1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Două secole de căutare a principiilor teoriei economice

Încă de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea cei mai de vază economişti ai timpului considerau că activitatea economică este ordonată, adică se desfăşoară în conformitate cu un anumit număr de principii (sau legi) a căror descoperire tocmai trebuie să fie obiectivul principal al ştiinţei economice. Nu este deloc întîmplător faptul că cei mai de seamă economişti englezi din secolul al XlX-lea şi-au intitulat operele principale în felul următor: David Ricardo - Principiile de economie politică şi de impunere (1817); John Stuart Mill - Principii de economie politică (1848); Alfred Marshall - Principiile economiei politice (1890). Această abordare rămîne valabilă şi pînă în zilele noastre, un şir de economişti de vază din SUA, Franţa, Belgia, Marea Britanic, Rusia şi alte ţări in-titulîndu-şi lucrările fundamentale Principiile economiei sau Principiile economiei politice.

Care sînt aceste principii, pe care cei mai mari savanţi-economişti ai lumii le caută deja de peste două secole? în cele ce urmează, vom reproduce cele zece principii definitorii ale ştiinţei economice şi ale studiului acesteia aşa cum le formulează cunoscutul economist american contemporan Gregory N. Mankiw.

 

Principiile teoriei economice

1) Oamenii se confruntă cu alegerea. Orice decizie individuală presupune renunţarea la un bun, la o satisfacţie (plăcere) pentru a obţine un alt bun, o altă plăcere. Ei se confruntă cu diferite tipuri de alegeri.

  • Costul unui bun, al unei acţiuni şi operaţiuni reprezintă şansa sacrificată, acel ceva la care se renunţă pentru a avea bunul, pentru a efectua acţiunea respectivă. Deci luarea deciziilor necesită compararea costurilor şi beneficiilor diferitelor alternative.
  • Oamenii raţionali iau deciziile lor în baza analizei în termeni marginali. Aşa cum arată experienţa, atît indivizii, cît şi firmele decid într-o problemă sau alta, aleg o alternativă sau alta dintre cele posibile doar dacă venitul marginal depăşeşte costul marginal.
  • Oamenii răspund la stimulente, ei acţionează în conformitate cu interesele lor. Ei îşi schimbă comportamentul în funcţie de modificarea costurilor şi veniturilor, de diferenţa pozitivă între ele.
  • Specializarea, schimbul, comerţul îi pot îmbogăţi pe toţi. în ciuda competiţiilor dintre ele, familiile, firmele, economiile ţărilor au de cîştigat din abilitatea cu care fac comerţ.
  • Pieţele sînt, în general, o formă bună de organizare a activităţilor economice. Pe diferite pieţe se întîlnesc firmele şi indivizii, fiecare luînd decizii în funcţie de preţuri şi de interesele lor. „Mîna invizibilă" face ca pieţele să conducă spre cea mai bună alocare a resurselor existente.
  • Guvernele pot uneori să îmbunătăţească rezultatele pieţei. Din diferite motive, regula mîinii invizibile prezintă numeroase excepţii.
  • Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de capacitatea acesteia de a produce bunuri materiale şi servicii în cantităţi, structuri şi de calitate corespunzătoare. Aproape întreaga varietate a standardelor de viaţă (în timp şi în spaţiu) poate fi atribuită diferenţelor de productivitate.
  • Preţurile cresc atunci cînd guvernul tipăreşte prea mulţi bani. Stabilitatea preţurilor şi inflaţia sînt două procese care se contrapun. Inflaţia ridicată impune o seamă de costuri sociale.

10) Pe termen scurt, societatea este confruntată cu alegerea dintre inflaţie şi şomaj, dintre mai puţină inflaţie şi mai mult şomaj şi/sau invers.

Primele patru principii se referă la luarea deciziilor economice individuale, următoarele trei privesc modul în care oamenii intră în interacţiuni economice unii cu alţii, în timp ce ultimele trei vizează modul în care funcţionează economia unei ţări ca un tot întreg4.

 

Funcţiile teoriei economice

Fiind principala ştiinţă economică, teoria economică îndeplineşte mai multe funcţii, cele mai importante fiind următoarele:

  1. Funcţia cognitivă, adică funcţia de studiere a realităţii economice, de colectare a faptelor şi fenomenelor economice, de sintetizare şi explicare a acestora.
  2. Funcţia metodologică constă în faptul că teoria economică elaborează modalităţile şi instrumentele de analiză a fenomenelor şi faptelor economice, formulează principalele categorii, legităţi şi tendinţe în evoluţia activităţii economice, toate acestea fiind folosite în procesul de cercetare de către celelalte ştiinţe economice.
  3. Funcţia normativă sau practică are ca obiectiv elaborarea, în baza cercetărilor efectuate, a strategiilor şi programelor de organizare mai eficientă, mai productivă a activităţii economice.
  4. Funcţia instructiv-educativă constă în formarea orizontului economic al cetăţenilor unei ţări, în familiarizarea cu modul de funcţionare a economiilor contemporane, în dezvoltarea convingerii că nivelul de viaţă într-o ţară sau alta depinde, în primul rînd, de nivelul productivităţii muncii cetăţenilor acesteia.
Loading...