Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Politica comercială reprezintă una din componentele de bază ale politicii economice generale a fiecărui stat independent, vizând sfera relaţiilor economice externe (exporturi, importuri, operaţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică), urmărind promovarea cu prioritate a intereselor naţionale.

            Politica comercială cuprinde totalitatea reglementărilor (administrative, financiare, bugetare, valutare) adoptate de un stat cu scopul promovării / restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării pieţei interne în faţa concurenţei străine.

Politica comercială trebuie să îndeplinească 2 funcţii diametral opuse, dar care se regăsesc, cu ponderi/intensităţi diferite, în reglementările specifice fiecărui stat:

- funcţia de promovare a REI - asigură impulsionarea acelor fluxuri comerciale care sunt avantajoase pentru ţara respectivă;

- funcţia de protejare a economiei naţionale de concurenţa străină, folosind pârghii de limitare / eliminare a legăturile economice externe dezavantajoase.

            În relaţie cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politică comercială:

            - Autarhia - stare generală de izolare economică faţă de celelalte state, caracteristică unei economii închise, în care comerţul exterior este practic inexistent, ignorându-se avantajele ce pot fi obţinute prin participarea la circuitul economic mondial.

            Consecinţele autarhiei sunt nefaste pentru că, blocarea legăturilor cu economia mondială, anulează şansele de progres, conducând ţara în cauză nu numai la stagnare, ci chiar la regres. În realitate, autarhia nu poate fi nici totală din moment ce nici o naţiune nu dispune de toate resursele naturale şi umane pentru a produce ceea ce este necesar pentru locuitori, şi nici permanentă deoarece dezvoltarea autarhică duce în timp la necesitatea dezvoltării contractelor cu exteriorul (ex. fosta Uniune Sovietică, Cuba, Coreea de Nord).

            - Protecţionismul - doctrina economică care vizează protejarea economiei naţionale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine. În acest caz, statul controlează schimburile economice internaţionale prin intermediul diferitelor instrumente protecţioniste, de natură tarifară (bariere vamale) şi netarifară (restricţii cantitative, norme tehnice, formalităţi administrative). Acest comportament protecţionist este subordonat intereselor fundamentale ale economiei naţionale, schimburile economice externe fiind folosite ca sursă a creşterii economice.

            - Liberul-schimb - doctrina economică liberală caracterizată prin libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor prin eliminarea restricţiilor de orice natură din calea relaţiilor economice internaţionale. Principala consecinţă a liberalizării schimburilor economice internaţionale este sporirea volumului bunurilor/serviciilor care alcătuiesc structura ofertei din ţara respectivă, ce generează o concurenţă f. puternică între producători, cu consecinţe pozitive pentru consumatori, ca urmare a faptului că preţurile, într-o asemenea situaţie, scad.

            Deşi în prezent caracteristica de bază a comerţului internaţional este tot protecţionismul, se realizează o trecere treptată la un comerţ mai puţin încorsetat de restricţii, fără a fi totuşi pe deplin liber.

            Înfăptuirea politicii comerciale se bazează pe folosirea unu set de instrumente care instituie un anumit regim comercial al I/E. Instrumentele utilizate în cadrul politicii comerciale sunt: mijloacele tarifare (politica tarifară/vamală); mijloacele netarifare (politica netarifară); mijloacele de promovare şi stimulare (politica de promovare şi stimulare). Dacă politica vamală şi politica netarifară vizează, în principal, importurile pe care le descurajează, orientând consumul spre producţia indigenă, politica de promovare şi stimulare vizează exporturile pe care le impulsionează într-o măsură cât mai mare.

Загрузка...