Publicat în

Analiza calităţilor necesare întreprinzătorului

Pentru a reuşi să fi un bun întreprinzător trebuie să ai anumite calităţi şi abilităţi. Fiecare întreprinzător trebuie să-şi contureze propriul DATA – D – dorinţe, A – aptitudini, T – temperament, A – atuuri.

 

  1. Abilităţile personale ale antreprenorului

 Cunoaşterea de sine

       Prima etapă a cunoaşterii de sine se regăseşte în întrebarea „Care sunt motivaţiile mele pentru a dezvolta o afacere?” La această întrebare sunt posibile mai multe răspunsuri, printre care:

 

De reţinut!

–          gustul puterii

–          dorinţa de a depăşi obstacole

–          dorinţa de libertate

–          dorinţa de a obţine profit.

        

A doua etapă a cunoaşterii de sine constă în întrebarea „Care sunt propriile calităţi şi defecte?”  Orice potenţial viitor antreprenor trebuie să răspundă cu maturitate şi responsabilitate la această întrebare, precum şi să solicite ajutorul unor persoane sincere din apropierea lui care îl pot percepe diferit de felul în care se percepe el însuşi. Acest lucru este necesar întrucât un comportament bine intenţionat poate fi interpretat eronat.

 

Percepţia proprie

Percepţia celorlalţi

Încrezător în sine

Arogant

Întreprinzător

Exploatator

Amuzant

Frivol

Ambiţios

Nemilos

De ajutor

Care controlează

Convingător

Obraznic

Competitiv

Combativ

Deschis la schimbare

Ezitant

Profund

Obsesivt

Tolerant

Indiferent

Concentrat

Cu viziune îngustă

Care încurajează

Care se amestecă

Generos

iresponsabil

 

Orice persoană ar trebui să încurajeze feed-back-ul, să cunoască punctele forte şi punctele slabe care îl caracterizează. Fără cunoaşterea de sine, întreprinzătorii pot face mai multe erori psihologice care să ducă la distrugerea afacerii. Dinttre erorile care pot distruge o afacere sunt:

 

De reţinut!

–          crearea unei firme pentru a scăpa de şomaj;

–          întreprinzătorul să nu-şi recunoască insuficienţele;

–          întreprinzătorul să aibă gustul secretului  supradezvoltat;

–          întreprinzătorul să fie foarte nerăbdător;

–          să subestimeze soliditatea cuplului (dacă există);

–          să confunde firma cu un club de prieteni;

–          înttreprinzătorul să aibă teamă de delegare;

–          să subestimeze importanţa comunicării

 

          Pe lângă cunoaşterea de sine, antreprenorul trebuie să aibă şi capacitatea de aprimi sfaturi, în sensul că trebuie să se adapteze în permanenţă la schimbările din mediul extern. Curiozitatea, flexibilitatea, vigilenţa, capacitatea de reacţie sunt calităţi indispensabile reuşitei.  Toate acestea sunt calităţile unui bun animator de echipă şi negociator. De asemenea, orice întreprinzător de succes trebuie să ceară şi să primească sfaturi.

 

  1. Competenţele profesionale ale antreprenorului

      Abordarea competenţei trebuie realizată bidimensional:

  • competenţa acordată, atribuită, numită şi autoritatea oficială;
  • competenţa propriu-zisă, numită şi autoritatea personală.

      Prima latură reclamă libertatea decizională, dreptul de decizie al titularului postului de management. Cea de-a doua latură, vizează cunoştinţele, calităţile şi aptitudinile pe care ocupantul unui post de management trebuie să le posede pentru exercitarea autorităţii cu care este învestit respectivul post. Această a doua dimensiune a competenţei trebuie să fie tratată în două ipostaze:

  • competenţa profesională ce se referă la cunoştinţe profesionale (partea ştiinţifică) şi de calităţi şi aptitudini profesionale (partea artistică a exercitării profesiei de bază);
  • competenţa managerială, dată de cunoştinţele de management (ştiinţa) şi calităţile şi aptitudile manageriale (arta), ambele obligatorii în proporţii variabile, pentru orice manager.

       Un aspect important pentru reuşita demersului antreprenorial îl reprezintă existenţa atuurilor sau cunoştinţelor de specialitate dobândite în şcoli  de profil, în special din învăţământul superior. Unui întreprinzător îi sunt necesare un spirit deschis, o dorinţă de progres legată de calităţile de combatant, o mare capacitate de muncă, rezistenţă la stres, competenţă atât în meseria sa, cât şi în utilizarea instrumentelor de management.

        Primul pas se referă la identificarea „savoir-faire-ului profesional”

Dacă întreprinzătorul nu stăpâneşte cu adevărat profesia respectivă, dacă nu este obişnuit cu practica şi cu mediul extern nu trebuie să fie convins că va reuşi oricum. Savoir-faire-ul reprezintă o condiţie necesară, dar nu suficientă întrucât este o mare diferenţă între a fi profesionist şi un profesionist-întreprinzător.

Întreprinzătorul trebuie să ştie să stăpânească mediul economic, de piaţă, juridic, mediatic, având simţul comunicării, fiind deschis şi pozitiv, fiind un pluri-profesionalist.

       Al doilea pas se referă la identificarea savoir-faire-ul managerial, adică a ştiinţei sau artei de a fi manager.

       Dacă Henry Fayol a enunţat, la începutul secolului trecut, competenţele indispensabile unui conducător de întreprindere (previziune, organizare, comandă, coordonare şi control), astăzi, ar trebui adăugate: capacitatea de a reacţiona, de a se adapta, de a anima, de a asculta, de a delega etc.  După cum tipul personal de management diferă în funcţie de personalitatea fiecăruia, întreprinzătorul trebuie să nu transforme în excese calităţile pe care le are şi să ştie să-şi schimbe stilul pentru a se adapta fiecărei situaţii.

Un tabel al atuurilor şi exceselor posibile la un întreprinzător-manager[1]  vom reda în continuare:

 

Tab. 1.2.

Atuurile şi excesele întreprinzătorului

ATUURI

EXCESE

Să fie ORGANIZATOR

-să se bazeze pe organigramă;

-să-şi respecte colaboratorii;

-să favorizeze independenţa.

Să devină BIROCRATIC

-să instituie relaţii rigide;

-să genereze o deresponsabilizare colectivă;

-să se izoleze în vârful piramidei.

Să fie PARTICIPATIV

-să creeze spiritul de echipă;

-să favorizeze independenţa şi schimburile interpersonale;

-să aibă un ascendent moral firesc.

Să devină PATERNALIST

-să facă alianţe politice;

-să instaureze o democraţie aparentă;

-să evite conflictele cu orice preţ.

Să fie ÎNDRĂZNEŢ

-să creeze o ierarhie a competenţelor;

-să păstreze ascendentul şi controlul;

-să dea ordine juste, necesare şi ferme.

Să devină TEHNOCRAT

-să instaureze raporturi de forţă;

-să facă să acţioneze puterile politice;

-să amâne gestionarea conflictelor.

Să fie REALIST

-să stabilească relaţii de încredere şi respect reciproc;

-să ia decizii în comun, să determine participatrea celorlalţi;

-să creadă în autoreglarea organizaţiei şi să nu se amestece în conflicte.

Să devină OPORTUNIST

-să instituie relaţii banalizate;

-să negocieze delegarea puterii;

-să amâne managerizarea conflictelor.

Să fie MAXIMALIST

-să urmărească realizarea obiectivelor, să recompenseze rezultatele şi eficienţa;

-să facă să coopereze fiecare membru al echipei;

-să se sprijine pe conflicte pentru a progresa.

Să devină UTOPIC

-să abandoneze ierarhia;

-să lase prea multă libertate colaboratorilor;

-să trăiască numai prin viziunile sale.

 

[1] Chalvin, D. – Autodiagnostic des styles de management, Editions ESF, Paris, 1996

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *