Economia sau activitatea economică presupune un ansamblu de activităţi umane în procesul reproducţiei sociale, care implică relaţii reciproce între oameni în raporturile lor cu natura, precum şi mecanisme ce pun în mişcare şi reglare aceste activităţi.
Noţiunea de activitate economică este sinonimă cu cea de economie, realitate economică, viaţă economică. Principiul esenţial al activităţii economice constă în asigurarea existenţei sociale, satisfacerea trebuinţelor umane nelimitate prin atragerea, combinarea, substituirea şi folosirea efectivă şi raţională a factorilor de producţie, a resurselor relativ rare şi limitate.
Oamenii participă la activitatea economică numai prin şi în intermediul instituţiilor sociale existente şi la care se raportează creativ. Dealungul timpului, activitatea economică a cunoscut un amplu proces de diversificare, specializare şi integrare. Ca urmare, anumite funcţii ale economiei s-au automatizat, devenind sfere distincte: producţia, circulaţia repartiţia consumul.
Sub incidenţa diviziunii sociale a muncii, activitatea economică contemporană (economia contemporană) se structurează pe plan vertical şi pe plan orizontal.
Structura economică este o variantă concretă a legăturilor, conexiunilor dintre diferite componente ale economiei: sistemul ramurilor economice şi ale sectoarelor (structura pe ramuri şi pe sectoare), sistemul industriilor (structura producţiei industriale), sistemul agriculturii (structura producţiei agricole), sistemul serviciilor (structura serviciilor), sistemul teritorial al economiei naţionale şi al economiei mondiale, sistemul financiar-bancar-valutar, sistemul schimburilor de producţie (comerţul intern şi extern), sistemul formelor de proprietate (structura formelor de proprietate) etc. De asemenea, în economie se poate vorbii de structuri orizontale: ramuri, subramuri, sectoare, profil teritorial etc. şi de structuri verticale: microeconomie, mezoeconomie, macroeconomie, mondoeconomie.
Microeconomia reprezintă un ansamblu de relaţii de legături cauzale şi funcţionale, procese şi contradicţii economice, ce se formează la nivelul agenţilor economici de bază şi al verigilor administrativ-teritoriale de bază (comună, oraş etc.). Între acestea, în funcţie de specificul lor economic, tehnic, organizatoric şi juridic, se desfăşoară o multitudine de relaţii şi fluxuri economice, pe linia aprovizionării, desfacerii, prestărilor de servicii tehnice, ştiinţifice, manageriale etc.
Microeconomia studiază motivaţiile şi activităţile menajelor şi al întreprinderilor individuale, atunci când acestea se angajează în procesul de cumpărare şi vânzare, precum şi în consecinţele acţiunilor asupra tipurilor de bunuri şi servicii pe care le produce economia. Microeconomia cuprinde, în general, două nivele de organizare: nivelul A -submicroeconomia, care cuprinde activitatea din interiorul unei microcolectivităţi economice (formaţii de lucru, ateliere, secţii etc.), cu specificul lor de organizare, realizarea producţiei, salarizare şi desfacere etc. şi nivelul B de bază, care se referă la activitatea economică a individului cu toate trăsăturile sale (munca lui, productivitatea
etc.).
Mezoeconomia – este o activitate care se situează între nivelul microeconomic şi cel macroeconomic, cu rol de conexiune între aceste două niveluri şi se manifestă în interiorul unor ramuri şi subramuri, sau între filialele aparţinând aceleiaşi corporaţii.
Macroeconomia – reprezintă ansamblul de relaţii, categorii, fenomene şi procese ce caracterizează funcţionarea de ansamblu a unei economii naţionale. Ea reflectă legităţile, confruntarea, interdependenţele şi tendinţele fenomenelor şi proceselor economice, la nivelul organismului economic naţional.
Economia naţională sau macroeconomia, constă în sistemul activităţilor economico-sociale, istoriceşte constituit, care exprimă conţinutul şi sensul economiei, din punct de vedere al intereselor naţional statale. Macroeconomia constituie cadrul optim de utilizare al resurselor economice, în vederea satisfacerii cât mai bine a nevoilor oamenilor. Macroeconomia se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului de ansamblu al sistemului economiei naţionale, în strânsă legătură cu sistemul economiei mondiale şi cu mediul înconjurător, în scopul determinării volumului total de bunuri şi servicii şi a tuturor variabilelor care îl influenţează.
Mondoeconomia – (economia mondială) – reprezintă ansamblul economiilor naţionale şi a relaţiilor economice dintre ele. În cadrul mondoeconomiei acţionează statele, ca participante la viaţa economică, întreprinderile şi organizaţiile cu activitate în mai multe ţări, precum şi diferitele instituţii şi organisme economice internaţionale.
Şistemul economic – existenţa vieţii economice presupune, inevitabil, existenţa sistemului economic. În sensul cel mai larg, prin sistem economic se înţelege totalitatea elementelor dintr-o economie, aflate în interacţiune, fiecare element formând o entitate distinctă. Mai poate fi definit ca ansamblul complex de elemente intercondiţionate, reacţionând între ele şi cu mediul înconjurător, în scopul realizării unui obiectiv comun în cadrul economiei. Principalele sisteme economice cunoscute în evoluţia societăţii umane, sunt: sistemul de piaţă; sistemul tradiţionale; sistemul de comandă şi sistemul mixt, sau: economia naturală, economia de schimb, economia de comandă şi economia mixtă. În teoria economică, sistemul economic este abordat în mod diferit: sistem de relaţii economice, model de referinţă, mod de organizare, conducere şi funcţionare a unei economii, sistem de gândire, doctrină economică care se află la baza politici economice.
În concepţia economistului francez R. Barre, sistemul economic este un ansamblu format din trei componenţi, care arată: scopurile activităţii economice şi mobilurile dominante ale agenţilor economici, tehnicile – adică procedeele de transformare a resurselor în bunuri şi servicii. După W. Eucken, elementele sistemului economic se împart în trei categorii: conducerea (centrală, locală etc.), piaţa cu fenomenele ei, convenţiile monetare (banii, creditul etc.).
Structura unui sistem este constituită din:
– elementele sistemului (sferele reproducţiei, sectoarele economice etc.);
– nivelul de dispunere al elementelor ce se referă la timp (trecut, prezent şi viitor), spaţiul (micro, macro şi mondoeconomic);
– domeniul sau cadrul de desfăşurare (economic, politic, tehnic, social etc.); Finalitatea sistemului economic este subordonată satisfacerii trebuinţelor (nevoilor)
membrilor societăţii.
