3.1. Definiţie. Acceptarea constituie cea de-a doua latură esenţială a consimţământului şi este un răspuns ce constă în manifestarea de voinţă privind acceptarea ofertei. Este deosebit de important, sub aspect practic, de a face diferenţierea între ofertă şi acceptare, astfel cum nu totdeauna cel ce iniţiază negocierile este „sortit” să primească acceptarea. Astfel, spre exemplu, în cazul în care au loc negocierile, ofertantul propune preţul, iar potenţialul contractant propune la rândul său alt preţ, venind în acest caz deja ca ofertant, iar în cazul în care preţul devine avantajos pentru ambele părţi, acesta este acceptat de către cel ce a iniţiat negocierile, el dobândind în acest caz calitatea de acceptant.
3.2. Clasificarea acceptării. Problema clasificării acceptării este la fel de importantă cum şi problema clasificării ofertei. In literatura de specialitate întâlnim diverse criterii de clasificare a acceptării. Astfel, în funcţie de forma acceptării, deosebim acceptarea făcută în scris şi acceptarea făcută verbal. Acceptarea tacită constituie o formă a exprimării acceptului, în care persoana cui i s-a adresat oferta, într-o formă verbală sau o altă formă similară acesteia a dat răspunsul cu privire la acordul încheierii contractului. Este important de menţionat, că forma verbală a acceptării nu asigură efectiv opozabilitatea actului de acceptare a ofertei. în acest sens, la o eventuală divergenţă în ce priveşte corectitudinea exprimării actului de acceptare a ofertei sau la exprimarea ofertei viciate, va apărea problema în ce priveşte cui i se acordă prezumţia încrederii. în acest sens, opozabilitatea va fi posibil de asigurat doar atunci când din împrejurările, faptele sau circumstanţele descrise de părţi va reieşi corectitudinea sau incorectitudinea exprimării acceptării. Acceptarea făcută în formă scrisă constituie o garanţie a opozabilităţii realizării actului de acceptare a ofertei, care uneori apare şi ca condiţie de valabilitate a acesteia. Astfel, în cazul în care ofertantul a stabilit, că acceptarea ofertei urmează a fi făcută în exclusivitatea în formă scrisă, nerespectarea acestei condiţii va duce la nulitatea acceptării.
În funcţie de modul în care se face acceptarea, deosebim acceptarea expresă şi acceptarea tacită. Acceptarea expresă presupune realizarea actului de acceptare în modul cerut de lege sau de ofertant. Această modalitate presupune exteriorizarea actului de acceptare în aşa fel încât ofertantul să poată cu siguranţă şi neechivoc să conştientizeze faptul acceptării. Acceptarea expresă poate fi atât verbală cât şi în scris. Acceptarea tacită presupune lipsa înştiinţării într-o formă scrisă sau verbală în ce priveşte acceptarea ofertei, însă din conţinutul acţiunilor realizate de către cel cui i s-a adresat oferta, ofertantul urmează să conştientizeze faptul acceptării ofertei. Astfel, spre exemplu, în cazul în care angajatul în temeiul unui contract de muncă pe termen prelungeşte prestarea muncilor, iar patronul îi asigură plata muncii, fără ca să mai fie încheiat un nou contract de muncă sau să fie extins termenul celui precedent, aceasta semnifică acceptarea de către angajat a ofertei patronului privind prestarea acestor munci.
3.3. Condiţiile acceptării. Ca şi în cazul ofertei, acceptarea urmează a fi făcută cu respectarea anumitor condiţii. Respectarea acestor condiţii asigură exprimarea valabilă a acceptării ofertei. Astfel, pentru ca acceptarea ofertei să fie valabil exprimată, aceasta trebuie să concorde cu oferta, trebuie să fie neîndoielnică, dacă oferta a fost adresată unei persoane concrete doar aceasta poate accepta, trebuie să intervină înainte ca oferta să devină caducă sau fie revocată.
Concordarea acceptării cu oferta constituie condiţia care relevă esenţa acordului de voinţă. Astfel cum, uneori, chiar şi actul de acceptare făcut cu expunerea unor condiţii, la prima vedere mai favorabile, pot fi calificate ca neconcordanţă a acceptării cu oferta. Spre exemplu, indicarea ofertei de preţ pentru un produs ca fiind „99 lei 99 bani” presupune acceptarea întocmai a acestuia şi nici de cum mai puţin sau mai mult. La prima vedere aceasta ar fi absurd, având în vedere faptul, că de regulă, în comerţ totdeauna se urmăreşte sporirea avantajului de către cel ce comercializează. însă aici putem releva şi un interes de altă natură, cum ar fi spre exemplu acel ce este legat de faptul sporirii cotei de impozitare în cazul atingerii sumei de 100 lei a costului acestui produs. în asemenea caz, evident, comerciantul nu are nici un interes de a achita din preţul produsului o sumă mai mare de impozit. Deasemenea, este necesar de menţionat, în acest sens, că acceptarea urmează să privească întreaga ofertă şi nicidecum o partea a acesteia, poate chiar şi cea mai esenţială.
Acceptarea, dealtfel ca şi oferta, deasemenea trebuie să fie neîndoielnică, acceptantul manifestând certitudine în exprimarea actului de acceptare a ofertei. în acest sens orice exprimare a acceptului sub condiţie, poate fi calificată drept acceptare cu rezervă şi va fi lovită de nulitate.
Oferta adresată unei persoane sau unui grup de persoane poate fi acceptată respectiv doar de această persoană sau grup de persoane. Evident, că această condiţie este aplicabilă ofertelor adresate persoanei concrete sau grupului determinat de persoane. Această condiţie îşi găseşte fundamentarea în faptul, că în pofida faptului, că realizarea obiectivelor unui contract stă în puterea a mai multor persoane, în virtutea principiului libertăţii contractuale, ofertantul este liber de a-şi determina cercul de persoane cu care poate să se găsească în raporturi contractuale. Aceasta el o poate face determinând anumite criterii, cum ar fi cel profesional, cel ce ţine de experienţă, nume etc.
Acceptarea trebuie să intervină până oferta nu a fost revocată sau până aceasta nu a devenit caducă. Pornind de la idea, că consimţământul se consideră realizat atunci când oferta a întâlnit acceptarea, corespunzător, acceptarea nu poate avea drept efect realizarea consimţământului, dacă oferta nu este capabilă de a produce efecte. Dar după cum am menţionat mai sus, oferta valabil exprimată, încetează a mai produce efecte atunci când este revocată în mod expres sau a expirat termenul în decursul căreia putea fi acceptată sau atunci când devine caducă.
3.4. Efectele acceptării ofertei. Principalul efect pe care îl produce acceptarea ofertei constituie realizarea consimţământului. Totodată, acceptarea ofertei poate duce ca efect şi la încheierea contractului. Această regulă se aplică, evident către contractele consensuale. La fel ca şi oferta, acceptarea poate fi revocată. Posibilitatea revocării acceptării apare, la prima vedere, drept o neconcordanţă în ce priveşte încheierea contractului. în acest sens, am putea argumenta cu aceia, că revocarea acceptării este posibilă până la momentul încheierii contractului. Am putea vorbi de această posibilitate, în primul rând, cu referire la contractele reale şi formale, şi în special la contractele ce se încheie prin concurs (licitaţie).
