AGENŢII ECONOMICI

În toate procesele economice, agenţii economici implicaţi îndeplinesc roluri specifice indiferent dacă procesele economice sunt abordate la nivel microeconomic sau macroeconomic. Înţelegerea condiţiilor de existenţă şi funcţionare a diferitelor categorii de agenţi economici stă la baza demersului cognitiv asumat de ştiinţa economică.

• Agenţii economici, fluxurile economice şi circuitul economic
• Agenţii economici: concept şi tipologie

Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoană sau un grup de persoane fizice, juridice ce îndeplineşte funcţii şi roluri bine determinate în viaţa economică.

Cel mai utilizat criteriu ce stă la baza clasificării agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul instituţional, important pentru evidenţierea fluxurilor reale şi monetare. În prezent, pe plan mondial, cea mai răspândită este tipologia ce stă la baza sistemului de evidenţă statistică a conturilor naţionale, în cadrul ei distingându-se:

1. Firmele – agentul agregat firme grupează toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă în producerea de bunuri şi servicii (non-financiare) destinate pieţei, scopul principal fiind obţinerea de profit.
2. Menaj ele – agentul agregat menaje (gospodării) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor, din titluri de proprietate şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare.
3. Instituţiile financiare şi de credit – acest agent agregat reuneşte unităţile instituţionale (private, publice, mixte) a căror funcţie este de intermediar

financiar între ceilalţi agenţi economici, colectând, transformând şi redistribuind disponibilităţile financiare.

4. Administraţiile publice şi private – acest agent agregat exercită funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din vărsăminte obligatorii pe care le efectuează celelalte categorii de agenţi economici.
5. Străinătatea („restul lumii”) – acest agent agregat desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care agenţii economici naţionali intră în tranzacţii economice.

• Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare

Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc:

1. Activităţile economice – reprezintă totalitatea operaţiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice, operaţii ce pot fi grupate în:

• operaţii privind bunurile şi serviciile – producţia, schimbul, consumul etc.;
• operaţii de repartiţie – operaţiile de distribuire şi de formare a veniturilor legate de procesul de producţie (plata salariilor, impozite etc.) şi a celor de proprietate (rente, dobânzi etc.);
• operaţii financiare – modificarea volumului şi structurii activelor şi pasivelor agenţilor economici reprezentaţi de societăţi, întreprinderi administrative.

2. Subiecţii economici care sunt reprezentaţi de societăţi, întreprinderi, administraţie publică, administraţie privată, menajele, exteriorul şi care au următoarele trăsături:

• sunt subiecţi distincţi ai vieţii economice;

• sunt purtătorii unor interese proprii;
• au comportament specific prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprind;
• dispun de resurse şi capacităţi proprii;
• dispun de capacitatea de a stabili relaţii cu alţi agenţi economici.

3. Tranzacţiile economice – care intervin în derularea circuitului economic, realizându-se prin intermediul pieţei, fiind tranzacţii de piaţă, ce reprezintă acele tranzacţii bilaterale, în care oricărui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartidă, concretizată într-un alt bun, serviciu sau echivalent în monedă. Tranzacţiile care nu generează un contraserviciu sunt de două feluri:

• transferuri curente, care sunt efectuate sistematic (plăţi de impozite, subvenţii, CAS etc.);
• transferuri de patrimoniu – intervin mai rar determinând la unul din agenţii economici implicaţi o modificare de patrimoniu.

4. Obiectul tranzacţiilor economice este reprezentat de:

• bunurile şi serviciile produse;
• rezultatele utilizării factorilor primordiali de producţie (natura, munca, capitalul);
• moneda.

Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar:

1. fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacţiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime. În cadrul fluxului real menaj ele pun la dispoziţia firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare;
2. flux monetar – fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime, dar de sens opus.

• Circuitul economic

Circuitul economic reprezintă totalitatea operaţiilor şi tranzacţiilor desfăşurate de către şi între agenţii economici care aparţin unei economii naţionale, tranzacţii concretizate în fluxuri reale şi monetare.

Pentru a înţelege cum aceste fluxuri se articulează într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecărui tip de agent economic în circuitul economic şi al fluxurilor pe care aceşti agenţi economici le generează. O schemă simplificată a circuitului economic ne va ajuta să înţelegem acest lucru:

Activitatea firmelor presupune:

• cumpărătorii de factori de producţie – intrările,
• vânzările de bunuri şi servicii – ieşirile, care generează două categorii de fluxuri.

De la menaje spre firme circulă elementele necesare producţiei de bunuri şi servicii (muncă, pământ, capital).

Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le prestează factorii de producţie cumpăraţi.

De la firme către menaje circulă bunurile şi serviciile destinate satisfacerii trebuinţelor acestora.

Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri la care se mai adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor.

Menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor şi pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menaj ele sunt principalul cumpărător de produse oferite de firme şi în acelaşi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutoare de şomaj, plătind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.

• Întreprinzătorul – principalul agent al economiei

 

• întreprinderea – tipologia întreprinderilor

 

întreprinderea sau firma reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o reprezintă.

În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni:

• o dimensiune economică – pentru că aici se creează avuţia;
• o dimensiune socială – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională;                                          ~

• o dimensiune juridică – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii sale.

Firmele diferă între ele din multe puncte de vedere, dar, există însă patru diferenţe majore:

1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi:

• firmă patronală (familială) – deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia decizii şi încasează întregul profit;
• firme parteneriale – afacerea este deţinută de doi sau mai mulţi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreună şi răspund faţă de datoriile asocierii;
• corporaţii (societatea comercială pe acţiuni) – reprezintă o entitate care poate să facă în numele ei afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau ca un parteneriat.

2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte:

• integrarea pe verticală – fuzionarea unor firme ce operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding;
• integrarea pe orizontală – asocierea unor firme în aceleaşi domenii de activitate, în scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterea eficienţei economice, rezultatul fiind apariţia unui cartel.

3. Din punct de vedere al organizării interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o firmă la alta.
4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune:

• înţelegerea responsabilităţilor şi autorităţii;
• delegare şi raportare;
• centralizare şi descentralizare.
• Caracteristicile întreprinderii (firmei)

Indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele trăsături:

1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii;
2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice;

3. Firma combină factorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu;
4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii privind:

• cererea şi oferta celorlalţi producători;
• preţurile;
• indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă;
• investiţiile actuale şi de perspectivă.

5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale.

• întreprinzătorul

În condiţiile economiei de piaţă, activitatea întreprinderii este legată de întreprinzător sau manager – cel ce iniţiază o activitate economică, conduce întreprinderea în scopul realizării profitului.

Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt:

1. întreprinzătorul combină toate elementele producţiei, fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor;
2. pregătirea de a-şi asuma riscul;
3. exercită funcţia de autoritate;

4. întreprinzătorul este un inovator;
5. capacitatea managerială şi dorinţa de autonomie.