Activitatea economică reprezintă un gen de activitate umană prin care se urmăreşte satisfacerea, directă şi indirectă, a trebuinţelor de bunuri şi servicii.
Desfăşurarea activităţilor se realizează de către diferite unităţi organizatorice, cunoscute sub denumirea de subiecte economice (subiect de proprietate, actor economic, agent economic, întreprinzător). Indiferent de modul în care este interpretat, agentul economic este o persoană sau un grup de persoane fizice şi/sau juridice care participă la viaţa economică, îndeplinind funcţii asemănătoare. Potrivit metodologiei internaţionale, în economia de piaţă modernă există şi se manifestă următorii agenţi economici: firmele (întreprinderile), menajele (gospodăriile), administraţiile (publice sau private), străinătatea (restul lumii).
Firmele sunt agenţi economici – particulari, publici, mixti – care au ca funcţie principală producţia de bunuri şi servicii în scop de câştig (profit). Activitatea firmelor presupune cumpărări de factori de producţie (intrările) şi vânzări de bunuri şi servicii (ieşirile). Intrările şi ieşirile pe care le antrenează activitatea firmelor generează două categorii de fluxuri:
- de la menaje spre firme circulă acele elemente necesare producţiei de bunuri şi servicii (munca, capitalul, natura, abilitatea întreprinzătorului). Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli, determinate de plata serviciilor pe cvare le prestează factorii de producţie cumpăraţi. De asemenea, în aceste cheltuieli, firmele mai includ şi impozitele şi taxele percepute de stat;
- de la firme spre menajele private şi de stat circulă bunurile şi serviciile care sunt destinate să satisfacă trebuinţele acestora. Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri, care sunt expresia monetară a preţurilor pentru bunurile şi serviciile cumpărate de menaje şi guvern, la cere se adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern, sub forma transferurilor.
În raport de finalizarea scopului propus – maximizarea profitului – firmele îşi autoreglează intrările şi activitatea, conform principiului conexiunii inverse.
Fluxurile de intrări se concretizează în cumpărări de factori de producţie de la menaje, venituri provenite de la menaje şi guvern – pentru bunurile şi serviciile vândute – şi sub forma transferului de la guvern, de genul subvenţiilor de exploatare.
Fluxurile de ieşiri îmbracă forma vânzărilor de bunuri şi servicii către menaje şi guvern, şi a cheltuielilor către menaje – pentru serviciile factorilor de producţie (salarii, rentă, dobândă, dividende) – şi către guvern, sub forma impozitelor, şi taxelor percepute de acestea.
Fluxurile către şi de la firme, de factori de producţie şi de servicii se numesc fluxuri reale, în timp ce fluxurile de venituri şi de cheltuieli antrenate de acestea formează fluxurile monetare.
Menajele private (gospodăriile) sunt orice persoană sau grup de persoane care trăiesc sub acelaşi acoperiş şi funcţionează ca o unitate economică. În calitatea de subiect economic, menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor, dar şi pentru guvern. Pentru ele acest flux antrenează obţinerea de venituri, care pentru firme sunt cheltuieli. Totodată, menajele sunt principalul cumpărător de bunuri şi servicii de consum oferite de firme, efectuând pentru acestea cheltuieli, care pentru firme, sunt venituri.
Menajele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutor de neocupare etc., şi plătesc guvernului impozit pe venituri, pe patrimoniu etc.
Deci, menajele joacă un dublu rol în cadrul circuitului economic: sunt furnizorul de bază al tuturor factorilor de producţie pentru desfăşurarea activităţii economice şi, totodată grupul majoritar de cumpărători din economie.
Fluxul de ieşiri se concretizează în flux de resurse – factori de producţie de la menaje către firme şi guvern şi un flux de cheltuieli către firme – pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi către guvern sub formă de transferuri de genul impozitului pe venituri patrimoniu etc.
Fluxul de intrări este format din fluxul de bunuri şi servicii provenite de la firme şi un flux de venituri: de la firme – pentru serviciile factorilor de producţie şi de la guvern – pentru serviciile furnizate şi sub forma transferurilor guvernului către menaje – pensii, ajutor de neocupare etc.
Administraţiile, caracterizează acel agent economic care, în esenţă îndeplineşte funcţiile de redistribuire a venitului naţional, cu ajutorul serviciilor prestate. Veniturile administraţiilor provin din prelevările cu caracter obligatoriu asupra veniturilor altor agenţi economici.
Administraţiile cuprind:
- administraţiile publice (ministerele, colectivităţile locale de stat, instituţiile de învăţământ public, partidele politice)
- administraţiile private care funcţionează pe bază de cotizaţii sau pe bază de subvenţii (securitatea socială, casele de pensii suplimentare).
În această categorie se include şi statul, ca distribuitor de servicii nonmarfare celorlalţi agenţi economici – învăţământ public, jusiţie, infrastructură publică rutieră, portuară, aerodromuri etc.
Guvernul (instituţiile publice) se consideră a fi subiect economic deoarece produce bunuri publice colective, care sunt puse la dispoziţia celorlalţi agenţi economici, fără un contraserviciu. Folosirea acestor bunuri colective este legată de funcţionarea şcolilor, întreţinerea şoselelor, a parcurilor etc. Pentru finanţarea unor astfel de bunuri publice, cea mai mare parte a surselor o formează impozitele, contribuţiile sociale etc. În timp ce folosirea bunurilor economice private produse de firme presupune cumpărarea lor, folosirea bunurilor publice, în general, nu presupune un contraserviciu, ele sunt indivizibile. Pentru a putea să pună la dispoziţia societăţii bunurile necesare, guvernul cumpără de la menaje factori de producţie şi de la firme bunuri economice, fapt ce antrenează cheltuieli. Acestea mai sunt determinate şi de o serie de transferuri pe care guvernul la face către firme şi menaje. Pentru a realiza aceste fluxuri de cheltuieli, guvernul antrenează un flux de venituri sub formă de impozite directe şi indirecte, de la firme şi impozite personale de la menaje.
În cadrul guvernului, fluxul de intrări cuprinde cumpărarea de la menaje şi firme, de factori de producţie, de bunuri şi sevicii şi obţinerea de venituri sub forma impozitelor directe şi indirecte – de la firme şi a impozitelor personale de la menaje.
Fluxul de ieşiri al guvernului este format din bunurile publice colective puse la dispoziţia celorlalţi subiecţi economici, fără un contraserviciu şi din cheltuieli sub forma transferurilor către firme şi menaje şi a cheltuielilor pentru cumpărarea factorilor de producţie, bunuri şi servicii de la menaje şi firme.
Străinătatea este expresia unui agent economic ce provine din existenţa unor interdependenţe între diferitele economii naţionale, în cadrul economiei mondiale. În calitate de subiect economic, străinătatea generează fluxuri de factori de producţie, de bunuri şi servicii pentru activitatea internă a fiecărei economii naţionale. Un asemenea flux presupune un flux de venituri şi cheltuieli, ca şi fluxuri financiare internaţionale. Toate aceste fluxuri sunt generate de activitatea pe care o desfăşoară agenţii economici naţionali în străinătate şi agenţii străini pe teritoriul ţării, de operaţiunile de import-export, de acordarea şi/sau primirea de împrumuturi.
Se consideră că există şi un gen aparte de agenţi economici care au rolul de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici. Este vorba de instituţiile de credit, şi de asigurări, din care fac parte toate băncile, inclusiv banca centrală de emisiune, companiile de asigurări etc.
În cadrul sistemului economic, pe baza interdependenţelor ce se creează între agenţii economici, totalitatea fluxurilor economice formează circuitul economic.
Desfăşurarea activităţii economice în cadrul fiecărui sistem economic comportă decizii individuale ale tuturor agenţilor economici. Acesta sunt legate de modalităţile prin care obiectele activităţii economice (factori de producţie, bunuri economice, servicii şi creanţe) trec de la un agent economic la altul, cunoscute sub denumirea de tranzacţii.
Fiecare tranzacţie, ce are loc între agenţii economic, este în legătură cu cel puţin una din activităţile cunoscute: producţia, consumul, formarea patrimoniului şi acordarea sau primirea de credite.
Pentru fiecare tranzacţie este necesar să se asigure evaluarea într-o anumită unitate monetară, datarea, adică încadrarea într-o perioadă de timp, şi localizarea, adică stabilirea ei în spaţiul economic al unei economii naţionale sau în afara acesteia.
Baza evaluării rezultateloe activităţii economice o formează tranzacţiile de piaţă. În afara acestora, mai sunt şi tranzacţii care nu se realizează prin intermediul pieţei, numite tranzacţii presupuse (fictive sau invizibile). În acelaşi timp, tranzacţiile mai pot fi unilaterale şi bilaterale. Cele unilaterale prezintă transferuri de factori de producţie, bunuri, servicii sau creanţe, fără contraserviciu. În cazul tranzacţiilor bilaterale, transmiterii de factori de producţie, bunuri servicii şi creanţe îi corespunde o transmitere corespunzătoare, un contraserviciu.
