Conceptul si evolutia globalizarii

Mondializare, globalizare, regionalizare sunt termeni ce constitue o realitate a lumii contemporane. În opinia specialiştilor, conceptele enumerate, beneficiază de abordări diferite. Dacă uneori globalizarea şi mondializarea sunt termeni abordaţi ca sinonimi, alteori analiştii consideră globalizarea o etapă în atingerea mondializării.

Problemes Economiques, 2002.

 

Analiştii francezi sunt adepţii conceptului de mondializare iar cei anglo-americani preferă conceptul de globalizare pentru a caracteriza acelaşi fenomen. Analiştii francezi definesc mondializarea prin ⁶ expansiunea şi accelerarea fluxurilor de mărfuri, informaţii, servicii, valori, ca şi prin deplasarea rapidă a maselor (turism, emigrare a forţei de muncă, definitivă sau temporală). Publicaţia franceză „Problemes Economiques”, un nume de referinţă în domeniul economic, defineşte mondializarea ca fiind un proces ce presupune trei etape: internaţionalizare, transnaţionalizare şi globalizare. Analiştii economici români folosesc în terminologia de specialitate ambele concepte.

Analiştii anglo-americani definesc globalizarea prin componentele sale: economie globală, politică globală, societate civilă globală. Economistul englez J. Habernas⁷ consideră economia globală ca având următoarele caracteristici:

• generează dezvoltarea şi  modificarea  structurii fluxurilor comerciale;
• asigură integrarea economiei naţionale în economia mondială;
• asigură creşterea valorii investiţiilor pe termen lung şi intensificarea fluxurilor de capital;
• redefineşte criteriile de competitivitate.

 

Analistul economic R. Boyer, consideră că prin fenomenul globalizării, economiile naţionale sunt descompuse şi apoi rearticulate într-un sistem de tranzacţii şi procese, care operează direct la nivel internaţional.

Fenomenul ar presupune extinderea unor realităţi la scară mondială şi intensificarea unei mai largi game de interdependenţe mondiale.

Globalizarea economică reprezintă în esenţă, procesul prin care pieţele bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară, financiară şi a muncii se extind dincolo de graniţele unei ţări constituindu-se astfel un sistem economic mondial unic şi coerent.

J. Habernas „Beyond the Nation State”, Editura Routleg London, 2000.

 

Analizată îndelung, globalizarea a devenit un fenomen obiectiv, fără precedent în istorie, prin amploarea şi evoluţia sa. Criticată şi apreciată în acelaşi timp ea îşi urmează evoluţia.

Deşi, are aspecte negative, sunt însă şi aspecte importante care asigură echilibrul şi bunăstarea. Globalizarea a apărut şi s-a dezvoltat ca urmare a adâncirii fără precedent a concurenţei la toate nivelurile: agenţi economici, state, regiuni.

Liberalizarea comerţului internaţional a stat la baza dezvoltării economice a statelor şi a creşterii nivelului de trai. În opinia lui E. Stiglitz⁸, cei care critică globalizarea critică adesea beneficiile ei. Prin accesul nelimitat la cunoaştere, ţările în dezvoltare au ieşit din conul de izolare în care au stat secole.

Liberalizarea pieţelor în ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă a afectat activitatea economică internă, a adus beneficii consumatorilor săraci, prin sporirea accesului la bunuri mai ieftine şi în cantitate mai mare. Susţinătorii globalizării privesc această realitate ca pe un progres. Pentru şceptici însă, adâncirea decalajelor dintre săraci şi bogaţi constituie un „atac la democraţie şi bunăstare”. Criticii acuză statele dezvoltate de ipocrizie deoarece au obligat statele sărace să adopte o politică de deschidere economică, prin eliminarea barierelor comerciale, fără ca ei să procedeze la fel.

Joseph E. Stiglitz „Globalizarea speranţe şi deziluzii”, 2004.

 

Unii analişti consideră că atunci când se stabilesc priorităţile globalizării, ţările sărace sunt întotdeauna cele care au de pierdut, sau înregistreză un beneficiu redus, în termeni de creştere economică. Sunt cunoscute mişcările mondiale antiglobalizare şi antiregionalizare, care strâng mase impresionante de protestatari. Fostul secretar general al ONU, Butros Butros-Ghali, amintea că „trăim în mijlocul unei evoluţii mondiale…Planeta noastră se află sub presiunea a două forţe uriaşe opuse: globalizarea şi dezagregarea”. O îngrijorare majoră apare datorită creşterii populaţiei globului, în timp ce resursele, în mare parte neregenerabile şi limitate, se apropie de punctul critic. În acest context şansa unică de rezolvare a problemelor este globalizarea. Universul este cuprins de o adevărată revoluţie, transformarea prezentului, nu menajază pe nimeni. Pentru majoritatea naţiunilor, globalizarea este un proces impus cu forţa, căruia nu i se pot sustrage.

Principiile acestui proces sunt stabilite de marile puteri economice. Pentru Statele Unite, globalizarea este un proces pus în mişcare şi susţinut de elita politică şi economică. Prin forţa lor economică, au devenit un factor de ordine în haosul interdependenţei globale. În contextul globalizării, Statele Unite dau tonul pe piaţa financiară şi în comerţul internaţional, deţind toate mijloacele prin care pot să-şi exercite atributele de superputere mondială.

În opinia economiştilor contemporani, lumea ar trebui să fie un sistem organizat, guvernat global, în care să se stimuleze competiţia economică între principalii poli ai puterii – SUA, UE şi Japonia. Marile puteri au un cuvânt important în stabilirea strategiilor de dezvoltare a lumii, nemulţumirile celor săraci făcându-se tot mai simţite, aşa încât marginalizarea lor poate genera conflicte.

Mişcările antiglobalizare sunt o replică la atitudinea organizaţiilor internaţionale, care dezavantajază economia ţărilor în dezvoltare şi favorizează marile puteri.

Ameninţările terorismului internaţional din ultimii ani, atrag atenţia asupra fisurilor existente în elaborarea acestor politici care generează mari pierderi. O soluţie la problemele globale, nu poate fi găsită decât prin acţiuni comune şi echilibrate.

Globalizarea nu are ca scop depersonalizarea individului sau degradarea culturii locale, susţin unii analişti în timp ce alţii consideră că fenomenul are deficienţe la nivel local.

Globalizarea este aşadar un sistem extrem de controversat. Economia mondială înregistreză în ultimii ani evoluţii fără precedent. Chiar şi ciclitatea proceselor economice s-a modificat, aşa încât revenirea din starea de criză nu se mai manifestă pe perioade mari de timp, însă eforturile economice şi cele pentru găsirea soluţiilor optime sunt uriaşe. Specialiştii susţin că orice creştere economică, nu trebuie să se realizeze necontrolat, deoarece poate presupune consumuri imense de resurse naturale, umane, financiare, informaţionale, parte din ele fiind neregenerabile şi epuizabile, putând conduce la catastrofe naturale. Ideal ar fi ca dezvoltarea economică să aibă la bază o cercetare ştiinţifică axată pe eficientizarea utilizării resurselor. Cercetarea implică costuri ridicate, inaccesibile în cazul ţărilor în dezvoltare. Aşadar, în timp ce unele state înregistrează o dinamică pronunţată în termeni de creştere economică, altele se află la niveluri de subzistenţă.

Unii autori susţin că învingătorii iau totul, în sensul că marile puteri vor înregistra creşteri fără precedent în timp ce restul statelor vor îndura tot mai greu povara sărăciei.

Optimiştii susţin că globalizarea prin natura sa va îmbunătăţii situaţia economică şi socială a fiecărui stat în parte, însă în proporţii diferite, în schimb, pesimiştii, consideră că prăpastia dintre bogaţi şi săraci se va adâncii tot mai mult, fără şanse de redresare.

Procesul în ansamblu, trebuie derulat cu prudenţă pentru a se limita impactul negativ.

Astfel o parte redusă de subiecţi definesc majoritar un fenomen, în timp ce diferenţa se constituie în parte nesemnificativă: 1/5 din populaţia activă este suficientă pentru a acoperii cererea mondială pentru produse şi servicii. Aceştia vor participa activ la câşig şi la consum, restul vor alcătui categoria dezavantajată care întâmpină dificultăţi materiale uriaşe. Explicaţia declinului social dată de economişti se rezumă mereu la globalizare. Organizaţiile umanitare ar trebui să facă mai multe eforturi în acest sens.

9 Hans Peter Nartin şi Herald Shuman „Capcana Globalizării”, Editura Economică, Bucureşti 1999.

 

Interdependenţa economiei globalizate ⁹ este determinată în mod conştient de politica dusă de guverne, care doresc să înlăture barierele transfrontaliere din calea liberei circulaţii şi în nici un caz nu este un fenomen natural.

Integrarea globală este însoţită de ascensiunea „neoliberalismului”. Milton Friedman susţine dereglementarea în locul intervenţionismului.

Noua percepţie asupra lucrurilor s-a concentrat în procesul de globalizare. Globalizarea constă în „caracterul nedefinit, dezorganizat şi autopropulsat al problemelor lumii¹⁰” determinate de lipsa unui sisem decizional coordonat. Manifestările antiglobalizare, un exemplu elocvent al nemulţumirilor generate de acest fenomen, constitue un avertisment al lumii sărace, de pe toate continentele, care doreşte să transmită un mesaj puterilor mondiale pentru cooperare şi sprijin în scopul rezolvării problemelor cu care se confruntă planeta.

Dintr-un capăt în altul al lumii, bunăstarea ca fenomen de masă se află în sânul naţiunilor dezvoltate. Uriaşe pierderi de locuri de muncă se prevăd şi în domeniile care, până nu demult, promiteau colaboratorilor contracte de muncă pe viaţă, indiferent de conjunctura mondială: sectorul bancar, sectorul asigurărilor, telecomunicaţiile, serviciile publice, companiile aeriene.

Teama de viitor şi insecuritatea se răspândesc tot mai mult iar structura socială se destramă. Concurenţa într-o economie globală brutală, crează o piată globală a muncii în care nici un loc de muncă nu mai este sigur. Reducerea locurilor de muncă ar fi urmarea unor schimbări structurale inevitabile.

Zygmunt Brauman „Globalizarea şi efectele sociale”, Editura Antet, Bucureşti 2001.

 

Dezvoltarea tehnologică şi apariţia sistemelor informatice performante vor conduce la creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor economice. Scopul întreprinzătorului fiind acela de a obţine efecte maxime cu eforturi minime.

Beneficiarii economiei fără graniţe, marii magnaţi şi corporaţiile transnaţionale, transpun criza într-un proces legic natural, considerând concurenţa în statul global, o mare dezlănţuită căreia nimeni nu i se poate opune. Aşadar, viitorul omenirii este incert. Marea problemă fiind lipsa preocupărilor de a crea profesii noi.

Rezolvarea problemelor ecologice, asigurarea de asistenţă socială pentru eradicarea sărăciei şi a analfebetismului, dezvoltarea turismului, amenajarea teritorială a unor zone, necesită o importantă forţă de muncă, dar problema o constitue absenţa capitalului. Ajutoarele financiare pentru dezvoltare, acordate de către ţările dezvoltate statelor în dezvoltare, Organizaţii Nonguvernamentale (ONG) şi alte instituţii internaţionale, s-au diminuat, politica actuală concentrându-se doar pe asigurarea asistenţei tehnice în domeniu. De cele mai multe ori fondurile alocate ţărilor în dezvoltare au fost deviate de la destinaţia lor. Izolarea naţiunilor nu reprezintă o soluţie, problemele amintite nu se opresc la graniţa unui stat. Până în prezent nu s-a găsit o soluţie la problemele omenirii care să nu implice regionalizarea şi globalizarea.

Specialiştii susţin că numai printr-o acţiune colectivă se poate menţine echilibrul planetei şi asigura dezvoltarea durabilă a acesteia. Deşi succesele în domeniu sunt importante, nu sunt suficiente.

O realitate de care trebuie să ţină seama toate statele indiferent de nivelul lor de dezvoltare este „gândeşte global şi acţionează local”, acest aforism unanim acceptat, din punct de vedere operaţional are multe deficienţe. Găsirea soluţiilor nu poate fi pusă în sarcina unui stat, trebuie acţionat pe calea cooperării şi consultării internaţionale.