Producţia are ca scop satisfacerea consumatorilor. De regulă, trece un timp între suportarea costurilor ca fiind cheltuieli de producţie şi cumpărarea efectivă a produsului. In acest timp întreprinzătorul (privit atât ca producător, cât şi ca investitor) trebuie să se ghideze după anticipările pe care le face în ceea ce priveşte preţul pe care-l va plăti cumpărătorul.
Există două tipuri de anticipări: pe termen scurt, care se referă la preţul pe care fabricantul îl aşteaptă pentru produsul său „finit” la momentul începerii fabricării; şi pe termen lung se referă la veniturile viitoare la care se aşteaptă întreprinzătorul dacă achiziţionează produse „finite”” pentru a le adăuga la echipamentul său de producţie.
Comportamentul fiecărei firme va depinde de aceste anticipări, dar şi de cele ale altora, mai ales în ceea ce priveşte investiţiile.
In ceea ce priveşte influenţa acestora asupra folosirii mâinii de lucru, se va ţine seama de echipamentul de producţie şi de stocuri, dar mai ales de anticipările curente asupra viitoarelor costuri şi venituri. Deci modificarea anticipărilor are efect asupra ocupării mâinii de lucru, dar acest efect va fi deplin doar după un interval de timp considerabil. Keynes explică acest lucru în cazul anticipărilor pe termen scurt şi pe termen lung. Pe termen scurt, schimbările ce survin în nivelul anticipărilor, atunci când sunt în sens nefavorabil, nu sunt atât de radicale pentru a duce la încetarea lucrului în procesele considerate eronate; când sunt în sens pozitiv, este nevoie de o perioadă de pregătire a mâinii de lucru. Pe termen lung, echipamentul ce nu urmează a fi înlocuit necesită în continuare mâna de lucru până la uzare; dacă schimbările sunt în sens favorabil, este nevoie de timp pentru adaptarea echipamentului la noua situaţie.
In continuare Keynes vorbeşte de ocuparea pe perioadă lungă, ca fiind acea situaţie conform căreia anticipările de un anumit fel se menţin o perioadă destul de lungă pentru ca efectul asupra ocupării mâinii de lucru sa fie complet. Acest lucru nu este posibil, datorită modificărilor dese în ceea ce priveşte anticipările, totuşi rezultă că oricărei configuraţii a aşteptărilor îi corespunde un nivel determinat al ocupării pe perioada lungă a mâinii de lucru.
Pentru a exemplifica, Keynes ia în calcul trecerea la o situaţie de perioadă lungă ca urmare a unei modificări a anticipărilor. In cazul în care noul volum al ocupării va fi mai mare decât cel vechi, se va observa doar o creştere a intrărilor, adică a volumului de muncă în stadiile iniţiale ale noilor procese de producţie ( deci un spor iniţial al ocupării modest).
Cu timpul, ocuparea va creşte treptat, ba chiar va atinge un nivel mai ridicat decât noua ocupare pe perioadă lungă. Acest punct culminant se explică prin volumul de muncă necesar pentru procesul de formare a capitalului pentru satisfacerea anticipărilor în noua configuraţie. In timp, nivelul ocupării va scădea la noul nivel de perioadă lungă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care acesta se situează sub nivelul iniţial, din aceleaşi cauze volumul ocupării forţei de muncă va scădea sub noul nivel, revenind cu timpul la acesta.
Rezultă din cele analizate că nivelul folosirii mâinii de lucru depinde de configuraţia anticipărilor din acel moment, dar şi de cele care au existat în trecut, şi care sunt întruchipate în echipamentul de producţie actual. Deci este corect spus că folosirea actuală a mâinii de lucru este influenţată de anticipările actuale şi de echipamentul de producţie actual.
Keynes considera că nu se poate evita luarea în consideraţie expresă a anticipărilor curente pe termen lung, dar că este indicat acest lucru în cazul anticipărilor pe termen scurt. De obicei, rezultatele cele mai recente au un rol predominant asupra acestor aşteptări; iar prognozele producătorilor sunt modificate mai degrabă în lumina rezultatelor, decât pe bază de anticipări privind modificările viitoare. De altfel, efectele asupra folosirii forţei de muncă pe care le au încasările realizate din vânzarea producţiei recente şi cele pe care le au încasările scontate de pe urma vânzării producţiei în curs se suprapun în mare măsură.
Cu toate acestea, în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată, aşteptările pe termen scurt ale producătorilor se bazează pe aşteptările curente pe termen lung ale investitorului, iar acestea nu pot fi verificate la intervale scurte prin rezultatele obţinute.
