Creşterea numerică a populaţiei lumii se apreciază, în primul rând, după indicii de bază deduşi din raporturile dintre natalitate şi mortalitate. Binenţeles că în aprecierea dinamicii populaţiei globului un rol important revine proceselor de migraţie a populaţiei.
Unul din principalii factori care definesc situaţia şi perspectivele de dezvoltare ale unui popor îl constituie bilanţul demografic natural al populaţiei. Bilanţul demografic natural reflectă astfel diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi al totalului de decese.
Rezultă deci că: Bdn = N – M, unde:
Bdn – bilanţul demografic natural;
N – natalitatea;
M – mortalitatea.
Într-o serie de ţări slab dezvoltate, natalitatea, dar în acelaşi timp şi mortalitatea, au fost în trecut şi sunt şi în prezent foarte ridicate. Ca urmare creşterea naturală a populaţiei este neînsemnată. În alte ţări, odată cu dezvoltarea lor economico-socială şi cu progresele înregistrate în medicină, procesul mortalităţii s-a aflat într-o continuă scădere determinând în ultimul secol o creştere simţitoare a numărului populaţiei.
Dacă vom urmări acest proces pe ţări şi continente vom constata cu uşurinţă că un spor natural mare este specific ţărilor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, care, deşi se află la un nivel economic şi social scăzut, au obţinut o serie de rezultate în îngrădirea mortalităţii, dar mai puţin în direcţia stabilirii unui echilibru între natalitate şi mortalitate (Fig.19). ‘
O analiză la nivel de ţări relevă diferenţieri puternice în profil teritorial şi în timp. Astfel se constată o scădere simţitoare a sporului natural la nivelul marii majorităţi a ţărilor europene.
Corelând evoluţia indicatorilor demografici pe fondul densităţii actuale a populaţiei, distingem principalele tipuri de concentrare şi tendinţe de creştere a populaţiei pe glob:
– grupa ţărilor cu densitate mare şi creştere moderată (tipul ţărilor din Europa de
Vest);
- grupa ţărilor cu densitate mare şi creştere rapidă (tipul ţărilor din Extremul Orient şi Asia de Sud, Sud-Est);
- grupa ţărilor cu densitate mică şi creştere moderată (SUA, Rusia);
- grupa ţărilor cu densitate mică şi creştere rapidă (tipul ţărilor Africii şi Americii Latine.
În ceea ce priveşte indicatorii natalităţii şi mortalităţii se desprind următoarele concluzii:
– în primul rând are loc creşterea în continuare, în ritm rapid, a populaţiei globului. Natalitatea se manifestă oscilant între 37,7 – 11,3% iar mortalitatea între 4,6 – 13,4% – cu tendinţe de scădere.
- până în jurul anului 1850 natalitatea era în medie de circa 40%0 (ţări actual considerate dezvoltate plus cele considerate mai puţin dezvoltate), iar mortalitatea de circa 35% . Rezultă un excedent mediu (spor natural) destul de moderat pentru ambele categorii de regiuni.
- după anul 1850, în regiunile „dezvoltate”, mortalitatea a scăzut la circa 28 % (1850 -1950), 10% şi sub 10% (după anul 1950). În regiunile „puţin dezvoltate” a scăzut de-abia la 38%0 (1850 – 1900), 32%0 (1900 – 1950), 21% (1950 – 1960), 17% (1960 – 1970).
Diminuarea mortalităţii a întârziat în regiuni „mai puţin dezvoltate”, cu mai bine de un secol, faţă de regiunile „dezvoltate”. Încă se menţin contraste însemnate între regiunile globului.
În cursul secolului al XlX-lea, natalitatea a scăzut sensibil în regiunile considerate azi dezvoltate şi se menţine ridicată în regiunile mai puţin dezvoltate. în ultimii ani se constată o accentuare a diminuării natalităţii în regiunile dezvoltate, natalitatea tipică fiind astăzi:
- în regiuni dezvoltate, de ordinul 16 o/oo;
- în regiuni mai puţin dezvoltate, de 2 ori mai ridicată (31 o/oo).
