Indicatorii  fac  parte  din  instrumentul   de  bază  folosit  pentru măsurarea   şi   analiza  eficienţei   economice   în   cadrul   evaluări proiectelor  de  investiţii.   Ei   reprezintă   caracteristici cantitative, mărimi, valori, cu ajutorul cărora se exprimă nivelul eficienţi-economice a proiectelor investiţionale. Orice indicator fixează în unităţi de măsură specifice, pe variante de proiect, care este nivelul eficienţei economice a investiţiilor privite din punctul de vedere unei laturi sau forme de manifestare a acestea.

Cele mai frecvente modele pentru formularea indicatorilor eficienţă economică a investiţiilor sunt:

1 Modelul raportului matematic.

  1. între eforturi şi efecte;
  2. b) între efectele economice şi eforturile corespunzătoare.

 2  Modelul diferenţei între veniturile (încasările) totale şi costurile totale, considerate pe un    orizont de timp egal cu durata de realizare   a   investiţiilor   şi   durata   funcţionării   rentabile   a  capacităţilor ce se construiesc.

3  Modelul   costurilor   totale   de   investiţii   şi   de   exploatare, corespunzătoare  necesităţilor  de  construire   şi   funcţionare  a capacităţilor de producere şi servicii.

4 Modelul indicilor de structură, atât pentru costuri , cât şi pentru unele efecte economice. Indicatorii construiţi după primul model se exprimă sub formă de : 

  • Eforturi (costuri) specifice pentru obţinerea unei unităţi de efecte economice;
  • Efecte (rezultate) specifice pe unitatea de măsură a costurilor unitare, antrenate de realizarea proiectului în varianta dată; 
  • Coeficienţi;
  • Rate de rentabilitate sau inversul lor.

Pe baza modelului al doilea se obţin indicatori de eficienţă economică a investiţiilor de tipul câştigului sau al profitului net, pe seama realizării unui proiect anumit.

 Cu ajutorul modelului 3 se evaluează angajamentul de capital, format din costurile iniţiale de investiţii şi costuri totale de exploatare.

Indicatorii de tipul 4 se exprimă sub formă de cotă—parte, greutate specifică sau procent.

În ţările cu economie de piaţă, în evaluarea economică a proiectelor de investiţii cel mai des se folosesc la analiza economică indicatorii de tipul diferenţei între veniturile integrale şi costurile totale. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că aceşti indicatori sunt mai aproape de noţiunea de câştig, profit, care constituie sensul oricărei investiţii.

In cazul când efectele economice aşteptate sunt egale pe variante de proiect, în condiţii identice de calitate şi protecţie a mediului, se determină costurile integrale, iniţiale, de investiţii şi ulterioare, de exploatare.

Indicatorii construiţi ca raport matematic între efecte şi eforturi sau inversul acestora se calculă uşor, sunt logic necontradictorii, însă în unele cazuri nivelul favorabil a astfel de indicatori nu determină o eficienţă înaltă a proiectelor de investiţii.

Indicatorii pot fi clasificaţi şi în alt mod, N. Ciornâi şi I. Blaj [21,212] propun la analiza şi aprecierea variantelor de investiţii folosirea:

  • indicatorilor care reflectă rezultatele obţinute în urma realizării proiectelor de investiţii: capacitatea de producţie, volumul anual de producţie, profitul anual etc.;
  • indicatorilor care exprimă eforturile necesare pentru realizarea proiectului de investiţii şi funcţionarea obiectivului: volumul investiţiei, durata de executare a lucrărilor de investiţii, cheltuielile anuale de producţie, numărul lucrătorilor etc.;
  • indicatorilor eficienţei economice a investiţiei: coeficientul de eficienţă economică a investiţiei, termenul de recuperare a investiţiilor, investiţia specifică etc.

În general, la evaluarea proiectelor de investiţii se utilizează mai mulţi indicatori, uniţi într-un sistem. Practica, precum şi teoria deciziilor recomandă a analiza 7±2 indicatori. Indiferent de numărul indicatorilor analizaţi, aceştia trebuie să răspundă la două întrebări:

  1. a) Care este   cea  mai eficientă variantă, dintre cele posibile şi admisibile elaborate, pentru realizarea proiectului dat de investiţii?   
  2. Proiectul ce se adoptă este cel mai eficient economic, comparativ cu alte proiecte de investiţii din domeniul respectiv sau din altă domenii sau nu?

In calcule şi analiza eficienţei economice a investiţiilor se aplică o  mulţime    de metode matematice, statistico—matematice, de econometrie şi de simulare, care ajută la găsirea celor mai bune variante de repartizare a resurselor, alegerea tehnologiilor de fabricaţie etc. Se folosesc metode şi modele matematice ca: balanţa  legăturilor dintre ramuri, funcţiile de producţie, programarea liniară etc.

Balanţa legăturilor între ramuri ia în calcule date cunoscute, volumul şi structura cererii finale, ca expresie a nevoii sociale - factorul cel mai important al formării structurii ramurilor economice.

Ţinându-se seama de coeficienţii cheltuielilor materiale directe şi indirecte, se determină volumul producţiei globale, în ansamblu şi pe ramuri, se estimează necesarul resurselor de investiţii etc.  

Metoda programării liniare ne permite, la un volum de investiţii dat, să determinăm rezultatele economice maxime, sau la anumite rezultate propuse să determinăm cheltuielile de investiţii minime necesare. Prin utilizarea programării liniare obţinem rezultate mult mai bune decât cu metode obişnuite.

Pentru a prognoza efectele economice ale investiţiilor se  utilizează funcţiile de regresie şi cele de corelaţie. Cu ajutorul lor se programează modificările ce vor avea loc în tehnologiile de  fabricaţie, în cererea produselor pe piaţa internă  şi externă, în  evoluţia preţurilor etc.

În activitatea de investiţii se foloseşte metoda denumită analiza drumului critic, pentru organizarea ştiinţifică a lucrărilor de realizare a obiectivului.

Determinarea cât mai corectă a eficienţei necesită luarea în calcule a implicaţiilor timpului asupra investiţiei şi asupra rezultatelor acesteia. În acest scop se aplică tehnica actualizării datelor din proiect, despre care vom vorbi mai amănunţit în următoarele teme.

Prin urmare, pentru a fundamenta decizia de investiţie, trebuie să prelucrezi datele din domeniu, să le analizezi, să le compari, să alegi modalitatea optimă de soluţionare dintr-o multitudine de variante.