Ştiinţa economică dispune de o tipologie a costurilor:
- În funcţie de procesul tehnologic, elementele de cost se grupează în:
– costuri de bază, tehnologice (materiile prime, salariile personalului productiv, amortizarea, combustibilul, energia, apa etc.);
– costurile de regie, de organizare şi de conducere (salariile personalului de conducere şi de administraţie, cheltuieli generale de birou
etc.).
- După gradul de omogenitate şi complexitate a diferitelor elemente
componente:
- costuri simplei, care pot fi urmărite pe elemente primare (materii prime, salarii plătite pentru un anumit produs);
- costuri complexe – care grupează mai multe costuri simple, fără ca acestea să devină operaţionale (ex.: reparaţii capitale);
- În funcţie de purtătorul de cost, de repartizarea şi includerea acestora
pe unitatea de produs:
- costuri directe – identificabile şi măsurate în momentul efectuării lor pe fiecare unitate de produs;
- costuri indirecte – ocazionate de fabricarea întregii producţii.
- În funcţie de momentul consumului factorilor şi de cel al efectuării
cheltuielilor:
– costuri curente – aferente perioadei în care are loc producerea şi desfacerea bunului;
– costuri preliminare – care se efectuează în viitor, dar care se prelimină asupra producţiei curente (concediile de odihnă);
– costuri anticipate – care nu aparţin perioadei în care se fac cheltuielile.
- După natura activităţii economice desfăşurate:
- costuri productive;
- costuri neproductive.
- În funcţie de volumul fizic al producţiei:
- costuri variabile;
- costuri fixe.
În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se regăsesc, într-o formă sau alta, costul întregii producţii sau costul pe unitatea de produs. Există mai multe tipuri de costuri.
- Costurile totale (Ct) – sunt formate din ansambluri de costuri ce
corespund unui volum de producţie dat. - Costuri fixe totale (Cf) – reprezintă volumul de cheltuieli
independente de volumul producţiei, concretizat în amortizări, chirii, dobânzi,
cheltuieli de întreţinere etc. Asemenea cheltuieli au loc indiferent de volumul
producţiei, purtând numele de cost global fix. - Costurile variabile totale (Cv) – reprezintă volumul total al acelor
cheltuieli a căror volum se schimbă în funcţie de cantităţile de producţie (Q).
Unele dintre aceste costuri sunt, pe termen scurt, direct proporţionale cu
producţia fizică (ex.: salariile directe), altele au acelaşi sens cu producţia,
ambele putând creşte sau descreşte. Acest cost mai poartă numele de cost
global variabil.
Cv = f(Q) Ct = Cf + Cv = Cf + f(Q)
- Costul mediu total (Ctm) – reprezintă raportul dintre costul total (Ct)
şi cantitatea totală de producţie (Q):
Ctm = Ct/Q
- Costul mediu fix (Cfm) – reprezintă raportul dintre costul global fix şi cantitatea obţinută. Este variabil în raport cu cantitatea produsă.
- Costul mediu variabil (Cvm) – reprezintă raportul dintre costul global variabil şi producţia fizică obţinută. Exprimă costul variabil pe un bun (produs sau serviciu).
- Costul marginal – reprezintă sporul de cheltuieli totale antrenat de obţinerea unei cantităţi suplimentare de produs şi/sau serviciu.
Cmg = ACT/ AQ
Dacă AQ = 0: Cmg = ACT
Modificarea cantităţii produse generează efecte funcţionale asupra costului unitar şi asupra costurilor globale. Aceste efecte sunt cunoscute sub denumirea de funcţie cost:
x = f(g) sau C = f(g)
Dependenţa funcţională a costurilor faţă de producţie se exprimă specific în orizonturile de timp scurte şi în cele lungi. Din punct de vedere al costului, timp scurt înseamnă intervalul în care un producător poate spori producţia numai în limitele capacităţilor de producţie existente. În această perioadă nu se poate schimba proporţia dintre factorii de producţie sau tipul de tehnologie. Volumul producţiei poate fi doar ajustat prin modificarea cantităţii de muncă şi/sau materii prime
Perioada lungă + reprezintă timpul (orizontul) în care sunt posibile modificări în scara producţiei. Pe termen lung, evoluţia costurilor este determinată de concentrarea producţiei.
