Constatat în practica economică şi studiat în teorie, şomajul se caracterizează prin aspecte referitoare la: nivelul, intensitatea, durata şi structura acestuia.
♦ Nivelul şomajului se determină atât în mărime absolută, prin numărul celor neocupaţi (numărul şomerilor), cât şi în mărime relativă, ca rată a şomajului (Rs), calculată ca raport procentual între numărul total al şomerilor (Ns) şi numărul total al populaţiei active sau ocupate (Pa sau Po): Rs = × 100.
Nivelul şomajului are amplitudini diferite pe zone geografice şi perioade, iar limitele acestuia trebuie raportate la ceea ce înseamnă starea de ocupare deplină.
Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.
Ocuparea deplină nu înseamnă, însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci ocuparea acesteia până la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este echivalent, de fapt, cu şomajul voluntar, care constă în numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse motivaţii) de a înceta să muncească.
În general, se apreciază că rata şomajului natural în ţările cu economie de piaţă se situează între 3% şi 5%.
Drept urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj scăzut, reflectat printr-o rată naturală de câteva procente sau, altfel spus, înseamnă angajarea a circa 95%-97% din populaţia activă disponibilă, diferenţa până la 100%, fiind considerată a fi şomaj natural (normal).
Economistul american Milton Friedman afirma despre şomajul natural că este un şomaj de echilibru, întrucât rezultă dintr-o alegere deliberată a indivizilor. Treptat, mulţi economişti occidentali au ajuns să susţină teza potrivit căreia şomajul existent în ultimele decenii în ţările dezvoltate este, în special, şomaj voluntar şi mai puţin şomaj involuntar, acesta din urmă fiind singurul care trebuie să preocupe politicile macroeconomice.
În funcţie de nivelul şomajului natural (considerat ca normal) se consideră, de regulă, două situaţii: starea de subocupare şi starea de supraocupare. Starea de subocupare a forţei de muncă există atunci când rata efectivă a şomajului este mai mare decât cea naturală, adică suntem în prezenţa unui şomaj efectiv, anormal (de exemplu 8%, 10%, 12% etc.). Supraocuparea forţei de muncă se defineşte, de regulă, printr-o rată a şomajului de doar circa 1%-2%, deci mai mică decât rata considerată normală sau naturală (în realitatea economică, această situaţie este extrem de rară).
În concluzie, ocuparea deplină, subocuparea şi supraocuparea sunt concepte economice prin intermediul cărora se analizează amplitudinea fenomenului şomaj, la un moment dat.
♦ Intensitatea şomajului. Aceasta este o altă caracteristică a acestui fenomen, în funcţie de care se pot distinge următoarele tipuri de şomaj: şomajul total, care presupune pierderea locurilor de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană, prin reducerea duratei de lucru sub cea legală şi scăderea corespunzătoare a salariului; şomajul deghizat, specific îndeosebi ţărilor slab dezvoltate, unde activitatea desfăşurată de unele persoane este doar aparentă, cu o productivitate foarte redusă şi o salarizare pe măsură.
Intensitatea şomajului reflectă gradul de pierdere a posibilităţii de a muncii pentru posesorii forţei de muncă.
♦ Durata şomajului reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul pierderii locului de muncă sau al scăderii activităţii depuse şi momentul reluării activităţii la parametrii anteriori. Durata şomajului diferă de la o persoană la alta, astfel că pentru a surprinde fenomenul la nivel naţional, se impune luarea în calcul a duratei medii a şomajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o medie pe economie sau ramură de activitate, într-o anumită perioadă, astfel: Dz = , unde Dz – durata medie în zile; Nz – numărul de zile în şomaj; Ns – numărul şomerilor.
♦ Structura şomajului cuprinde categoriile sociale afectate de acest fenomen, diferenţiate după indicatori precum: ramura de activitate, nivelul calificării, profesie, vârstă, sex, etnie ş.a.m.d.
