, divertismentul şi dezvoltarea capacităţilor sale. În cazul acoperirii nevoilor fizice, activităţile sportive, cele care pun În mişcare organismul de la simpla plimbare până la realizarea unor performante deţin un loc important. În ceea ce priveşte latura psihică, activităţilor cultural-distractive şi celor instructiv-educative le revine un rol hotărâtor deoarece ele au ca obiect crearea unei atmosfere de destindere, amuzament şi comunicare, contribuind la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe ale turistului.

            Agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se ţină seama în amenajarea zonelor turistice.  Activităţile de agrement se pot structura în funcţie de:

- locul unde ele se desfăşoară;

- nivelul de organizare (unitate de cazare, alimentaţie publicã, staţiune);

- forma de participare a turiştilor.

Tipologia echipamentelor de agrement turistic

            Echipamentele de agrement din staţiunile turistice pot fi structurate  în  patru  categorii şi anume:

  1. a) legate de natură: terenuri de călărie, parcuri naturale, zoologice, muzee  oceanografice;
  2. b) cu caracter sportiv care, la rândul lor, pot fi pentru sporturi:

- nautice - ambarcaţiuni, schi nautic, plonjări submarine;

- jocuri  terestre - săli de gimnastică, terenuri pentru jocul copiilor, terenuri de tenis,   volei, minigolf, piscine, saune, stadioane de fotbal, elemente pentru sporturi de iarnă, de munte: diverse utilaje mecanice de remorcare, telecabine, piste de schi, săniuş, bob, patinoare;

- aeriene;

  1. c) cu caracter cultural: teatre, săli pentru spectacole, concerte, cinematografe, muzee, biblioteci, galerii, ateliere de artizanat, pentru congrese sau reuniuni diverse. Pot fi adăugate la acestea,  activităţile de formare  sportivă;
  2. d) pentru divertisment: discoteci, cabarete, săli de bal, cluburi, baruri, jocuri mecanice, bowling-uri.

            Pot exista şi alte genuri de echipamente în afară de cele prezentate mai sus, lista acestora putând fi completată.

Animatia

            Animatia a apărut si s-a dezvoltat ca o componentă a agrementului, având ca scop petrecerea în mod plăcut si de cele mai multe ori si util a timpului liber, a turistilor, atât pe perioada călătoriei cât si în timpul sejurului.

            Termenul de animatie provine din limba greacă, de la verbul *anima* care se traduce prin *a da viată* si este utilizat în mai multe domenii ca: cinematografie, marketing, management si începând cu anii *60  si în turism, perioada din care datează si primele definitii date conceptului de animatie în turism.

            Rolul animatiei în turism este de a da viată activitătilor de agrement, a antrena mai mult sau mai putin activ participantii la actiunile programului turistic.

            Astfel, animatia în turism poate fi privită ca o tehnică de organizare a activitătilor menite să antreneze participarea turistilor în scopul de a petrece util si plăcut timpul, de a se distra, de a se relaxa activ, dând posibilitatea tuturor de a-si exprima personalitatea si spiritul creativ.

            Conceptul de animatie în turism nu reprezintă o simplă dezvoltare a activitătii de agrement, liberul acces al turistului la mecanismul formelor de agrement sau un simplu exercitiu de creativitate, ci constituie un proces complex de dezvoltare a comunicării umane si a vietii sociale prin metode de integrare semidirective, un mod de dezvoltare a personalitătii umane sub aspect cultural, etic, moral si estetic.

            Luând în considerare rolul si functiile atribuite timpului liber, se observă că acesta se află în strânsă legătură cu:

  • Odihna si recreerea, care permit recuperarea după oboseala fizică, tensiunea nervoasă sau intelectuală (stresul), provocate de diverse activităti;
  • Distractia si divertismentul care permit evadarea din cotidian si înlăturarea rutinei;
  • Dezvoltarea personalitătii conform aspiratiilor fiecăruia, un aspect în care timpul liber creează noi conditii favorabile pentru îmbunătătirea capacitătilor fizice, mentale si spirituale.

Animatia în hotel este considerată ca o metodă de integrare si de participare, pornind de la  trei procese strâns unite:

  • Un proces de dezvăluire prin crearea de conditii ca orice grup sau individ să se descopere pe el însusi;
  • Un proces de punere în legătură a grupurilor de oameni între ei, cu opere si creatori sau cu centre superioare, fie prin acceptare ( acordul părtilor ), fie printr-un conflict formalizat ( de exemplu joc de echipă );
  • Un proces de creativitate, prin interactiunea indivizilor si grupurilor cu mediul ambiant prin propria exprimare, propria initiativă si propria responsabilitate;
  • Crearea tuturor conditiilor pentru petrecerea într-un mod cât mai plăcut si util a sejurului;
  • Informarea clientilor si stimularea consumului serviciilor hoteliere cu plată si fără plată;
  • Antrenarea clientilor în diferite activităti recreative, cultural – sportive, ca participanti activi sau pasivi;
  • Antrenarea clientilor în activităti inedite, altele decât cele pe care le desfăsoară în mod obisnuit în timpul anului, reîntoarcerea la copilărie si la esenta lucrurilor;
  • Crearea unei atmosfere plăcute pe tot parcursul sejurului.

Pentru unii, animatia are ca functie dezvoltarea comunicării sociale, stabilirea căldurii si intimitătii în relatii. Pentru altii are ca functie, raportat la traditia culturilor populare, de a pregăti ucenicia si achizitionarea marilor limbaje rationale ale fiintei umane, cu scopul unei eliberări totale, o metodă de organizare estetică, poetică si economică. Într-o altă viziune, animatia nu se întrevede decât printr-o perspectivă de lărgire a constiintei, a petrecerii timpului liber si de a face turism în genul tehnicilor de divertisment sau relaxare nord-americane, într-o conceptie de a ocupa timpul liber al indivizilor si o miscare socială pe timpul călătoriilor sau al sejurului lor de vacantă.

Organizarea activă de animatie turistică presupune analiza următoarelor componente:

  • Animatorii, caracteristicile animatorilor, motivatiile, proiectele, formatia acestora;
  • Publicul animatorilor;
  • Metodele propuse si tehnicile utilizate;
  • Echipamentul în care se desfăsoară activitătile;
  • Continutul activitătii de animatie;
  • Nivelul cultural sau sportiv al activitătilor;
  • Rezultatele obtinute;
  • Evaluarea animatiei;
  • Costul animatei.

Fără a neglija efectele economice ale animatei, un rol important revine aspectului social reflectat prin:

  • O functie de adaptare si de integrare care urmăreste să asigure socializarea indivizilor si-i pregăteste pentru schimbările multiple legate de societate din punct de vedere cultural, precum si social – economic;
  • O functie de recreere / relaxare, legată de petrecerea timpului liber, societatea actuală având tendinta de a se ocupa organizat cu divertismentul si activitatea zilnică a indivizilor, mai ales cu ajutorul echipamentelor sociale si culturale adaptate si a personalului specializat;
  • O functie educativă, cum ar fi scoală în paralel, contra-scoală complementară, animatia oferind uneori posibilitatea să se completeze formatia de bază si să se aprofundeze anumite interese culturale;
  • O functie de corijare, în măsura în care animatia permite acoperirea anumitor carente educative sau culturale, mascarea anumitor dezechilibre sau prevenirea conflictelor posibile, limitarea devierii socio-culturale;
  • O functie critică, având o functie de normalizare, animatia poate, de asemenea, să permită exercitiul unui spirit critic si să fie locul căutării de noi raporturi între indivizi si grupuri, a căutării unui nou mod de viată calitativ superior, mai putin obsedat de productivism, de goana după bani, confort, refuzând împotmolirea materială si spirituală si pasivitatea.

Includerea programelor de animatie în pachetele de servicii turistice oferite de touroperatori, poate determina cresterea gradului de atractivitate a ofertei si mărimea duratei de sejur, atât în cazul turistilor români, cât mai ales a celor străini.

      Pentru a se putea pune în aplicare un astfel de proiect, hotelierii, cu sprijinul administratiilor locale si a guvernului trebuie să se preocupe pentru realizarea unor investitii care să permită crearea bazei materiale ssi a premiselor de realizare a acestor programe prin: construirea de piscine, protejarea si amenajarea plajelor, amenajarea teraselor pentru a putea permite desfăsurarea de activităti specifice pe tot parcursul zilei.

      În cazul statiunilor balneare, aceste investitii sunt mult mai mici, întrucât fiecare hotel care dispune de bază proprie de tratament, îndeplineste majoritatea criteriilor necesare pentru organizarea de activităti de animatie.

      Programele de animatie trebuie să satisfacă toate categoriile de preferinte si să fie accesibile tuturor categoriilor de clienti. Se pot organiza programe de animatie culturală, de recreere, sportică, gastronomică, precum si programe specifice pentru clientii sositi la tratament sau pentru programe de punere în formă.

      Studierea diferitelor elemente ale unei veritabile politici de animatie impune necesitatea angajării si formării unui personal de specialitate. Chiar de la început, la nivel de hotel este nevoie de o persoană calificată care să cunoască motivatiile turistilor si să fie în măsură să:

  • Participe la planificarea si punerea în functiune a instalatiilor de animatie;
  • Să organizeze si să coordoneze activitătile si facilitătile;
  • Să elaboreze programe de animatie si să supravegheze realizarea lor;
  • Să asigure informarea turistilor si publicitatea referitoare la posibilitătile de petrecere a timpului liber în hotel.

Într-un hotel pot exista mai multi animatori, fiecare fiind specializat pe un anumit segment de activitate, precum: animatie cultură, animatie sportivă si animatie pentru copii.

Se preferă însă animatorii care pot desfăsura toate tipurile de activităti pentru adulti si animatorii specializati pentru copii.

În majoritatea hotelurilor se face o diferentiere a programelor pentru copii de cele pentru adulti, desi în multe situatii, la programul de dimineată se lucrează mixt, pentru toti clientii hotelului, indiferent de vârstă.

Animatorii specializazi pot avea una sau mai multe specializări de bază, principala problemă fiind sezonalitatea muncii lor.

Realizarea unei activităti de animatie poate fi încredintată si ghizilor locali, colaboratori sau chiar personalului care locuieste în statiuni si care se ocupă cu altă activitate în afara sezonului turistic.

Desi organizarea si punerea în aplicare a programelor de animatie este costisitoare, în timp ea produce efecte economice majore prin cresterea gradului de ocupare, cresterea sejurului mediu si implicit a încasărilor medii pe turist.

            În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, cel referitor la conţinutul agrementului turistic, ne întâlnim, de asemenea, cu abordări diferite. Y. Tinard oferă una dintre cele mai complete modalităţi de clasificare a prestaţiilor de agreement, respective ):

  • animaţia de pură deconectare, de ruptură în raport cu activităţile uzuale precum bai de soare şi mare, plimbări, drumeţii, vizitarea diferitelor obiective, întâlniri cu rude şi prieteni, etc;
  • animaţia recreativă care cuprinde în special parcurile de loisir generale (cu instalaţii de distracţie), tematice (nautice, zoologice, planetariu), rezervaţii şi cazinouri;
  • animaţia comercială, generată de faptul că efectuarea de cumpărături deţine o pondere importantă (aproximativ 6%) în structura motivelor călătoriei şi reprezintă un mod agreabil de petrecere a timpului liber;
  • animaţia orientată spre obţinerea unei forme fizice depline – cure balneare, programe de slăbire, înfrumuseţare, fitness şi practicarea diferitelor sporturi în scopul întreţinerii sănătăţii;
  • animaţia culturală – care urmăreşte cunoaşterea, formarea şi educarea turistului şi include o gamă largă de activităţi , între care vizite la muzee, edificii istorice şi culturale, participarea la diverse evenimente culturale, sejururi de învăţare a unor limbi străine, etc;
  • animaţia spectacol – care cunoaşte, la rândul său, forme dintre cele mai diverse de manifestare: festivaluri teatrale, evenimente cinematografice, musicale, de artă, folclor, cunoaşterea naturii, a florei, faunei, participarea la competiţii sportive, etc;
  • animaţia gastronomică – care include prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă culinară, precum şi circuite cu tematică specifică (bucătăria tradiţională a unei zone, degustări de vinuri);
  • animaţia profesională – se adresează unui public specializat, avizat şi se manifestă sub forma târgurilor şi expoziţiilor, congreselor, circuite cu tematică industrială, agricolă, etc.
  1. Ch. Holloway consideră că putem identifica cel puţin trei categorii de atracţii, clasificare care ne ajută să examinăm natura acestor prestaţii (51):
  • atracţii naturale şi atracţii antropice. În prima grupă includem parcuri naţionale, cascade, lacuri sau alte fenomene geografice, iar în cea de-a doua grupă ne referim la clădiri de orice tip sau atracţii precum Marele Zid Chinezesc. Atracţiile naturale pot fi subdivizate, la rândul lor, în funcţie de condiţiile climaterice şi sezon;
  • atracţii nodale sau lineare sub aspectul caracterului acestora. Astfel, staţiunile litorale sau oraşele-capitală invită turistul la o focalizare a vizitei întreprinse în limitele unei zone, arii bine delimitate, în timp ce atracţia lineară implică deplasarea turistului dintr-un loc într-altul, cum ar fi, de exemplu, circuitul pe teritoriul unei ţări sau în scopul vizitării unei coaste litorale, etc;
  • atracţii care implică existenţa unui amplasament si cele care implică prezenţa unui O parte din evenimente sunt temporare, altele sunt de foarte scurtă durată; ambele pot fi naturale sau antropice; ceremonia de schimbare a gărzilor la Palatul Buckingham din Londra atrage cu certitudine numeroşi turişti străini, în timp ce migrarea anuală a animalelor din Parcul Serengeti din Africa de Est sau erupţia geizerului Old Faithful din Parcul Naţional Yellowstone(SUA), sunt exemple de evenimente naturale care reprezintă o atracţie şi corespunzător, o motivaţie a deplasării turistice. Multe locuri, amplasamente, au devenit atracţii datorită unor evenimente produse în trecut: oraşul Liverpool a devenit un loc de pelerinaj în principal pentru că este oraşul natal al grupului rock Beatles sau Lourdes în Franţa este un loc de pelerinaj religios a cărui faimă este legată, în totalitate, de evenimentul care a avut loc în anul 1858, când o fetiţă de 14 ani –Bernadette Soubirons – se spune că a văzut-o pe Fecioara Maria.

În final, mă voi referi la clasificarea activităţilor de agreement în funcţie de nivelul de organizare, care are un caracter practic deosebit, realizată de R. Minciu în lucrarea “Economia Turismului”. Din acest punct de vedere putem distinge trei trepte (52):

  • serviciile organizate de către unităţile de cazare şi/sau alimentaţie; este o modalitate specifică hotelurilor şi restaurantelor de clasă superioară, iar activităţile sunt în general simple şi nu presupun eforturi deosebite de personal sau investiţionale. În această categorie pot fi incluse: practicarea (învăţarea) unor sporturi ca înot, schi, patinaj, golf, tennis, formaţii musicale şi de dansuri, discotecă, videotecă, bar de zi, bar de noapte, găzduirea unor evenimente-expoziţii, festivaluri;
  • servicii organizate la nivelul staţiunilor, realizate prin conlucrarea între societăţile comerciale turistice (întreprinderi hoteliere, touroperatori, întreprinderi specializate în agrement) şi/sau între acestea şi administraţiile locale; aceste prestaţii sunt mai diversificate şi au un grad mai mare de complexitate, ca de exemplu: centre de echitaţie, centre sportive multifuncţionale, poligoane, cluburi de vacanţă, porturi de agreement, etc;
  • servicii organizate de terţi, de regulă, forme de mare complexitate ce reclamă implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turistice, de exemplu: parcuri de distracţii, turnee ale ansamblurilor teatrale, de dansuri, musicale, mijloace de transport de agreement (aviaţia sportivă, ambarcaţiuni, trenuleţe).

Pornind de la aceste abordări, voi încerca să prezint, în mod succinct, cele mai importante componente ale agrementului turistic (acest subiect având amploarea necesară unei lucrări în sine) şi să evidenţiez dimensiunea acestui sector turistic în ţara noastră, în măsura informaţiilor furnizate de organismele coordonatoare (care sunt, în unele situaţii, altele decât Autoritatea Naţională a Turismului).

 

Arii protejate

 Ariile protejate ocupă în România o suprafaţă de 1 254 600 ha, respective 5,26% din teritoriul naţional. Pe teritoriul României sunt declarate 844 areale protejate, cu statut de:

  • parcuri naţionale – (11 la număr), reprezintă 23,82% din totalul suprafeţei protejate. Toate aceste zone permit practicarea turismului active sub diferite forme: ture obişnuite pentru începători (Ceahlău, Măcin, Cozia); până la trasee dificile pentru avansaţi (Cheile Bicazului – Hăşmaş, Piatra Craiului, Retezat); canioning; rafting; alpinism; mountain Bike, speoturism. Acestea sunt: Munţii Rodnei, Munţii Ceahlău, Cheile Bicazului – Hăşnaş, Munţii Măcinului, Munţii Piatra Craiului, Munţii Cozia, Munţii Retezat, Munţii Domogled-Valea Cernei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Semenic-Cheile Caraşului.
  • parcuri naturale ( 6 ) constiuie 30,25% din totalul suprafeţei protejate: Vânători-Neamţ, Balta Mică a Brăilei, Munţii Bucegi, Grădiştea Muncelului-Cioclovina în Munţii Sebeşului, Porţile de Fier, Munţii Apuseni. Zona Grădiştea Muncelului este renumită pentru cetăţile dacice construite în urmă cu 2000 de ani şi care sunt incluse pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Munţii Apuseni şi Bucegi oferă toate condiţiile practicării turismului activ
  • rezervaţii ale biosferei ( 3 ) Delta Dunării (cu o suprafaţă care reprezintă 45,93% din totalul suprafeţei protejate), Munţii Retezat, Munţii Rodnei
  • rezervaţii ştiinţifice ( 52 )
  • monumente ale naturii ( 228 )
  • rezervaţii naturale ( 527 )

În curs de constituire sunt: 6 parcuri naturale (179 000 ha) şi 42 rezervaţii naturale (53). În Anexa 2.1. sunt prezentate rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi parcurile naturale de pe teritoriul României.

Parcul Naţional Retezat este membru PAN Parks, o fundaţie europeană care îşi propune să promoveze parcurile naţionale din Europa ca destinaţii eco-turistice deosebite la nivel European. Parcul Retezat este a cincea arie protejată certificată PAN Parks, alături de parcuri naţionale din Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Suedia.

Parcurile naţionale s-au concretizat într-o idee ce a reuşit să facă înconjurul Pamântului. În anul 1872 a fost declarat în America primul parc naţional din lume: Yellowstone. De atunci, s-au mai înfiinţat pe toate continentele peste 1600 parcuri naţionale pentru a menţine şi proteja medii de viaţă deosebite sau specii şi peisaje rare. Astăzi, menirea acestora constă şi în protejarea proceselor ecologice care au loc – natura urmând a fi conservată ca atare, în întregime.

În SUA, sub egida NATIONAL PARK, funcţionează 388 parcuri naturale, multe dintre acestea fiind declarate monumente ale naturii, numărul anual al vizitatorilor acestora ridicându-se la 450 milioane persoane. Cel mai renumit este fără îndoială YELLOWSTONE, înfiinţat la data de 1 martie 1872, desemnat rezervaţie internaţională a biosferei în anul 1976 şi monument al naturii în 1978. Se întinde pe o suprafaţă totală de 8992 km2, pe teritoriul a trei state (Wyoming 91%, Montana 7,6% şi Idaho 1,4%). Lungimea parcului de la Nord-Sud este de 101 km, iar de la Est la Vest de 87 km. Deţine 10 000 izvoare termale, 250 geizere, 100 cascade (cea mai mare Grand Canyon of the Yellowstone – are o înălţime de 94 km), precum şi unul dintre cele mai largi cratere vulcanice (45 km x 75 km). În ceea ce priveşte numărul vizitatorilor – în 1872 (anul înfiinţării) acesta era de 300 persoane, în 1900 – 8929 persoane, în 1950 – 1 109 926 persoane, în anul 2003 – 3 019 384 persoane – cu un total cumulat din 1872 de 130 855 860 persoane (54).

Obiective geonaturale

România este foarte bogată în fenomene geomorfologice care reprezintă obiectul interesului nu doar pentru specialiştii din domeniu, ci şi pentru o pătură mult mai largă de public, în rândul cărora ponderea cea mai mare o au turiştii. Aceste obiective naturale se pot grupa astfel:

-

carsturi

38

-

cascade

43

-

chei

107

-

circuri glaciare

44

-

cratere vulcanice

10

-

defilee

15

-

izbucuri

22

-

lacuri

160

-

peşteri

173

-

rezervaţii naturale

79

-

stânci

187

 

Resursele naturale, termale şi balneare

România deţine 1/3 din apele minerale ale Europei, unele fiind simple, altele fierbinţi, altele radioactive. Prin Staţiunea Băile Herculane s-au împlinit 1850 ani de la practicarea turismului balnear în ţara noastră, unde în prezent există aproximativ 160 staţiuni balneare, unele de talie europeană, altele cu caracter local.

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), creată în anul 1993, numără în prezent 34 de membrii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turismului de întreţinere şi sănătate. Staţiunile balneo sunt clasificate după tipurile de afecţiuni care sunt tratate. Acestea sunt prezentate în tabelul 2.18.

Tabelul 2.18. Lista staţiunilor balneare care fac parte din OPTBR

Afecţiuni tratate

Staţiuni

Afecţiuni cardiovasculare

Balvanyos, Tuşnad, Covasna, Buziaş, Vatra Dornei

Afecţiuni reumatismale

Ocna Sugatag, Felix, Moneasa, Herda, Bazna, Băile Herculane, Eforie Nord, Saturn, Mangalia, Lacul Sărat

Afecţiuni respiratorii

Slănic Moldova, Sovora, Slănic Prahova

Afecţiuni digestive şi

boli interne

Sângeorz Băi, Pucioasa, Călimăneşti-Căciulata, Baile Olăneşti

Afecţiuni ginecologice

Sovata

Afecţiuni ale sistemului nervos

Soveja, Sinaia, Voineasa, Geoagiu-Băi

Monumente istorice

Legea nr. 5/6 martie 2000 privind Aprobarea Planului de Amenajare a teritoriului naţional, publică în Anexa nr III, o listă a valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional. Acestea sunt inventariate în următoarele grupe:

  1. Monumente şi ansambluri de arhitectură
  2. Cetaţi – 35
  3. Ansambluri curţi domnesti ruinate – 5
  4. Biserici fortificate-cetăţi – 22
  5. Castele conace, palate – 28
  6. Cule – 11
  7. Cladiri civile urbane – 70
  8. Ansambluri urbane – 20 (de exemplu Centrul istoric al Municipiului Bucureşti)
  9. Biserici din lemn – 81
  10. Muzee etnografice în aer liber – 7
  11. Biserici rupestre – 6
  12. Biserici şi ansambluri mănăstireşti – 197
  13. Arhitectură industrială: amenajări căi de comunicaţie – 13
  14. Monumente de arhitectură pupulară (locuinţe săteşti) – 15
  15. Ansambluri tradiţionale rurale – 7

 

  1. Monumente şi situri arheologice
  2. Complexe paleolitice – 6
  3. Aşezări neolitice şi eneolitice – 11
  4. Aşezări necropole din epoca bronzului – 6
  5. Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului – 9
  6. Fortificaţii dacice – 35
  7. Necropole şi zone sacre – epoca fierului – 8
  8. Castre şi aşezări civile aferente; fortificaţii romano-bizantine – 33
  9. Oraşe antice – 10
  10. Edificii – 6
  11. Monumente medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice – 15
  12. Rezervaţii arheologice – 6

Acestor monumente istorice li se adugă cele 18 000 lăcaşe de cult existente la sfârşitul anului 2004 (Anexa 2.3.), cele 700 muzee care funcţionează pe teritoriul ţării noastre, o colecţie bogată de incunabula existente în România şi de asemenea acordarea statutului de oraş medieval următoarelor 16 oraşe: Alba-Iulia, Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Cluj-Napoca, Făgăraş, Mediaş, Miercurea-Ciuc, Oradea, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Suceava, Târgovişte, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Evenimente

Spre deosebire de atracţiile prezentate anterior, care au drept caracteristică principală localizarea, deci o latură materială, evenimentele se identifică cel mai bine prin natural or temporală, respectiv organizarea acestora în anumite momente ale anului. Frecvenţa producerii lor este extreme de variată – zilnică, ca în cazul schimbării Gărzii la Palat, altele se organizează anual (marea majoritate), unele se organizează periodic – la 4 ani de exemplu – precum Jocurile Olimpice

Între acestea festivalurile de artă se bucura de o faimă deosebită şi participare numeroasă. În Europa funcţionează o Federaţie a Festivalurilor de Artă (EFA) sub egida căreia se organizează anual 90 festivaluri de muzică de cameră în 31 ţări. România face parte din această organizaţie prin Festivalul Internaţional de Muzică – George Enescu (membru din anul 1997). Între ţările vecine României, trebuie remarcată o participare mai numeroasă. Astfel:

              - Bulgaria – cu două festivaluri - Sofia – festival de cultură vocală, operă, balet

                                                     - Varna – festival de muzică clasică pentru tineri

 - Ungaria – cu trei festivaluri     - Budapesta  

                                                               - Esterhazy – festival Haydn

                                                               - Miskolc – festival internaţional de operă

 - Cehia – cu patru festivaluri      - Praga

                                                   - Ostrava

                                                   - Brno

                                                   - Concentus Moraviae

În Marea Britanie se organizează anual 357 festivaluri de artă cu o durată cuprinsă între două zile şi câteva săptămâni, iar în marea lor majoritate sunt sprijinite financiar de autorităţile locale. În topul acestor evenimente, ţinând cont de vânzările obţinute, sunt Festivalul Edinburg şi Concertele de la Promenada BBC. Pentru multe din oraşele Europei, organizarea unui festival reprezintă o cale de ieşire din anonimat şi includerea localităţii respective în circuitele turistice. În Norvegia, se organizează nu mai puţin de 200 de festivaluri, de toate tipurile şi mărimile, de la festivaluri de cameră, festivaluri naţionale de mari dimensiuni până la festivaluri rock moderne. Anexa 2.4. cuprinde lista celor mai bune festivaluri de artă organizate în Europa In anul 2005 (57).

În acelaşi registru de manifestări se înscrie şi desemnarea “Oraşului European al Culturii”, în fiecare an, începând cu anul 1985 de către o comisie specializată a U.E. Lista oraşelor nominalizate este prezentată în tabelul 2.19.

Tabelul 2.19. Oraşele Europene ale Culturii

An

Oraş

1985

Atena

1986

Florenţa

1987

Amsterdam

1988

Berlin

1989

Paris (100 ani de la construcţia Turnului Eiffel)

1990

Glasgow

1991

Dublin

1992

Madrid

1993

Antwerp

1994

Lisabona

1995

Luxembourg

1996

Copenhaga

1997

Salonic

1998

Stockholm

1999

Weinear

2000

(milenium)

Avignon, Bergen, Bologna, Bruxelles, Cracovia, Helsinki, Praga, Reykjavik, Santiago de Compostela

2001

Porto, Rotterdam, Basle, Riga

2002

Bruges (Belgia), Salamanca (Spania)

2003

Graz (Austria)

2004

Genova (Italia), Lille (Franţa)

2005

Cork (Irlanda)

2006

Patras (Grecia)

2007

Luxembourg, Sibiu (decizie luată de UE 27 mai 2004)

2008

Liverpool, Stavanger (ambele din Marea Britanie)

                   Păstrarea tradiţiilor este un lucru important pentru oricare naţiune din lume. Sărbătorile religioase şi cele de întemeiere a statului sunt completate de o serie de evenimente prin care românii sărbătoresc etape importante din viaţa lor. Tabelul 2.20 prezintă cele mai importante evenimente culturale organizate anual în România.

Tabelul 2.20. Evenimente şi festivaluri organizate în România

Denumire

Perioada

Festivalul de celebrare a primăverii – Hoteni Maramureş

1 – 14 mai

Festivalul de film internaţional Transilvania

23 – 31 mai

Târgul Meşteşugarilor

Iunie

Târgul de Fete de la Muntele Găina

În jur de 20 iulie (sâmbăta şi duminica)

Festivalul medieval Sighişoara

25 – 27 iulie

Hora de la Prislop – festival de dans folcloric

Mijlocul lunii august

Sâmbra Oilor – Bran, Sibiu şi împrejurimi

Septembrie

Festivalul Vinului

Octombrie

Cerbul de Aur – Braşov

 

Pelerinaj la Miercurea-Ciuc (cea mai mare sărbătoare religioasă şi de folclor a secuimii)

 

Ziua Naţională

Decembrie

 

Toate acestea sunt completate de o serie de sărbători şi evenimente cu caracter specific pentru fiecare parte a ţării sau al oraşelor.

Parcurile tematice şi de distracţie

            Aceste parcuri se înscriu în grupa serviciilor de agrement recreative, care exercită o atracţie extraordinară asupra publicului călător, fiind ele însele adevărate destinaţii turistice (şi deci motivaţie principală a deplasării).

La nivel mondial, în anul 2003, nivelul global de vizitare a parcurilor tematice a scăzut cu 1,5%, iar numărul total al vizitatorilor înregistraţi de operatorii de parcuri tematice a fost de aproape 247 milioane. Activitatea din Europa a fost marcată de un decline de opt procente al nivelului de vizitare, în timp ce primele 50 de parcuri din America de Nord au raportat o scădere de 1,5% (58). Succesul incontestabil în materie de construcţie şi operare a acestui tip de animaţie, aparţine companiei Walt Aisnay, iar SUA reprezintă cea mai importantă gazdă a parcurilor tematice şi centrelor de agreement pentru familii din toată lumea. Cele mai mari parcuri de acest tip fac parte din următoarele familii:

  • Dsney Parks
  • Six Flag Theme Parks care are 30 parcuri în SUA, unul în Canada (Montreal) şi unul în Mexico City. Deserveşte 34 dintre cele mai mari 50 zone metropolitane din SUA
  • Universal Parks
  • Anheuser – Busch Parks
  • Cedar Fair Parks
  • Paramount Parks
  • Kennywood Parks

            Compania Walt Disney a fost fondată în anul 1923, iar în present este divizată în patru mari segmente de afaceri:

  1. Disney Studio Entertainment se ocupă de activitatea mai multor studiouri cinematografice (Walt Disney Pictures, Touchstone Pictures, Hollywood Pictures, Miramax Films şi Dimension Films) şi de distribuţia peliculelor realizate, în special prin Buena Vista International
  2. Disney Parks and Resorts – recrează, în lumea reală, imaginea filmelor de desene animate. În present, operează 10 parcuri tematice pe trei continente, iar al 11-lea parc, cel din Hong Kong, este în construcţie, iar împreună cu acestea funcţionează 35 hoteluri, 2 vase de croazieră de lux şi o gamă extrem de variată de modalităţi de distracţie. În anul 2003, 7 dintre parcurile tematice Disney s-au înscris în clasamentul primelor 10 cele mai vizibile asemenea parcuri din lume, conform Amusement Business Magazine. Primul parc Disney deschis a fost cel din California; cel care a înregistrat numărul cel mai mare de vizitatori în 2003 este cel din Orlando, Florida (statut deţinut de câţiva ani buni); Disneyland Resort Paris este destinaţia (parcul) numarul 1 din Europa, iar Tokyo Disney Resort este destinaţia turistică numărul 1 din Asia (59). În plus, compania deţine şi un club de vacanţă – Disney Vacation Club
  3. Disney Consumer Products – exploatează marca Disney folosită pentru o gamă foarte variată de produse de la jucării, decoraţiuni interioare, cărţi, până la aparate electronice, jocuri electronice şi chiar obiecte de artă
  4. Disney Media Network – deţine posturi de TV (ABC Television Network), posturi de radio (deţine în acest sens 72 staţii radio naţionale)

Parcurile Disney sunt parcuri tematice (Magic Kingdome, Epcot, Disney – MGM Studious, Disney’s Animal Kingdome Park) şi parcuri acvatice (Blizzard Beach, Typhoon Lagoon). Hotelurile (structurile de cazare în general) sunt clasificate pe 5 categorii de confort (deluxe, moderat, valoare, club, camping).

Numai în California, încasările din activitatea parcurilor şi structurilor de cazare (2004) au înregistrat valoarea de 3,6 miliarde $, iar numărul angajaţilor era de    65 700 persoane.

Încasările numai din segmentul al doilea al companiei, respective Disney Parks and Resorts în anul 2004, era de 7, 750 miliarde $.

În SUA sunt operate numeroase alte parcuri de distracţii şi petrecerea timpului liber, care sunt organizate pe tematici precum software, comedii, muzică, golf, circuite, karting, breakdance, etc.

În Europa, principalele parcuri de distracţii sunt Disneyland Paris, Aqualand el Arenal din Mallorca, parcul Tivoli din Copenhaga, Prater în Viena, Alton Towers în Anglia, Europa Park în Germania, Gardaland în Italia, Six Flags în Olanda şi Belgia, etc.

În România oferta este foarte redusă din acest punct de vedere. Proiectul Dracula Park ar fi reprezentat construirea primului parc tematic din ţara noastră, proiect însă, după cum ştim, abandonat. Funcţionează trei parcuri acvatice, respectiv: Aqua Magic în Mamaia (inaugurat la 1 iulie 2003), Aqua Park Balada Saturn şi Aqua Parc Bucureşti.

Alte atracţii

Dorinţa de a oferi atracţii noi pentru a satisface preferinţele tot mai sofisticate ale turiştilor este practice nelimitată. În multe cazuri, atracţiile au character de unicat în limitele unui anumit spaţiu, dar au trăsături commune cu alte atracţii, din alte zone sau ţări. De exemplu, multe oraşe pe glob sunt cunoscute şi pentru clădirile lor înalte, turnurile lor – o atracţie permanentă pentru turism, mai ales dacă sunt deschise vizitării de către publicul larg şi dacă oferă o imagine panoramică asupra oraşului respectiv.

Federaţia Mondială a celor mai înalte Turnuri (WFGT) reprezintă o asociaţie a celor mai înalte turnuri şi zgârie-nori din întreaga lume. A fost creată din 1989, nu cuprinde construcţiile cele mai înalte, întrucât criteriul de includere în clasamentul său impune construcţiei respective să poată fi vizitată de public şi să aibă amenajată o “punte” de observare. Tabelul 2.21 prezintă cele mai înalte 22 turnuri şi clădiri din lume din clasamentul WFGT.

Tabelul 2.21. Cele mai înalte clădiri WFGT

Nr. crt

Denumire

Oraş,ţară

Anul inaugurarii

Înălţime

1

C. N. Tower

Toronto, Canada

1976

553,3 m

2

Turnul Ostankino

Moscova, Rusia

1967

540 m

3

Turnul Perlei Orientale

Shanghai, China

1994

468 m

4

John Hancock Center

Chicago, SUA

 

 

5

Empire State Building

New York, SUA

 

443 m

6

Menara Tower

Kuala Lumpur, Malaiezia

1995

421 m

7

Turnul Radio & TV

Tianjin, China

1991

415 m

8

Turnul Central de TV

Beijing, China

1992

405 m

9

Turnul Tashkent

Tashkent, Uzbekistan

1985

375 m

10

Turnul Fernsehturn

Berlin, Germania

1969

368 m

11

Turnul din Tokyo

Tokyo, Japonia

1958

333 m

12

Sky Tower

Anekland, Noua Zeelandă

1997

328 m

13

Sydney Tower

Sydney, Australia

1981

309 m

14

Olimpia Tower

München

 

290 m

15

Collserola Tower

Barcelona, Spania

1992

288,4 m

16

Rialto Towers

Mellbourne, Australia

 

253 m

17

Donauturn

Viena, Austria

1964

252 m

18

Seoul Tower

Seul, Coreea de Sud

1975

240 m

19

Turnul de TV

Tallin, Estonia

 

 

20

The Euromast

Rotterdam, Olanda

 

185 m

21

Olympic Tower

Montreal, Canada

 

175 m

22

Blackpool Tower

Blackpool, Marea Britanie

 

158 m

Alte turnuri se bucură de un prestigiu internaţional deosebit datorită interesului istoric pe care-l suscită, în special cele care au devenit simboluri ale oraşelor lor, precum:

  • Turnul Eiffel din Paris – 381 m înălţime; este cunoscut în întrega lume ca simbol al Franţei; atrage anual vizitatori în număr aproximativ de 5,5 milioane. A fost inaugurat în anul 1889 cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revolutia franceză. Este construit din 18 038 piese de fier şi cântăreşte 10 100 tone
  • Euromast din Rotterdam 185 m
  • Un alt turn celebru este Turnul înclinat din Pisa, cu o înălţime de 55 m, o înclinaţie prezentă de aproximativ 10% şi o greutate estimată de 14 453 tone.