Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

A fost elaborată de vestitul economist francez Francois Perroux, născut în anul 1903. Bazele teoriei „economiei dominante" se conţin în două lucrări ale lui Fr.Perroux: Schiţă a teoriei „ economiei dominante” şi Macrodeciziile. Prin teoria „economiei dominante" a fost adusă o contribuţie majoră la îmbogăţirea ştiinţei economice contemporane.

Şi iată de ce. în viziunea liberalilor clasici, agenţii economici prezenţi pe piaţă, erau egali, iar raporturile dintre ei erau esenţiaimente contractuale. Dar în realitate, observă Fr.Perroux, cel puţin în economia contemporană, această idee a concurenţei între egali, nu este valabilă. Realitatea economică demonstrează, că un anumit număr de firme sau ţări încearcă (se străduiesc) să impună altora propria lor politică de producţie, sau de preţuri; ele exercită asupra celor din urmă un „efect de dominaţieDupă părerea lui Fr.Perroux, viaţa economică contemporană se caracterizează „printr-un ansamblu de raporturi, evidente sau disimulate între dominanţi şi dominaţi"[1]. în lucrările sale el a analizat pe larg ce este efectul de dominaţie, ce rol joacă firma uriaşă sau „economia dominantă" şi care sunt consecinţele acestora.

Fr.Perroux afirmă că efectul de dominaţie, intenţionat sau nu, este o influenţă asimetrică sau ireversibilă. Componentele acestui efect sunt: a) forţa contractuală a unităţii şi b) dimensiunea şi apartenenţa sa la o zonă activă a economiei. Este firmă dominantă, orice firmă care prin dimensiunea, sau puterea sa comercială este în măsură să exercite influenţă irezistibilă şi ireversibilă asupra pieţei şi concurenţilor, asupra clienţilor şi furnizorilor săi. Firma dominantă poate fi aceea care, printre numeroşii mici producători, reprezintă mai mult de 50% din producţia totală. Firma dominantă este aceea care posedă mijloace tehnice mai modernizate, producând la un cost inferior în comparaţie cu concurenţii săi, sau aceea care beneficiază de un credit mai avantajos, de rezerve financiare mai mari, sau de oarecare privilegii acordate de autorizaţiile publice. Există firme dominante aproape în toate sectoarele economiei naţionale.

Şi în relaţiile economice internaţionale există firme sau naţiuni capabile să exercite un efect de dominaţie.

De fiecare dată când intră în acţiune o firmă sau o economie dominantă, piaţa va suferi importante transformări, precum urmează:

- Firma sau economia dominantă poate să constrângă pe alţii să se adapteze în loc să se adapteze ea însăşi. Cantităţile totale de mărfuri ale economiei dominante au variaţii larg autonome şi sunt variabile în raport cu cele precedente. în domeniul preţurilor firma sau economia dominantă poate să emită o cerere relativ mai mică faţă de concurenţii săi, pentru că ea însăşi integrează (în unităţile sale componente) transformarea în produse finite a unor materii prime de care dispune. Totodată, ea poate oferi relativ mai puţin, pentru că transformă ea însăşi (prin operaţii succesive) unele produse (anterior finite) în produse intermediare. Aceasta o pune în situaţia de a vinde pe piaţă la preţuri mai convenabile. Preţurile practicate de ea se impun pe întreaga piaţă.

- Firma (economia) dominantă pătrunde în mecanismele distribuirii creditului. Prin acordarea de credite cumpărătorilor săi, pătrunde în activitatea concurenţilor mai slabi şi, cu timpul, exercită o influenţă crescândă şi asupra marilor instituţii distribuitoare de credit Ea poate, astfel, să influenţeze chiar terţe pieţe, pe care în prezent nu efectuează tranzacţii directe,

- Firma dominantă influenţează condiţiile în care se realizează echilibrul pieţei. Fr.Perroux susţine că, în anumite condiţii, firma dominantă poate exercita o influenţă determinantă asupra echilibrului pieţei, din cauză că ea are posibilităţi mai mari de a fi la curent cu variaţiile cererii, decât numeroasele întreprinderi mici. In acest caz nu este vorba de un echilibru spontan, ci provocat, sau, mai bine zis, impus la nivelul convenabil firmei dominante. Dar trebuie avut în vedere că erorile de calcul privind dimensiunea unei pieţe controlată în proporţie de 80% de către firma dominantă, au consecinţe mult mai grave asupra echilibrului economic, întrucât ele nu pot fi compensate de către celelalte firme, în timp ce în absenţa unei asemenea firme, erorile comise de multitudinea întreprinzătorilor de forţă apropiată, ar avea şanse de a se compensa.

Prin urmare, existenţa firmei dominante constituie o piedică pentru realizarea echilibrului automat şi a oricărui echilibru, în general.

Teoria economiei dominante a lui Fr.Perrouy a fost îndreptată împotriva argumentelor liberalismului clasic, privind armonizarea automată a interesului personal cu cel general, în procesul luptei de concurenţă de pe piaţă. El consideră că din moment ce există firme dominante şi că această dominaţie este ireversibilă înseamnă că teoria armoniei generale nu mai poate fi susţinută. Dominaţia firmelor - şi nu numai a lor - se va exercita în propriul interes, care, de regulă, contravine interesului general. Laissez-faire-ul nu mai este libertate pentru toţi; el s-a transformat în libertatea firmelor dominante.

Procesul actual de global izare încă o dată confirmă adevărul ştiinţific al teoriei economiei dominante fundamentată de Fr.Perroux.

 

[1]  Francois Perroux. "L'economie de XX-eme siecle, d'euxieme edition augmente". P.U.P. Paris, 1964, pag.27

Загрузка...