Modelele neoclasice de creştere economică şi teoriile corespunzătoare lor sunt de inspiraţie liberală şi neoliberală. Asemenea teorii şi modele sunt, în general, microanalitice (microeconomice) dar pot fi şi macroeconomice.

Operând cu teoria factorilor de producţie modelele neoclasice explică rezultatele producţiei (venitul) îndeosebi prin aportul a doi factori:

  • capitalul (K)
  • munca (L)

Economiştii neoclasici ai creşterii economice presupun că factorii de producţie sunt substituibili. Pornind de aici ei propun diferite combinaţii ale factorilor producţiei în obţinerea rezultatului final.

Expresa sintetică şi formalizată a acestor preocupări o constituie funcţia de producţie Cobb-Douglas.

Forma generală a ei este:

Y = al\xai

unde:

Y - variabila dependentă (rezultatul, volumul producţiei, venitul, etc.) ; a - constantă ;

Xi - variabile independente (factorii de producţie) ; ai - coeficienţi de elasticitate.

Exprimă influenţa modificării variabilelor independente Xi asupra rezultatelor Y. Pentru cazul celor 2 factori de producţie utilizaţi, funcţia devine:

Y = a • La• Kp

unde:

a - arată cu câte unităţi se modifică rezultatele (Y) la modificarea cu o unitate a factorului de producţie muncă (L) ;

P - arată cu câte unităţi se modifică rezultatele (Y) la modificarea cu o unitate a factorului de producţie capital (K) ;

În rândul acestor metode de creştere economică, modelul Solow-Swan examinează rolul procesului tehnic în modificarea proporţiei dintre factorii de producţie şi a calităţii acestora.

Autorii acestui model fac distincţie între trei tipuri de proces tehnic: care economiseşte capital (când a>P şi a are tendinţă de creştere); care economiseşte munca (P>a şi P are tendinţă de creştere);

procesul tehnic neutru, care lasă nemodificată proporţia dintre muncă şi capital (când a=P şi raportul rămâne constant).

Cu ajutorul acestui instrumentar analitic au fost emise ipoteze şi întreprinse investigaţii utile, referitoare la traiectoria optimă a producţiei şi cea a acumulării de capital.