Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim
Acest tip de asigurare denumit „Cargo”, cuprinde bunurile care fac obiectul transportului internaţional de mărfuri şi se încheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuieli de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli asemănătoare.
Asigurarea cargo se încheie pentru despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. În practica internaţională, riscurile transportului au fost grupate, stabilindu-se condiţii de asigurare în care se arată, în mod diferenţiat, ce pierderi se despăgubesc şi din ce cauze. Condiţiile la care ne referim se numesc A, B şi C şi se deosebesc între ele prin sfera mai largă sau mai restrânsă de cuprindere a riscurilor în asigurare.
Sfera cea mai largă de cuprindere în asigurare o oferă condiţia „A” adică acoperă, cu unele excepţii, toate riscurile de pierdere şi avariere a bunurilor asigurate, urmată de condiţia „B” şi pe ultimul loc, condiţia „C”.
Pe lângă aceste riscuri de condiţia A, B, C, contractul de asigurare cargo poate să prevadă şi alte condiţii speciale de risc: riscuri de depozitare, riscuri de furt, jaf şi nelivrare, riscuri de război, riscuri de grevă, etc.
Asigurarea poate fi încheiată de organizaţii din România, societăţi mixte cu participare românească, organizaţii străine, etc. asigurarea se încheie în lei şi sau în valută.
Suma asigurată poate fi formată din:
- valoarea bunului (conform facturii sau în lipsa acesteia valoarea de piaţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării);
- costul transportului, al asigurării precum şi alte costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii;
- cheltuieli şi taxe vamale;
- supra-asigurare de 10% din valoarea bunului asigurat pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Durata asigurării. Asigurarea de transport a încărcăturii nu are o limită de timp, ci operează potrivit clauzelor internaţionale pe principiul duratei transportului de la depozit la depozit. De aici, rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul în care bunul asigurat părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare spre a fi transportat şi încetează când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului.
Locul asigurării. La asigurările de transport, locul asigurării este oriunde se află bunul asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului). Asiguratul are obligaţia să anunţe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente noi, necunoscute de asigurător în momentul încheierii asigurării cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinaţie, întârziere în expedierea încărcăturii.
Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul nu ar fi acceptat asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative.
Despăgubirea acordată însumează atât prejudiciul direct cauzat prin distrugerea sau avarierea bunurilor, cât şi cheltuielile judicios efectuate pentru salvarea bunurilor.
Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente, care, se adună:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor avariate parţial;
- volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor şi păstrarea celor rămase, şi se scad:
- valoarea recuperărilor ( care mai prezintă o valoare şi pot fi valorificate);
- franşiza, potrivit condiţiilor de asigurare.
Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul proporţionalităţii. Ca urmare între „despăgubire” şi „daune” poate să fie un raport de egalitate sau despăgubirea poate să fie mai mică decât dauna, când încărcătura a fost asigurată pentru o valoare mai mică decât cea reală.
Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată. Constatarea daunelor se face prin „comisarii de avarie”, care sunt persoanele fizice sau juridice ce reprezintă organizaţia de asigurare la locul unde se constată dauna.
6.3.Asigurarea navelor maritime şi fluviale
Această asigurare numită „cargo” cuprinde navele comerciale, navele de pescuit, alte ambarcaţiuni, şalupe, şlepuri, etc.
Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii:
- pierdere totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni;
- pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru coliziuni;
- pierdere totală şi avarii;
- pierdere totală;
- pierdere totală şi avarie comună;
- asigurarea navelor aflate în construcţie în şantierele navale.
Despăgubirea. În baza asigurării încheiate în una din condiţiile de mai sus, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
- a) pagubele produse navei de următoarele riscuri:
- pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor etc.;
- incendiu, explozie;
- aruncare peste bord şi luare de valuri;
- piraterie;
- furt comis de către persoane din afara navei;
- cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet;
- coliziune cu diferite nave, obiecte etc.;
- eroare de navigaţie;
- b) cheltuieli necesare şi economicoase pentru prevenirea pagubei, micşorarea pagubei produse;
- c) retribuţiile de salvare sau asistenţa acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experţii, avocaţii de judecată etc.;
- d) cheltuielile reprezentând contribuţia navei la avaria comună;
- e) sumele ce cad în sarcina asiguratului din diverse motive.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
- uzura normală, deteriorarea treptată şi defectele ascunse ale corpului navei, ale motoarelor etc.;
- pagubele produse de forţarea gheţii, cu excepţia navelor care au destinaţia de spărgătoare de gheaţă;
- scoaterea sau îndepărtarea epavei;
- pagube indirecte;
- pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau îmbolnăviri;
De asemenea, nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse navei de: război, război civil, revoluţii, greve etc., decât dacă acestea au fost prevăzute expres în contract.
Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi agreată de asigurător şi care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depăşească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării.
Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o anumită perioadă de timp. De regulă, se foloseşte această din urmă soluţie, asigurându-se nava pentru toate călătoriile prevăzute a se realiza în cursul unei anumite perioade, spre exemplu un an.
Constatarea daunei şi determinarea mărimii acesteia se efectuează prin comisarii de avarie, când nava este în străinătate, şi prin organe proprii la înapoierea navei în ţară. Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.
În caz de pierdere totală reală, efectivă sau constructivă, sau de dispariţie a navei, drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia şi suma asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală constructivă a navei atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult de ¾ din suma asigurată a acesteia. Nava se consideră dispărută, în situaţia în care în timp de 180 de zile de la data ultimei ştiri primite de la aceasta, nu s-a mai reuşit a se mai obţine vreo informaţie cu privire la existenţa ei.
În caz de avarie, drept despăgubire se plăteşte cuantumul pagubei, fără scăderea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor părţi sau piese recuperate.
La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător, se ţine seama de franşiză, în sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care cuantumul pagubei depăşeşte franşiza deductibilă pe eveniment. Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte nave, instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.
Asigurătorii în ramura maritimă, pentru încărcături (cargo) şi nave (casco) sunt organizaţi pe plan mondial în “Uniunea Internaţională a Asigurărilor Maritime” ( I.U.M.I. ). Aceasta este o organizaţie profesională internaţională, nonguvernamentală, având ca scop reprezentarea, apărarea intereselor asigurătorilor pe plan mondial, documentarea complexă asupra conjuncturii pieţelor de asigurare, etc. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1874, reorganizată în 1946 şi are sediul în Zürich. ADAS a devenit membru al acestei uniuni în 1965.
