Conceptul de analiză a valorii şi importanţa metodei
La fundamentarea propunerilor de preţuri se au în vedere atât valoarea de întrebuinţare (care îl interesează pe cumpărător), cât şi costul de producţie (care îl interesează pe producător). Metoda numită analiza valorii, metodă de microscară, îşi propune să cuprindă toate fazele prin care trece un produs, urmărind maximizarea raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost (cheltuieli ocazionate de fabricaţie reflectate în preţ).
Metoda analizei valorii se poate efectua la produsele existente în fabricaţie şi, mai ales, la produsele aflate în stadiul de proiectare. Activitatea de concepţie, proiectare şi dezvoltare tehnologică este cea mai importantă în reducerea costurilor şi obţinerea de produse cu performanţe tehnice şi calitative ridicate. Fondatorul metodei, Miles, a reuşit la compania General Electrics, reducerea costurilor cu 25% la 230 produse.
Etapele, conţinutul şi metodele de lucru ale analizei valorii
- cercetarea pieţei şi stabilirea temelor şi planului de cercetare -Constă în culegerea informaţiilor privind nevoile cumpărătorilor.
- identificarea, clasificarea şi ierarhizarea funcţiilor produsului -Modul în care un produs răspunde necesităţilor sociale pentru care a fost proiectat se caracterizează prin funcţiile sale.
Baza analizei valorii o constituie descompunerea produsului în subansamble şi repere, fiecare îndeplinind o anumită funcţie. Pentru identificarea corectă a funcţiilor produsului, se parcurg următoarele etape:
*v~ cercetarea intuitivă; *v~ analiza secvenţială;
*v~ examinarea mediului în care urmează să funcţioneze
produsul;
*v~ studiul unui produs tip (model) pentru eliminarea funcţiilor
inutile.
Funcţiile unui produs pot fi clasificate astfel:
1) în funcţie nevoile consumatorilor:
- de întrebuinţare;
2) modul de percepere de către consumator:
- obiective (măsurabile);
- subiective;
3) contribuţia la valoarea de întrebuinţare:
♦ purtătoare de valoare de întrebuinţare, caz în care pot fi considerate:
- utile;
- necesare, putând fi: o principale;
o complementare; o tehnice;
♦ nepurtătoare de valoare de întrebuinţare, caz în care pot fi considerate:
- inutile;
- cu utilitate limitată;
- de constrângere.
Ordonarea şi ierarhizarea funcţiilor este importantă în stabilirea ponderii fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului. Se poate realiza prin construirea unei matrici pătratice în care se înscriu funcţiile principale pe linii şi pe coloane şi se compară două câte două. Dacă o funcţie este considerată mai importantă, i se atribuie cifra 1, dacă nu, cifra 0. prin însumarea punctelor de pe coloane se obţine punctajul aferent fiecărei funcţii.
- c) dimensionarea tehnică şi economică a funcţiilor produsului -Funcţiile produsului se înscriu într-un nomenclator, apoi se dimensionează tehnic, stabilindu-se nivelul de realizare a fiecărei funcţii cu ajutorul unor unităţi de măsură specifice. Rezultatele dimensionării tehnice a funcţiilor stau la baza dimensionării lor economice, urmărindu-se stabilirea costurilor pe fiecare funcţie.
Este necesar un sistem informatic, o bază de date privind costurile aferente fiecărei caracteristici a produsului (reper, piesă, operaţie), sub formă tabelară, având pe rânduri componentele (caracteristicile) produsului şi pe coloane costurile unitare ale acestora cu detalierea pe funcţii. Se pot identifica, astfel, funcţiile foarte scumpe în raport cu celelalte sau cu contribuţia lor la valoarea de întrebuinţare a produsului.
- d) analiza de regresie a costurilor pe funcţiile produsului – În
această etapă se determină ponderea costurilor pe funcţii în costul total
al produsului şi se compară cu ponderea funcţiilor în valoarea de
întrebuinţare. Ponderea costurilor pe funcţii în costul total trebuie să fie
apropiată de ponderea funcţiilor respective în valoarea de întrebuinţare.
Calculul se efectuează prin metoda celor mai mici pătrate cu ajutorul dreptei de regresie y = ax, unde y reprezintă ponderea costului fiecărei caracteristici (reper, element) în costul total, x ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare, iar a panta dreptei. Acest calcul permite identificarea funcţiilor cu costuri prea mari (punctele de deasupra dreptei).
- e) cercetarea noilor soluţii şi alegerea variantei optime de produs
– Această etapă nu este absolut obligatorie, dar poate fi utilă în cazul în
care nu se ajunge la un rezultat favorabil în urma parcurgerii etapelor
Obs: Identificarea cerinţelor utilizatorului, în scopul satisfacerii lor în mai mare măsură, se poate face şi pe bază de chestionare. De asemenea, în analiza valorii se pot utiliza metode intuitive (brainstorming – echipe pluridisciplinare care caută idei creative), analitice, asociative, deductive.
Metoda ELECTRE de alegere a variantei optime de produs constă în stabilirea unor criterii de alegere a variantei optime de realizare a unui produs, criterii cum ar fi: materii prime de bază, indice de utilizare, consum energetic, cost total, profit, preţ estimativ, valoare de întrebuinţare. Criteriile se transformă pe bază de coeficienţi în utilităţi, stabilindu-se indicatori de concordanţă şi de discordanţă (într-o formă matriceală, indicatorii de concordanţă se situează deasupra diagonalei) între variantele alese şi relaţiile de ierarhizare a variantelor.
Metoda se poate utiliza şi în alegerea unui produs etalon din mai multe produse, cu ajutorul căruia să se realizeze propunerile de preţ la un produs nou sau în alegerea unor variante de proiecte de investiţii.
