Accentuarea interdependenţei dintre economiile naţionale, înmulţirea greutăţilor cu care se confruntă economia mondială, adâncirea decalajelor dintre ţări ridică noi probleme în domeniul comerţului internaţional.
La etapa actuală specialiştii în comerţul internaţional nu mai acceptă în unanimitate explicaţiile generalizatoare bazate numai pe avantajul absolut a lui A.Smith, numai pe avantajul relativ a lui D.Ricardo, numai în înzestrarea cu factori naturali de producţie – modelul H-O-S – ci caută explicaţii mai convingătoare pentru problemele tot mai complexe care decurg din amplificarea comerţului internaţional.
O anumită încercare de sinteză între opinii diferite au efectuat-o economiştii francezi B.Lassudin-Ducane şi J.L.Mucchieli (1987, 1991). Ei pleacă de la ideea că ia baza comerţului internaţional stau numeroase cauze. Dacă bunurile care se schimbă pe piaţa mondială ar fi identice, atunci comerţul internaţional nu ar avea rost. în opinia acestora, la baza comerţului internaţional stă „cererea de diferenţă”, fie că este vorba de schimbul de produse de bază (materii prime) pe produse prelucrate (manufacturate), fie că este vorba de schimbul intraramuri, respectiv de produse similare (industriale), dar nu identice (sortimente diferite). în acest ultim caz, ei vorbesc despre diferenţiere verticală (de exemplu, poşete din piele natiirală şi poşete din piele sintetică) şi de diferenţiere orizontală (poşete din piele naturală, dar de culori diferite).
Luând în considerare cele mai recente concepţii despre comerţul internaţional economistul francez Alaino Samuelson ajunge, recent (1991) la concluzia că diferenţele şi asemănările sunt doi factori fundamentali ai expansiunii comerţului internaţional. Ei se combină în grade diferite după produsele şi economiile luate în considerare. Diferenţele de costuri comparative şi în dotarea cu factori de producţie rămân repere fundamentale pentru schimburile dintre ţări cu un nivel de dezvoltare inegal şi pentru produsele primare. Dar comerţul contemporan este tot mai puţin ricardian în măsura în care el este guvernat de gradul de disponibilitate şi de cererea de diferenţă, adică
de factorii care se raportează numai 7n mod secundar ]a costuri şi în principal la elemente calitative. Comerţul nu mai este, de asemenea, decât foarte parţial neoclasic, adică un comerţ de concurenţă pură, în măsura în care el este dominat de politicile statelor şi de strategiile firmelor transnaţionale.
Cele mai importante schimbări care se impun în prezent şi în viitorul previzibil în teoria comerţului internaţional şi în politicile economice comerciale sunt legate de trei componente majore ale lumii contemporane, şi anume:
- integrarea economică zonală şi regională;
- expansiunea spectaculoasă a companiilor trans- şi multinaţionale;
- agravarea decalajelor economice şi a subdezvoltării, pe fondul creşterii rapide a populaţiei globului pământesc şi continuării poluării lui.
Reconstrucţia teoriei despre comerţul internaţional este necesară, în principal, datorită schimbărilor structurale intervenite în economia mondială, dar şi datorită restricţiilor care decurg din caracterul limitat al resurselor şi a presiunilor social-politice care au loc în scopul apărării drepturilor omului. Toate acestea condiţionează instaurarea unei noi ordini internaţionale, compatibilă cu dezvoltarea tuturor popoarelor lumii şi supravieţuirea umanităţii.
în acest context nou, nu mai pot fi abordate şi rezolvate în mod corespunzător problemele comerţului internaţional, dacă ele sunt rupte de celelalte laturi ale economiei şi societăţii.
