Asigurările sociale se prezintă ca un sistem de indemnizaţii băneşti, care permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de muncă şi, în consecinţă, a salariului din motive obiective – boală, şomaj, vîrstă înaintată, schilodirea la locul de muncă – şi alte prestaţii, prevăzute de legislaţie. Asigurările sociale se bazează pe principiul participării, adică pe contribuţiile personale ale asiguraţilor.
în sistemul public de asigurări sociale, angajatorii au calitatea de contribuabili, ceea ce înseamnă că ei sînt obligaţi să achite contribuţii de asigurări sociale pentru salariaţii lor în Casa Naţională de Asigurări Sociale.
în ceea ce priveşte asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, se cere a fi menţionat faptul că, reieşind din prevederile art. 1 din Legea nr. 1585 din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală , asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de stat de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).
Subiecte ale asigurării obligatorii de asistenţă medicală sînt: a) asiguratul; b) persoana asigurată; c) asigurătorul (Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi agenţiile ei teritoriale (ramurale)); d) prestatorul de servicii medicale.
Calitatea de asigurat pentru persoana angajată (salariată) o are întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
