Oferta de mărfuri nealimentare este practic nelimitată, motiv pentru care sistematizarea acestora este în general dificil de realizat. În domeniul comerţului cu bunuri industriale sunt cuprinse o multitudine de produse diversificate tipodimensional, la care se adaugă piese de schimb şi materialele consumabile. Cele mai utilizate criterii de clasificare a mărfurilor industriale sunt:
- stadiul de prelucrare tehnologică:
- materii prime (fibre textile, lemn brut, piele brută, minereuri, argile, ţiţei, etc.);
- semifabricate (produse într-o anumită fază a procesului tehnologic, cum ar fi de exemplu: fire textile, semifabricate din lemn, piele prelucrată, ciment, lingouri metalice, etc.);
- produse finite (rezultatul unui proces tehnologic complet, cum ar fi: confecţiile, mobilierul, încălţămintea, locuinţele, etc.).
- materia primă din care provin:
- mărfuri industriale de origine organică:
- mărfuri din lemn: cherestea, semifabricate, mobilă, hârtie, etc.;
- mărfuri textile: fibrele textile, fire, ţesături, pâsle, tricotaje, confecţii, covoare, etc.,
- mărfuri din piele: articole de îmbrăcăminte, încăltăminte, marochinărie, blănuri, etc.;
- mărfuri din cauciuc şi mase plastice: confecţii, ambalaje, anvelope, articole sanitare, articole sportive, etc.;
- produse ale idustrei petroliere şi petrochimice,etc.;
- mărfuri industriale de origine minerală:
- mărfuri din metal: produse laminate, turnate, trefilate, ambalaje, maşini, instalaţii, etc.;
- mărfuri din sticlă: geamuri, produse din sticlă optică, articole de menaj, ambalaje, becuri şi corpuri de iluminat, etc.;
- mărfuri ceramice: produse din ceramică industrială, produse din ceramică pentru construcţii, pentru menaj şi articole decorative, obiecte sanitare, etc.;
- mărfuri chimice: medicamente, reactivi, detergenţi, lacuri şi vopsele, articole pentru spălat şi curăţat, etc.
- destinaţie (Redeş şi colaboratorii, 1999):
- materiale de construcţii: mărfuri din lemn, metal, sticlă, ceramică, mase plastice, etc.;
- mărfuri de uz gospodăresc: tacâmuri, veselă, unelte, scule, etc.;
- articole pentru iluminat: materiale electrotehnice, lămpi, corpuri de iluminat;
- aparate şi maşini domotice: aparate electrocasnice, electronice, etc.;
- aparate şi maşini birotice şi informatice: maşini de scris, copiatoare, faxuri, telefoane, calculatoare, aparatură multimedia;
- mobilă: pentru locuinţe, birouri, săli de spectacole, mijloace de transport, etc.;
- materiale şi confecţii pentru îmbrăcăminte: materiale textile, înlocuitori şi accesorii;
- materiale şi confecţii pentru încălţăminte: piele, blănuri, confecţii textile, înlocuitori, accesorii;
- produse chimice pentru igienă, sănătate şi confort: detergenţi, săpunuri, cosmetice, medicamente, etc.;
- combustibili, carburanţi, lubrefianţi;
- produse chimice de protecţie şi finisări: lacuri, vopseluri, emailuri;
- instrumente muzicale clasice şi electronice;
- articole pentru sport şi turism;
- articole pentru filmat şi fotografiat;
- autoturisme, motociclete, triciclete: mijloace de transport obişnuite, de performanţă, accesorii, piese de schimb, etc.
O sistematizare a mărfurilor nealimentare, produse şi comercializate pe piaţa românească este realizată în cadrul Clasificării produselor şi serviciilor asociate activităţilor (CPSA), elaborată de Comisia Naţională de Statistică şi aprobată conform HG 53/1999 şi O G 337/2007, corelat cu Regulamentul CE1893/2006 privind Nomenclatorul activităţilor din Comunitatea Europeană NACE Rev.2. În cadrul acestei clasificări neflexibile produsele nealimentare fac obiectul următoarelor secţiuni:
- Produse ale industriei extractive:
- produse energetice ale industrei extractive: cărbuni, petrol brut si gaze naturale, minereuri radioactive;
- produse neenergetice ale industrei extractive: minereuri metalifere‚ şi alte minereuri şi produse de carieră;
- Produse ale industrie prelucrătoare:
- produse ale industriei textile: articole de imbracaminte,
- produse ale industrie pielăriei şi încălţămintei: piei si produse din piele;
- produse ale industriei de prelucrare a lemnului (exclusiv producţia de mobilă);
- produse ale industriei celulozei, hârtiei, cartonului, articole de hârtie, carton;
- produse ale industrie de prelucrare a ţiţei, cocsificarea cărbunelui, combustibili nucleari, etc.,
- produse ale industrie chimice, fibre şi fire sintetice şi artificiale;
- produse ale industriei de prelucrare a cauciucului şi maselor plastice;
- alte produse din minerale nemetalice: sticlă, articole din sticlă, articole din ceramică, etc;
- produse ale industriei metalurgice;
- produse ale industriei construcţiilor metalice şi produse din metal (exclusiv maşini, utilaje, instalaţii);
- produse ale industriei de maşini şi echipamente: maşini şi aparate pentru uz casnic, etc.;
- produse şi echipamente electrice şi optice: mijloace ale tehnicii de calcul şi birotică, maşini de scris, calculatoare, echipamente TV şi comunicaţii, radio, aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie etc.;
- produse ale industriei mijloacelor de transport: autoturisme, etc;
- produse ale altor activităţi industriale: mobilă şi alte produse;
- energie electrică şi termică, combustibili gazoşi distribuiţi şi apă.
Anumite materii prime de tipul fibre textile (in, bumbac, cânepă), piei brute, blănuri şi altele sunt incluse în secţiunea A – Produse ale agriculturii, în timp ce lemnul materie primă este inclus în secţiunea B – Produse ale silviculturii, exploatării forestiere şi economiei vânatului.
Pentru mărfurile importate în România, sistematizarea produselor industriale se realizează în cadrul clasificărilor vamale specifice, utilizate pentru aplicarea Tarifului Vamal de Import al României (TARIR), corelat cu sistemul vamal european (TARIC), conform negocierilor de aderare la UE. În acest nomenclator produsele industriale sunt cuprinse în secţiunile V-XXI, capitolele 25-97.
În cadrul procedurilor de achiziţie publică, în cazul produselor ce fac obiectul tranzacţiilor se utilizează o clasificare şi o codificare bazate pe vocabularul specific, recunoscut în cadrul Uniunii Europene, respectiv sistemul CPV. În cadrul clasificării sunt utilizate un vocabular principal şi, pentru detalierea mai amănunţită a anumitor produse/servicii, un vocabular suplimentar.
Vocabularul principal este bazat pe o structură arborescentă ce cuprinde diviziuni, grupe, clase şi categorii, simbolizată prin coduri de până la nouă cifre, cărora le corespunde o denumire care descrie lucrările, produsele sau serviciile ce fac obiectul procedurii de achiziţie. Codul numeric este alcătuit de o succesiune de opt cifre, subdivizate după cum urmează:
– diviziuni, identificate prin primele două cifre ale codului (XX000000-Y);
– grupe, identificate prin primele trei cifre ale codului (XXX00000-Y);
– clase, identificate prin primele patru cifre ale codului (XXXX0000-Y);
– categorii, identificate prin primele cinci cifre ale codului (XXXXX000-Y).
Fiecare dintre ultimele trei cifre conferă un grad mai mare de precizie în interiorul fiecărei categorii. Cea de a noua cifră serveşte la verificarea cifrelor precedente.
Vocabularul suplimentar poate fi utilizat pentru a completa descrierea obiectului contractelor de achiziţii. Ca structură, vocabularul suplimentar este compus dintr-un cod alfanumeric, căruia îi corespunde o denumire ce permite efectuarea de precizări suplimentare privind natura sau destinaţia specifică a bunurilor care urmează a fi achiziţionate. Codul alfanumeric cuprinde o detaliere realizată sub forma unei succesiuni cu trei nivele:
– un prim nivel, compus dintr-o literă care corespunde unei secţiuni (19 secţiuni, codificate cu litere de la A la U);
– un al doilea nivel, compus dintr-o literă care corespunde unei grupe (2-5 grupe codificate cu litere de la A la E);
– un al treilea nivel, compus din trei cifre care corespund subdiviziunilor.
Fiecare cifră realizează o identificare mai amănunţită a bunurilor, ultima cifră servind la verificarea cifrelor precedente.
Această modalitate de sistematizare a produselor şi serviciilor, uniformă pe plan european, alături de publicarea pe sistemul de achiziţii publice electronice (SEAP), facilitează contractarea în condiţiile unei transparenţe ridicate (sursa Regulamentul CE 213/2008).
O variantă de marcare, identificare şi codificare utilizată frecvent în comerţul european, mai ales în condiţiile folosirii caselor de marcat cu citire optică este reprezentată de utilizarea codului cu bare Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN). Dimensiunile etichetelor cu bare, simbolurile şi culorile folosite sunt reglementate pe plan internaţional prin norme ISO. Fiecare produs are un cod propriu. Acesta este citit automat cu un scanner care completează configuraţia caselor de marcat sau a echipamentului de calcul electronic. Structural, EAN este bazat pe un cod cu 13 caractere, cu următoarea specificaţie: primele trei cifre (port drapelul codului) identifică ţara de origine, următoarele nouă cifre identifica produsul, respectiv patru identifică furnizorul (CNP) şi cinci cifre produsul (CIP), ultima cifră fiind o cifră de control. Transpunerea grafică a sistemului de codificare EAN este realizată prin intermediul codului cu bare. Codul de bare asigură simbolizarea caracterelor numerice prin alternarea unor bare de culoare neagră cu spaţii albe, combinaţiile de asemenea bare alb-negru reprezentând cifrele codului. Fiecare cifră a codului se compune din două linii albe şi două negre de grosime variabilă. La rândul lor, liniile pot să reprezinte una sau mai multe unităţi sau module, fiecare cifră compunându-se în total din 7 unităţi grafice. Cifrele codului sunt reprezentate în clar sub simbol.
Coordonarea aplicării acestui sistem la nivel european este asigurată de “Asociaţia europeană a codificării articolelor”cu sediul la Bruxelles, asociaţie care, fără să aibă funcţie executivă, urmăreşte respectarea unor principii de bază în vederea asigurării compatibilizării sistemelor naţionale de codificare. În ţara noastră s-a fondat în anul 1993 Asociatia Naţionala pentru Numerotarea Internaţionala a Articolelor, EAN România, care a devenit membră a organizaţiei europene în anul 1994. Drept obiective declarate ale EAN România trebuie amintite promovarea sistemului în cadrul agenţilor economici şi aplicarea unor tehnici moderne de distribuţie şi gestiune a proceselor comerciale (sursa Statutul EAN România).
Pentru a permite codificarea produselor care apar pe piaţă sub marca de comerţ, s-a realizat o codificare a distribuitorilor pe ţări, codul de patru cifre pentru identificarea furnizorului fiind înlocuit cu codul distribuitorului. Teoretic, pot fi cuprinse în clasificarea EAN aproximativ 10 miliarde de produse (în condiţiile în care furnizorii se codifică cu patru cifre, de la 0001-9999, iar produsele fiecaruiă cu încă cinci cifre, corespunzător aceluiaşi interval).
În cadrul UE, se foloseşte şi o variantă restrânsă a EAN 13, numită EAN 8, în care identificarea produsului se realizează prin patru cifre, astfel încât codul complet va avea 8 caractere numerice. Această versiune se utilizează în situaţiile în care nu există suficient spaţiu pe ambalaj pentru imprimarea codului.
Sistemul EAN a fost preluat de un număr mare de ţări, perfecţionându-se continuu, în condiţiile modernizării rapide a echipamentelor electronice (hardware) şi mai ales a progreselor realizate în domeniul software-ului.
Utilizarea sistemului EAN asigură o serie de facilităţi: producătorii se pot informa operativ în legătura cu modificările care apar în desfacerea produselor, ceea ce le asigură posibilitatea adaptării rapide la cerinţele pieţei; comercianţilor au posibilitatea gestionării eficiente a stocurilor pentru fiecare produs, care poate fi, astel reînnoit operativ; pentru clienţi se reduc formalităţile de vânzare- cumpărare, prin citirea automată a codurilor ce sunt trecute în mod clar pe bon cu denumirea exactă şi preţul individual.
Principalele aplicaţii ale codificării cu bare:
- numerotarea, codificarea şi identificarea automată şi rapidă a produselor;
- gestionarea şi urmărirea automată a stocurilor;
- identificarea partenerilor de afaceri în comunicaţia comercială, electronică;
- înregistrarea automată la casele de marcat din magazine.
Avantajele utilizării sistemului codificării cu bare:
1) pentru producător:
- urmărirea şi controlul producţiei în punctele de lucru şi pe flux;
- constituie suport de informaţie, permiţând managementul intrărilor, ieşirilor şi a stocurilor de mărfuri în magazii şi depozite;
- inventarierea stocurilor, mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
- controlul accesului şi înregistrarea prezenţei personalului.
2) pentru comerciant:
- gestionarea mai eficientă a stocurilor;
- înregistrarea mai rapidă şi mai precisă a produselor;
- stabilirea locurilor de amplasare a unităţilor logistice şi controlul fluxurilor de mărfuri;
- cunoaşterea zilnică a cifrei de afaceri;
- obţinerea de beneficii prin creşterea productivităţii la punctele de vânzare;
- nu mai este necesară marcarea preţurilor pe fiecare articole iar schimbarea acestuia nu obligă distribuitorii la o rectificare;
- eliminarea bonurilor şi a erorilor de înregistrare;
- reducerea timpului alocat operaţiilor contabile.
3) pentru consumator:
- dispariţia erorilor de preţ ce pot apare la casele de marcare;
- reducere timpului petrecut la casele de marcare;
- emiterea unei facturi în detaliu, în care sunt trecute denumirea şi preţul fiecărui articol achiziţionat.
