Două au fost motivele care au dus la apariţia unei direcţii de cercetare în domeniul calităţii vieţii. În primul rând, constatarea că, în ciuda progresului economic al societăţii, o bună parte a populaţiei continuă să trăiască în sărăcie, în condiţii de viaţă precare. Al doilea impuls vine din direcţia ecologiei : „perturbările suferite de mediul ambiant, ca efect al industrializării şi urbanizării necontrolate are consecinţe dramatice în planul calităţii vieţii”. (UNESCO, „Quality of Life” în „Socio-Economic Studies”, nr.5, 1985)
Calitatea vieţii este un concept evaluativ ce are semnificaţie pentru viaţa fiecărui om ce rezultat al evaluării sale globale. Calitatea vieţii este „rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor ce compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane”. (C.Zamfir şi colab., coord., 1993, 79)
Calitatea vieţii se referă atât la evaluarea globală a vieţii – cât de bună, de satisfăcătoare este viaţa pe care diferitele persoane, grupuri sociale, colectivităţi o duc – cât şi la evaluarea diferitelor sfere ale vieţii. În acest ultim caz avem în vedere calitatea mediului ambiant, calitatea vieţii de muncă (sau calitatea umană a muncii), calitatea relaţiilor interpersonale şi calitatea vieţii de familie. Aşa cum am precizat, sărăcia şi poluarea sunt motivul apariţiei noului domeniu al calităţii vieţii. Ponderea lor, însă, este diferită : dacă de sărăcie suferă doar un fragment al societăţii, poluarea, în schimb, degradează calitatea vieţii tuturor, fără excepţie. Sărăcia este un concept ce capătă configuraţia numai prin raportare la un anumit context social-economic, afectând doar un procent al populaţiei. Mai mult, sociologii contemporani consideră sărăcia ca formă de patologie socială cosubstanţială societăţii, asemenea delicvenţei şi criminalităţii. Poluarea, însă, este un însoţitor permanent al societăţii.
În condiţiile unei societăţi superdezvoltate şi determinate de persistenţa poluării şi sărăciei, cercetările sistematice referitoare la calitatea vieţii debutează în S.U.A. la începutul deceniul al şaptelea al secolului al XX-lea. Vizând într-o primă instanţă cu precădere, aspectele economice şi obiective ale calităţii vieţii, curând, acestei dimensiuni avea să-i se adauge componenta subiectivă, respectiv, modul cum apreciază oamenii viaţa pe care o trăiesc. În acest sens, calitatea vieţii reprezintă o reluare – dar dintr-o altă perspectivă – a conceptului de fericire. Dar, dacă fericirea se referă la starea subiectivă rezultată din trăirea propriei vieţi, calitatea vieţii se referă atât la condiţiile obiective în care viaţa umană se constituie, cât şi la modul subiectiv în care fiecare îşi evaluează propria sa viaţă (stare de satisfacţie, împlinire, fericire). Dacă fericirea este asociată cu o perspectivă predominant etică (ce strategii trebuie să adopte individul pentru a maximiza fericirea sa), calitatea vieţii este asociată mai mult cu o perspectivă sociologico-politică. Interesul cade, în primul rând, pe determinarea factorilor obiectivi care sunt responsabili de variaţia calităţii vieţii şi pe elaborarea strategiilor social-politice de acţiune în vederea sporirii acesteia.
În cadrul tematicii calităţii vieţii se desprind trei mari funcţii :
1)- Funcţia de definire operaţională a obiectivelor dezvoltării social-economice ;
2)- Funcţia de feed-back al activităţii social-economice : eficienţa umană ultimă a activităţii social-economice este dată de efectul ei asupra calităţii vieţii ;
3)- Funcţia de instrument de evaluare operaţională a progresului social : putem vorbi despre un progres efectiv doar în măsura în care s-a înregistrat o creştere a calităţii vieţii.
Tematica calităţii vieţii, subliniază C.Zamfir, se înscrie în prezent, pe următoarele aliniamente mari :
1)- Constituirea unui sistem complex de indicatori ai calităţii vieţii.
„Deja în anii ’60 s-a produs o trecere de la setul de indicatori strict economici la o gamă mai largă de indicatori care să caracterizeze viaţa colectivităţii – indicatorii sociali. Pe la începutul anilor ’70 s-au făcut eforturi intense de dezvoltare mai departe a indicatorilor pe care colectivitatea îi utilizează spre indicatorii calităţii vieţii. Aceşti indicatori preiau indicatorii economici şi sociali, îi reinterpretează şi chiar remodelează, în aşa fel încât să fie semnificativi pentru estimarea calităţii vieţii.” (ibidem, 21)
2)- Identificarea efectelor negative ale proceselor sociale caracteristice societăţii contemporane asupra calităţii vieţii.
„Ambiţia este extrem de ridicată : să ofere un set ultim de criterii de evaluare a stării societăţii -criterii umane – care să depăşească evaluarea exclusiv economică, care este o evaluare sectorială, iar nu globală. Efortul este orientat spre oferirea unei formulări operaţionale a acestor criterii. Este o tentativă ce poate fi considerată intrarea într-o nouă fază istorică : operaţionalizarea idealurilor ca precondiţie a transformării lor din deziderate abstracte în obiective pragmatice ale acţiunii”. (ibidem, 22)
3)- Elaborarea unui program reformist de schimbare socială.
Ideologiile calităţii vieţii promovează o strategie de perfecţionare a organizării existente, implementând mecanisme de orientare a sistemelor existente spre realizarea obiectivului creşterii calităţii vieţii. „Două mari aliniamente sunt cuprinse în această strategie :
a)- Implementarea în sistemul economic existent a orientării globale spre creşterea calităţii vieţii b)- Promovarea de activităţi specific orientate spre acest obiectiv.” (p.22)
În acest context se pot înscrie programe în premieră istorică, plasate în sfere şi la niveluri diferite ale societăţii : de la promovarea unui tip nou de responsabilitate a întreprinderilor pentru calitatea vieţii de muncă şi umanizare a muncii salariaţilor, pentru calitatea vieţii colectivităţii în care funcţionează, până la proiectarea unor noi stiluri de viaţă capabile să ofere o viaţă de calitate. Umanizarea mediului natural, urban, socio-cultural şi interpersonal devine obiect al unor programe speciale a căror tehnologie este în curs de elaborare.
4)- În strânsă legătură cu preocupările pentru calitatea vieţii s-a dezvoltat problematica politicii sociale subsumată orientării sociale active a colectivităţii bazată pe ideea de welfare -stat al bunăstării.
Orientarea curativă (adevărate cruciade împotriva sărăciei, criminalităţii, marginalizării şi izolării, prejudecăţilor şi intoleranţelor de tot felul) se împleteşte cu orientarea constructivă (promovarea unui mediu uman de calitate). „Aş putea spune în rezumat că ideea de calitate a vieţii a fost axul ideologiei perfecţionării societăţii moderne ajunsă într-un înalt stadiu de eficienţă economică şi tehnologică”. (p.23) Mitul unei societăţi care se reglează spontan este depăşit. Studiile de calitatea vieţii pot contribui la ghidarea şi evaluarea întregului proces social.
