Societatea nu poate exista în absenţa impozitelor, a căror necesitate este, pe de o parte, statuată prin Constituţie şi, pe de altă parte, demonstrată de realitatea istorică. Urmarea firească a instituirii impozitelor este resimţirea presiunii fiscale de către toţi contribuabilii.
Tndiferent de termenii utilizaţi: povară fiscală, presiune fiscală, coeficient fiscal, rata prelevărilor obligatorii etc. (unele încercând chiar să atenueze prin exprimare conotaţiile negative), ideea generală este aceea a obligaţiei faţă de stat şi a diminuării/amputării veniturilor particulare.
Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor obligatorii, în sens larg, este raportul dintre totalul impozitelor şi contribuţiilor sociale efectiv încasate de administraţia publică şi produsul intern brut.
Presiunea fiscală, în sens strict, se referă la raportul dintre mărimea impozitelor încasate şi produsul intern brut.
Semnificaţia ratei presiunii fiscale se remarcă pe două planuri: contabil şi al analizei economice.
Sub aspectul contabil, rata presiunii fiscale nu ţine seama de faptul că prelevările obligatorii finanţează alte prelevări obligatorii. Adică, fluxurile cuantificate la numărător nu sunt consolidate (nu elimină prelevările obligatorii vărsate de administraţiile publice).
Din punct de vedere al analizei economice, rata presiunii fiscale evidenţiază aspectul confiscatoriu al prelevărilor obligatorii, neglijând faptul că acestea sunt reinjectate în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.
Rata presiunii fiscale este un indicator de comensurare a acelei părţi din veniturile provenite din producţie care trece printr-un proces de distribuire obligatorie şi publică, în loc de a fi lăsată la libera dispoziţie a iniţiativei particulare.
