Bugetul ca variabilă economică: concept, structură, funcții

În Teoria și practica economică, bugetul public este privit din 2 puncte de vedere:

1. Ca o componentă obiectivă de bază a sistemului financiar și ca document de previzionare și de autorizare – care reprezintă expresia sintetizată a relațiilor economcie ce se manifestă în procesele formării și utilizării principalului fond centralizat de mijloace bănești al statului și a fondurilor unităților administrativ teritoriale.

2. Ca principala balanță financiară cu caracter operativ și obligatoriu al statului – bugetul public este documentul de bază cu putere de lege care stabilește pe de o parte natura și mărimea veniturilor ce se mobilizează la dispoziția statului, iar pe de altă parte felul și volumul alocațiilor bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanțarea diverselor activități în cursul unui an.

Există 3 categorii de legi ale finanțelor, sau ale bugetului.

1. Legile anuale a finanțelor sau legea bugetului inițial – în care se include și se autorizează pentru fiecare an financiar ansamblul resurselor și cheltuielilor statului.
2. Legile rectificative ale finanțelor sau ale bugetului rectificat – au ca obiect rectificarea în cursul anului bugetar a dispozițiilor legii bugetului inițial.
3. Legile de reglementare a finanțelor – care sînt  adoptate de către parlament după expirarea anului bugetar prin care se constată execuția reală a bugetului și aprobă diferențele dintre rezultatele pe care le-a înregistrat și previziunile legii anuale a finanțelor.

Adoptat de către Parlament, bugetul este actul cel mai important  în viața publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acțiune a statului pe perioada de 1 an.

Bugetul poate fi abordat sub 4 aspecte:

1. Din punct de vedere juridic – bugetul este document financiar cu putere de lege, care include anumite norme și normative destinate unei gestiuni financiare.
2. Din punct de vedere contabil – bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se gestionează resursele financiare ale statului.
3. Din punct de vedere economic – fondurile care trec prin fondul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din PIB.
4. Din punct de vedere politic – bugetul este considerat ca expresie a obțiunilor guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competențele sale.

Indiferent de modul de elaborare și adoptare, de structura și detalierea sa, bugetul trebuie să îndeplinească 3 funcţii:

1.Funcția de  control al  cheltuielilor – care este supravegheată execuţia bugetului de către autorităţile  publice  care au conceput limitele şi condiţiile (adesea, Guvernul şi Parlamentul) şi chiar, într-un mod indirect, de către cetăţeni, care sunt atât finanţatorii, cât şi beneficiarii bugetului.

2.Gestiunea activității publice – prin care executanţii se asigură de utilizarea eficace a resurselor  financiare şi a personalului pus la dispoziţie pentru a conduce şi realiza activităţile prevăzute şi autorizate prin buget.

3.Proiectarea activităților statului – prin  care  obiectivele urmărite sunt formulate  în diferite programe alternative, fiind evaluate şi însoţite de posibilităţile de finanţare.

În teoria economică sunt cunoscute principiile bugetare:

1. Principiul universalității – care exprimă totalitatea veniturilor și cheltuielilor unui anumit  nivel al  autorităților publice trebuie să fie cuprinse în proiectul de buget pe total  venituri și cheltuieli, astfel încât, organul legislativ să poată aprecia și aproba/respinge colectarea resurselor și cheltuirea lor.
2. Principiul realității bugetare –  impune ca toate veniturile și cheltuielile să pornească de  la starea reală a economiei naționale, adiăa  proiectul de buget să fie elaborat pornind de la  realitatea economico-socială.
3. Principiul unităţii – veniturile şi cheltuielile publice trebuie scrise într-un singur document;
4. Principiul echilibrului bugetar – veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile;
5. Principiul specializării – veniturile trebuie să fie scrise pe surse de provenienţă, iar cheltuielile – pe destinaţii;
6. Principiul anualităţii – se referă la perioada pentru care se elaborează bugetul.De regulă, bugetul se întocmește pentru un an. În ultimii douăzeci de ani însă, s-a încetinit tot mai mult practica de a se elabora bugetul statului pe două paliere. Pe de o parte, bugetul  multianual, cu caracter informativ și, pe baza acestuia se elaborează bugetul de stat, pe de altă  parte.
7. Principiul publicităţii – cere ca bugetul aprobat de Parlament să  fie publicat în presă (la noi în țară în Monitorul Oficial și în presa centrală) pentru ca astfel contribuabilii să cunoască  suma globală și structura veniturilor și cheltuielilor statului.
8. Principiul neafectării veniturilor bugetare – impozitele achitate la buget nu pot fi gestionate de către contribuabili.

Legea bugetară anuală trebuie să cuprindă două părţi:

– Prima, autorizează perceperea impozitelor, cuprinzând modificările aduse prin legislaţia fiscală, autorizează recurgerea la împrumuturi, fixează marile categorii de cheltuieli şi prezintă sintetic marile categorii de venituri şi plăţi prevăzute şi autorizate, precum şi soldurile bugetare;

– A doua parte precizează în esenţă repartiţia marilor agregate de cheltuieli fixate în prima parte.

Locul strategiilor bugetare în procesul de creştere face din buget instrumentul privilegiat al politicii economice, atât în planul mijloacelor, cât şi al realizării anumitor finalităţi politice şi de justiţie socială.

Pe planul mijloacelor se evidenţiază că dacă gestiunea bugetară şi politica fiscală influenţează favorabil ratacreşterii, ele provoacă în schimb o creştere a încasărilor fiscale şi autorizează o expansiune a cheltuielilor publice.Autoritatea publică are astfel, datorită existenţei unui „surplus pozitiv” de utilităţi, posibilitatea de a subvenţionacategoriile sociale afectate de creşterea economică şi de a organiza o compensare vastă prin bugetul public de statsau prin subvenţiile BASS.