Specifice comunității rurale românești sunt 2 forme de capital social:
Modelul formal al „partidului unic” – ca model poate fi întâlnit în comunitățile de câmpie unde principiile societății comuniste s-au impus tradiției comunitare românești și așa foarte slăbită de diversele influențe străine. „Poiana lui locan” este înlocuită cu ședințele de partid ținute la diversele instituții ale satului: CAP, Primărie, Scoală. Modelul familiei lărgite este slăbit impunându-se tot mai mult modelul familiei nucleu. Rolul educativ al femeii în familie este preluat treptat de instituții substitut ale sistemului de învățământ, fiind exagerat rolul de tovarăș în câmpul muncii al femeii (imaginile care predomină viața socială comunistă sunt – femeia tractorist, femeia sudor etc.). Instituția biserici își pierde rolul coalizator și catalizator al comunității fiind mai degrabă interzisă mai ales în mediile intelectualimii rurale. Formele de organizare ale comunităților rurale (composesoratul, vecinătățile, structurile de consilieri parohiali) sunt desființate prin presiunea de partid.
Principalele caracteristici ale acestui model:
- proprietatea comună asupra bunurilor – care pe termen lung duce la diluarea spiritului de proprietate și legitimarea unor fenomene sociale delincvente (ex.: furtul nu se aplică la etichetarea acțiunilor de însușire de bunuri făcute de pe proprietatea comună),
- promovarea pe linia valorilor de partid – care nu coincideau de cele mai multe ori cu o calitate a valorii umane cerute – și are ca efect deteriorarea calitativă a resursei umane la nivelul decizional în sistem,
- morala de partid – care promova chiar acțiuni criminale ca fiind morale, dacă serveau cauzei.
- sistemul de securitate bazat pe rețele de informatori chiar în rândul celor mai importante instituții ale comunității.
Modelul informal al comunității tradiționale – a rezistat influenței modelului comunist mai ales în comunitățile de munte în care colectivizarea nu s-a realizat sau a fost doar parțială. Influențate de presiunea modelului comunist comunitățile tradiționale însă au căpătat o tendință de comunități închise organizate în jurul bisericii ca principală instituție socială a comunității și pe modelul rețelei de rudenie (familia lărgită și relația extinsă de rudenie) ca formă de interacțiune și sprijin mutual la nivelul comunității.
În aceste comunități, modelul CAP nu a reușit să se impună decât ca existență formală, autoritățile locale rămânând o formă secundară de organizare care nu a reușit să se impună modelului tradițional care are ca principale forme de organizare a comunității Consiliul de Curatori (Consiliul Parohial) sau forme de organizare economică (Composesoratele) care organizează întreaga activitate a comunității.
Aceste două modele au creat diverși hibrizi prin apariția și dezvoltarea unor forme de capital social post decembrist (1989), forme de capital specifice evoluției și dezvoltării societății civile: grupuri de inițiativă, organizații neguvernamentale, cluburi, centre comunitare etc.
