Totalitatea băncilor care funcţionează într-o economie formează sistemul bancar, în structura căruia se disting banca centrală, băncile comerciale sau de depozit, societăţile financiare (care activează în domeniul leasing-ului, factoring-ului, creditarea mărfurilor cu plata în rate, acordarea de garanţii imobiliare pentru creditarea locuinţelor, etc.), băncile şi instituţiile de credit specializate (care se ocupă cu creditarea unor ramuri economice, credit imobiliar, creditarea colectivităţilor locale etc.).[1]
Sistemul bancar se prezintă ca un ansamblu de entităţi organizatorice, institutionalizate şi autonome, autorizate să efectueze operaţiuni bancare pe un anumit teritoriu. Aceste entităţi au scop lucrativ, urmăresc profituri, sunt specializate în a furniza utilităţi societăţii, folosind tehnici, proceduri şi instrumente specifice domeniului.
În literatura de specialitate s-a arătat că sistemul bancar românesc este format din Banca Naţională a României ca bancă centrară şi de emisiune (singura instituţie bancară abilitată să emită şi să pună în circulaţie sau să retragă bancnote sau monedă metalică, să facă operaţiuni cu aur, cu trezoreria statului, să coordoneze politica valutară a ţării şi să stabilească pentru celelalte bănci norme unice de conduită bancară) băncile comerciale şi instituţiile specializate de credit.[2]
[1] Cezar Basno, Nicolae Dardac, “Operaţiuni bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002, pag.13;
[2] Veronel Avram, “Monedă. Credit. Bănci”, Editura Tipo Radical, Drobeta Turnu Severin, 2004, pag.29;
