Economia subterană[1] este un răspuns al sistemului economic la actul de management guvernamental. S-ar putea spune că, cu cât economia subterană este mai extinsă, cu atât managementul guvernamental este mai slab. Ceea ce economia subterană semnalizează poate şi trebuie folosit nu numai pentru perfecţionarea actului guvernamental dar, pe termen mediu şi lung, chiar pentru restrângerea economiei subterane însăşi. Chiar dacă economia subterană este rezultatul calităţii instituţionale a societăţii, menirea ei este să devină inutilă: prin utilizarea funcţiilor şi semnalelor transmise de economia subterană, aceasta poate fi redusă la o limită sub care (asemenea altor variabile macroeconomice cum ar fi rata inflaţiei sau rata şomajului) se poate considera că nu există. O argumentare chiar mai curajoasă ar putea demonstra că, costurile cu care economia subterană semnalează inadvertenţele instituţionale sau economice sunt cele mai mici. Mai mult decât atât, s-ar putea arată că riscurile pe care economia subterană şi le ia pentru a exploata inconsistenţele instituţionale comportă costurile cele mai mici pentru societatea formală.
Nivelul presiunii fiscale
Determinată ca raport între veniturile fiscale şi produsul intern brut, creşterea nivelului impozitelor este, chiar dacă nu în toate cazurile, direct proporţională cu creşterea preţurilor.
Această măsură se amplifică pe parcursul comercial al mărfurilor, lovind în beneficiarii situaţi spre sfârşitul traseului. Pe acest fond, economia subterană înregistrează profituri suplimentare, deoarece:
– oferă produse mai ieftine, chiar dacă sunt de o calitate îndoielnică, deoarece sustrăgându-se de la plata impozitelor, producătorul clandestin îşi permite să pretindă preţuri care concurează fraudulos pe cele din economia reală;
– atrage noi activităţi în sfera sa, deoarece mulţi contribuabili împovăraţi suplimentar aleg ca opţiune de ieşire economia subterană;
– având activităţi neimpozitate, deci venituri necontrolate, se va crea imediat posibilitatea muncii la negru, a chiriei la negru, instalarea spiralei evazioniste fiind iminentă;
– tranzacţiile se efectuează rapid în numerar, fără a necesita transferuri bancare.
Concluziile la care am ajuns arată că această presiune fiscală nu trebuie interpretată matematic. Faţă de media Comunităţii Europene şi media ţărilor O.C.D.E., în ţara noastră, pe fondul scăderii presiunii fiscale, nu au fost atrase sume importante la buget şi nici creşteri economice spectaculoase.
Multitudinea reglementărilor şi birocraţia
Intensitatea reglementărilor, înţeleasă ca ansamblul de dispoziţii, proceduri şi operaţiuni ce sunt impuse contribuabililor pentru obţinerea autorizării unei activităţi economice sau funcţionarea acesteia, reprezintă un alt aspect al înclinaţiei spre economia subterană. Astfel, potrivit percepţiei contribuabilului, dificultatea reglementărilor şi intensitatea acestora sunt considerate un cost suplimentar, o reducere a posibilităţii sale de alegere.
Sintetizând o gamă substanţială de factori, am ajuns la concluzia că principalele trăsături negative ale reglementărilor economice, în special cele de natură fiscală, care favorizează economia subterană, sunt:
– instabilitatea legislativă, manifestată prin modificarea frecventă, contradictorie chiar a normelor de lucru şi chiar a principiilor de bază, ce reglementează o anumită activitate;
– lipsa de reglementări specifice unor anumite activităţi sau, dimpotrivă, abundenţa reglementărilor, având acelaşi obiect;
– proceduri dificile, cu interpretări aleatoare, lăsate la îndemâna operatorului sau reprezentanţilor autorităţii;
– acordarea unor facilităţi pe criterii arbitrare, promovarea unor inechităţi sau favorizarea evidentă a unor grupuri;
– existenţa unui sistem sancţionatoriu arbitrar, exagerat sau, dimpotrivă, lipsit de autoritate;
– decredibilizarea acţiunilor întreprinse de organele statului de drept, alterate de structuri clientelare.
Un rol important în decizia unui contribuabil de a nu se alinia normelor legale, urmând să caute posibilităţi legale de diminuare a impozitelor plătite sau de a alege „opţiunea de ieşire” în economia subterană îl are şi comportamentul autorităţilor.
Astfel, comportamentul profesional, consecvent şi obiectiv, determină un răspuns pozitiv din partea contribuabililor, în timp ce comportamentul discret, evaziv, dual al autorităţilor, amplifică influenţele negative generate de intensitatea reglementărilor şi determină apariţia şi dezvoltarea economiei subterane.
Comportamentul socio-uman
Încercând să abordez acest subiect, din punct de vedere economic, am constatat dificultatea şi probabilitatea de a nu reuşi să ofere o explicaţie suficient de concludentă unor fenomene, de altfel evidente. Astfel, nu este deloc de neglijat faptul că înclinaţia spre câştig a indivizilor este nelimitată, banii având nu doar rolul de economii şi investiţii, fiind deopotrivă măsura tuturor lucrurilor, deci inclusiv a puterii.
Dorinţa de câştig şi spiritul de competiţie, care de altfel asigură progresul omenirii, acţionează ca un „tranchilizant” asupra simţului de conservare şi protecţie, mergând uneori până la extrem, explicând poate astfel, riscurile asumate de către reprezentanţii marilor companii, care acceptă implicarea în tranzacţii deosebite ce depăşesc frecvent chiar şi limitele economiei subterane.
Nivelul de dezvoltare economică
Economia subterană este o prezenţă semnificativă, chiar dacă uneori discretă, în toate statele indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică şi de sistemul politic ce le guvernează. O analiză sumară ne permite să constatăm că elementele componente ale economiei subterane nu se manifestă uniform.
Posibilităţile de eludare diferă de la o categorie socială la alta, în funcţie de natura şi provenienţa veniturilor ori a averii supuse impozitării, de modul de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului sau de alţi factori specifici.
Corupţia – factor determinant al economiei subterane
Corupţia face parte din acele categorii de fapte a căror soluţionare a fost lăsată timp îndelungat numai pe seama justiţiei, cauzele ei, influenţele pe care le generează ca fenomen social si economic, fiind ignorate.
Astfel, prin activitatea pe care am desfăşurat-o într-un mediu potenţial coruptibil pot dezvolta câteva ipoteze[2]:
– cea mai mare parte din sumele vehiculate în procesele coruptive provin din economia subterană, deoarece este greu de închipuit că ele ar putea fi înregistrate şi impozitate, în detrimentul plătitorului, situaţie care i-ar amplifica acestuia costurile şi ar conduce uşor la deconspirarea acţiunii;
– valoarea facilităţilor nelegale, dobândite prin procesele coruptive, depăşeşte de câteva ori nivelul mitei plătite iniţial, acesta fiind de altfel scopul acţiunii de mituire;
– o parte importantă din valoarea facilităţilor dobândite nelegal precum şi a mitei plătite pentru aceasta, se reîntoarce pentru a fi utilizate în economia subterană, iar restul urmează procesul de reciclare, spălare a banilor, în final intrând în economia reală.
Explicaţia ar fi faptul că individul pus in faţa unor impozite ridicate va căuta sprijinul ocult al funcţionarului public pentru anularea sau amânarea momentului plăţii, obţinerea unor deduceri, a unor înlesniri, mai ales în cadrul unui sistem cu o legislaţie arbitrară.
Corupţia sau activitatea de corupere este o activitate umană destul de bine elaborată. Ea nu este supusă hazardului sau inconştientului, ci este o activitate raţională, responsabilă. Datorită corupţiei o societate involuează în întregul ei, în afara unui mănuchi de profitori, restul societăţii suportă costurile globale ale acestui fenomen, precum şi ale evaziunii fiscale şi crimei organizate.
Concluzionând, corupţia este o activitate economică deoarece:
a). se bazează pe resurse limitate;
b). dispune de un proces operaţional: favoarea, înlesnirea, oportunitatea, în general avantajul ocult;
c). dispune de o finanţare specifică;
d). dispune de o piaţă proprie;
e). satisface anumite trebuinţe;
f). urmăreşte realizarea de profituri.
Corupţia este o activitate economică şi pentru că cele mai numeroase şi importante acte săvârşite au legătură cu actele şi faptele economice. Activitatea de corupere este una spontană, la nivelul societăţii ea nefiind formal organizată, însă dacă ea se neglijează poate deveni o activitate sistematică şi curentă.
Activitatea de corupere este desfăşurată de funcţionari publici şi oameni politici care se pot folosi de locul ocupat şi de puterea de care dispun în structura şi ierarhia publică; este o activitate parazitară, desfăşurată în paralel şi pe suportul activităţii publice.
Finanţarea corupţiei este asigurată în primul rând de statutul celor cu funcţii în structura de stat care au posibilitatea şi se lasă corupţi în detrimentul realizării sarcinilor de serviciu pentru care sunt retribuiţi. Aceştia folosesc timpul de muncă pentru care sunt plătiţi de la bugetul statului pentru a procura noi “resurse” necuvenite. Pierderile sunt mai mari decât evaziunea fiscală produsă prin corupţie.
Ea constă din înlocuirea alocării de resurse prin mecanismele puse la dispoziţie de piaţă, care sunt mai puţin distorsionate, cu alocarea prin mecanismul corupţiei care sfidează legile economiei de piaţă.
Aceasta este o piaţă “subterană”, fiind influenţată de starea generală a economiei, de moralitatea societăţii, de factorii politici şi de gradul de implicare a statului în economie. Activitatea de corupere este strâns legată de coexistenţa sectorului public şi a celui privat.
Raţionamentul existenţei corupţiei constă în dorinţa de a obţine câştiguri cât mai mari a celor care participă la actul de corupţie, dorinţă care este cu atât mai mare cu cât discrepanţa dintre veniturile funcţionarilor (mici) şi a celor care recurg la corupţie (mult mai mari) sunt importante, precum şi cu cât lipsa de moralitate a societăţii este mai pronunţată.
Activitatea este greu de controlat şi de cuantificat, dat fiind caracterul său ocult, coordonatele sale fiind greu de probat. Actul de corupere şi fenomenul corupţiei în general sunt activităţi imorale. Imoralitatea şi ilegalitatea se bazează în primul rând pe faptul că funcţionarii publici şi oamenii politici corupţi vând din interesele şi speranţele contribuabililor, din impozitele cărora sunt plătiţi, în loc de a le apăra şi consolida, iar în al doilea rând realizează evaziune fiscală prin sumele de bani primite de la corupători, ceea ce se răsfrânge, de asemenea, negativ asupra contribuabililor.
Corupţia[3] este prezentă şi în sânul economiei şi societăţii româneşti, mult mai mult odată cu trecerea la economia de piaţă, deşi ea este prezentă de secole în ţara noastră. Cauzele sunt
multiple:
– salarizarea modestă a funcţionarilor care nu asigură nici necesităţile curente;
– birocraţia şi incompetenţa;
– numărul mare de funcţionari publici existenţi datorită gradului mare de implicare a statului în economie;
– politizarea activităţii de control prin numirea în funcţii de conducere şi management a unor reprezentanţi ai puterii publice;
– presiunea fiscală relativ ridicată la care sunt supuşi agenţii economici;
– dreptul arbitrar sau uneori părtinitor de a stabili cuantumul sancţiunilor de către organele de control;
– nivelul de dezvoltare a economiei;
– perpetuarea nivelului de trai scăzut al populaţiei.
Mulţi funcţionari şi oameni politici pot fi implicaţi direct sau mascat în activitatea unor agenţi economici (administratori, cenzori, membrii ai consiliilor de administraţie etc.), fiind interesaţi de bunul mers al acestora, fiind protejate de eventualele controale ale organelor abilitate. O parte din funcţionari lucrează în cadrul sistemului de control sau în posturi de decizie tocmai pentru a- şi proteja afacerile.
Deşi legile apărute după 1990 au prevăzut ca funcţionarii publici să nu fie implicaţi în activitatea societăţilor comerciale, aceştia nu au renunţat nici la afaceri, nici la funcţii din administraţia publică, cesionând conducerea societăţii pe numele rudelor sau apropiaţilor acestora.
Eficienţa măsurilor de combatere a economiei subterane este determinată în mod hotărâtor de starea şi evoluţia economică şi de corupţie. Alegerea momentului oportun în care se va declanşa un program important de combatere a economiei subterane trebuie să ţină seama de starea economiei şi de perspectivele acesteia.
Astfel, o perioadă de creştere economică va favoriza măsurile îndreptate împotriva economiei subterane şi va determina o atitudine pozitivă atât din partea reprezentanţilor economiei subterane cât şi a majorităţii contribuabililor oneşti care nu-şi mai simt ameninţată stabilitatea economică. Declanşarea unui proces de combatere a economiei subterane pe fondul unei perioade de recesiune economică nu va avea rezultatul scontat, existând pericolul de a accentua “scufundarea” unor indivizi sau chiar a unor activităţi în straturile mai profunde ale economiei subterane.
Creşterea economică reală şi economia subterană sunt, în principiu, termeni ce exprimă categorii economice opuse, dar în funcţie de amploarea măsurilor ce urmează a fi aplicate şi a sectoarelor subterane ce urmează a fi abordate, trebuie ales un moment economic oportun.
[1] www.ase.ro, Matyas Alexandru, teză de doctorat- Modalităţi de prevenire şi combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, Bucureşti, 2006
[2] Dorinică Ioan, Banciu Dan, Rădulescu M. Sorin – Corupţia în România. Realitate şi percepţie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag. 40
[3] Cucu Adrian – Economia Subterană, Ed. Bren, Bucureşti, 2003, pag. 56
