Acordul General de Tarife şi Comerţ (GATT), creat în urma Conferinţei de la Geneva din anul 1947, a intrat în funcţiune la 1 ianuarie 1948. Este vorba de un acord comercial multilateral, prin care se stabileau regulile de conduită din relaţiile comerciale internaţionale şi se oferea un forum pentru negocieri multilaterale privind soluţionarea problemelor comerciale şi eliminarea treptată a tarifelor vamale şi a altor bariere de comerţ. Acordul se baza în mare măsură pe principiile de nediscriminare şi reciprocitate în liberalizarea comerţului industrial. Cu excepţia Uniunilor Vamale şi a Zonelor de Comerţ Liber, toate părţile contractante se obligau, în general, să acorde clauza naţiunii celei mai favorizate. Industriilor interne li se putea acorda o protecţie, dar numai prin tarife vamale, interzicându-se Cotele/restricţiile cantitative la import şi alte practici comerciale restrictive. Acordul impunea, de asemenea, un nivel obligatoriu al tarifelor negociate între ţările membre şi stabilea un cadru de rezolvare a neînţelegerilor dintre ţările participante, dacă acestea considerau că, în termenii acordului, drepturile lor au fost lezate sau compromise prin practicile comerciale ale altor ţări membre. Cele opt runde de negocieri comerciale sub auspiciile GATT au dus la reduceri substanţiale ale nivelului mediu al tarifelor industriale mondiale. Runda Kennedy de negocieri ţinute la Geneva între anii 1964 – 1967 a marcat prima perioadă în care reducerile de tarife au fost negociate pe grupe complete de bunuri, spre deosebire de negocierile tradiţionale de tarife, în care se trata fiecare articol separat. Contrar rundelor precedente, Runda Tokyo, ţinută între anii 1973-1979, a ridicat atât problema barierelor tarifare, cât şi pe cea a barierelor comerciale netarifare. Runda Uruguay de negocieri a fost cea de-a opta rundă, şi s-a desfăşurat în anul 1986 până la sfârşitul anului 1994 la Geneva, Aceasta a abordat atât vechile probleme, referitoare la aspectele negocierilor neîncheiate în rundele GATT anterioare şi neînţelegerile acumulate de-a lungul anilor, atât din lipsă de voinţă politică a ţărilor membre, cât şi din cauza problemelor nou apărute, cum sunt comerţul cu servicii, protecţia dreptului de proprietate intelectuală (ca dreptul de autor), şi măsurile comerciale referitoare la investiţii.
GATT a acordat, de asemenea, o atenţie specială problemelor comerciale ale ţărilor în curs de dezvoltare. În anul 1964, GATT a înfiinţat un Centru Comercial Internaţional (care a funcţionat din 1968 pe lângă UNCTAD), care furnizează informaţii despre pieţele de export şi acordă asistenţă în elaborarea şi administrarea programelor de promovare a exportului în ţările în curs de dezvoltare. În plus, GATT a fost îmbunătăţit, în anul 1965, prin includerea unei secţiuni privind Comerţul şi Dezvoltarea în care se prevedea că ţările în curs de dezvoltare pot avea relaţii comerciale pe bază de nereciprocitate cu cele dezvoltate. Totodată, se prevedea aplicarea unui sistem generalizat de preferinţe comerciale din partea ţărilor dezvoltate faţă de cele în curs de dezvoltare şi, prin aceasta, se renunţa la clauza naţiunii celei mai favorizate. După încheierea Rundei Kennedy, GATT şi-a îndreptat atenţia către problemele barierelor comerciale netarifare şi efectele asupra comerţului internaţional ale instituţiilor economice cum erau Comunitatea Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb.
Runda Uruguay a durat aproape dublu faţă de perioada stabilită iniţial, iar în anumite momente părea să fie condamnată eşecului. În final, prin compromisuri şi apropieri de poziţii ale celor 125 de ţări participante, Runda Uruguay a realizat cea mai mare reformă a sistemului mondial de comerţ de la crearea GATT. S-au negociat problemele referitoare la comerţul cu produse industriale şi agricole, la serviciile financiare şi alte categorii de servicii,la proprietatea intelectuală, mişcarea capitalurilor ş.a.
Unul din rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a început să funcţioneze la 1 ianuarie 1995, pe baza Acordului semnat la Marrakech (Maroc), la 15 aprilie 1994. Sediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care număra 148 de membri în anul 2005, se află la Geneva. OMC este succesoarea GATT, ale cărui principii şi acorduri au fost preluate de noua organizaţie, care a fost însărcinată cu administrarea şi extinderea acestora.
OMC îndeplineşte două funcţii de bază:
- este un forum de negocieri pentru discuţii asupra regulilor comerciale noi şi deja existente;
- este o entitate, un corp de realizare a acordurilor în privinţa disputelor comerciale dintre statele membre.
Dacă alte organizaţii operează cu o „ţară un vot” sau cu voturi inegal distribuite, OMC adoptă înţelegerile şi revizuirea acestora pe baza consensului statelor membre, iar votul este folosit numai în cazuri speciale. Consensul are avantaje şi dezavantaje; avantajele constau în încurajarea eforturilor organizaţiei de a găsi o soluţie acceptată de către toţi; dezavantajele sunt timpul lung şi deseori prelungit al negocierilor, realizarea negocierilor în cadrul unor runde şi posibilitatea ca acordurile să folosească un limbaj ambiguu, dând naştere la interpretări diferite din partea membrilor şi deci la existenţa unui contencios.
Organizaţia Mondială a Comerţului este un organism internaţional care elaborează normele ce dirijează comerţul mondial, consfinţite prin acorduri internaţionale şi devenite norme juridice fundamentale ale comerţului internaţional, care obligă statele membre să-şi menţină politicile comerciale între limitele convenite. Scopul principal al OMC este acela de a crea, susţine şi îmbunătăţi un sistem de norme internaţionale care să intensifice fluxurile comerciale mondiale, cu maximă libertate posibilă şi fără să producă efecte secundare defavorabile, norme ce trebuie să fie transparente şi previzibile. Totodată, OMC are menirea de a soluţiona divergenţele dintre statele participante, în cadrul relaţiilor comerciale dintre ele, prin intermediul unor proceduri imparţiale şi cu un fundament juridic convenit.
Sistemul multilateral de comerţ, coordonat prin intermediul OMC, se întemeiază pe principiile de drept internaţional, cum ar fi:
- sistemul comercial trebuie să fie nediscriminatoriu; fiecare ţară să nu fie discriminată şi să nu discrimineze alte ţări;
- sistemul comercial mondial să fie din ce în ce mai liber, liberalizarea realizându-se într-o formă graduală şi prin intermediul negocierilor;
- încrederea reciprocă între statele membre că nu vor stabili în mod arbitrariu obstacole comerciale (tarifare, netarifare şi de altă natură) şi îşi vor deschide pieţele;
- dezvoltarea unei concurenţe loiale.
