Cererea și oferta de forţă de muncă şi evoluţia sa în economia Republicii Moldova

în sens general, cererea este o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice, nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută pe piaţă. Cu alte cuvinte, cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piaţă, într-o perioadă de timp, la un anumit preţ.

Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau un serviciu anumit, pentru industrie (în sensul de ramură) sau cererea pentru o firmă, respectiv – pentru producţia sa.

Cererea de forţă de muncă este şi ea o categorie economică care, în condiţiile economiei de piaţă, reprezintă ansamblul relaţiilor, raporturilor şi conexiunilor privind volumul pe profesii şi nivelurilor de calificare, atât pentru fiecare unitate economică, cât şi pentru întreaga economie naţională.

Cererea de forţă de muncă exprimă volumul total de forţă de muncă necesar activităţilor economice şi social-culturale din ţară.

Dar această nevoie de forţă de muncă nu se manifestă în întregime pe piaţa forţei de muncă. Condiţia esenţială pentru ca nevoia de forţă de muncă să fie considerată în categoria cererii de forţă de muncă este salarizarea. Ca urmare, atunci când se formează cererea de forţă de muncă, se ia în considerare doar forţa de muncă salarizată. Deci, în cererea de forţă de muncă nu se includ activităţile realizate de către femeile de profesie casnică, de către studenţi, militari în termen sau de alţi nesalarizaţi. Aşadar, „cererea de forţă de muncă se defineşte ca fiind nevoia de forţă de muncă salarizată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă”.^]5

Cererea de forţă de muncă depinde de mai mulţi factori, între care:

• ritmul de creştere economică;
• nivelul şi dinamica productivităţii muncii;
• structura producţiei şi activităţilor economico-sociale;
• formele de ocupare şi regimul ocupării forţei de muncă;
• numărul locurilor de muncă disponibile;
• nivelul de înzestrare tehnică a întreprinderii;
• nivelul de organizare a producţiei şi a muncii;
• durata zilei de muncă ş.a.

Cererea de forţă de muncă pe piaţa forţei de muncă vine din partea agenţilor economici care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţii: întreprinderi economice, unităţi social-culturale şi administrative ş.a. Ele creează şi asigură locurile de muncă şi apar deci ca ofertanţi de asemenea locuri. Satisfacerea nevoii de forţă de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de forţă de muncă existente în societate, adică a volumului de forţă de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă din ţară în perioada dată.

Activitatea social-economi că neîntreruptă atrage după sine reproducerea tot atât de continuă a necesarului de forţă de muncă şi ca volum, şi ca structură profesională şi grad de calificare adecvată. Aşa cum în procesul de ansamblu al reproducţiei consumul creează imboldul producţiei, tot aşa şi consumul continuu de resurse de muncă cerut de producţia socială reproduce de fiecare dată nevoia

de forţă de muncă, diferită şi ea de la o perioadă la alta.

Ca manifestare a nevoilor de forţă de muncă, cererea de forţă de muncă face legătură între acestea şi consumul real de resurse de muncă. în consecinţă, cererea de forţă de muncă apare ca o expresie a consumului ei. întrucât precede; în mod firesc, momentul consumului, cererea de forţă de muncă trebuie înţeleasă ca un consum potenţial.

Evoluţia cererii de forţă de muncă în Republica Moldova se caracterizează prin reducerea esenţială, în primii ani de tranziţie, la economia de piaţă a locurilor de muncă salariate, a salariilor necorespunzătoare, scăderea nivelului de trai al purtătorilor de forţă de muncă, falimentarea unui număr mare de întreprinderi în industrie şi construcţii, dezvoltarea foarte lentă şi anevoiasă a micului busi- ness. Ca urmare, numărul locurilor de muncă salariate s-a redus în anul 2000, în comparaţie cu anul 1997, cu circa 407 mii.¹⁶ In ultimii ani, situaţia s-a schimbat esenţial, cererea de forţă de muncă este în creştere. Din 2001 până în 2008, în diferite ramuri de activitate, au fost create peste 300 mii de locuri de muncă.

2.2. Conţinutul ofertei de forţă de muncă şi evoluţia sa în economia Republicii Moldova

Oferta este o altă categorie a pieţei. Ea reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să o ofere spre vânzare într-un anumit timp. Oferta, ca şi cererea, se referă la un preţ anume şi poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii (în sens de ramură), a unei firme şi ca ofertă totală de piaţă.

Oferta de forţă de muncă este reprezentată prin totalul resurselor de muncă disponibile într-o perioadă dată de timp. Ea nu cuprinde femeile ocupate în activităţile casnice, elevii şi studenţii, militarii în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariate sau care nu doresc să se angajeze în activitate întrucât au resurse pentru existenţă. Altfel spus, oferta se concretizează în volumul de muncă ce poate fi depusă în procesul activităţii economice şi social-culturale de populaţia aptă de muncă a ţării, iar la un regim (durată) dat al muncii, în numărul celor ce solicită un loc de muncă salariat.

in legătură cu aceasta, au importanţă următorii indicatori statistico- economici: populaţia disponibilă pentru muncă (sau aptă de muncă) şi populaţia ocupată sau efectiv activă.

Numărul populaţiei active disponibile depinde de mai mulţi factori: evoluţia demografică, regimul juridic al ocupării (limitele vârstei ac­tive), durata ocupării ş.a.

Oferta de forţă de muncă ca, de altfel, şi piaţa forţei de muncă, are anumite particularităţi, care influenţează asupra cererii de forţă de muncă şi asupra relaţiilor de piaţă, între care:

• formarea resurselor (ofertei) de forţă de muncă necesită un timp îndelungat pentru atingerea de către populaţie a vârstei încadrării în muncă şi pentru instruirea corespunzătoare;
• formarea ofertei forţei de muncă nu se subordonează numai legilor pieţei, ci şi legilor demografice;
• mobilitatea relativ redusă a ofertei forţă de muncă, urmare a faptului că oamenii se ataşează mediului economico-social, îşi întemeiază o gospodărie acolo unde trăiesc, muncesc şi acceptă greu schimbările;
• perisabilitatea ridicată (totală) a forţei de muncă şi rigiditatea ofertei, decurgând din faptul că munca nu poate fi conservată, în cazul neutilizării sau subutilizării resurselor de muncă.

La etapa actuală, o atenţie tot mai mare se acordă laturii calitative a resurselor de muncă. Teoria capitalului uman, al cărui promotor principal este Gary Becker, subliniază importanţa educaţiei şi pregătirii profesionale pentru valorificarea economică a potenţialului uman.

„Dintr-un agent economic care conta exclusiv din punct de vedere numeric, factorul uman intră astăzi în educaţia dezvoltării nu atât prin dimensiunea cantitativ-numerică, cât, mai ales, prin cea calitativ- structurală, exprimată în volumul şi conţinutul cunoştinţelor, în posibilitatea reproducerii şi reînnoirii cât mai rapide a acestora; din factor de putere naţională şi internaţională care creşte aritmetic, di­rect proporţional cu forţa fizică exprimată prin ntimărul, sexul şi vârsta populaţiei, forţă de muncă devine în ultimul timp purtătorul şi simbolul puterii unei naţiuni-atribut ce evoluează astăzi cvasiexponenţial, mai ales datorită forţei intelectuale”.¹⁷

Este cunoscut faptul că primul şi cel mai important factor care acţionează asupra ofertei de forţă de muncă este dimensiunea populaţiei care se delimitează printr-o serie de criterii, de condiţii socio- demografice, de opţiuni ale persoanelor cu vârstă legală de muncă şi apte de muncă.

în funcţie de legătura, mai puternică sau mai slabă, care se formează între diferitele categorii de populaţie şi piaţa forţă de muncă, distingem:

• populaţia în vârstă de muncă, aflată între vârsta minimă şi cea maximă legală de activitate, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări (în mod convenţional 15-64 de ani);
• resursele de muncă sau populaţia potenţial activă, care cuprinde numai persoanele apte de muncă;
• populaţia activă (forţa de muncă), ce cuprinde populaţia ocupată şi şomerii.