Prin operaţiunile bancare investiţionale se înţelege activitatea băncii de a plasa (investi) activele sale, mijloace băneşti şi alte rezerve bancare în valori mobiliare, imobil, în capitalul întreprinderilor, colecţii de arte, pietre preţioase şi alte obiecte, valoare de piaţă a cărora este în creştere permanentă şi care asigură băncii venit în formă de dobândă, dividente, venitul de la vânzări şi alte profituri directe şi indirecte.

Prin investiţii bancare se subînţelege învestiţiile mijloacelor băneşti pe un termen cu scopul obţinerii profitului, dar din acest punct de vedere toate operaţiunile bancare active poate fi privite în calitatea de investiţii. Sub operaţiuni bancare de investire se subînţelege acelea, în care banca participă în calitate de “iniţiatorul investiţiilor în mijloace” (în comporaţie cu operaţiuni de creditare, unde iniţiativa de a lua mijloace reesă din partea solicitantului).

În sens restrâns al cuvîntului sub operaţiunile bancare de investiţii se subînţelege investiţii în valorilor mobiliare. Deci, în cazul operaţiunii de investiţii banca este una din totalitatea creditorilor, în timp ce în operaţiunile de creditare, banca de obicei, dar departe nu şi tot timpul, evaluiază în calitate de unicul creditar.

În ce priveşte tipurile investiţiilor bancare, există diferite criterii posibile de clasificare a investiţiilor bancare:

Ø  După obiect:

• în valori mobialire;
• cote de participare;
• metale preţioase şi colecţii de artă;
• imobil şi drepturi de proprietate pe termen lung (de exemplu: drept de arendă);
• alte active pe termen mediu şi lung.
• După termen:
• investiţii pe termen scurt (până la un an), au un caracter speculativ sau sunt îndreptate spre menţinerea lichidităţii,
• investiţii pe termen mediu (până la cinci ani),
• investiţii pe termen lung (peste cinci ani).

După scopul investirii:

• investiţii directe (scopul lor este de a asigura managementului direct şi indirect cu obiectul investiţiei. Dacă investiţiile directe sunt efectuate în formă de plasări în valori mobiliare şi de regulă, ele asigură pachetul de control de acţiuni sau altă formă de control.
• investiţii de portofoliu, investirea în portofoliul de valori mobiliare sau alte active cu scopul de primire a profitului în formă de dividende şi în rezultatul creşterii preţului de piaţă a hîrtiilor de valoare, şi care nu prevăd scopul de management direct a obiectului investiţiei.

După risc:

Uneori investiţiile se deosebesc după nivelul riscului. Prin risc se înţelege posibilitatea ca valoarea absolută sau relativă a profitului de la investiţie să fie mai mică decât cea preconizată. Altfel spus, “riscul” este posibilitatea obţinerii rezultatului nedorit. Cu cât este mai mare şirul de valori absolute şi relative a veniturilor de la investiţii, cu atât riscul este mai mare şi invers. Deci, deosebim:

• investiţii cu riscul redus – sunt investiţii care se consideră că un mijloc sigur de a obţine anumit venit.
• investiţii cu riscul înalt – dinpotrivă, se consideră speculative.

Portofoliul de investiţii reprezintă totalitatea obiectelor investiţionale reale şi financiare (grupuri de active, cum ar fi acţiunile şi obligaţiunile etc.), deţinute de către investitor în scopul realizării activităţii investiţionale în corespundere cu strategia investiţională stabilită.

Cu alte cuvinte, plasamentele în obiectele de investiţii gestionate ca ceva unic sunt privite ca portofoliu investiţional. Tot odată ca ceva unic poate fi evidenţiat şi totalitatea resurselor de mijloace, care formează portofoliul investiţional. Există posibilitatea de a privi comparativ circuitul închis a resurselor bancare privind atragerea şi plasarea resurselor monetare pentru formarea portofoliului dat.

Structura posibilă a portofoliului investiţional bancar şi resursele formate de el, este reprezintată în schema prezentată în figura 1.1.1.

Scopul portofoliului investiţional este de a obţine profituri de la creşterea valorii de piaţă a portofoliului, din creare fluxului mijloacelor băneşti stabile (dividende, dobânzi) în cazul diversificării riscurilor (investiţiile directe, dinpotrivă sunt legate cu concentrarea riscurilor pe unul sau mai multe obiecte)

ACTIV

PASIV

         Portofoliul                                             Resurse atrase pentru

         investiţional                                           formarea portofoliului

Valori mobiliare (acţiuni,obligaţiuni,cambii)	Emiterea valorilor mobiliare
Metale preţioase Imobil şi finanţarea investiţiilor capitale proprii	O parte a depozitelor atrase şi mijloace pe conturi, inclusiv pe termen scurt
Drepturi mobiliare (care au preţul de piaţă şi pot fi plasate pe piaţă)	O parte a resurselor bancare proprii

Figura 1.1.1. Bilanţul contabil al băncii

 

Structura portofoliului de investiţii al băncii este determinată de caracterul politicii investiţionale, care banca o promovează, de mijloacele şi sarcinile investiţionale. Aceasta permite să privim portofoliul de investiţii ca un obiect complex de gestiune, cu ajutorul căruia se elaborează  realizarea strategiei şi tacticii necesare pentru atingerea sarcinilor date.

 În figura, ce urmează sunt reprezentate tipurile portofoliilor de investiţii posibile.

Criterii de clasificare
După sarcinile investiţionale	După sursa de mijloace investiţionale	După tipul politicii investiţionale
Portofoliul de creştere	Portofoliul investiţional în sens larg al cuvîntului	Portofoliul “activ”
Portofoliul de venit	Portofoliul investiţional în sens strîns al cuvîntului	Portofoliul “pasiv”
Portofoliul de risc
Portofoliul echilibrat
Portofoliul specializat

Figura 1.1.2. Criteriile de clasificare a portofoliilor de investiţii

Portofoliul de creştere –         este compus din valorile mobiliare sau alte obiecte investiţionale, valoarea de piaţă a cărora creşte rapid.

Scopul constituirii acestui portofoliu este de a obţine un spor de capital al investitorilor; ca rezultat proprietarilor acestor portofolii, dividende şi alte venituri curente, legate de obiectele investiţionale, poate fi plătite în cantităţi mici sau să nu fie plătite.

Portofoliul de venit – scopul acestui portofoliu este de a obţine profituri curente mari. Raportul plăţilor de rentă, dividendelor, dobânzilor către valoare de piaţă a obiectelor investiţionale, ce formează portofoliul este mai mare decât valoare medie de piaţă, valoarea cărora creşte mult mai lent.

Portofoliul de risc – portofoliul compus din valorile mobiliare, viitorul cărora este greu de determinat; de obicei sunt formate din hârtii de valoare, ce n-au fost încă evaluate pe piaţă. După esenţa sa, portofoliul dat este portofoliu de speculaţie şi scopul lui este de a obţine venituri foarte mari, prin procurarea activelor, când ele sunt subevaluate. În cazul când prognozele nu s-au adeverit, investitorii suportă pierderi.

Portofoliul echilibrat – este compus din obiecte investiţionale valoare de piaţă a cărora este în creştere permanentă, şi parţial din valorile mobiliare cu o dobîndă ridicată precum şi din obiecte cu grad sporit de risc. Scopul constituie majorarea capitalului şi obţinerea veniturilor mari, evident că riscul general în acest portofoliu este echilibrat.

Portofoliul specializat –          potofoliul dat se formează nu pe baza principiului unitar, cum ar fi majorarea capitalului, obţinerea dobânzilor mari, dar pe criterii particulare, cum ar fi apartenenţa la o ramură din economie, la un tip de valori mobiliare.

Tipurile portofoliilor pot fi destinse după felurile obiectelor investiţionale, din care e compus portofoliul:

• portofoliul numai de valorile mobiliare;
• portofoluil mixt: portofoliul de valorile mobiliare; metale şi pietre preţioase şi colecţii de artă; alte feluri de active.

Tipul portofoliului nu este constant, el variază în dependenţă de conjuctura pieţii şi evident de sarcinile urmărite de bancă.

O parte a investiţiilor bancare pot fi efectuate din contul şi la însarcinarea clienţilor săi. În cazul dat banca îşi îndeplineşte funcţia în baza contractului de custodie, contract de comisie, contract de.

Portofoliul activelor, creat din cont propriu a băncii, precum şi din dispoziţia clientului pot fi privite ca portofoliu de investiţie în sensul larg al cuvîntului.

Corespunzător portofoliul activelor, creat numai din sursele proprii a băncii, sunt portofoliul de investiţie în sensul restrâns al cuvîntului.

De obicei, literatura de specialitate examinează două tipuri de portofolii bancare de valori mobiliare: active şi pasive.

La portofoliile pasive se referă portofoliile, care sunt bine diversificate, la formarea cărora băncile urmăresc atingerea scopului încluderii în el a valorile mobiliare subevaluate. Lichiditatea, riscul şi profitabilitatea hârtiilor de valoare corespunde tendinţelor nivelului mediu de piaţă şi este determinat de el.

Portofoliile active se formează “împotriva pieţii” şi componenţa lor se reglează activ. Portofoliile date înclud hârtiile de valoare, cursul cărora diviează brusc (în prezent sau în perspectivă) de la preţurile care sunt determinate de condiţiile pieţii şi care pot fi ameninţate de fluctuaţiile puternice.

Portofoliului investiţional al băncii îndeplineşte anumite funcţii de bază:

1. a) Extinderea, stabilitatea şi diversificarea veniturilor băncii independent de ciclurile de activitate: când veniturile de la imprumuturi se reduc, veniturile de la valorile mobiliare pot fi majorate;
2. b) Întărirea stabilităţii financiare prin compensarea riscului creditar a portofoliului bancar de imprumuturi: valorile mobiliare de calitate înaltă pot fi procurate şi păstrate cu scopul de a echilibra riscul creditelor bancare;
3. c) Asigurarea diversificării geografice: deseori valorile mobiliare sunt în relaţii cu alte regiuni mari, faţă de subiecţii creditării bancare, ceea ce contribuie efectiv la diversificarea veniturilor bancare;
4. d) Menţinerea lichidităţii: valorile mobiliare pot fi vândute pentru obţinerea mijloacelor băneşti sau pot fi folosite de bancă ca gaj în cazul împrumutului de fonduri suplimentare;
5. e) Reducerea sumei impozitate, şi anume prin compensaţiile încasărilor impozitate a împrumuturilor garantate;
6. f) Utilizarea în calitate de gaj pentru garantarea depozitelor a organelor de administrare locală păstrate în bănci;
7. g) Asigurarea băncii împotriva pierderilor, care pot avea loc ca rezultat al schimbării nivelului ratelor dobânzilor;
8. h) Asigurarea flexibilităţii portofoliului de active bancare: valorile mobiliare investiţionale în comporaţie cu cea mai mare parte din credite pot fi rapid procurate ori vândute cu scopul restructurizării activelor bancare conform conjuncturii prezente pe piaţă;
9. i) Înbunătăţirea indicătorilor financiari a bilanţului bancar datorită calităţilor înalte a valorilor mobiliare păstrate în bancă;
10. j) Asigurarea prezenţei băncilor pe pieţele mai dinamice, în primul rând piaţa de capital, menţinerea locului pe piaţă;
11. k) Diversificarea serviciilor acordate; lărgirea resurselor de bază a clienţilor şi băncilor; prin crearea instituţiilor financiare afiliate;
12. l) Creşterea influienţei asupra clientului prin controlul valorilor mobiliare;
13. m) Valorile mobiliare, în comparaţie cu alte instrumente financiare, în mare măsură sunt mai adaptive în condiţiile economiei de piaţă, datorită caracteristicilor ca: standarte, serii, valorile mobiliare pot să circule intens pe pieţile financiare, ceea ce le fac mai atractive decât instrumentele financiare tradiţionale ale băncilor comerciale ca imprumuturile şi depozitele.

Deci, valorile mobiliare reprezintă pentru bancă un instrument eficient pentru atragerea resurselor suplimentare. O atracţie mai mare în utilizarea hârtiilor de valoare, în compăraţie cu depozitele la vedere, se explică prin următoarele:

1. În cazul apariţiei la cumpărător a necesităţii de mijloace băneşti, valorile mobiliare pot fi realizate imediat pe piaţă financiară. şi nu este necesar de a aviza banca ca în cazul retragerii depozitului înainte de termen, pierzând procente, care sunt calculate conform contractului. Deci, în aşa fel valorile mobiliare permit băncii de a atrage resurse suplimentare.
2. Lansând valorile mobiliare, bancă este garantată, că resursele atrase în felul dat, nu vor fi retrase înainte de termen, şi deci poate mai bine planifica operaţiuni cu active, precum şi poate efectua creditare pe termen lung.
3. Valorile mobiliare pot fi folosite de bănci cu scopul creşterii bazei de capital, această să referă nu numai la emisiunea acţiunilor, dar şi emiterea diferitor tipuri de valori mobiliare.

Operaţiunile investiţionale sunt desfăşurate în cadrul băncii într-o anumită consecutivitate de acţiuni, numită proces investiţional. Procesul investiţional presupune luarea deciziei de către investitor cu privire la valorile mobiliare, în care vor fi investiţi banii săi, volumele şi termenele de investire. Această procedură prevede cinci etape:

1. Condiţiile preliminare de investiţie

Înainte de a investi banii, instituţia financiară, trebuie să fie convinsă că este asigurată activitatea normală a instituţiei date. Mijloacele băneşti nu sunt investite pentru asigurarea necesităţilor curente, scopul investiţiilor este de a utiliza mijloace băneşti pentru asigurarea necesităţilor pe viitor. Înaintea determinării scopurilor investiţionale concrete, investitorul este obligat să stabilească rezultatele care doreşte să le obţină. După ce investitorul a executat condiţiile preliminre şi a determinat exact sarcinile financiare, el trebuie să stabilească scopurile investiţionale.

 Scopurile investiţionale – sunt sarcinile financiare, pe care investitorul încearcă să le rezolve, investind banii în oricare instrument financiar existent. Scopurile investiţionale nu trebuie să corespundă numai cu sarcinile financiare generale, dar trebuie să fie executabile.

După ce au fost determinate scopurile, se elaborează planul investiţional. Planul investiţional este documentul scris care determină scopurile investiţionale, termenii investiţiilor, mărimea riscului acceptat. Planul investiţional determină strategia generală, care va fi utilizată pentru atingerea fiecărui scop. De obicei cu cât e mai important scopul financiar, cu atât este mai mic riscul acceptat.

1. Formularea scopurilor investiţionale şi alegerea politicii investiţionale

Este important ca la alegerea investiţiei pe lângă scopurile investiţiilor, să se determine volumul investiţiei, precum şi luat în consideraţie statutul investitorului ca contribuabil.

III.Analiza instrumentelor financiare

Înaintea alegerii instrumentului financiar, este necesar de al analiza  din punct de vedere a scopului investiţiei.

Analiza constă în metodologia determinării preţului propus pentru instrumentul financiar, precum şi analiza presupune determinarea rentabilităţii, riscului şi preţului.

Există diferite modalităţi de analiză a valorile mobiliare. Dar majoritatea metodelor se reduc următoarele direcţii de bază:

• Analiză tehnică include studierea conjuncturii cursului de piaţă al valorilor mobiliare, în vederea efectuării previziunilor dinamice a cursurilor anumitei firme. De la început se efectuiază analiza cursului perioadei trecute cu scopul descoperirii tendinţelor analogice a cursului. Apoi se analizează cursul hârtiei de valoare pe ultima perioadă, se află tendinţa curentă, care a fost descoperită anterior. Această comparare a tendinţelor existente cu cele trecute, se efectuează, numai reieşind din presupunirile că tendurile preţurilor se repetă periodic. Aşa dar, stabilind tendinţele curente, analistul speră să facă prognoza exactă a viitoarei dinamici a cursului hârtiei de valoare (deci mişcarea de la trecut la viitor).
• Analiza fundamentală se bazează pe ceea, că preţul “real” a oricărui activ financiar este egal cu valorile tuturor fluxurilor băneşti, pe care proprietarul activului presupune de a le obţine în viitor (deci, mişcarea de la viitor la prezent).

De aici reiese, că analistul-fundamentalist tinde să stabilească timpul încasării şi volumul acestor fluxuri băneşti, şi apoi să calcule preţul, utilizând respectiva rată  a scontului.

Deci, analistul trebuie să evalueze nu numai rata scontului, dar şi să prognozeze valoarea dividendului, care va fi plătită. De asemenea, este necesar de a da apreciere ratei de scont.

După ce a fost determinată valoarea hârtiilor de valoare ale anumitei firme pentru a determina dacă a fost stabilit preţul corect la valorile mobiliare date ea se compară cu cursul lor curent de piaţă.

Valorile mobiliare, valoarea internă a cărora este mai mică decât cursul curent de piaţă este supraevaluată, dar hârtiile de valoare cursul de piaţă a cărora e mai mic decât valoarea internă este subevaluată.

Analiştii fundamentalişti consideră că cazurile stabilirii valorii greşite a valorilor mobiliare sunt îndreptate de către piaţă: cursurile valorilor mobiliare subevaluate cresc mai răpid, supraevaluate – mai încet, decît valorile medii a cursurilor de piaţă.

Adepţii teoriei “mişcării întâmplătoare” considră, că preţurile curente a activelor financiare, reflectă cu simpleţe informaţiea relevantă, precum şi despre viitorul valorilor mobiliare. Ei reies din ipoteza, că preţul curent întotdeauna înclude toată informaţia, pe care nu este necesar de căutat suplimentar.

Astfel, toate aşteptările viitoare sunt reflectate în preţul curent. Deoarece informaţia nouă cu acelaşi nivel de probabilitate poate fi “bună” sau “rea”, nu este posibil cu precizie mică sau mare de a prevedea schimbarea preţului în viitor, deci valoarea internă, în aşa fel cum şi preţul activului financiar concret se schimbă haotic şi nu depinde de dinamică anterioară. Deci, orice informaţie cu caracter statistic sau de previziune nu poate duce la obţinerea aprecierii argumentate.

1. Alegerea variantei concrete de investiţie

Alegerea variantei de investiţie e foarte important, deoarece anume în momentul dat este determinat cursul viitor de activitate a investitorului şi de aceasta în cea mai mare parte depinde succesul în atingerea scopului planificat. Varianta optimă poate fi nu numai decât cea care asigură venit maxim, rolul esenţial poate să aibă şi alţi parametri, aşa ca: riscul şi condiţiile impozitării.

Pentru gestionarea investiţiilor cu succes, este important de a alege atent valorile mobiliare, pentru ca ele să corespundă cu scopurile determinate şi să caracterizeze nivelurile acceptabile a venitului, riscului şi preţului.

1. Constituirea portofoliului investiţional

Etapă de constituire a portofoliului de hârtii de valoare presupune determinarea activelor concrete pentru investire a mijloacelor.

1. Revizuirea portofoliului

Altă etapă a procesului invstiţional constituie revizuirea portofoliului. Revizuirea portofoliului este legată cu repetarea periodică a etapelor precedente. Aşa dar după o periodă de timp scopurile investiţionale pot să se modifice, drept urmare portofoliu curent va înceta să fie optim. Este posibil că investitorul va fi nevoit să constituie un portofoliu nou, vânzând o parte a valorile mobiliare şi procurând altele noi. Altă cauză, a revizuirii portofoliului poate schimbarea în timp al cursului valorilor mobiliare. În legătură cu aceasta unele valori mobiliare, iniţial find neatractive pentru investitori, pot să devină obiectul investţiei şi invers. Atunci investitorul ar dori să procure primele, concomitent vânzând ultimile din portofoliul său. Decizia revizuirii portofoliului depinde şi de  volumul cheltuielilor tranzacţionale şi creşterea venitului aşteptat a portofoliului revizuit.

• Evaluarea eficienţei portofoliului de investiţie

Ultima etapă a procesului investiţional constă în evaluarea eficienţei portofoliului de investiţii şi înclude evaluarea periodică a profitului obţinut precum şi a indicătorilor riscului. În acest caz este necesar de a utiliza indicătorii profitului şi riscului acceptabil, căt şi standarte corespunzătoare de compărare.