CARACTERISTICI ALE CONTRACTELOR OPŢIONALE

Tipuri de opţiuni

 

         Opţiunile sunt contracte încheiate între vânzătorul opţiunii şi cumpărătorul opţiunii, prin care primul vinde celui de-al doilea dreptul de a cumpăra sau vinde în viitor, la un preţ determinat, activul de referinţă al opţiunii.

         Opţiunea reprezintă un drept care, dacă este exercitat crează obligaţii între părţi privitoare la activul de bază. Tipurile de active ce fac obiectul contractelor opţionale s-au diversificat în timp: acţiuni, instrumente de datorie, valute forte, indici bursieri, contracte futures pe marfă, pe valută sau pe rata dobânzii. Fiind construite pe baza unui activ financiar, opţiunile sunt şi ele titluri financiare derivate.

         Opţiunile pot fi negociabile sau nenegociabile, după cum dreptul conferit deţinătorului este transmisibil terţilor pe o piaţă organizată în acest sens, sau nu. Modelul de piaţă al optiunilornenegociabile l-a constituit bursa din Paris prin aşa numita piaţă cu lichidare lunară. Majoritatea pieţelor bursiere au adoptat însă modelul american al opţiunilor negociabile care conferă lichiditate pieţei şi implicit o mai mare utilitate şi atractivitate prin aceea că opţiunile pot fi tranzacţionate sau exercitate oricând între momentul cumpărării/vânzării şi momentul expirării lor.

         Există două tipuri de opţiuni: opţiunile de cumpărare (CALL) şi opţiunile de vânzare (PUT).

         Opţiunile CALL negociabile sunt contractele care dau dreptul cumpărătorului lor să cumpere activul de bază de la vânzătorul opţiunii, la preţul de exercitare prestabilit, oricând între momentul cumpărării opţiunii şi expirarea acesteia.

         Vânzătorul opţiunii CALL îşi asumă obligaţia de a vinde cumpărătorului opţiunii activul de bază la preţul convenit atunci când cel din urmă decide exercitarea opţiunii.

         Opţiunile PUT negociabile sunt acele contracte ce conferă cumpărătorului opţiunii dreptul de a vinde vânzătorului opţiunii activul de referinţă la preţul de exercitare prestabilit oricând până la expirarea opţiunii.

         Pe de altă parte vânzătorul opţiunii PUT îşi asumă obligaţia de a cumpăra activul de bază de la cumpărătorul opţiunii, la preţul de exercitare al acesteia, în momentul în care cel din urmă solicită exercitarea opţiunii.

         În terminologia bursieră cumpărătorul unei opţiuni este sau ia o poziţie “long CALL” sau “long PUT”, iar vânzătorul unei opţiuni este “short CALL” sau “short PUT”.

 

Caracteristicile opţiunilor negociabile

 

         Caracteristicile definitorii ale contractelor opţionale se referă la mărimea opţiunii, durata ei de viaţă, preţul de exercitare, preţul de piaţă al opţiunii.

 

1. Mărimea opţiunii este unitatea de tranzacţie a contractului, standardizată, stabilită de bursa respectivă, deci un anumit volum sau o anumită valoare a activului de bază al opţiunii. Pentru a uşura tranzacţiile în condiţiile în care pieţele opţiunilor coexistă cu pieţele futures, bursele au optat pentru unităţi de tranzacţie similare la cele două tipuri de contracte.

 

2. Durata de viaţă a opţiunii este perioada de timp în care opţiunea poate fi exercitată. Data finală este data expirării opţiunii, dată fixată prin regulamentul bursei în interiorul lunii de expirare, în general cu circa o săptămână înainte de sfârşitul lunii. Ciclul lunilor de expirare este de asemenea specific, orizontul de timp fiind de aproximativ 9 luni. Spre deosebire de opţiunile de tip american, cele de tip european (nenegociabile) pot fi exercitate numai într-o scurtă perioadă înainte de data expirării.

 

3. Preţul de exercitare este preţul la care se poate cumpăra (CALL) sau vinde (PUT) activul de bază al opţiunii de către cumpărătorul opţiunii şi este determinat în momentul cumpărării contractului.

         Bursele afişează permanent o serie impară de preţuri de exercitare pentru fiecare activ de bază şi fiecare lună de expirare. Seria poate fi mai scurtă (5 preţuri) sau mai lungă (7, 9, 11 preţuri). Nivelul central aproximează cotaţia futures a activului la termenul respectiv, iar celelalte preţuri de exercitare ale seriei se distanţează în sus şi în jos cu un anumit pas. Mărimea pasului este funcţie de mărimea (pe bază de intervale) preţului activului de referinţă.

         Spre exemplu, pe piaţa americană a opţiunilor pe acţiuni, pentru cotaţii ale acţiunilor la valori sub 25 $/acţiunea, mărimea pasului este de 2,5 $, pentru cotaţii între 25 şi 200 $/acţiunea, pasul este 5 $, iar la cotaţii peste 200 $ de 10 $.

         Dacă la un moment dat acţiunea ABC cotează 50 $, atunci seria de 5 preţuri de exercitare va fi: 40, 45, 50, 55, 60. Preţurile de exercitare centrale se modifică la anumite fluctuaţii ale preţului activului de bază.

 

4. Preţul opţiunii

         În schimbul dreptului pe care şi-l rezervă prin opţiune cumpărătorul acesteia plăteşte vânzătorului o primă care reprezintă preţul opţiunii şi care se achită în momentul încheierii contractului.

         Dacă la opţiunile nenegociabile prima este fixă, la opţiunile negociabile prima este variabilă şi se stabileşte la bursă funcţie de cererea şi oferta de opţiuni.

         Preţul opţiunii are două componente: valoarea intrinsecă şi valoarea timp.

 

         Valoarea intrinsecă (V_i) se calculează ca diferenţă între preţul de exercitare (PE) al opţiunii şi cotaţia futures (C) a activului de bază, astfel:

• la opţiunile CALL: V_i = C – PE
• la opţiunile PUT: V_i = PE – C

         Opţiunile sunt sau pot ajunge ulterior cumpărării în oricare din situaţiile:

 

• – V_i > 0 opţiune “în bani” (in the money – ITM)
• – V_i = 0 opţiune “la bani” (at the money – ATM)
• – V_i < 0 opţiune “fără bani” (out of money – OTM)

 

         Aceste situaţii se diferenţiază la opţiunile CALL şi PUT astfel:

	Opţiune CALL	Opţiune PUT
ITM	C > PE	C < PE
ATM	C = PE	C = PE
OTM	C < PE	C > PE

 

         Valoarea timp (Vt) a opţiunii este o valoare suplimentară, peste cea instrinsecă, pe care opţiunea o poate dobândi pe piaţă ca rezultat al cererii şi ofertei specifice. Ea este egală cu diferenţa pozitivă dintre preţul opţiunii şi valoarea sa intrinsecă.

V_t = p – V_i

         Dacă preţul de exercitare al unei opţiuni CALL este de 50 $/acţiunea, cursul bursier al acţiunii este de 52 $, iar preţul opţiunii este 5 $/acţiunea, atunci:

V_i = C – PE = 52 – 50 = 2 $/acţiune

V_t = p – V_i = 5 – 2 = 3 $/acţiune

         Valoarea timp arată cât este dispus un investitor, respectiv cumpărătorul opţiunii, să plătească peste valoarea intrinsecă în speranţa că pe durata de viaţă opţiunea va cunoaşte fie o creştere de preţ, fie o creştere a valorii intrinseci.

         Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenţa opţiunii este mai îndepărtată şi descreşte în timp până la data scadenţei când valoarea timp devine nulă.

         Este la latitudinea părţilor contractante să opteze pentru opţiuni cu un nivel mai scăzut sau mai ridicat al preţului de exercitare, funcţie de strategia urmărită. Preţul opţiunii este diferit în primul rând funcţie de preţul de exercitare din seria disponibilă, astfel:

• opţiunile CALL cu PE mai mic sunt mai scumpe decât opţiunile CALL cu PE mai mare, deoarece dau dreptul cumpărătorului lor de a cumpăra activul mai avantajos (mai ieftin);
• opţiunile PUT cu PE mai mare sunt mai scumpe decât opţiunile PUT cu PE mai mic, deoarece dau dreptul cumpărătorului lor să vândă activul mai avantajos (mai scump).

         Preţul opţiunii se poate exprima fie relativ la unitatea de activ de bază (2 $/acţiune), fie relativ la contract (200 $ dacă unitatea de tranzacţie este de 100 acţiuni).

         Preţul opţiunilor (prima) este modelat de interacţiunea următorilor factori:

 

1. a) relaţia dintre preţul de exercitare al opţiunii şi preţul curent al activului de bază;
2. b) timpul ramas pâna la expirarea opţiunii;
3. c) nivelul dobânzilor pe piaţa;
4. d) nivelul dividendelor / dobânzilor aferente titlurilor de baza pe durata de viata a optiunii;
5. e) volatilitatea estimata a pretului activului de referinta.

 

         :

Mecanismul tranzacţiilor cu opţiuni

 

         Opţiunile se tranzacţionează în condiţii şi după o procedură asemănătoare cu cele pentru titluri primare şi contracte futures. Există desigur şi unele particularităţi legate de organizarea pieţei şi natura acestor titluri financiare.

         Ne vom referi aici numai la două particularităţi, respectiv cele legate de garanţiile pentru tranzacţii şi de exercitarea contractelor.

         În ce priveşte garanţiile, trebuie menţionat că la cumpărarea de opţiuni investitorul trebuie să plătească integral preţul opţiunii (prima) şi ca atare nu este obligat să depună o marjă în contul de la broker.

         Vânzătorul de opţiuni CALL este însă obligat să depună o garanţie. Nivelul ei diferă funcţie de situaţia acoperită sau descoperită a vânzătorului, la momentul intrării în tranzacţie, cu activele de bază ale opţiunii. Dacă este neacoperit (nu le deţine), trebuie să depună 30% din valoarea de piaţă a activului (la care se adaugă mărimea cu care opţiunea este în bani sau din care se scade mărimea cu care opţiunea este fără bani) minus mărimea primei.

         Dacă vânzătorul opţiunii CALL este acoperit (deţine activul) iar preţul de exercitare al opţiunii este egal sau superior cotatiei activului suport, el trebuie să depună doar marja cerută la tranzacţiile futures corespunzatoare. Dacă preţul de exercitare este inferior cotatiei activului, gradul admis de îndatorare faţă de broker depinde de preţul de exercitare şi nu de cursul activului suport pe piaţă.

 

         Executarea contractului opţional se poate face prin trei modalităţi: lichidare, exercitare sau abandonare.

 

1. Lichidarea opţiunii sau închiderea poziţiei presupune plasarea de către cel care deţine o poziţie pe opţiuni a unui ordin de compensare, astfel:

• poziţia long CALL se compensează prin short CALL;
• poziţia short CALL se compensează prin long CALL;
• poziţia long PUT se compensează prin short PUT;
• poziţia short PUT se compensează prin long PUT.

 

1. Exercitarea opţiunii este numai la latitudinea cumpărătorului opţiunii iar vânzătorul opţiunii se conformează obligaţiei asumate (fără a avea dreptul exercitării):

• poziţia long CALL cumpără activul de bază la PE;
• poziţia long PUT vinde activul de bază la PE.

 

1. Abandonarea opţiunii sau expirarea opţiunii constă în menţinerea deschisă a poziţiei până la scadenţă când ea este anulată din evidenţele casei de compensaţie şi ale firmei membre. Dacă opţiunea este în bani, deci are valoare intrinsecă, aceasta revine deţinătorului opţiunii.

 

         Lichidarea opţiunii echivalează cu tranzacţionarea ei la noul preţ format pe piaţă, ceea ce poate conduce şi la obţinerea unui profit. Din punctul de vedere al cumpărătorului unei opţiuni care o vinde ulterior la un preţ mai mare, profitul este diferenţa de preţ sau dacă acesta se exprimă pe unitatea de activ, este:

Π = (p₁ – p₀) QN

unde: Q = unitatea de tranzacţie a opţiunii;

         N = numărul de opţiuni.

         Alternativa exercitării sau abandonării opţiunii de către cumpărătorul ei şi profitul/pierderea înregistrată de acesta (şi în mod simetric de vânzător) sunt funcţie de situarea preţului curent (futures) al activului de bază (C) faţă de preţul de exercitare al opţiunii (PE) şi pragul ei de rentabilitate (PE + p) în cazul opţiunii CALL, respectiv (PE – p) în cazul opţiunii PUT ( vezi tabelul 9.1.):

Tabelul 9.1.

Tip opţiune	Situarea cotaţiei activului de bază	Cumpărătorul opţiunii	Vânzătorul opţiunii
CALL	PE + p < C	exercită opţiunea câştigă (C – PE – p)QN	pierde (C – PE – p)QN
	PE < C < PE + p	exercită opţiunea pierde (C – PE – p)QN < p	câştigă (C – PE – p)QN < p
	C < PE	abandonează opţiunea pierde pQN	câştigă pQN
PUT	C < PE – p	exercită opţiunea câştigă (PE – C – p)QN	pierde(PE – C – p)QN
	PE – p < C < PE	exercită opţiunea pierde (PE – C – p)QN < p	câştigă (PE – C – p)QN < p
	PE < C	Abandonează opţiunea pierde pQN	câştigă pQN

 

         Pragul de rentabilitate este punctul din care deţinătorul opţiunii începe să obţină profit la exercitarea opţiunii.

         Este esenţial de remarcat că problema riscului asumat de părţi se pune diferit la opţiuni faţă de contractele futures. Atât la opţiunile CALL cât şi la cele PUT riscul cumpărătorului opţiunii este limitat la mărimea primei plătite, dar este nelimitat pentru vânzătorul opţiunii (al cărui câştig maxim este mărimea primei încasate).