Firma este un sistem complex, realitate complexă, cu autonomia şi caracteristicile proprii aflate într-o strânsă interrelaţie cu sistemul economico-social căruia îi aparţine. Microcomunităţile întreţinute în cadrul societăţilor umane şi dezvoltându-se o dată cu acestea generează o serie de relaţii interumane atât la nivel de firmă, cât şi la nivel de societate. În acest cadru, audiovizualul vine să întregească imaginea.

Cu alte cuvinte, el trebuie să aibă o mare putere de convingere asupra publicului indiferent de nivelul de cultură şi de aspiraţiile acestuia, indiferent de apartenenţa sa la un grup social sau altul.

În cadrul vocaţiei sale - aceea de difuzor al informaţilor despre firmă

  • audiovizualul este chemat să definească diferitele niveluri de informare, să asigure legătura firmei cu societatea şi integrarea acesteia în comunitatea umană.

O primă categorie de informaţii răspunde definirii firmei şi a activităţii sale. Perceperea imaginii firmei din prisma acestui nivel ne conduce la obţinerea unei multitudini de informaţii suplimentare pe care majoritatea mijloacelor de comunicare audiovizuală le clasifică în:

  • informaţii cu caracter general (amplasare geografică, talia firmei, arhitectură)
  • informaţii organizatorice (potenţial uman, organigramă, meserii prestate)
  • informaţii despre activitatea firmei (potenţial tehnologic, natura produselor şi a serviciilor, procesul de fabricaţie, poziţia firmei pe piaţă).

Aceste informaţii ajută şi la crearea unor atitudini comportamentale specifice şi a unui ansamblu de valori menite a asigura coeziunea personalului din firmă, pentru a forma aşa-numita „cultură organizaţională”.

Pe plan mondial, preocupările în acest domeniu sunt relativ recente. Ele au debutat în 1957, când specialistul american Thomas Szelnic[1] a iniţiat o nouă abordare a firmei - ca organism social. Studiile ulterioare întreprinse asupra unor companii de succes, precum:[2] IBM., Procter & Gamble, Delta Airlines, Du Pont, Eastman-Kodak au relevat importanţa acestei “forţe invizibile” ce le-a transformat în firme de succes. Un rol important în cadrul firmei îl au şi relaţiile interumane. Luate în ansamblu ele definesc cultura organizaţională; privite în mod distinct, ca părţi ale întregului, ele diferenţiază o firmă de alta, deoarece creează climatul specific şi necesar manifestării sale. Aşadar, avem de-a face cu cel de-al treilea nivel al relaţiilor de comunicare, cel al relaţiilor umane, care din perspectiva audiovizualului se traduce prin raporturile interindividuale de muncă create (solidaritate, prietenie, spirit de echipă sau, dimpotrivă, individualism, concurenţă internă).

Firma nu este un organism izolat. Ea interrelaţionează atât cu mediul său intern, cât şi cu exteriorul. De aici se degajă practic cel de al patrulea nivel de informare, potrivit căruia se exprimă raportul dintre firmă şi societate.

Corporaţia joacă un dublu rol social. Pe de o parte, ea creează acele bunuri şi servicii destinate satisfacerii trebuinţelor individuale şi colective concomitent cu asigurarea de noi locuri de muncă membrilor societăţii. Pe de altă parte, rolul său social se extinde prin implicarea sa în activităţi sociale şi de interes public sau culturale (protecţia mediului, ajutor umanitar, sport, activităţi artistice etc.).

În cadrul pluralităţii nivelurilor de informare, produsul audiovizual are un impact deosebit şi în crearea unei „culturi a maselor”, unde ficţiunea joacă un rol esenţial. Aceasta din urmă este definită de E. Morin astfel: „ ... acea cultură complexă alcătuită dintr-un ansamblu de norme, simboluri, mituri şi imagini, care penetrează individul în intimitatea sa, structurează instinctele şi orientează emoţiile”.[3]

Indiferent cărui nivel de informare aparţine, produsul audiovizual este chemat să determine un anumit tip de comportament atât pentru individ, cât şi pentru firmă, iar, ulterior, pentru societate. Rolul său este major, deoarece constituie un element de continuitate şi stabilitate în viaţa oricărei societăţi.

 

[1]

Johns, G., Comportament organizaţional, Bucureşti, Editura Economică, 1998

[2]   Peters, Th., Waterman, R.M., In Search of Excellence, Harpers & Row Publishers, 1989

[3]   Morin, E., L'esprit du temps, Paris, t.1, Nevrose, Grasset, 1962, pg. 16