Ocuparea în servicii are diverse trăsături caracteristice care rezultă din particularităţile activităţilor de servicii în general – imposibilitatea stocării rezultatului muncii, perisabilitatea, contactul direct prestator – client, participarea activă a clientului, etc – dar şi din factori determinanţi cu caracter general ca: progresul tehnic, concentrarea economică, specificul factorului uman (cerinţele muncii, motivaţii, calitate), forme de organizare, interese economice şi instituţionale, etc.
Multitudinea de factori care influenţează piaţa muncii sectorului terţiar determină particularităţi ale angajării referitoare la: necesarul de forţă de muncă, nivelul de calificare, oferta forţei de muncă, modele de gestiune a forţei de muncă, salarizare. Caracteristici mai evidente ale forţei de muncă din servicii sunt:
Ponderea mare a factorului muncă în raport cu factorul capital, în comparaţie cu industria unde raportul capital/muncă este net în favoarea capitalului.
Explicaţia constă în faptul că în terţiar prezenţa factorului uman este indinspensabilă iar unele servicii sunt mari consumatoare de forţă de muncă mai calificată – sănătate, educaţie, ordine publică, armată – sau mai puţin calificată – comerţul salubritate, etc.
Pe de altă parte marea eterogenitate a activităţilor de servicii face în cele mai multe cazuri, dificilă abordarea în manieră industrială a prestaţiilor în vederea mecanizării şi automatizării aşa încât prezenţa mâinii de lucru în cantitate mare este o realitate a sectorului serviciilor.
În sectorul serviciilor sunt însă şi excepţii, adică activităţi în care ponderea capitalului faţă de ponderea lucrătorilor este la fel de ridicată ca şi în industrie; de exemplu transporturile, telecomunicaţiile, turismul.
Legat de această caracteristică a muncii în terţiar (număr mare de locuri de muncă), s-a manifestat şi a devenit posibil şi fenomenul de deplasare a populaţiei disponibilizată dinspre sectoarele primar şi secundar către sectorul servicilor, care s-a dovedit un sector cu rol de absorţie a forţei de muncă mai ales în perioadele de crize economice sau restructurării tehnologice.
Creşterea ocupării forţei de muncă din terţiar explicată, a perioadă mare de timp prin costurile reduse ale înfiinţării de noi locuri de muncă sau calificarea redusă necesară, în prezent se poate explica prin creşterea calităţii vieţii, a progresului general al omenirii care solicită tot mai mult profesii legate de serviciile intelectualiste, moderne (învăţământ, cercetare, informatică, consultanţă, marketing, etc.).
O altă caracteristică manifestată în domeniul forţei de muncă din servicii este ponderea mai mare a ocupării forţei de muncă în cadrul sectorului public, considerat cu un grad mai mare de stabilitate şi de siguranţă. Sectorul serviciilor publice cuprinde adeseori locuri de muncă cu venituri mici dar mai sigure, realizând uneori, mascat adevărate funcţii de asistenţă socială pentru unele părţi de populaţie.
Specific ocupării muncii în servicii este şi preponderenţa forţei de muncă feminine, adică feminizarea terţiarului, femeile depăşind, uneori, pe ansamblul ocupaţiilor terţiare 80%. Serviciile cu pondere predominant feminină sunt sănătatea, învăţământul, servicii personale, servicii financiar – contabile, comerţ, hoteluri şi restaurante, în parte pentru că ele corespund aptitudinilor femeilor dar sunt preferate şi pentru că permit forme de muncă mai flexibile, convenabile femeilor ce sunt antrenate şi în alte activităţi sociale.
O caracteristică importantă a muncii în terţiar este practicarea unor forme de muncă mai flexibile decât în industrie.
În acest sens, conceptul de serviciu impune servirea clientului conform dorinţelor acestuia astfel încât, prestaţiile nu pot fi executate şi organizate după reguli stricte ca în industrie. Ele trebuie adaptate după factorii specifici care intervin: relaţii interumane, sezonalitate a unor servicii, periodicitatea cererii sau a ofertei de servicii, amplasarea unităţilor de producţie, timpul liber al populaţiei (după-amiază, noapte, week-end, vară, iarnă) .
Se practică astfel, forme variate de organizare a muncii în sectorul terţiar cum ar fi: munca cu program parţial preferată mai ales de femei, studenţi, pensionari cu preocupări şi responsabilităţi şi în alte domenii, munca periodică sau sezonieră impuse de creşterea volumului de activitate în anumite perioade, deplasarea prestatorului la locul cerut de piaţă, valabilă pentru anumite meserii specializate: expertiză, prestaţii educaţionale, combaterea infracţiunilor, poluare, etc. şi desigur deplasarea clientului la locul prestaţiilor, ca în cazul solicitării de servicii turistice, hoteliere, reparaţii, etc. forţa de muncă prestatoare lucrând în toate aceste situaţii în alte condiţii decât structura clasică a celor 8 ore din sectorul industrial. Caracterul flexibil al muncii implică deseori şi obţinerea de venituri temporare, reduse, momentane.
Eterogenitatea serviciilor determină o mare diversitate a muncii în sectorul terţiar. Această caracteristică, structura ocupării în servicii, are legătură cu structura economiei şi gradul ei de modernizm, cu trăsăturile socio-demografice ale populaţiei (vârstă, sex, profesiuni, venituri, aspiraţii, interese) şi mărimea timpului liber.
La nivel mondial, o mare parte a forţei de muncă este încă antrenată în servicii esenţiale pentru o economie de piaţă cum ar fi comerţul, transporturile, telecomunicaţiile dar în ultima vreme tinde să crească ocuparea forţei de muncă în servicii moderne, cel mai adesea pentru intreprinderi precum: consultanţă, know-how, intermediere, leasing, marketing, management, informatică, pregătirea personalului, servicii de cercetare-dezvoltare, etc.
Sectorul terţiar facilitează deci practicarea unei mari diversităţi de profesii, unele clasice iar altele perfecţionate sau transformate în noi specializări.
Definitoriu pentru ocuparea forţei de muncă în sectorul terţiar şi pentru fenomenul contemporan al serviciilor este creşterea ponderii profesiunilor care necesită specializări şi a celor care solicită înaltă calificare.
Este vorba de manifestarea unei orientări a cererii şi ofertei de servicii către serviciile intelect-intensive pentru care se impune un personal calificat şi înalt calificat ce formează clasa specialiştilor, a gulerelor albe din societate, clasa intelectualilor din domenii ca: ştiinţă, inovaţie, inventică, informaţie, gestiunea resurselor, etc.
Structura profesională orientată către servicii intelectualiste favorizează dezvoltarea economiei.
Un alt aspect ce determină caracteristici ale ocupării în servicii este gradul de concentrare economică a activităţilor de servicii, în general mai redus, decât în industrie.
Firmele prestatoare de servicii au o concentrare mai mică a numărului de angajaţi şi a capitalului faţă de intreprinderile industriale. Cel mai adesea îşi desfăşoară activitatea prin prestaţii dispersate teritorial conform cererii manifestate pe piaţă şi nevoilor clienţilor, pe domenii diverse de activitate.
Tot marea eterogenitate a activităţilor terţiare impune organizarea personalului în birouri profesionale cu un grad mic de concentrare pentru a răspunde unor solicitări de specialitate pentru populaţie sau intreprinderi; reţele de distribuţie-prestatoare de servicii în diverse puncte teritoriale; organisme publice.
Există desigur şi mari instituţii prestatoare de servicii în care concentrarea personalului este mai numeroasă-bănci, asigurări, administraţie – dar nici acestea nu ating adeseori concentrarea forţei de muncă din domeniul industriei.
