Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plată redusă ori sub formă de transferuri băneşti (alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii). De prestaţiile social-culturale pot beneficia anumite categorii sau grupuri sociale, sau întreaga populaţie.
Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale îndeplinesc un rol important în plan economic şi social. Astfel, pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educaţia şi instrucţia copiilor şi tinerilor; ridicarea calificării profesionale; asistenţa medicală a cetăţenilor; influenţarea evoluţiei demografice; asigurarea unui sistem de protecţie socială; ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii. În plan economic, rolul acestor cheltuieli se remarcă în acţiunea lor asupra consumului, în sensul că influenţează cererea de bunuri de consum şi, pe această cale, stimulează sporirea producţiei.
Structura cheltuielilor publice pentru acţiuni social-culturale vizează următoarele destinaţii: învăţământ; sănătate; cultură, religie, şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret; asistenţa socială, alocaţiile, pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile; alte cheltuieli social- culturale; asigurările sociale de stat; pensia suplimentară; ajutorul de şomaj.
În literatura de specialitate se întâlneşte termenul de securitate socială, în care se cuprind: asigurările sociale, asistenţa socială, ajutorul de şomaj, alte categorii de ajutoare şi indemnizaţii, precum şi alte cheltuieli.
Totodată, se utilizează şi termenul de protecţie socială, care are o sferă mai extinsă a acţiunilor, comparativ cu termenul anterior. Astfel, protecţia socială se referă la ansamblul acţiunilor şi măsurilor economice, sociale sau de altă natură, iniţiate de stat, pentru a garanta membrilor societăţii – salariaţi sau nesalariaţi – apărarea faţă de fenomene şi acţiuni al căror efect se repercutează nefavorabil asupra situaţiei lor.
Printre măsurile de protecţie socială se înscriu: crearea de noi locuri de muncă; subvenţionarea unor produse şi servicii destinate populaţiei; compensaţii băneşti acordate persoanelor cu venituri fixe, în urma creşterii preţurilor şi tarifelor la bunuri şi servicii de interes vital pentru populaţie; facilităţi fiscale pentru anumite categorii sociale; ajutor de şomaj; asistenţă socială; asigurări sociale ş.a.
Corespunzător acestei compoziţii, protecţia socială cuprinde ansamblul de acţiuni, decizii şi măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei.
În ansamblul lor, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale îşi exercită influenţa asupra economiei, întrucât ele contribuie la întreţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţii de muncă a indivizilor, la formarea şi ridicarea calificării acestora, la reproducţia forţei de muncă. Între cheltuielile pentru acţiuni social-culturale şi dezvoltarea economică a unei ţări există relaţii de intercondiţionare; în consecinţă, o ţară dezvoltată din punct de vedere economic va dispune de resurse financiare mari, pe care le va putea îndrepta spre finanţarea acestor acţiuni. La rândul lor, acţiunile pentru învăţământ, sănătate, cultură, asistenţă socială
126 vor conduce la instruirea şi calificarea cetăţenilor, la păstrarea stării de sănătate a populaţiei sau la refacerea acesteia, creând astfel condiţii pentru
o productivitate a muncii sporită în sectoarele economice.
Acţiunile social-culturale reprezintă servicii sociale care conduc la crearea de venit naţional, prin aceasta dovedind un caracter productiv şi contribuind la dezvoltarea economico-socială. Astfel, învăţământul „produce” forţă de muncă instruită şi calificată; bunăstarea fizică, psihică şi socială, absenţa bolii şi invalidităţii conduc în mod direct la existenţa unei forţe de muncă capabile de o activitate eficientă şi, indirect, diminuează necesarul de resurse destinate asistenţei medicale pentru bolnavi şi cei incapabili de muncă.
Înţelese prin această prismă, cheltuielile pentru acţiuni social- culturale sunt considerate ca fiind „investiţii în resurse umane”. Conţinutul lor este dat de totalitatea cheltuielilor care conduc la creşterea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale indivizilor, luaţi ca agenţi productivi în prezent sau viitor. Altfel spus, investiţiile în resurse umane cuprind cheltuielile efectuate pentru creşterea şi dezvoltarea complexă a individului. Aceste investiţii au mai multe componente, şi anume: investiţia intelectuală, investiţia pentru sănătate, investiţia culturală.
Aprecierea caracterului de „investiţie în resurse umane” a cheltuielilor social-culturale este diferită. Astfel, unii autori consideră că numai o parte a acestora poate fi considerată investiţie în resurse umane (respectiv, cea destinată realizării bazei tehnico-materiale a acţiunii respective: cheltuielile de capital şi o parte a cheltuielilor curente); alţi teoreticieni apreciază caracterul de investiţie în resurse umane al tuturor resurselor îndreptate spre învăţământ, sănătate, cultură.
Investiţiile în capitalul uman sunt strâns legate de realizarea în practică a politicilor de asigurare a creşterii economice durabile, contribuind la atenuarea consecinţelor celor mai grave ale sărăciei şi oferind cetăţenilor posibilitatea ameliorării condiţiilor de viaţă.
În ultimii ani s-au intensificat preocupările pentru evidenţierea corelaţiei dintre dezvoltarea economică şi viaţa umană. Conceptul dezvoltării economice a căpătat un conţinut mai profund, accen- tuându-se componentele sale socială şi umană; a fost elaborat un nou concept privind dezvoltarea economică durabilă, cuprinzând şi dezvoltarea umană durabilă.
Dezvoltarea umană este un proces care conduce la extinderea gamei de posibilităţi oferite fiecărui individ. Fiinţa umană este situată în centrul acţiunilor privind dezvoltarea şi ea trebuie să-şi manifeste ferm opţiunile în orice domeniu – economic, social, cultural, politic. Pentru realizarea dezvoltării umane sunt necesare trei condiţii esenţiale: o viaţă îndelungată într-o stare bună de sănătate; acumularea de cunoştinţe; acces la resursele necesare pentru atingerea unui nivel de trai decent. Accesul la aceste condiţii trebuie asigurat nu doar generaţiilor prezente, ci şi celor viitoare, fapt ce conferă durab
