Gestiunea tactică a activităţii investiţionale presupune procesul de formare a portofoliului investiţional. Se va subînţelege formarea pachetului de proiecte investiţionale care va corespunde cu strategia investiţională a firmei. Portofoliul poate conţine atât investiţii în active materiale şi nemateriale (investi ţii reale), cât şi investiţii în hârtii de valoare (investiţii financiare). E cert faptul că cu cât portofoliul e mai diversificat cu atât se micşoreaz ă riscul investiţional, de aceea orice întreprindere va încerca să lărgească spectrul investiţional. In literatura de specialitate nu există o clasificare bine determinată a posibilelor obiective care ar diversifica portofoliul. De aceia, propunem o încercare de sistematizare a obiectivelor de investiţii.
Portofoliul cu investiţii reale cuprinde orice proiect ce presupune o alocare bănească cu scopul formării, lărgirii, îmbunătăţirii, întreţinerii, înlocuirii fondurilor fixe. Portofoliul cu investiţii financiare prezintă orice alocare bănească în active financiare, care se împart după nivelul de risc în acţiuni (risc înalt), obligaţiuni (risc mediu) şi cambii de tezaur (ris c mic sau nul), în practică ne mai putem întâlni şi cu alte tipuri de investiţii, ce nu pot fi incluse în grupările sus numite datorită specificului lor sau deosebirilor în evaluarea acestora. Investiţiile riscante, de exemplu, ar putea fi incluse în categoria investiţiilor reale, însă ele cuprind şi investiţii în ştiinţă, care necesită o evaluare specifică suplimentară. Investiţiile imobiliare sunt numite reale, dacă se procură imobil pentru a întemeia, lărgi o întreprindere, însă procurarea imobilului pentru al da în arendă sau al vinde, prezintă o investiţie specifică, care nu poate fi atribuită nici uneia dintre grupările numite. Investiţiile internaţionale la fel necesită o evaluare deosebită datorită riscului suplimentar—risc valutar. Aceste investiţii presupun aceleaşi grupări (reale, financiare), însă peste hotarele ţării. Răscumpărarea prin împrumut prezintă procurarea întreprinderilor existente cu ajutorul unui mare împrumut bancar cu scopul reorganizării lor. Unele filiale se vând pentru a acoperi împrumutul, altele se unesc pentru a mări eficienţa şi posibilitatea cotării acţiunilor sale pe piaţa secundară a hârtiilor de valoare.
În procesul de formare a portofoliului investiţional al firmei parcurgem următoarele etape:
- a determina componentele portofoliului (investiţii reale, financiare, altele);
- a stabili cota fiecărui component (subportofoliu) în portofoliul investiţional al firmei;
- a elabora fiecare subportofoliu investiţional aparte.
Gestiunea tactică printr-o detaliere continuă se reflectă în gestiune operativă a realizării proiectelor investiţionale. Procesul de realizare a proiectelor necesită un monitoring permanent. Sistemul de monitoring reprezintă un mecanism, elaborat în cadrul firmei, de executare a unei supravegheri permanente asupra celor mai importante rezultate curente, căpătate prin realizarea proiectelor de investiţii în condiţiile incerte ale conjuncturii pieţei investiţionale. Scopul principal al elaborării sistemului de monitoring constă în descoperirea devierilor de la planul calendaristic şi bugetul proiectelor investiţionale, care duc la micşorarea eficienţei activităţii investiţionale. După care, se analizează cauzele, care au chemat aceste modificări şi se elaborează propuneri cu privire la corectarea corespunzătoare a direcţiilor activităţii in vesti ţionale în scopul normalizării situaţiei şi mărir eficienţei.
Formarea sistemului de monitoring se bazeaz ă pe următoarele principii:
- alegerea pentru supraveghere a celor mai importante direcţii ale activităţii investiţionale;
- formarea sistemului de indicatori informativi pe fiecare direcţie de realizare a proiectelor investiţionale;
- elaborarea sistemului de indicatori estimativi, de generalizare pe fiecare direcţie de realizare a proiectelor;
- stabilirea periodicităţii dărilor de seamă (calculul indicatorilor informativi şi estimativi);
- analiza cauzelor ce au chemat devierea rezultatelor reale faţă de cele previzionate;
- evidenţa rezervelor şi posibilităţilor de normalizare a procesului de implementare a proiectelor investiţionale;
- argumentarea propunerilor cu privire la schimbările din planul calendaristic.
