Poziţia şi rolul pe care societăţile transnaţionale le-au căpătat în economia contemporană se explică printr-o serie de trăsături caracteristice: dimensiunea considerabilă, dinamismul susţinut, gestiunea integrată, conducerea centralizată şi producţia de serie mare combinată cu diversificarea obiectului de activitate.
Dimensiunea unei societăţi transnaţionale poate fi apreciată după cifra ei de afaceri şi numărul de filiale, respectiv numărul de ţări în care este implantată. Sub aceste aspecte, transnaţionalele apar ca întreprinderi de talie foarte mare. Cifra de afaceri a multora dintre ele (General Motors, Exxon, Ford Motor, Texaco, Standard Oil, IBM, Chrysler) este comparabilă şi, în unele cazuri, chiar mai mare decât produsul naţional brut al unor ţări ca Finlanda, Danemarca, Norvegia, Austria, Grecia, Portugalia.
Dimensiunea transnaţionalelor explică superioritatea lor concurenţială faţă de firmele naţionale din ţările gazdă. Resursele de care dispun încă din momentul intrării sunt superioare celor deţinute de firmele naţionale şi uneori de guvernele ţărilor gazdă.
Puterea concurenţială oferită de varietatea mijloacelor strategice de care dispun este intensificată de utilizarea lor în cadrul unei strategii globale coerente, promovate cel mai frecvent prin conducerea centralizată denumită „gestiunea integrată”. Chiar dacă unele laturi ale conducerii sunt descentralizate, deciziile importante cu caracter strategic referitoare la planul de producţie pe termen lung, investiţii, politica de cercetare rămâne de competenţa centrului de decizie stabilit la sediul multinaţional.
Gestiunea integrată practicată de majoritatea grupurilor transnaţionale a devenit posibilă şi s-a accentuat în ultimele decenii datorită dezvoltării fără precedent a serviciilor aeriene rapide şi sigure, a sistemelor de telecomunicaţii şi informatice capabile să prelucreze şi să transmită o mare masă de informaţii.
O a treia caracteristică importantă a firmelor transnaţionale o constituie vitalitatea şi dinamismul lor deosebit. Semnificativ în acest sens este faptul că producţia şi exporturile cresc, de regulă, în ritmuri mai rapide decât cele înregistrate de indicatorii similari agregaţi la nivel naţional. Vitalitatea şi dinamismul societăţilor multinaţionale se explică, printre altele, şi prin avantajele oferite de producţia de serie mare, combinată cu diversificarea obiectului ei de activitate.
Strategiile de multinaţionalizare au fost încununate de succes tocmai pentru că autorii lor au înţeles de la început că nu numai tehnologia contează, ci şi caracterul comercial al produsului. Toate marile firme transnaţionale au cucerit piaţa mondială livrând produse destinate consumului de masă. Ulterior, sub presiunea exigenţelor pieţelor internaţionale, ele au fost constrânse la o continuă extindere, reînnoire şi diversificare a producţiei.
Tendinţa de diversificare a producţiei a devenit tot mai intensă după 1960 şi ea a fost adoptată ca strategie de dezvoltare mai întâi de multinaţionalele americane, apoi de cele vest-europene şi japoneze.
Astăzi, foarte puţine societăţi transnaţionale mai au concentrată activitatea asupra unui singur produs sau domeniu de activitate. Cele mai multe dintre ele combină „avantajele de scară” ale producţiei de serie cu diversificarea activităţii pe domenii sau în cadrul aceleiaşi grupe de produse, pe sortimente destinate unor segmente de piaţă reprezentative. De asemenea, ele practică cu succes „producţia modulară” care permite asamblarea modulelor componente tipizate, fabricate în serii mari, în produse finite diferenţiate, din aceeaşi grupă sau din grupe diferite.
