Activitatea de cercetare-inovare-dezvoltare, cât şi implementarea noilor tehnologii sunt linii directorii care pot fi utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii moldoveneşti pentru a atinge performanţe în activitatea lor. Importanţa susţinerii procesului de inovare în întreprinderile mici şi mijlocii, este necesară pentru supravieţuirea şi prosperarea acestora pe plan internaţional, dat fiind faptul că pieţele evoluează rapid, iar concurenţa din partea celorlalte economii este tot mai  acerbă.

Intensificarea transferului de tehnologie către IMM şi a capacităţii lor de a absorbi tehnologiile noi constituie un pilon tradiţional al  strategiilor inovaţionale. Pentru coordonarea, stimularea şi implementarea mecanismelor activităţii de inovare şi transfer tehnologic, în 2004 in R. Moldova a fost creată Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT), care are rolul unui centru de legătură pragmatică între oamenii de ştiinţă, pe de o parte, şi autorităţile publice, oamenii de afaceri, pe de altă parte, colaborarea acestora fiind dictată de provocările lumii moderne şi de angajamentele asumate de tara noastra în faţa comunităţii internaţionale.

Politica inovării în R. Moldova încă nu se înscrie pe o direcţie eficientă de stimulare a CD, accentul principal fiind pus, în ultimii ani pe încercarea de a crea şi a stabili coerent infrastructuri inovaţionale cuprinzătoare la nivel national, prin intermediul cărora să se racordeze într-o reţea eficientă şi uşor funcţională instituţiile de învăţământ şi cercetare cu întreprinzătorii de afaceri, cu asigurarea unei consultanţe de calitate în domeniile tehnologiei, managementului şi legislaţiei, precum şi cu accesul la pieţele de capital pentru finanţarea inovării. În acest scop, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic în colaborare cu Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe şi alte organisme au fondat în anul 2007 Parcul ştiinţific-tehnologic „Academica” şi Incubatorul inovaţional „Inovatorul”, în anul 2008 Parcul ştiinţifico-tehnologic „INAGRO” în domeniul ecologiei şi agriculturii intensive, şi în anul 2009 Parcul ştiinţifico-tehnologic “Micronanoteh” în domeniul microelectronicii şi nanotehnologiilor.[1]

Competitivitatea Proiectelor de Transfer Tehnologic este determinată de capacitatea de a supravieţui şi a progresa în condiţii de concurenţă prin implicarea inovaţiei, mobilizând flexibilitatea şi productivitatea folosirii resurselor disponibile. Astfel, cel mai îndelungat efect asupra dezvoltării economiei îl au activităţile de inovare. Aceste activităţi asigură întreprinderii un nivel sporit de întâietate. Pentru a asigura activitatea de inovare, întreprinderea trebuie să efectueze anumite investiţii, care vor fi asigurate din contul sporirii volumului de vânzări sau din contul reducerii costurilor de producţie, determinate de sporirea competitivităţii bazate pe inovare. Astfel, putem evidenţia nivelul de interdependenţă dintre investiţii-inovare-competitivitate care este deosebit de înalt. Această corelare are un caracter ciclic. Competitivitatea întreprinderii este determinată de activităţile de inovare, desfăşurate în cadrul ei, inovarea este cauzată de investiţiile efectuate, iar investiţiile sunt condiţionate de rezultatele financiare obţinute de întreprindere în urma competitivităţii realizate de aceasta.

Deşi calitatea sistemului naţional al inovării, precum şi capacitatea inovativă la nivelul întregii ţări nu poate fi evaluată decât parţial, prin volumul cheltuielilor de CD, indicatotul este utilizat ca element important al analizelor în acest domeniu. Astfel, decalajul Moldovei în raport cu ţările concurente în finanţarea totală a sferei CDI este explicată de faptul că sectorul universitar şi cel privat nu participă la procesul de finanţare a CDI. În ţările OCDE şi din Europa Centrală şi de Est sectorul universitar şi cel privat asigură jumătate din totalul finanţării. Rezultatele sferei CDI sunt inferioare nivelului ce poate fi atins cu resursele financiare investite. Problemele nu derivă doar din volumul de finanţare redus, dar şi din capitalul uman insuficient care contribuie la CDI.

 

Tabelul 1. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în 20092010 (milioane lei)

 

2009

2010

Total cheltuieli

din care

în unităţile de stat

Total cheltuieli

din care

în unităţile de stat

Total

317,6

296,5

316,2

289,2

Cheltuieli curente

281,8

260,9

291,9

265,2

Cheltuieli capitale

35,8

35,6

24,3

24,0

Sursa: Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de cercetare-dezvoltare (CD) în anul 2010.

Structura cheltuielilor curente pe componente relevă că, cea mai mare pondere revine cheltuielilor de personal, respectiv 73,2%, însumând 213,7 milioane lei, sau cu 3,8 milioane lei mai puţin comparativ cu anul 2009.

2009

2010

   

Sursa: Structura cheltuielilor curente pe componente, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în 2009 2010

Biroul Naţional de Statistică, 2010 

 

În anul 2010, cheltuielile capitale în proporţie de 70 la sută au avut drept destinaţie procurarea de echipamente. În termeni absoluţi, pentru echipamente s-au cheltuit cu 8,2 milioane lei mai puţin comparativ cu anul 2009, în schimb componenta alte cheltuieli capitale s-a majorat cu 0,3 milioane lei.

 

2009

2010

   

Sursa: Structura cheltuielilor capitale pe componente, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în 2009 2010

Biroul Naţional de Statistică 

 

Din total cheltuieli curente, 55,7% au fost efectuate în domeniul cercetării aplicative (+3,6 puncte procentuale faţă de anul 2009), 28,4% în cercetarea fundamentală (-1,8 p.p.) şi 15,9% au avut drept destinaţie dezvoltarea tehnologică (respectiv -1,8 p.p.). Distribuţia cheltuielilor curente pe domenii ştiinţifice se prezintă astfel: ştiinţe naturale – 35,6%, tehnice – 19,5%, agricole – 19,2%, medicale – 10,6%, umanistice – 8,2%, sociale – 6,9%.

 

Tabelul 2. Cheltuielile curente pe domenii ştiinţifice în anul 2010 (milioane le)i

 

Total

inclusiv:

ştiinţe

naturale

ştiinţe

tehnice

ştiinţe

medicale

ştiinţe

agricole

ştiinţe

sociale

ştiinţe

umanis-tice

Cheltuieli curente pentru cercetări şi elaborări

291,9

103,8

57,0

31,0

56,1

20,2

23,8

              inclusiv:

 

 

 

 

 

 

 

cercetări fundamentale

82,9

45,2

1,9

5,6

3,7

8,2

18,3

cercetări aplicative

162,7

53,6

16,7

25,4

49,5

12,0

5,5

dezvoltare tehnologică (elaborări)

46,3

5,0

38,4

2,9

Sursa: Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de cercetare-dezvoltare (CD) în anul 2010.

 

Totuşi, inovarea nu poate fi redusă doar la introducerea noului deoarece accesul la noutate este favorizat de aspectele politice, sociale şi culturale. Astfel, economiile trebuie să ofere un mediu care să aibă cea mai eficientă structură, instituţii şi politici care încurajează inovarea la nivelul operatorilor economici. Iată de ce inovarea se impune a fi analizată cu instrumente şi metode care să conducă la caracterizarea mediilor inovative. Analiza inovării la nivel naţional este o acţiune dificilă şi neunivocă dar obligatorie din perspectivă economică şi socială în actualul context european. Firmele mici şi mijlocii sunt tot mai mult obligate să-şi restructureze radical obiectivele şi strategiile de piaţă. Dacă anterior ele operau în condiţiile unei concurenţe şi  clientele stabile, cunoscute, în prezent firmele activează în condiţiile unui adevărat război, în care au loc schimbări rapide ale concurenţei, progrese tehnologice, apariţii de noi legi şi politici comerciale şi o scădere continuă a fidelităţii clientelei. Trebuie avut în vedere faptul că, astăzi, cumpărătorii sunt puşi în faţa unei game uriaşe de produse de tot felul. Nu trebuie, de asemenea, uitat că ei au reacţii şi cerinţe diferite faţă de preţul unui produs sau de raportul produs/servicii oferite. Nu în ultimul rând, cerinţele lor în ceea ce priveşte calitatea sunt în continuă creştere. Având posibilităţi nelimitate de a alege, ei se vor orienta spre acele oferte care corespund cel mai bine aşteptărilor şi nevoilor lor; decizia de a cumpara se va baza pe capacitatea de percepţie a valorii. Aşadar, nu este de mirare că firmele cele mai prospere sunt cele care reusesc să ofere clienţilor satisfacţia scontată, întelegând marketingul nu ca pe o funcţie separată, ci ca pe o filosofie de însuşiri la nivelul întregii organizaţii.

La nivel european, există un instrument care furnizează o analiză comparativă a performanţelor inovării din statele membre ale Uniunii Europene, denumit European Innovation Scoreboard (EIS) care foloseşte 29 de indicatori de inovare cu ajutorul cărora este realizat un tablou al inovării din UE. Însă, în momentul în care vrem să pătrundem în profunzimea fenomenului de inovare la nivel naţional, încercând să găsim soluţii pentru cuantificarea potenţialului în domeniul Cercetare-Dezvoltare-Inovare, pentru corelarea politicilor cu nevoile de inovare, precum şi pentru creşterea gradului de cunoaştere a administraţiilor locale sau a mediului de afaceri privind inovarea la nivel local sau regional, este nevoie de o creştere a numărului de factori analizaţi concomitant cu o mărire a numărului de indicatori de evaluare. Astfel, AITT propune realizarea unui studiu privind elaborarea unei metodologii de evaluare a inovării la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României şi Republicii Moldova “Inobarometrul”, care analizează şi ierarhizează capacitatea regiunilor de a crea şi a menţine un mediu ce susţine inovarea la nivelul operatorilor economici. Inobarometrul va putea conduce la:

  • creşterea gradului de informare cu privire la procesul de inovare din Republica Moldova în vederea corelării politicilor de CDI cu nevoile de inovare şi transfer tehnologic;
  • creşterea nivelului tehnic şi calitativ în determinările cantitative şi calitative ale parametrilor asociaţi inovării;
  • dezvoltarea cadrului pentru analiza, evaluarea, creşterea şi protejarea capitalului intelectual;
  • prezentarea potenţialului în domeniul CDI al fiecărei regiuni în parte pentru valorificarea avantajelor competitive ale regiunilor inovative;

“Reieşind din potenţialul inovaţional al ţării noastre (totalitatea potenţialului ştiinţific, uman, tehnic, financiar-economic şi informaţional), care asigură activitatea inovaţională şi determină nivelul de dezvoltare a economiei, evaluarea se va efectua prin utilizarea unui şir de indicatori, divizaţi în 5 grupe:

  • macroeconomici (produsul brut, numărul populaţiei economic active, venitul pe cap de locuitor. etc);
  • de infrastructură (numărul de organizaţii care utilizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, numărul de companii de asigurări. etc);
  • juridici (legile care reglementează activităţile de inovare, care oferă facilităţi fi scale şi alte beneficii actorilor activităţii inovaţionale);
  • umani (numărul de angajaţi în sfera ştiinţei, cercetare şi dezvoltare. etc);
  • economici (volumul produselor inovaţionale după gradul de noutate, cheltuielile curente interne pentru cercetare şi dezvoltare. etc).

Succesul dezvoltării inovaţionale depinde de eficienţa interacţiunii indicatorilor enumeraţi ai potenţialului de inovare, care sunt într-o interdependenţă strânsă. Sistemul propus de indicatori permite nu doar a analiza activitatea inovaţională şi a determina potenţialul de inovare, ci şi a identifica posibilităţile şi rezervele creşterii economice, a determina direcţiile politicii guvernului în stimularea şi promovarea dezvoltării inovaţionale. Astfel, evaluarea complexă a potenţialului inovaţional presupune:

  • existenţa unui sistem de indicatori ştiinţific argumentaţi;
  • existenţa bazei statistice.

Iată de ce, pentru efectuarea evaluării complexe a potenţialului inovaţional al Moldovei în baza sistemului de indicatori elaborate în sfera inovaţiilor, este necesar a elabora forma de raportare statistică şi metodologia de efectuare a cercetării statistice. Cel mai important, indicatorul potenţialului inovaţional nu doar determină dezvoltarea continuă a ţării, ci şi caracterizează gradul de pregătire a ţării pentru crearea, asimilarea şi răspândirea diferitor tipuri de inovaţii, pentru realizarea rezultatelor activităţii inovaţionale[2]”.

În cei şapte ani de activitate, AITT a lansat şi a coordonat circa 143 de proiecte de inovare şi transfer tehnologic – cu finanţare bugetară şi cofinanţare din business. Aceste proiecte au vizat domenii strategice, precum: valorificarea resurselor umane, natural şi informaţionale pentru dezvoltarea durabilă a economiei ţării; nanotehnologii, inginerie industrială, produse şi materiale noi; eficientizarea complexului energetic şi asigurarea securităţii energetice, inclusiv prin folosirea surselor renovabile; biomedicina, farmaceutica, menţinerea şi fortificarea sănătăţii; biotehnologii agricole, fertilitatea solului şi securitatea alimentară. Specificul acestor proiecte constă în valorificarea unor rezultate de cercetare-dezvoltare sau  idei brevetate, ca bază de pornire pentru dezvoltarea acelor bunuri sau servicii propuse în  cadrul acestor proiecte. Rezultatele acestor proiecte având tendinţa de a stimula inovarea de proces în întreprinderi prin finanţarea unor proiecte care dezvoltă produse noi sau substanţial îmbunătăţite în scopul producţiei şi comercializării. Inovarea de proces în întreprinderi reprezintă implementarea unor  metode de producţie sau de distribuţie noi sau semnificativ îmbunătăţite.

  • Inovările de proces se referă la:

    - metode noi pentru scăderea costurilor unitare de producţie sau de livrare (care pot să nu aducă nici o schimbare asupra produsului în sine),

    - metode noi pentru îmbunătăţirea calităţii produsului sau livrării acestuia (care pot să nu includă schimbări în caracteristicile funcţionle sau să nu aducă utilizări noi ale produsului) sau

    - metode noi sau semnificativ îmbunătăţite pentru producerea şi distribuţia unui produs nou sau semnificativ îmbunătăţit (în aceste cazuri va fi vorba şi despre  o inovare de produs).

Direcţiile principale de dezvoltare pe care se mizează la momentul actual pentru a creşte competitivitatea Proiectelor de inovare şi transfer tehnologic  sunt: dezvoltarea capacităţilor tehnice şi inovatoare ale întreprinderilor mici şi mijlocii, introducerea standardelor de calitate şi a sistemelor de management al calităţii, dezvoltarea business-incubatoarelor şi a parcurilor industriale, dezvoltarea clusterelor ca mecanisme de stimulare a creşterii economice, promovarea dreptului de proprietate intelectuală, facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii pe pieţele interne şi externe. Literatura de specialitate  indică asupra  existenţei  unei multitudini de factori care determină competitivitatea. În acelaşi timp, înţelegerea complexităţii factorilor care generează acest proces a oamenilor de ştiinţă foarte mult timp - avantajul comparativ faţă de alte ţări fiind explicat prin dotarea cu factori de producţie în teoria clasică, investiţii în capital fix şi infrastructură la neoclasici. Vorbind deja despre avantajul competitiv, M. Porter  scoate în evidenţă 5 factori fundamentali, pe care îi structurează în Diamantul Naţional:

  • factorii de producţie (sunt incluse resursele naturale, umane, financiare, infrastructura fizică şi administrativă, infrastructura de informaţii şi cea ştiinţifică şi tehnologică). Toate acestea contribuie la calitatea şi specializarea factorilor de producţie, cum ar fi:
  • cererea internă;
  • industriile conexe;
  • strategia firmei şi concurenţii;
  • politicile guvernamentale; (Guvernul influenţează desigur şi celelalte laturi ale diamantului, în special condiţiile factorilor prin investiţii în infrastructură şi educaţie mai ales. Dintr-o perspectivă îngustă, rolul guvernului se referă la politica fiscală şi bugetară, dintr-o perspectivă mai largă, rolul guvernului este cel de catalizator, de a încuraja dezvoltarea companiilor, de a fi în avanpostul cererii de produse şi servicii inovatoare, de a facilita crearea unor competenţe specializate, de a asigura respectarea standardelor de siguranţă şi de mediu, de a sprijini politica antitrust şi a stopa comportamentul colusiv, de a stimula investiţiile în capitalul uman, în inovare şi în infrastructură).

 

Din păcate, exact la două dintre aceste capitole, inovare şi infrastructură, MOLDOVA are cea mai slabă poziţie competitivă. Analiza performanţei este făcută în Raportul global al competitivităţii 2010-2011, după 12 piloni de competitivitate grupaţi în trei categorii: cerinţe de bază, potenţatori de eficienţă şi factori de inovare şi sofisticare.[3]

Competitivitatea la nivel micro ar fi atunci când o firmă este capabilă să producă bunuri sau servicii de o calitate superioară sau la un preţ mai mic decât competitorii săi interni sau externi, în timp ce competitivitatea internaţională reprezintă capacitatea unei ţări, în condiţiile pieţei libere şi ale unei concurenţe corecte, de a concepe, produce şi comercializa bunuri şi servicii fie de o calitate superioară, fie la un preţ inferior faţă de produsele şi serviciile oferite de alte ţări inovaţionale.[4] În cazul proiectelor de transfer tehnologic, în aceasta perioada de şase ani, cînd a început acest proces,  este vorba despre competitivitate la nivel microeconomic şi sectorial (mezoeconomic), evaluarea se face mai ales pe latura ofertei şi se refera la competitivitate pe bază de preţ şi competitivitate prin calitate, fiind determinată de raportul dintre productivitatea şi costurile factorilor. Competitivitatea unui sector sau a unei economii, se tratează conceptual în raport cu concurenţii străini, adică analizând performanţele sale în comerţul exterior sau, altfel zis, capacitatea industriilor (a întreprinderilor care o reprezintă) de a pătrunde pieţele externe (sporirea exporturilor şi a investiţiilor străine directe) şi de a face faţă

 

 

 

Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova în anul 20131,2

Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2013 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (în continuare ÎMM) a constituit 50,9 mii întreprinderi, sau cu 1,5 mii întreprinderi (cu 3%) mai mult faţă de anul 2012. Sectorul ÎMM reprezintă circa 97,4% din numărul total de întreprinderi.

Evoluţia numărului ÎMM în anii 2009-2013 se prezintă astfel:

 

 

Numărul persoanelor care au activat în întreprinderile mici şi mijlocii în perioada de referinţă a constituit 298,4 mii persoane, deţinînd 56,9% din numărul total de angajaţi ai întreprinderilor. Veniturile din vînzări ale întreprinderilor mici şi mijlocii în această perioadă au însumat 77413,2 mil. lei sau 33,4% din venituri din vînzări în total pe economie.

Ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii în totalul întreprinderilor în anul 2013 pe principalii indicatori se prezintă astfel:

 

 

 

 

 

 

 

Evoluţia ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în totalul întreprinderilor înanii 2009-2013 se caracterizează prin următorii indicatori:

 

Nr. de întreprinderi, mii

Nr. de salariaţi, mii persoane

Venituri din vînzări, mil. lei

Anii

Total

ÎMM

Ponderea ÎMM în total, %

Total

ÎMM

Ponderea ÎMM în total, %

Total

ÎMM

Ponderea ÎMM în total, %

anul 2009

44,6

43,7

97,8

539,2

316,2

58,7

146447,0

57480,0

39,2

anul 2010

46,7

45,6

97,7

526,2

309,4

58,8

177503,2

65263,2

36,8

anul 2011

48,5

47,3

97,5

510,2

294,2

57,7

207676,8

71887,6

34,6

anul 2012

50,7

49,4

97,5

519,9

300,2

57,7

211759,3

73057,0

34,5

anul 2013

52,2

50,9

97,4

524,5

298,4

56,9

231601,4

77413,2

33,4

Analiza evoluţiei ÎMM ne indică asupra creşterii dimensiunii medii a întreprinderilor din sectorul dat. Veniturile din vînzări în medie pe o întreprindere în anul 2013 a constituit 1521 mii lei sau cu 43 mii lei (cu 2,9%) mai mult faţă de anul 2012. Veniturile din vînzări ale ÎMM în medie la un salariat constituie 259,4 mii lei sau cu 16 mii lei (cu 6,6%) mai mult faţă de anul 2012. Numărul de salariaţi în medie pe o întreprindere în anul 2013 a constituit 6 persoane, fiind la nivelul anului 2012.

Partea preponderentă a ÎMM îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, constituind în anul 2013 circa 20,0 mii întreprinderi, sau 40,0% din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii. În industria prelucrătoare au activat 4,9 mii de ÎMM sau 9,6% din totalul ÎMM.

Evoluţia în dinamică a numărului ÎMM pe principale genuri de activitate se prezintă astfel:

Denumirea

2012

2013

2013 în % faţă de 2012

IMM (mii unităţi)

Ponderea ÎMM în:

IMM (mii unităţi)

Ponderea ÎMM în:

total întreprinderi, %

total ÎMM, %

total întreprinderi, %

total ÎMM, %

Total

49,4

97,5

100

50,9

97,4

100

102,9

inclusiv pe genuri principale de activitate a întreprinderilor:

 

 

 

 

 

 

 

Agricultura, economia vînatului şi silvicultura

2,5

97,6

5,0

2,7

97,6

5,2

107,0

Industria prelucrătoare

4,9

95,8

9,8

4,9

95,3

9,6

100,1

Energie electrică, gaze şi apa

0,2

86,8

0,5

0,3

88,1

0,6

118,9

Construcţii

2,7

96,9

5,5

2,7

96,7

5,3

99,1

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul

20,0

97,8

40,5

20,4

97,6

40,0

101,6

Hoteluri şi restaurante

1,7

99,4

3,4

1,7

99,4

3,3

102,6

Transporturi şi comunicaţii

3,3

98,1

6,7

3,4

97,9

6,7

102,5

Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor

8,5

98,4

17,2

9,0

98,3

17,6

105,8

Alte activităţi

5,7

97,1

11,5

6,0

96,5

11,7

105,3

Veniturile din vînzări ale ÎMM aferente genurilor principale de activitate se prezintă astfel:

Denumirea

anul 2012

anul 2013

Total, mil, lei

ÎMM, mil, lei

Ponderea ÎMM în:

Total, mil, lei

ÎMM, mil, lei

Ponderea ÎMM în:

total intreprinderi, %

total ÎMM, %

total intreprinderi, %

total ÎMM, %

Total

211759,3

73057,0

34,5

100,0

231601,4

77413,2

33,4

100,0

inclusiv pe genuri principale de activitate a întreprinderilor:

 

 

 

 

 

 

 

 

Agricultura, economia vînatului şi silvicultura

7257,6

4930,3

67,9

6,7

8931,6

6157,8

68,9

8,0

Industria prelucrătoare

33265,7

9522,8

28,6

13,0

37144,2

9640,9

26,0

12,5

Energie electrică, gaze şi apa

22355,2

261,8

1,2

0,4

19402,9

236,3

1,2

0,3

Construcţii

8439,8

5349,9

63,4

7,3

10572,3

6109,9

57,8

7,9

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul;

98590,9

36299,0

36,8

49,7

107906,2

36333,0

33,7

46,9

Hoteluri şi restaurante

1830,5

1365,8

74,6

1,9

1998,9

1482,0

74,1

1,9

Transporturi şi comunicaţii

19423,7

6885,1

35,4

9,4

21273,0

7700,6

36,2

9,9

Tranzacţii imobiliare, închi-rieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor

8021,7

5177,2

64,5

7,1

2909,3

5942,4

204,3

7,7

Alte activităţi

12574,2

3265,0

26,0

4,5

21463,1

3810,3

17,8

4,9

Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri de activitate ale unităţilor acestui sector în anul 2013 se prezintă astfel:

Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obţinut de întreprinderile mici şi mijlocii în anul 2013 a constituit 2008,5 mil, lei, sau cu 923,9 mil, lei mai mult faţă de anul 2012.

Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obţinute de către întreprinderile mici şi mijlocii se prezintă astfel: 

 

Profit (+), pierdere (-) pînă la impozitare, mil. lei

anul 2012

anul 2013

ÎMM - total

inclusiv

ÎMM - total

inclusiv

mijlocii

mici

micro

mijlocii

mici

micro

Total

1084,6

393,6

715,9

-24,8

2008,5

657,1

1267,3

84,2

inclusiv pe genuri principale de activitate a întreprinderilor:

 

 

 

 

 

 

 

 

Agricultura, economia vînatului şi silvicultura

-53,5

29,1

-41,6

-40,9

389,7

195,9

187,0

6,8

Industria prelucrătoare

9,8

32,0

-2,9

-19,3

316,6

216,1

107,1

-6,5

Energie electrică, gaze şi apa

-42,4

-22,9

-17,1

-2,3

3,9

28,8

-11,8

-13,1

Construcţii

97,0

-4,2

84,9

16,3

350,7

155,2

174,7

20,8

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul;

695,4

271,6

540,5

-116,6

620,3

210,1

551,4

-141,2

Hoteluri şi restaurante

-119,9

-14,4

-57,7

-47,7

-115,2

-12,8

-60,2

-42,3

Transporturi şi comunicaţii

-37,1

-6,8

-48,6

18,3

118,5

82,3

37,1

-0,8

Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor

469,1

72,1

251,2

145,8

252,7

-216,6

257,2

212,1

Alte activităţi

66,2

37,2

7,3

21,7

71,3

-2,0

24,8

48,4

 

 

 

 

 

Note:1 Fără datele întreprinderilor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
2 Sursa de date au constitut-o rapoartele financiare (contabile) prezentate de către agenţii economici care ţin evidenţa contabilă conform sistemului complet şi simplificat al partidei duble. Criteriile de raportare la sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii sînt determinate conform Legii Republicii Moldova nr. 206-XVI din 7 iulie 2006 "Privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”: numărul mediu anual de salariaţi constituie pînă la 250 de persoane, suma anuală a veniturilor din vînzări este de pînă la 50 milioane lei şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor este de pînă la 50 milioane lei.

 

Sursa:  http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4438&idc=168

 

Literatura economică identifică patru tipuri de stadii ale dezvoltării unei economii:

  • economia bazată pe factori (factorii de producţie);
  • economia bazată pe investiţii;
  • economia bazată pe inovare (cheltuieli mari de cercetare-dezvoltare-inovare), grad mare de sofisticare a pieţei;

Capacitatea de inovare a întreprinderilor mici şi mijlocii autohtone este însă limitată, fiind investite resurse insuficiente pentru utilizarea şi exploatarea tehnologiilor moderne. Legăturile dintre universităţi şi sectorul de afaceri sunt fragile, iar conştientizarea beneficiilor noilor tehnologii şi inovaţii lipseşte. De asemenea, instituţiile specializate (centre de inovare, agenţii de transfer tehnologic, centre de cercetare, marketing, laboratoare) pentru asistenţa întreprinderilor mici şi mijlocii în domeniul noilor tehnologii şi a inovaţiilor sunt subdezvoltate, drept urmare absorbţia  inovaţiilor de către acestea este redusă. Atunci când este vorba despre competitivitatea proiectelor de TT la nivel microeconomic şi sectorial (mezoeconomic), evaluarea se face mai ales pe latura ofertei şi se referă la competitivitate pe bază de preţ şi competitivitate prin calitate. Fiind determinată de raportul dintre productivitatea şi costurile factorilor, competitivitatea pe bază de preţ se obţine mai ales prin avantajele economiilor de scară. Competitivitatea prin calitate se obţine mai ales prin nişe şi diferenţiere de produs. În general, studiile dedicate unui sector îmbină aspectele cantitative (preţuri, volumul exportului, productivitatea, investiţiile) cu cele calitative (management, brand, inovare etc.)

Există în acest moment un numar de cercetări de laborator şi de invenţii care sunt în stadiul de prototip şi care pot aduce pe pieţe produse ce răspund la nevoile generate de crizele ecologice, energetice, de consumuri de materii prime, sau de creştere a eficienţei pe diferite sectoare. Cităm câteva exemple: Tehnologie de producere a motoarelor electrice hidrotehnice performante; Procedeu nou de obţinere a preparatului antioxidant din biomasă cianobacteriei Spirulina Plantensis; Tehnologie de producere a Imunobior – nou produs medicamentos; Tehnologia de fabricare a preparatului complex pentru nutriţia foliară a plantelor „Microcom”; Aplicarea preparatului inovaţional nutritive Microcom-V in viticultură cu scopul majorării rezistenţei şi productivităţii plantelor, Perfecţionarea şi implementarea tehnologiilor de producere a fructelor de agriş, coacăz negru, zmeur şi căpşun cu infiinţarea plantaţiilor, Implementarea tehnologiei inovaţionale pentru producerea în Republica Moldova a tractorului universal Belarus 921AF etc. Preluarea acestor cercetări şi invenţii, precum si îmbunătăţirea acestora şi punerea pe piaţă se poate face printr-un efort organizatoric şi fiananciar care trebuie sa vină atât din partea publică, cât şi din cea privată. Aceste invenţii sunt sprijinite de către IMM-urile autohtone prin implementarea proiectelor de transfer tehnologic, dezvoltând linii de producţie noi, astfel crescând puterea transferului de tehnologii inovative pe piaţa internaţională.

Problema finanţării transferului tehnologic şi tehnologiilor inovative obţinute prin inventica sau cercetarea de laborator se confruntă cu necesitatea optimizării cheltuirii capitalului prin micşorarea riscurilor introducerii pe piaţă a unor tehnologi noi. În general lipsa de încredere a finanţatorilor în succesul economic al noilor tehnologii face ca investiţiile de risc să fie acceptate doar în cazul în care există garantarea de către stat a riscurilor, există o planificare de dezvoltare asumată de către stat ce subsumează eforturile de inovare, sau există o necessitate acută pe piaţă a unui produs şi nu există produse concurente. Încrederea în produsele inovative creşte atunci când există şi funcţionează adecvat unităţi de transfer tehnologic şi de proprietate intelectuală capabile să furnizeze finanţatorilor studii privind calitatea produsului, impactul potenţial al acestuia asupra pieţelor, posibilele produse derivate ce pot dezvolta pieţe secundare, noutatea sau nivelul de concurenţă pe piaţa internă sau internaţională,  gradul de protecţie a invenţiei sau tehnologiei inovative, timpul necesar amortizării investiţiei şi beneficiile scontate. Astfel de unităţi de transfer tehnologic şi de proprietate intelectuală se dezvoltă de regulă în mediul cercetării sau inventicii şi sunt formate din cadre universitare în departamente specializate ale universităţilor, sau din inventatori, experţi în pieţe şi marketing, în banking sau în domenii tehnologice diverse, în proprietate intelectuală în cadrul unor centre independente.

Promovarea pieţei inovaţiilor întru dezvoltarea antreprenoriatului este in general axată pe două probleme: transferul şi achiziţionarea de tehnologii moderne şi cumpărarea de brevete, prototipuri şi matriţe, împreună cu colaborarea inventatorilor pentru upgradarea invenţiilor în dezvoltări ulterioare. În cazul antreprenorilor, ultima opţiune prezintă riscurile unei aventuri pe piaţă, produsele noi putând fi fabricate pe stoc fără a fi vandabile pe pieţe neformate. În general antreprenorii au cel mai mare interes în protejarea invenţiilor şi brevetelor şi pot să-şi asume riscurile cumpărării unor patente ce pot intra pe piaţă într-un timp rapid, demarând în acelaşi timp şi procedurile de protejare a acestor patente, proceduri ce durează mai mulţi ani şi presupun cheltuieli suplimentare pe care deseori inventatorii sau laboratoarele de cercetare nu le pot face. Pe de altă parte, antreprenorii, deşi conştienţi că un produs are impact pe piaţă atâta vreme cât nu există produse concurente, prefer totuşi să lucreze cu patente dejà protejate, ceea ce măreşte riscurile deprecierii morale a unor produse înaintea lansării acestora pe pieţe. Legislaţia din Moldova asigură însă prin “secretul comercial” metode rapide de asigurare a protecţiei, ceea ce permite eficientizarea lansării unor produse noi pe o piaţă volatilă.

O scurtă listă de activităţi destinate analizării în vederea dezvoltării programului de transfer tehnologic şi inovare este urmatoarea:

  • parteneriat public-privat cu institute de cerecetare;
  • cooperare conlucrativă (sinergie profitabilă) între organizaţiile şi autorităţile cheie din mediul de cercetare-dezvoltare şi inovare (întreprinzători, organizaţii profesionale şi patronale, finanţatori, furnizori de servicii intensiv bazate pe cunoaştere în domeniul inovării, institute de cercetare, universităţi, autorităţi), prin utilizarea tehnologiilor societăţii bazate pe cunoaştere pentru dezvoltarea sistemelor colaborative de autoevaluare a performanţelor în inovare, benchmarking şi networking, care permit abordarea holistică pentru a îmbunătăţi succesul în inovare, în special al IMM-urilor, acoperind toate dimensiunile managementului inovării, si anume:
  1. strategia inovării;
  2. organizarea si cultura inovării;
  3. procesele ciclului de viaţă al inovării (managementul ideii; dezvoltarea modelului de afacere, proces, produs/serviciu, precum şi cel de continuă îmbunătăţire şi lansare);
  4. factorii înlesnitori ai managementului inovării (managementul resurselor umane, managementul cunoaşterii, managementul de process şi de proiect, controling şi IT);
  5. rezultatele inovării, statistica.

 

Referindu-ne strict la programele şi politicile de coeziune ale Comisiei Europene, corelate cu obiectivele Strategiei Lisabona, pentru acţiunile de îmbunptăţire a cunoaşterii, creşteri economice şi inovării, a fost alocată suma de 86 miliarde euro, pentru perioada 2007-2013. Din această alocare, sume importante vor fi folosite pentru sprijinirea iniţiativelor şi infrastructurilor de tip cluster. CLUSTER reprezintă o concentrare geografică de companii interconectate, furnizori specializaţi, prestatori de servicii, firme din industriile conexe şi instituţii asociate, dintr-un anumit domeniu de activitate, care colaborează sub o strategie comună de dezvoltare, dar care rămân în competiţie şi aduc un aport semnificativ în dezvoltarea economică locală şi regională. De asemenea, experienţa statelor dezvoltate, a demonstrat că procesele de clusterizare servesc drept fundament pentru dialogarea constructivă dintre reprezentanţii sectorului antreprenorial şi stat, medii educaţionale, de informare, ONG-uri,etc. Clusterul permite creşterea eficientă a relaţiilor reciproce din cadrul proceselor de inovaţie, practicilor manageriale şi calificării specializate a personalului. Este necesar ca R. Moldova să adopte strategii de susţinere a dezvoltării economice locale, incluzând clusterele economice, prin:

  • programe care acordă susţinere îngemănării între mediile universitare şi de cercetare şi firmele dintr-o anumită zonă;
  • programe de susţinere a IMM în anumite zone pentru că grupările de firme provin din această zonă;
  • programe de marketing regional pentru că acum, prin aceste aglomerări, există competiţii nu numai între firme, dar şi între regiuni;
  • benchmarkingul avantajelor competitive (adică studiul stării factorilor în ţări sau regiuni ale lumii pentru industrii cu avantaje comparative, pentru a măsura şansele acestora pe termen lung, de a crea aglomerări de forme specializate) ca un important instrument practic de politică economică, devenit decisiv în alocarea de resurse de către autorităţile naţionale şi regionale[5].

 

În cazul în care ideea inovatoare nu este protejată legal, va fi dificilă identificarea finanţării unui împrumut sau a unei investiţii pe termen lung. În astfel de cazuri, companiile au nevoie de protecţie legală a drepturilor lor de proprietate intelectuală. Totuşi, obţinerea unor drepturi de proprietate intelectuală se justifică doar dacă valoarea de piaţă potenţială a elementului ce urmează a fi protejat depăşeşte costurile impuse de procedurile de înregistrare.  În ceea ce priveşte transferul de tehnologie, acest proces poate varia de la simplu la complex. Astfel, pot exista brevete sau alte tipuri de elemente ale proprietăţii intelectuale ce pot fi transferate unitar către diferiţi aplicanţi ai acestora, precum pot exista şi produse sau tehnologii complexe ce incubă mai multe tipuri de elemente ale proprietăţii intelectuale, unele chiar aparţinând mai multor entităţi (de exemplu, un utilaj poate incuba până la mii de brevete, modele, secrete comerciale şi alte elemente de proprietate intelectuală). O altă problemă întâlnită în ceea ce priveşte transferul de tehnologie este condiţionată de aspectele neexprimate, regăsite adesea în literatură ca “know'how”. Aceste elemente nu se regăsesc în nici un document, schemă, schiţă sau bază de date, ci pot fi transferate doar sub formă de abilităţi şi cunoştinţe în domenii extrem de înguste.

Lipsa investiţiilor şi degradarea tehnologică duce la scăderea competitivităţii autohtone. Anii de tranziţie la economia de piaţă au fost caracterizaţi printr-un pronunţat declin al activităţii investiţionale la toate nivelurile. Din cauza penuriei investiţionale, Republica Moldova a pierdut în ultimele decenii o cotă considerabilă din sectorul produselor tehnologic avansate. Statul nu trebuie să rămână un spectator pasiv al activităţii investiţionale. Prin elaborarea unei politici investiţionale judicioase, instituţiile statale sunt chemate să contribuie la formarea unor fonduri cu destinaţie specială prin care ar fi susţinut material efortul investiţional al solicitanţilor. Crizele economice şi-au găsit rezolvarea, pretutindeni în lume, prin încurajarea financiară a dezvoltării IMM inovative şi prin încurajarea, cu programe de dezvoltare concrete, a dezvoltării de micro-industrii high tech. Încurajarea financiară a dezvoltării economice depinde în mod direct de facilitarea cu care sunt direcţionate creditele bancare către mediul de afaceri, cât de uşor se pot accesa creditele de capital de risc pentru dezvoltarea afacerilor şi, în final, cât de adecvată este oferta pieţei de capital către companii pentru formarea capitalului de însămânţare a afacerilor. Un alt factor de egală importanţă este accesibilitatea, către antreprenori, a fondurilor şi etica în afaceri. În vederea atingerii acestor obiective este necesară înfiinţarea unui număr de instituţii/centre dotate cu personal calificat şi dornic de a face posibilă realizarea creşterii prospere a mediului de afaceri inovativ.

 

 

Surse bibliografice:

  1. Aurelia ŞUŞU-ŢURCAN, , conferenţiar universitar, cercetător ştiinţifi c al AŞM “Metodologia de evaluare a activităţii inovaţionale în Moldova”, INNOVIEWS, AITT 2010, pag 10
  2. C. Dragomir, L.L. Vochiţa, Competition and competitiveness under the circumstances of lobalization disponibil la: http://mibes.teilar.gr/conferences/2007/poster/Dragomir-Vochita.pdf;
  3. Carmen IORDACHE , Iuliana CIOCHINĂ, Mihaela ASANDEI Clusterele – suport al creşterii competitivităţii activităţii turistice”, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 5(546), pp. 73-87
  4. Ana Popa, Valeriu Prohniţchi “ SECTORUL DE CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI INOVARE DIN MOLDOVA: ESTE OARE NECESARĂ O REFORMĂ?”,Chişinău, 2011
  5. Raport privind activitatea Ministerului Economiei în anul 2010
  6. UNIVERSITATEA “PETRU MAIOR” DIN TÎRGU MUREŞ “GHIDUL PRACTIC AL INOVĂRII ANTREPRENORIALE”, 2010
  7. The Global Competitiveness Report 2010-2011

http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalCompetitivenessReport_2010-11.pdf

  1. Agenţa pentru Inovare şi Transfer Tehnologic

http://www.aitt.md/userfiles/file/2011/PTT/lista_proiectelor_aprobate_2010%5B1%5D

  1. Biroul Naţional de Statistică a Moldovei

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3444&parent=0

 

 

  1. http://aitt.md/node/29 Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic

[2] Aurelia ŞUŞU-ŢURCAN, dr., conferenţiar universitar, cercetător ştiinţifi c al AŞM “Metodologia de evaluare a activităţii inovaţionale în Moldova, AITT 2010, pag 10

 

[3] http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalCompetitivenessReport_2010-11.pdf

[4]L.C. Dragomir, L.L. Vochiţa, Competition and competitiveness under the circumstances of globalization disponibil la: http://mibes.teilar.gr/conferences/2007/poster/Dragomir-Vochita.pdf;

 

 

  1. Carmen IORDACHE , Iuliana CIOCHINĂ, Mihaela ASANDEI „ Clusterele – suport al creşterii competitivităţii activităţii turistice”, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 5(546), pp. 73-87