Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Acest model se bazează pe faptul că fiecare subiect economic care reali-zează venit nu îl utilizează fără a-şi forma opţiunile privind cheltuielile pentru bunuri pe termen scurt şi lung, ceea ce determină constituirea unei rezerve de casă sau de disponibilităţi numită şi balanţă „cash". Partea din venituri păstrată sub formă de rezervă depinde de mai mulţi factori : ritmicitatea în-casării veniturilor ; comportamentul de plată al indivizilor ; nevoile curente şi viitoare ale acestora etc. Putem spune că mărimea acestor solduri de casă este determinată de viteza cu care sunt cheltuite veniturile încasate.

Modelul balanţelor „cash" a fost fundamentat de Pigou şi Marshall, fiind cunoscut în teoria monetară sub denumirea de „ecuaţia Cambridge", exprimată prin relaţia :

 

M = K. T. P,

 

 

 

 

 

In care:

M = oferta de monedă sau masa monetară în circulaţie, în structura

căreia sunt incluse şi depozitele la vedere ;

     K  = partea din venitul anual (sau altă perioadă de timp) pe care. indi­vizii o păstrează sub formă de monedă lichidă sau durata medie de păstrare a banilor ;

      T   = volumul total al tranzacţiilor pe care societatea doreşte să-1 rea­lizeze cu bani păstraţi în diferite perioade ; altfel spus, T repre­zintă venitul naţional real ;

P = nivelul general al preţurilor sau preţul mediu unitar. Din relaţiile MV = T.P şi M = K.T.P rezultă că M trebuie să fie egal cu l/V. Dacă indivizii păstrează sub formă de monedă efectivă venitul pe l lună (K = 1/12), atunci în medie unitatea monetară intră în venitul lor de 12 ori pe an.

Deci, din punct de vedere formal între ecuaţia Fisher şi ecuaţia Marshall nu există deosebiri, totuşi conceptele economice exprimate de relaţiile canti-tative ale celor două modele, sunt în hună parte diferite. Analiza interacţiuni-lor dintre variabilele „ecuaţiei Cambridge" ne conduce la următoarele apre-cieri mai importante şi anume :

  1. a) spre deosebire de ecuaţia Fisher, unde accentul cade pe oferta de mo-nedă, în construcţia acestui model sunt avute în vedere atât cererea, cât şi oferta de monedă, acordându-se totuşi prioritate cererii de monedă în expli-carea dinamicii preţurilor şi valorii Deci, sunt puse faţă în faţă ce-rerea si oferta de monedă, efectele fenomenelor monetare fiind analizate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung ;
  2. b) valoarea monedei variază invers cu masa monetară. Şi nivelul estimat al preţurilor influenţează asupra valorii Dacă procesul este inflaţio-nist atunci valoarea monedei scade într-un ritm mai rapid decât creşte masa monetară. Astfel, Marshall apreciază că o creştere de n ori a masei monetare, are un efect proporţional asupra preţurilor, cu condiţia ca ceilalţi termeni să rămână constanţi (volumul tranzacţiilor pe locuitor, numărul populaţiei, gradul de monetizare, viteza medie de circulaţie a monedei etc.) ;
  3. c) variaţiile pe termen scurt ale. lui T. sunt. cele care influenţează cel mai mult. variabilele modelului. Coeficientul K variază uşor, valoarea sa fiind mai mică în ţările dezvoltate şi mai mare în cele în curs de dezvoltare, în pri-mul caz, K înregistrează valori miei întrucât plăţile sunt frecvente şi ritmice şi pot fi relativ uşor de previzionat. în al doilea caz, veniturile fiind, în general, neritmice si fluctuante şi determinând opţiuni mai prudente de, cheltuire a lor, coeficientul K ia valori mai mari întrucât perioada de păstrare a banilor este mai lungă :
  4. d) cererea de monedă depinde, după A. Marshall, de nivelul preţurilor si ea trebuie privită în termeni reali. Cantitatea reală de monedă tezaurizată este aceeaşi indiferent de nivelul preţurilor. Ca atare, o creştere a veniturilor duce la o creştere a cheltuielilor deoarece deţinătorii de bani si-au satisfăcut nevoile de tezaurizare. Dacă se presupune dat volumul bunurilor, atunci creş-terea acestor cheltuieli ar atrage şi o creştere a nivelului preţurilor. Acestea fiind în creştere, valoarea monedei va tinde să scadă ;
  5. e) dară cererea de monedă rămâne suficient de stabilă o anumită perioadă de timp (lucru rar), modificarea preţurilor va fi proporţională cu oferta sporită de monedă. Tendinţa de modificare a cererii de monedă poate fi rezultatul modificărilor lui T, generate la rândul lor. de schimbarea opţiunilor în ce pri-veşte modul de. cheltuire a veniturilor. :
  6. f) cererea de monedă este influenţată, de asemenea, de modificările lui Dacă, de exemplu, în virtutea faptului că societatea crede într-un viitor sigur, în îmbunătăţirea constantă a serviciilor sistemului bancar sau în pre-misele unei majorări a lui M, atunci K tinde să se diminueze. Această tendinţă a lui K va produce o creştere a vitezei de circulaţie a monedei şi, în ultimă instanţă, va avea loc o creştere a preţurilor;
  7. g) majorarea ofertei de monedă poate fi însoţită de o creştere a cererii de monedă, dar nu în aceeaşi proporţie, în acest caz, indivizii au disponibilităţi mai mari din venituri şi, deci, posibilităţi mai mari de a cheltui, în raport cu cheltuielile normale, indivizii vor cheltui aceşti bani excedentari, fie achizi-ţionând bunuri de lux, fie investind mai mult ca de obicei. Se majorează, astfel, cererea pentru unele, Rezultă o creştere a preţurilor ce se. extinde la toată comunitatea pentru că vânzătorii, la rândul lor, se confruntă cu excesul de putere de cumpărare, majorând cheltuielile ; aceasta afectează toată piaţa, determinând o majorare constantă a nivelului preţurilor ;
  8. h) când oferta de monedă se majorează va avea loc şi o sporire a venitu­rilor şi, implicit, o majorare a disponibilităţilor Se va majora cererea de bunuri şi vor creşte preţurile. Proporţionalitatea majorării, este totdeauna, condiţionată de efectul de dispersie al banilor, cum sunt datoriile şi neutili-zările pe piaţa, fenomene a căror existenţă amplifică efectul inflaţionist al majorării masei monetare ;
  9. i) A. Marshall a accentuat în modelul său importanţa factorilor Utilizând mecanismul direct dintre monedă şi preţuri, ajunge la concluzia că banii, în esenţa lor, sunt neutrii în efectele lor asupra unui preţ real (rata dobânzii), deoarece cererea şi oferta de capital determină rata dobânzii. Taxa scontului poate diferi temporar de rata dobânzii dacă economia nu este în echilibru, dar, de regulă, aceasta fluctuează în jurul ratei dobânzii ;
  10. j) în general, se poale aprecia că modificările variabilelor sunt mai flexi­bile în modelul Marshall faţă de modelul Fisher, în virtutea faptului că depind de factorul subiectiv, funcţie atât de cantitatea de monedă disponibilă (M) şi de bunurile ce pot ori doresc a se cumpăra, cât. şi de mărimea veniturilor, exprimate prin în virtutea acestei flexibilităţi, variaţiile lui P devin şi ele mai elastice, aşa cum se întâmplă, de fapt, în realitate.

Dacă ne referim la ambele modele putem afirma că ele exprimă de o manieră exhaustivă problema dinamicii preţurilor, în cele două ecuaţii, re-laţia cauzală monedă-preţuri se prezintă cu prea multă simplitate, nefiind luaţi în considerare factorii care generează fluctuaţiile lui M sau V (în modelul tranzacţiilor), sau determinantele deciziilor operatorilor de pe piaţă când sunt impulsionaţi să modifice dimensiunile Iui K (în modelul balanţelor cash).

De asemenea, în ambele modele volumul bunurilor nu este afectat prea mult de modificările în cantitatea de monedă. Aceasta se datorează concepţiei potrivit căreia producţia este limitată de resursele naturale, numărul populaţiei, nivelul tehnic al producţiei. Realitatea demonstrează că volumul producţiei este, însă, influenţat de alte elemente importante, relevate chiar de susţinătorii teoriei cantitative, respectiv de gradul de folosire a factorilor de producţie.

Загрузка...