Astăzi este larga acceptată teza după care conţinutul ciclului economic lung îl constituie ciclicitatea dezvoltării calitative a forţelor productive denumită şi modul tehnic de producţie.
Un mod tehnic de producţie exprimă un tip calitativ determinat al raporturilor om-mediu, o stare calitativă definitorie şi de durată a combinării factorilor de producţie.
Obiectivele muncii + Mijloacele de muncă (unelte, vase, ţevi) = mijloace de producţie
+ forţa de muncă -= Forţele productive ale societăţii (modul tehnic de producţie)
Modul tehnic de producţie desemnează nivelul calitativ şi caracterul ansamblului tehnicilor şi tehnologiilor de producţie, inclusiv al forţei de muncă. Evoluţia pe timp lung a vieţii economice, a modului tehnic de producţie se desfăşoară sub forma unor aşa zise unde lungi cu o durată de 50-60-70 ani.
În acest interval de timp în economia unei ţări sau în economia mondială este dominant un anumit mod tehnic de producţie. Aceste este susţinut de un anumit nivel de acumulare şi reproducţie. Circa 20 – 30 ani, modul tehnic de producţie dominant funcţionează corespunzător îşi dezvăluie capacitatea de progres, are un cadru adecvat de afirmare. După această perioadă, el intră în conflict cu posibilităţile oferite de natură şi alte resurse ale societăţii pe baza cărora a fost edificat. Apar acum semne de epuizare a capacităţii sale de a asigura un cadru corespunzător legii creşterii productivităţii muncii şi începe să se manifeste o tendinţă de cădere a eficienţei economice în primul rând al ratei profitului. Începe acuma perioada de tranziţie cu un stadiu calitativ nou al ansamblului factorilor de producţie. Corespunzător acestei logici în evoluţia oricărei economii mature se disting 2 faze:
- faza ascendentă: se caracterizează prin preponderenţa anilor de prosperitate economică, ritmuri înalte de creştere a venitului naţional, a investiţiilor, a producţiei industriale şi a profiturilor, inclusiv ridicarea nivelului de trai.
- faza descendentă: încetinirea ritmului de creştere a producţiei, a investiţiilor, a profiturilor, a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a venitului naţional.
Anii de depresie economică sunt mai numeroşi, iar persistenţa unor fenomene negativiste în economie se accentuează. Începe de fapt, tranziţia la un nou mod tehnic de producţie. Se trece la o nouă undă de progres tehnic, social-economic. Unii autori numesc aceste treceri succesive (pe un fundal de trend general crescător de la o fază la alta şi de la un ciclu la altul) ca fiind revoluţie industrială, revoluţie tehnico-ştiinţifică, etc.
Succesiunea celor două faze ascendentă şi descendentă este explicată de specialişti în mai multe feluri:
- prin ciclicitatea noutăţilor şi perfecţionări tehnologice profunde, prin atragerea în exploatare a unor noi resurse de materii prime sau ca surse primare de energie
- prin pregătirea şi ducerea războaielor, prin noile împărţiri şi reîmpărţiri a resurselor naturale şi resurse umane
- prin evoluţia producţiei şi a stocului de an
- prin evoluţia producţiei agricole
- prin evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice în legătură organiză cu ciclul schimburilor structurale din economie.
Este explicaţia cea mai plauzibilă pe care istoria economică o acceptă în cea mai mare măsură. Aceasta deoarece în faza ascendentă are loc un proces investiţional susţinut şi eficient pe baza descoperirilor ştiinţifice anterioare. În această fază se înregistrează un recul al cercetărilor ştiinţifice şi o eficienţă ridicată a investiţiilor efectuate pe baza descoperirilor anterioare. În faza descoperirilor, dimpotrivă, se produce o scădere relativă a eficienţei investiţiilor (a producţie) dar şi o intensificare a cercetării ştiinţifice şi tehnologiilor. Acum se manifestă criza structurală tehnologică, criză specifică tranziţiei de la un tip de tehnologie la altul şi de la un stadiul al progresului tehnico-social şi tehnico-ştiinţific la altul.
