Thomas Robert Malthus (1766-1835) - s-a născut la 13 februarie 1766, în Wotton, comitatul Surrey, Anglia, într-o familie de intelectuali, prieteni ai lui J.J. Rousseau şi David Hume. Studiile şi le face la Universitatea din Cambridge, iar în 1788 îşi începe cariera ca pastor într-un mic orăşel. Economia şi viaţa socială rămân însă principalul său domeniu de reflexie. Din 1805 şi până la sfârşitul vieţii ocupă o catedră de economie politică căreia i se dedică din plin.

Lucrările mai importante publicate de Malthus sunt : „Eseu asupra principiului populaţiei" , apărută în prima ediţie în 1778, a doua în 1803, iar a şasea, finală în 1826, care este şi cea mai valoroasă, şi „Principii de economie politică" în 1820.

În „Eseu asupra principiului populaţiei" , în pofida convingerilor sale din tinereţe când, în calitate de pastor, milita în favoarea justiţiei sociale şi a ajutorului public pentru săraci, dezvoltă o idee care, în timp, va deveni ceea ce numim malthusianism : cantitatea de hrană are tendinţa de a creşte mai puţin decât creşte populaţia; ajutorul pentru săraci este condamnat eşecului, întrucât nu face decât să sprijine creşterea populaţiei. Deşi Malthus nu a fost primul scriitor care s-a ocupat de problemele demografice, el a fost primul care a urmărit dezvoltarea teoriei creşterii populaţiei. Pe de altă parte, ideile sale sunt puncte de plecare în orice dezbatere ulterioară asupra problemei populaţiei. În zilele sale, totuşi această teorie a atras atenţia, nu atât ca o contribuţie la studiul demografiei, ci ca o repudiere a optimismului lui Godwin, Condorcet şi Owen cu privire la perfecţionarea societăţii umane prin intermediul legislaţiei sociale.

Scopul principal al lucrării, după cum spunea autorul, este „de a examina efectele unei mari cauze, intim legate de natura omului care, deşi a acţionat constant şi cu forţă de la începutul societăţii umane, a atras totuşi prea puţin atenţia celor care au tratat acest subiect...cauza la care mă refer este tendinţa, constantă la toate vieţuitoarele, de a se înmulţi mai mult decât îngăduie cantitatea de hrană la dispoziţia lor".

Malthus formulează o lege a disproporţiei permanente şi progressive între creşterea populaţiei şi creşterea producţiei bunurilor necesare pentru întreţinerea ei. Ca urmare a capacităţii biologice atribuite instincetelor naturale, dacă acţionează fără frână, populaţia se înmulţeşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică.

Secolul al XIX-lea nu a oferit lui Malthus argumente pentru legea de creştere. Ritmul de creştere a populaţiei ţărilor europene a fost, practic, inferior ritmului de creştere economică şi respectiv a mijloacelor de subzistenţă, cum a arătat Simon Kuznets, pe baza seriilor statistice seculare. În schimb, evoluţia postbelică a populaţiei ţărilor în curs de dezvoltare, marcată de explozia demografică a oferit temeiuri în sprijinul ideilor lui Malthus. Dacă Malthus, ca adevărat teolog creştin recomanda reţinerea morală -celibatul, întârzierea căsătoriei şi abstinenţa sexuală - în perioada postbelică au fost recomandate planificarea familiei şi limitarea naşterilor, cu ajutorul contracepţiei şi avorturilor, mijloace numite neo-malthusiene, dar pe care Malthus nu le-a acceptat niciodată.

În acelaşi timp, Malthus are meritul de a fi dezvoltat în „Principii de economie politică" o teorie a economiilor, investiţiilor şi a crizelor. La fel ca şi contemporanii săi, a presupus că, economisirea înseamnă converitrea venitului în capital, că economisirea este sinonimă cu acumularea. Ideea centrală a lucrării la care revine Malthus mereu, este economisirea, care apărută în exces, va distruge dorinţa de a produce. Principiul economisirii înseamnă la Malthus economisirea din stocul care poate fi destinat consumului imediat şi adăugarea ei la ceea ce produce profit sau cu alte cuvinte, conversia venitului în capital. Concluzia sa pledează pentru tendinţa de economisire şi investire, subminând consumul.

Malthus ca şi David Ricardo, afirma că uneori nu există limite seculare ale extinderii venitului total. Problema supraproducţiei constă din aceea dacă, să fie o supraproducţie generală sau particualră şi nu de a fi temporară sau permanentă. Dacă luăm în considerare această remarcă, şi faptul că Malthus a pledat pentru dezvoltarea unei teorii dinamice a ratei optime de economisire, putem interpreta actul său îndreptat împotriva legilor lui J.B. Say, ca un atac împotriva doctrinei lui A. Smith, care susţinea că „creşterea economiilor stimulează în mod necesar rata creşterii economiei naţionale".

În esenţă, contribuţia teoretică la dezvoltarea ştiinţei economice este mai mică la Malthus decât la ceilalţi clasici, dar rămâne important că el a semnalat problema majoră a populaţiei şi a sesizat, chiar dacă nu a putut să o explice, problema crizelor generale, care avea să îi preocupe pe economişti la un secol după apariţia cărţii sale.