Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În primele două volume ale „Capitalului”, Marx analizează producţia, circulaţia mărfurilor şi a capitalului, repartiţia şi consumul. În cel de-al treilea volum al lucrării este examinat procesul de ansamblu al producţiei capitaliste, cu o observare atentă a interdependenţelor din diversele sfere ale vieţii economice dar şi efectele faptului că la comanda economiei se află capitalul, atât la nivel micro cât şi macroeconomic.

La nivelul macroeconomic Marx realizează teoria reproducţiei capitalului şi schemele reproducţiei simple şi lărgite.

Circulaţia capitalului cuprinde trei etape. Prima e reprezentată de aprovizionarea cu mijloace de producţie, printre care şi cumpărarea de forţă de muncă. Raportul dintre suma destinată cumpărării de alte mijloace de producţie şi suma destinată plăţii forţei de muncă reprezintă compoziţia organică a capitalului. Astfel Marx, diferenţiază componentele capitalului, după rolul îndeplinit în procesul de producţie, în capital constant, format din mijloacele materiale şi capital variabil. A doua etapă este cea de producţie, când se consumă factorii de producţie şi se obţin mărfuri de o valoare mai mare decât cea a elementelor consumate. Iar a treia etapă a circulaţiei capitalului o reprezintă vânzarea produselor obţinute.

Undeva în acest proces de circulaţie al capitalului acesta se multiplică. Încercarea de a prezenta schimbul ca sursă a plusvalorii se bazează pe confuzia între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Căci în schimb nu are cum să apară plusvaloarea, deoarece fiecare câştigă valoare de întrebuinţare. Dar în ceea ce priveşte valoarea de schimb ea trebuie să fie egală pentru a echilibra schimbul. Şi chiar dacă un capitalist reuşeşte să-şi păcălească partenerii în schimb, ceea ce câştigă el pierd ceilalţi, deci nu apare plusvaloare.

Pentru a apărea plusvaloarea este necesar să existe pe piaţă o marfă cu caracteristici speciale, prin a cărei utilizare aceasta să se transforme într-o sursă de valoare. O astfel de marfă este forţa de muncă!

De ce se obţine o creştere a valorii capitalului în cadrul procesului de producţie? Tocmai datorită plusvalorii apărute în urma folosirii forţei de muncă. Astfel valoarea obţinută în urma producţiei este egală cu valoarea capitalului avansat iniţial cumulată cu plusvaloarea. În urma unui proces de producţie în care sunt investiţi 1000 de unităţi monetare, cu atât mai mare este profitul cu cât mai mare este proporţia din aceşti bani investită în cumpărare de forţă de muncă şi cu cât mai mare este rata plusvalorii, reprezentând raportul dintre timpul în care muncitorul lucrează pentru beneficiul capitalistului şi timpul în care lucrează pentru propriul salariu.

Banii obţinuţi, mai mulţi decât cei avansaţi iniţial, trebuie transformaţi din nou într-un capital şi mai mare şi acesta se repetă mereu. Acesta este procesul reproducţiei capitalului. Prin acest proces se explică şi acumularea continuă de capital.

Schema reproducţiei simple a capitalului presupune ca rata plusvalorii să fie zero, adică salariul muncitorului să cuprindă în el întreaga valoare realizată de el în timpul producţiei.

Pentru capitalism este însă specifică reproducţia lărgită, bazată pe exploatarea preletariatului, unde rata plusvalorii este ridicată, reprezentând gradul de exploatare a forţei de muncă. Astfel, dacă rata plusvalorii este de 100%, adică din 8 ore muncitorul lucrează patru gratuit pentru beneficiul capitalistului, iar din cele 1000 de unităţi monetare 200 sunt cheltuite pentru cumpărarea de forţă de muncă, în urma reproducţiei capitalului, întreprinzătorul va deţine 800+200*200%, adică 1200 de unităţi monetare.

Datorită concurenţei din sistemul capitalist are loc înlocuirea forţei de muncă vii cu capital fix, adică cu maşini pentru ieftinirea mărfurilor. Dar în acest mod are loc scăderea proporţiei capitalului variabil, incluzând munca vie, absorbită de unitatea de produs. Menţinând constantă rata plusvalorii obsevăm că rata profitului scade. Astfel dacă din cele 1000 de unităţi monetare se cheltuiesc numai 100 de unităţi pentru forţa de muncă, la sfârşitul circuitului întreprinzătorul va avea 900+100*200%, adică 1100 de unităţi monetare. Dacă în primul caz rata profitului era de 20% acum ea a scăzut la 10%.

Obţine astfel Marx legea tendinţei de scădere a ratei profitului. Pe măsură ce societatea capitalistă se dezvoltă, are loc o sporire cantitativă a capitalului total. Dar pe măsură ce creşte capitalul total creşte şi compoziţia sa relativă în capital constant şi scade cea în capital variabil, capital cuprinzând şi munca vie. Dar dacă capitalul total şi compoziţia sa organică cresc iar capitalul variabil şi rata plusvalorii rămân constante, atunci rata profitului scade dar masa lui creşte, în acelaşi raport cu creşterea masei plusvalorii.

De asemenea, prin procesele concurenţei, se formează rate egale ale profiturilor în diversele ramuri, adică se uniformizează masa profiturilor la capitaluri egale investite. Singura posibilitate a capitalismului de a lupta împotriva tendinţei de scădere continuă a rate profitului este mărirea ratei plusvalorii, adică a gradului de exploatare.

La sfârşitul capitalismului, lumea ar fi trebuit să fie compusă dintr-o pătură subţire de capitalişti şi mari mase de proletari flămânzi şi desculţi, care vor răsturna opresorii şi vor lua în propriile mâini conducerea economiei.

Загрузка...