Un rol important pe linia dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre state revine negocierii de tratate, acorduri şi a altor convenţii economice.
Tratatele comerciale sunt convenţii internaţionale care reglementează schimburile de mărfuri dintre două sau mai multe state, precum şi toate problemele care derivă din acestea. Împreună cu problemele comerciale propriu-zise se reglementează şi probleme privind transportul internaţional al mărfurilor pe calea maritimă şi fluvială, iar convenţiile respective poartă denumirea de tratate de comerţ şi navigaţie.
Pe baza acestor tratate, dar şi în absenţa lor, statele negociază acorduri comerciale şi de plăţi pe termene diferite, precum şi alte acorduri economice.
Tratatele de comerţ şi navigaţie şi, în absenţa lor, acordurile comerciale şi de plăţi cuprind o serie de clauze esenţiale care stau la baza relaţiilor economice dintre state, cum sunt:
- a) clauza naţiunii celei mai favorizate;
- b) clauza regimului naţional (a tratamentului naţional).
- a) Clauza naţiunii celei mai favorizate este acea prevedere înscrisă în tratatele de comerţ şi navigaţie (sau în acordurile comerciale şi de plăţi) potrivit căreia părţile semnatare se obligă să-şi acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat sau le vor acorda în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor comerciale.
Această clauză face referire la avantajele pe care statele semnatare se obligă să şi le acorde reciproc în domeniile perceperii taxelor vamale la import, export şi tranzit, eliberării licenţelor de import-export, tranzitului de mărfuri, navigaţiei maritime şi fluviale, precum şi situaţiei juridice a agenţiilor şi reprezentanţelor comerciale şi a persoanelor juridice ale unei ţări care exercită fapte de comerţ pe teritoriul celeilalte ţări.
În practica relaţiilor economice internaţionale, clauza naţiunii celei mai favorizate poate fi înscrisă sub două forme, şi anume:
– necondiţionată (principiul egalităţii de tratament);
– condiţionată (principiul compensaţiei).
Forma necondiţionată a clauzei presupune obligaţia asumată de părţile contractante de a-şi acorda reciproc, în mod automat şi fără alte compensaţii, toate privilegiile şi avantajele acordate sau care vor fi acordate în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor comerciale.
Forma condiţionată presupune obligaţia părţilor contractante de a extinde automat şi gratuit asupra celuilalt stat semnatar al tratatului numai acele avantaje şi privilegii pe care le-a acordat sau le va acorda în viitor unei ţări terţe, fără nici un fel de compensaţie din partea acesteia. În caz contrar, cealaltă parte contractantă poate obţine avantajele şi privilegiile respective numai în schimbul unor compensaţii corespunzătoare. Cu alte cuvinte, pentru extinderea asupra unui stat semnatar a privilegiilor şi avantajelor pe care celălalt stat semnatar le-a acordat sau le va acorda unei ţări terţe, în schimbul unor compensaţii echivalente, statul semnatar respectiv trebuie să acorde, la rândul său, privilegii şi avantaje corespunzătoare în schimbul celor pe care le primeşte din partea celuilalt stat semnatar.
- b) Clauza regimului naţional este acea prevedere înscrisă în tratatele economice prin care părţile se obligă să acorde persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar, care exercită fapte de comerţ sau alte activităţi economice pe teritoriul celuilalt stat semnatar, aceleaşi drepturi şi obligaţii în materie economică, ca şi naţionalilor.
Acestea se referă la regimul fiscal, la condiţiile de folosire a mijloacelor de transport, a depozitelor, a instalaţiilor portuare etc.
În literatura de specialitate occidentală această clauză mai este denumită şi principiul posibilităţilor egale de tratament.
