În perceperea şi valorificarea oportunităţilor economice trebuie să avem în vedere eventualele bariere care pot interveni. În funcţie de provenienţa lor, barierele pot fi individual-organizaţionale şi contextuale.

      Barierele individual-organizaţionale, încorporează acele elemente care se referă la persoane interesate în descoperirea de oportunităţi economice. Potrivit specialiştilor, aceste bariere sunt următoarele:

  • concentrarea asupra produselor şi serviciilor care se realizează în prezent;
  • focalizarea asupra activelor existente;
  • luarea în considerare în exclusivitate a salariaţilor şi abilităţilor profesionale de care se dispune în prezent;
  • focalizarea asupra relaţiilor umane şi organizaţionale pe care cei implicaţi le au în vedere în perioada actuală;
  • concentrarea asupra planurilor şi programelor derulate în prezent.

Trăsătura definitorie comună acestor bariere este supraevaluarea prezentului. Ori, oportunitatea economică implică întotdeauna o nouă stare economică, generatoare de performanţă, care nu poate apărea decât operând schimbări asupra resurselor şi activităţilor actuale. Aceste bariere sunt de natură managerial-psihologică. Ele apar cu frecvenţă şi intensitate superioară la persoanele şi organizaţiile cantonate în prezent, în ale căror preocupări, decizii şi acţiuni sunt predominant curente. 

      Barierele contextuale se referă la acele elemente ale mediului ambiant care îngreunează apariţia, perceperea şi valorificarea oportunităţilor economice potenţiale. Cele mai frecvente bariere contextuale sunt:

  • culturale, ce reflectă predominanţa la o parte apreciabilă a populaţiei a unor valori, aspiraţii, aşteptări, norme şi comportamente potrivnice descoperirii şi punerii în operă a oportunităţilor economice. Aceste bariere sunt des întâlnite în fostele ţări comuniste şi în ţările cu un nivel educaţional scăzut, inhibând aspiraţiile şi acţiunile antreprenoriale;
  • legislativ-birocratice, reprezentate de legislaţia referitoare la activitatea economică, excesiv de complexă, adesea contradictorie şi, surprinzător, incompletă pe alocuri, a cărei aplicare se realizează dificil, cu cheltuieli apreciabile de bani şi timp;
  • instituţional-economice, reprezentate de absenţa unor instituţii şi organizaţii specifice economiei de piaţă sau de redusa lor funcţionalitate. Între acestea menţionăm: băncile de investiţii, băncile comerciale, fondurile de garantare, bursele de valori, societăţile de asigurări etc.;
  • motivaţional-economice, generate de absenţa stimulentelor economice sau nivelul lor redus, pentru a iniţia şi dezvolta acţiunile antreprenoriale;
  • descreşterea economică, manifestată atunci când PIB-ul scade, implicit şi nivelul consumului, al cererii, al investiţiilor etc., astfel încât se diminuează foarte mult sursele economice de oportunităţi. În România, această situaţie s-a remarcat din 1989 până în 2000;
  • hiperconcurenţa importurilor care se manifestă atunci când conducerea statului permite o pătrundere masivă pe piaţa internă a agenţilor economici din alte ţări, fără ca propriii agenţi economici să beneficieze de un tratament similar în ţările respective şi fără a-i asista să reziste la concurenţa excesivă.