Piaţa de capital poate fi văzută ca un mecanism care permite întâlnirea cererii cu oferta de capital (resurse financiare) şi care permite transferul acestor resurse financiare prin intermediul unor instrumente financiare emise pe termen mediu şi lung.
Disponibilităţi temporare de capital se regăsesc atât la nivelul persoanelor fizice cât şi la nivelul persoanelor juridice. Acestea provin din procesul de economisire, ca rezultat al unui excedent temporar al încasărilor faţă de cheltuieli.
Oferta de capital provine de la investitori. În funcţie de importanţa lor pe piaţa de capital, aceştia se împart în:
- investitori individuali;
- investitori instituţionali.
Investitorii individuali sunt cei care plasează sume reduse pe piaţa de capital. Influenţa acestora, priviţi în mod individual, asupra cursului bursier este mică, în sensul că prin intermediul tranzacţiilor pe care le realizează nu provoacă creşteri sau reduceri ale preţului valorilor mobiliare tranzacţionate.
Investitorii instituţionali sunt acei investitori cu forţă financiară mare, care se implică activ pe piaţa de capital urmărind permanent evoluţia cursurilor valorilor mobiliare pe piaţă. În funcţie de analizele realizate efectuează tranzacţii frecvente. Aceştia efectuează tranzacţii importante din punct de vedere al fondurilor financiare vehiculate, respectiv al numărului valorilor mobiliare tranzacţionate. Putem afirma că în general, investitorii instituţionali sunt persoane juridice care au departamente sau persoane specializate în urmărirea cursurilor bursiere şi a evenimentelor extrabursiere cu influenţă asupra cursurilor, analizarea şi interpretarea acestor analize, respectiv tranzacţionarea valorilor mobiliare. Totuşi în categoria investitorilor instituţionali pot fi incluse şi persoane fizice, cu condiţia ca acestea să realizeze tranzacţii importante pe piaţa de capital.
Cei mai importanţi investitorii instituţionali pe piaţa de capital pot fi:
- fondurile de investiţii fie că sunt închise, fie că sunt deschise (fonduri mutuale);
- societăţile de investiţii financiare;
- societăţile de asigurări;
- băncile comerciale;
- băncile de investiţii;
- societăţile care administrează fondurile de pensii;
- casele de economii.
Investitorii, priviţi din punctul de vedere al frecvenţei tranzacţiilor pe piaţa de capital, se împart în: activi şi pasivi.
Investitorii activi odată ce au achiziţionat instrumente financiare se implică în continuare pe piaţă realizând tranzacţii cu titlurile financiare respective. Aceştia au în vedere realizarea unor speculaţii bursiere, mizând îndeosebi pe câştigul de capital şi mai puţin pe cel financiar. Câştigul de capital este dat de diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare al valorilor mobiliare şi preţul de achiziţie. Câştigul financiar este dat de venitul adus de un titlu financiar pe perioada deţinerii lui (dividend, dobândă).
Investitorii pasivi odată ce au intrat în posesia titlurilor, aşteaptă încasarea dividendelor şi dobânzilor, doar o eventuală nevoie de lichiditate determinându-i să-şi vândă titlurile din portofoliu. Aceştia mizează îndeosebi pe câştigul financiar generat de valorile mobiliare achiziţionate. Ei sunt investitori pe termen mediu şi lung (câţiva ani), în timp ce investitorii activi realizează tranzacţii pe termen scurt şi foarte scurt.
Cererea de fonduri pe piaţa de capital este generată de:
- guvernele şi administraţiile locale – aceste instituţii, în vederea atragerii resurselor de care au nevoie, prin intermediul pieţei de capital, emit bonuri de tezaur, obligaţiuni de stat, obligaţiuni municipale;
- organizaţiile nonfinanciare (care nu au ca obiect principal de activitate tranzacţiile financiare) – acestea emit acţiuni şi obligaţiuni corporatiste prin care îşi finanţează activitatea fără a mai apela la creditul bancar. Emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni asigură finanţarea directă a emitenţilor. Prin emisiunea de acţiuni se majorează capitalul propriu, cumpărătorii acestor titluri financiare devenind coproprietari ai emitentului. Prin emisiunea de obligaţiuni se atrage capitalul de împrumut, care trebuie rambursat deţinătorilor de obligaţiuni (cumpărătorilor valorilor mobiliare respective)
- organizaţiile financiare (băncile comerciale, băncile de investiţii, societăţi de servicii pentru investiţii financiare, societăţi de asigurări etc.) care de asemenea pot emite atât obligaţiuni cât şi acţiuni;
- autorităţi monetare (băncile centrale).
Din punct de vedere al necesităţilor care generează cererea de capital, aceasta poate fi :
- structurală, este legată de finanţarea nevoilor curente de capital apărute de-a lungul ciclului de viaţă al unei organizaţii (finanţarea înfiinţării, dezvoltării, investiţiilor productive, etc);
- conjuncturală, este legată de finanţarea unor nevoi ocazionale (deficitele balanţelor de plăţi, goluri de casă, restricţii excesive în acordarea creditelor în sistem bancar etc.).
Tranzacţiile cu titluri financiare pe piaţa de capital nu se realizează în mod direct între cumpărător, ca exponent al ofertei de capital şi vânzător, ca exponent al cererii de capital, ci prin intermediul unor persoane fizice sau juridice special autorizate pentru intermedierea tranzacţiilor respective. În România numai persoanele juridice pot fi autorizate ca intermediari specializaţi pe piaţa de capital. Acestea poartă denumirea de societăţi de servicii pentru investiţii financiare (SSIF).
