O definiţie pe care o putem atribui conceptului de resursă de muncă este aceea că aceasta reprezintă resursa ce cuprinde totalul persoanelor ce sunt capabile atât din punct de vedere fizic cât şi intelectual să desfăşoare o anumită activitate utilă, sau un set de activităţi utile. În vederea determinării volumului resurselor de muncă, sunt luaţi în calcul următorii indicatori: [1]
- populaţia aptă de muncă aflată în limitele vârstei;
- populaţia aflată în limitele de vârstă, dar care nu poate lucra;
- populaţia aptă aflată în afara limitelor de vârstă şi care lucrează.
După cum este şi evident, cea mai importantă categorie în stabilirea resurselor de muncă este populaţia aptă de muncă aflată în limitele vârstei. Aşadar:[2]
- populaţia aptă de muncă aflată în limitele vârstei această categorie cuprinde persoanele a căror vârstă este curpinsă în intervalele de minim şi maxim legal în care o persoană poate desfăşura activitări productive. Aceste limite de minim şi maxim sunt prevăzute de legislaţie, şi diferă de la ţară la ţară, în funcţie de situaţia şi nivelul dezvoltării economice. Astfel într-o ţară dezvoltată din punct de vedere economic şi unde învăţământul obligatoriu se desfăşoară pe o perioadă mai mare, atunci vârsta de intrare pe piaţa muncii va fi mai înaintată, şi desigur şi cea de ieşire va fi de asemenea înaintată, iar intr-o ţară unde vom regăsi o situaţie economică precară, ambele termene pot fi mai scăzute, deoarece cetăţenii acestor ţări încep să muncească de la vârste mai fragede şi au o speranţe de viaţă mai redusă. În România, cifrele ultimului deceniu plasează limitele de vârste apte pentru muncă între 16 şi 64 de ani.
- populaţia aflată în limitele de vârstă, dar care nu poate lucra. Această categorie include persoanele cere nu pot presta activităţi productive din cauza unor probleme de sănătate sau invaliditate. Informaţiile privind aceştia se regăsesc în baza de date a unor instituţii specializate pe protecţie socială sau sănătate.
- populaţia în afara limitelor vârstei apte de muncă dar care lucrează – după cum se înţelege, sunt acele persoane care deşi au depăşit limita de vârstă, ei încă mai activează.
Institutul Naţional de Statistică ne arată următoarele schimbări privind evoluţia limitelor de vârstă după cum urmează:[3]
- între anii 1990-2000: 16-54 de ani pentru femei respectiv 16-59 de ani pentru bărbaţi;
- între anii 2001-2009: 16-57 de ani pentru femei respectiv 16-62 de ani pentru bărbaţi;
- în anul 2010, vârsta de ieşire din activitatea muncii a fost ajustată cu un an la ambele sexe;
- în anul 2012, şi ultima modificare, vârsta de ieşire din activitatea muncii a fost ajustată cu încă un an faţă de anul 2010, obţinând în final 16-59 de ani pentru femei şi 16-64 de ani pentru bărbaţi.
De asemenea, acelaşi institut ne indică faptul că în anul 2013, totalul resurselor de muncă din ţară atingea valoarea de 13997,9 mii persoane, din care 7223,1 mii persoane de sex masculin, respectiv 6774,8 mii pentru persoanele de sex feminin. Aşadar, în anul 2013 România dispunea de 13,99 milioane persoane pregătite să presteze activităţi utile şi productive. Din acest total, Institutul Naţional de Statistică ne indică o populaţia ocupată ce atingea cifra de 8549 mii persoane, adică o rată a ocupării de aproximativ 60,1 %.
[1]Idem, pag.36
[2] Idem, pag.37
[3] Sursa: statistici.insse.ro
