Există patru categorii de abordări ale procesului de analiză a creşterii întreprinderilor mici şi mijlocii:
- a) abordări care examinează impactul personalităţii şi a capacităţii întreprinzătorului asupra creşterii întreprinderii, incluzând obiectivele personale şi viziunea strategică a acestuia;
- b) abordări care caută să caracterizeze modul în care întreprinderile mici şi mijlocii se dezvoltă, insistând asupra etapelor pe care le parcurge întreprinderea în procesul de creştere;
- c) abordări care se concentrează asupra managementului întreprinderii, a importanţei planificării, controlului şi strategiilor de dezvoltare ale întreprinderii;
- d) abordări care caută să evalueze influenţa factorilor externi în creşterea întreprinderii. Acestea includ abordări macroeconomice şi sectoriale.
Prima dintre abordări se bazează pe caracteristicile personale ale întreprinzătorului, performanţele întreprinderii fiind legate de acestea. Acest tip de model trebuie să includă nu numai caracteristicile, ci şi elementele comportamentale ale întreprinzătorului deoarece tipuri diferite de comportament de întreprinzător şi caracteristici sunt necesare în medii distincte pentru a realiza creşterea în funcţie de sistemul cultural existent, nivelul de incertitudine şi complexitate al pieţei.
Astfel, caracteristicile mediului actual, caracterizat prin schimbări de proporţii şi care se succed cu repeziciune, cer un anumit comportament al întreprinzătorului bazat pe o accentuată asumare a riscului, confruntarea cu permanente dezechilibre şi incertitudini, stări de stres şi de conflict, ca rezultat al caracterului dificil al mediului extern. Discuţii intense se poartă în cazul determinării trăsăturilor esenţiale ale întreprinzătorului care pot asigura creşterea întreprinderii. Unii autori afirmă că nevoia de realizare este esenţială, alţii că asumarea riscului ar avea un rol central etc. Multe din cercetări au condus la rezultate contradictorii. De exemplu, cercetările referitoare la rolul educaţiei întreprinzătorilor în asigurarea creşterii firmei. Unele dintre acestea au demonstrat că există o relaţie între nivelul educaţional şi creşterea întreprinderilor mici şi mijlocii, în sensul că un bun nivel educaţional al întreprinzătorilor poate stimula direct creşterea, în timp ce altele au arătat că nu există nici o legătură.
Modelele create până acum în literatura de specialitate pot fi criticate pentru că ignoră capacitatea indivizilor de învăţa şi a se schimba în timp. E dificil să legi fenomenul de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii de un singur factor, trebuind elaborate modele de analiză care să includă şi alte trăsături ale întreprinzătorului. Chiar şi în aceste condiţii ceea ce se poate determina sunt caracteristicile întreprinzătorului care pot doar ajuta creşterea, deoarece dezvoltarea întreprinderilor este un proces complex în care întreprinzătorul este numai un factor.
Abordările bazate pe dezvoltarea organizaţională sunt cele mai des întâlnite, oferind perspectivele unei mai bune înţelegeri a procesului de creştere în cadrul sectorului mic şi mijlociu. Baza acestei analize o constituie conceptul conform căruia o nouă întreprindere va trece printr‑un număr de etape în timpul existenţei sale şi că etapa la care se află o întreprindere la un moment dat poate fi utilizată ca un criteriu de diferenţiere a acesteia faţă de alte întreprinderi. Punctul de plecare a elaborării modelelor este faptul că întreprinderile se confruntă cu probleme comune în aceleaşi etape de creştere.
Abordările care se bazează pe managementul întreprinderii consideră că creşterea firmei poate fi analizată în funcţie de aptitudinile manageriale pentru realizarea de performanţă şi maximum de eficienţă, folosind elementele planificării operaţionale strategice şi controlul, mai ales în latura referitoare la costuri. Cercetările au demonstrat că întreprinderile în care se aplică un management eficient, inclusiv în latura strategică, prezintă o mai mare disponibilitate pentru creştere. În condiţiile în care întreprinderile se confruntă şi cu alte tipuri de constrângeri în afara celei manageriale, e îndoielnic faptul că rezolvarea problemelor manageriale va conduce la creştere în condiţiile în care nu sunt soluţionate celelalte restricţii. Abordările care încearcă să cuantifice influenţa factorilor externi dintr-o perspectivă macroeconomică şi sectorială se confruntă cu dificultăţile evaluării riguroase a impactului acestor factori.
