Macroeconomia se preocupă de factorii determinanţi ai producţiei totale şi ai ratei de creştere, de rata inflaţiei şi de cea a şomajului. Într-o economie de piaţă modernă, deschisă spre exterior, comportamentele agenţilor economici se concretizează, în ultimă instanţă, sub forma cererii agregate (globale, totale) şi ofertei agregate. Cererea agregată (globală) reprezintă ansamblul cerinţelor solvabile de bunuri şi servicii produse într-o economie, într-o perioadă de timp şi la un nivel mediu general al preţurilor acestora. Structura cererii agregate cuprinde patru componente de bază: cererea pentru consumul personal (C), achiziţiile guvernamentale (G), cererea pentru investiţii (I) şi cererea externă formată din exportul net (EN). Deci:
CA = C + G + I + EN
Cererea pentru consumul personal (C) este reprezentată de totalitatea cheltuielilor de consum ale sectorului privat (gospodăriilor) pentru achiziţionarea de bunuri materiale (inclusiv bunuri durabile) şi servicii de consum (finale). Reprezintă componenta principală în structura CA, mărimea ei fiind în funcţie de veniturile consumatorilor şi de nivelul preţurilor pe care ei trebuie să le plătească pentru bunurile respective.
Achiziţiile guvernamentale (G) (ale administraţiilor publice locale şi centrale) se referă la cheltuielile pentru consumul public şi investiţiile publice. Acestea cuprind cumpărările de bunuri şi servicii pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, pentru prestarea de servicii publice, achiziţii pentru rezervele de stat, precum şi refacerea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale, construcţia de locuinţe etc. G nu trebuie confundat cu cheltuielile guvernamentale totale (ale bugetului de stat) care cuprind în plus şi transferurile de plăţi către alte sectoare (subvenţii, alocaţii, ajutoare, etc).
Cererea pentru investiţii (I) reprezintă cheltuielile firmelor pentru investiţii brute, definite în sensul de adaos la stocul de capital tehnic (formare brută de capital fix şi creşterea stocurilor). Constă în construirea de clădiri, achiziţionarea de maşini şi utilaje necesare continuării şi creşterii producţiei. Ea nu include achiziţionarea hârtiilor de valoare (plasamentele) şi nici investiţiile în capital uman.
Exporturile nete (EN) reprezintă diferenţa dintre exporturi şi importuri (EN = EX-IM) şi reflectă influenţa comerţului exterior asupra cererii agregate (cererea agregată a străinătăţii, a restului lumii).
Unele componente ale CA sunt relativ stabile în timp şi evoluează, de regulă, în sens pozitiv (de exemplu, cererea pentru consum). În schimb, alte componente ale CA, cum sunt investiţiile, se modifică mai rapid şi pot cunoaşte oscilaţii importante, cauzând fluctuaţii ale activităţii economice
Mărimea cererii agregate este influenţată de nivelul general al preţurilor, care este o medie ponderată a preţurilor tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse într-o economie. Dacă nivelul general al preţurilor creşte (considerând că ceilalţi factori nu se modifică), puterea de cumpărare a banilor scade, astfel că se va putea cumpăra o cantitate mai mică de bunuri şi servicii cu un venit nominal dat, adică va avea loc o reducere a cererii agregate. De asemenea, creşterea nivelului general al preţurilor dintr-o economie va conduce spre o scumpire a bunurilor şi serviciilor produse pe plan intern, comparativ cu cele străine. Ca urmare, consumatorii interni vor avea tendinţa să cumpere mai puţine bunuri economice autohtone, ele fiind relativ mai scumpe faţă de cele străine, cu efecte asupra creşterii importurilor şi scăderii exporturilor de astfel de bunuri. Creşterea nivelului general al preţurilor afectează şi volumul investiţiilor, întrucât dacă presupunem că investiţiile se fac din împrumuturi, creşterea acestui nivel va determina şi mărirea ratei medii a dobânzii, scumpindu-se astfel creditul, cu efecte asupra descurajării investiţiilor, adică a scăderii cererii pentru bunuri de capital. Totodată, sporirea nivelului general al preţurilor va avea ca rezultat şi reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru achiziţionarea de bunuri de consum şi bunuri investiţionale.
Curba CA arată, în ultimă instanţă, pentru orice nivel al preţurilor nivelul cererii globale la care cheltuielile reale şi veniturile reale sunt simultan în echilibru. O modificare a nivelului general al preţurilor modifică în sens invers nivelul veniturilor reale ale cumpărătorilor care are ca efect o modificare în acelaşi sens a cheltuielilor reale din economie.
Procesul descris se numeşte efectul venitului asupra cererii dacă preţul se modifică, cunoscut de la analiza pieţelor individuale (produselor). La nivel macroeconomic, o creştere a nivelului general al preţurilor echivalează cu o reducere a veniturilor reale totale şi astfel cumpărătorii vor achiziţiona un volum mai mic de bunuri şi servicii. Există şi efecte de substituire care explică reducerea CA ca urmare a creşterii preţurilor (curba descrescătoare a CA), dar nu de natura celor cunoscute şi analizate pe pieţele produselor, când cumpărătorii achiziţionau un bun alternativ (substituibil) cu un preţ relativ mai mic al cărui nivel nu a crescut. La nivel macroeconomic creşte nivelul general al preţurilor şi, deci, nu se mai pune problema unor astfel de alternative în alegerile făcute de cumpărători. Se produc, în schimb alte efecte de substituire care explică relaţia inversă între modificarea nivelului preţurilor şi cel al CA. Primul şi cel mai evident se referă la substituirea bunurilor din producţia internă cu cele din import. Astfel, preţuri mai mari la produsele indigene vor stimula rezidenţii să achiziţioneze bunuri din import (care nu fac parte din CA) şi vor descuraja exporturile care reprezintă o parte a CA. A doua împrejurare care explică curba înclinată negativ a CA se referă la efectul soldurilor reale. Dacă preţurile cresc semnificativ, valoarea reală a soldurilor deţinute de cumpărători la bănci şi la alte instituţii financiare (plasamente) va scădea. Pentru a-şi proteja valoarea reală a soldurilor, cumpărătorii recurg şi la reducerea cheltuielilor. Un alt motiv pentru care cumpărătorii îşi reduc volumul total al achiziţiilor de bunuri odată cu creşterea preţurilor se referă la efectul modificării ratei dobânzii. Astfel, creşterea ratei dobânzii în condiţiile unui nivel mai ridicat al preţurilor va determina reducerea achiziţiilor de bunuri de consum şi a investiţiilor pe seama creditului.
În concluzie, curba CA este descrescătoare, iar panta negativă a acesteia ne arată cum se modifică nivelul cheltuielilor reale, ca răspuns la modificarea nivelului general al preţurilor.
În concluzie, o creştere generalizată a preţurilor în economie va avea ca rezultat contracţia cererii agregate (globale) prin reducerea tuturor componentelor acesteia. Invers, scăderea nivelului general al preţurilor va genera o extindere a cererii agregate.
Considerând însă, că nivelul general al preţurilor rămâne relativ constant pe o anumită perioadă de timp, atunci cererea agregată variază în raport cu acţiunea unor factori, precum:
- a) anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia stării economice în ansamblul ei. Anticipările optimiste vor determina populaţia să cumpere o cantitate mai mare de bunuri, în special de folosinţă îndelungată, iar întreprinzătorii să sporească investiţiile, deoarece creşte gradul de certitudine privind eficienţa acestora, ceea ce va însemna creşterea cererii agregate. Anticipările pesimiste vor conduce la creşterea incertitudinilor consumatorilor finali, fapt ce se va reflecta în reducerea cererii agregate, adică a cheltuielilor pentru bunuri de consum şi de capital.
- b) natura politicilor guvernamentale care, dacă privesc creşterea cheltuielilor pentru investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei monetare, au ca efect creşterea cererii agregate, iar dacă stimulează creşterea ratei dobânzii sau a fiscalităţii, au ca efect reducerea cererii agregate.
- c) starea generală a economiei mondiale care, dacă se află într-o perioadă de boom economic, va determina creşterea importurilor, adică mărirea exporturilor din economia naţională, crescând cererea agregată, iar dacă se află într-o perioadă de criză, partenerii de afaceri străini vor importa mai puţin, adică exporturile din economia naţională se vor reduce, scăzând astfel cererea agregată.
De regulă, în analizele de specialitate se face distincţie între condiţiile monetare şi cele non-monetare ale CA. Astfel, monetariştii atribuie creşterea CA în principal sau în întregime unei creşteri a cantităţii de bani în economie. Creşterea cererii agregate poate fi cauzată şi de o expansiune a cheltuielilor publice sau de o reducere a impozitelor pe venit, a gradului de fiscalitate, în general, care pot creşte semnificativ cererea de consum şi de investiţii.
Indiferent de cauzele care determină modificarea CA, la o creştere importantă a acesteia firmele vor răspunde prin mărirea producţiei (ofertei) şi/sau ridicând preţurile de vânzare. În ce măsură se vor produce cele două tendinţe, aceasta depinde de forma (înclinaţia) OA.
Procesul este ilustrat în figura nr. 1. Creşterea cererii agregate este însoţită de o mişcare spre dreapta a curbei acesteia de la CA1 la CA2. Drept urmare, nivelul preţurilor creşte de la P1 la P2 iar al producţiei de la Y1 la Y2. Se observă că atunci când curba OA este puţin înclinată aproape plată, deplasarea spre dreapta a curbei CA atrage după sine creşterea producţiei într-o măsură mult mai mare decât creşterea nivelului general al preţurilor. (în aceste condiţii se spune că măsurile luate de instituţiile statului au fost eficiente). Dacă curba OA ia forma unei pante abrupte, aproape verticală, o creştere a CA determină, în principal, creşterea nivelului general al preţurilor şi doar o creştere nesemnificativă a venitului şi producţiei reale.
Rezultă astfel că una din problemele fundamentale ale analizei macroeconomice şi a efectelor politicii economice o constituie forma (alura) curbei ofertei agregate.
