Concurenţa reprezintă libertatea economică în forma ei activă, un mijloc de coordonare şi ghidare a eforturilor oamenilor, o metodă de adaptare a activităţii indivizilor unele altora, fără intervenţia autorităţilor. Ea are nevoie atât de un cadru legal, bine gândit, care să garanteze efectul benefic al competiţiei, cât şi de alte metode de orientare a activităţii economice, acolo unde este imposibil să se creeze condiţiile necesare pentru a face concurenţa eficientă.
Concurenţa presupune îndeplinirea unor condiţii şi anume:
- oferta să fie mai mare sau cel puţin egală cu cererea;
- cumpărătorul să poată alege între mai multe alternative;
- posibilitatea de a pătrunde pe orice piaţă dorită;
- să fie protejată, inclusiv prin lege.
Concurenţa presupune organizarea adecvată a anumitor instituţii: pieţele, banii, canalele de trimitere a informaţiilor, existenţa sistemului juridic potrivit destinat atât menţinerii concurenţei, cât şi să o facă să joace un rol cât mai benefic.
Scopurile concurenţei sunt:
- satisfacerea cererii;
- promovarea inovaţiei;
- alocarea eficientă a resurselor;
- limitarea puterii economice şi politice;
- distribuţia justă a veniturilor. În economia de piaţă, concurenţa îndeplineşte o serie de funcţii:
- facilitează ajustarea autonomă a cererii şi ofertei, în toate domeniile activităţii economice, prin diversificarea calităţii ofertei, specializarea pe clienţi etc.;
- stimularea promovării progresului tehnic şi economic, prin generarea de idei noi şi aplicarea acestora în producţie, posibilitatea obţinerii unui profit diferenţiat în funcţie de performanţe, obţinerea produsului la un cost mai scăzut et.;
– împiedicarea realizării preţului de monopol de către agenţii economici;
- plasarea preţului la nivele reale şi menţinerea lui în limite rezonabile;
- exercitarea unui rol direct asupra psihologiei agenţilor economici prin: alimentarea optimismului, stimularea creativităţii, maximizarea profitului;
- igienizator al producţiei şi circulaţiei prin eliminarea celor slabi şi promovarea celor puternici.
Formele concurentei
Tipurile de concurenţă pot fi identificate după o serie de factori de influenţă:
- numărul şi talia (puterea economică) a participanţilor la schimb (mulţi, puţini sau unul);
- gradul de transparenţă al pieţei (accesul la informaţie);
- complementaritatea şi funcţionalitatea reţelei de pieţe dintr-o ţară, sau pe o piaţă unică;
– gradul de diferenţiere al produselor care satisfac aceeaşi nevoie socială;
- facilităţile de a intra în ramură;
- mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
- nivelul dezvoltării economice;
- conjunctura politică internă şi internaţională;
- cultura economică a populaţiei;
- gradul de diferenţiere al ofertei şi al preferinţelor;
- complementaritatea anumitor bunuri;
- mărimea veniturilor şi mecanismele prin care acestea se obţin.
În funcţie de cele prezentate mai sus, se delimitează genuri de concurenţă cu semnificaţii teoretice şi practice:
- Concurenţa perfectă (pură) – purificată de orice intervenţie cu tentă
monopolistă, presupune existenţa unor raporturi pe piaţă astfel încât, toţi
producătorii sunt capabili să îşi vândă producţia la preţul pieţei, fără a-l putea
determina în mod hotărâtor, iar cumpărătorii, la rândul lor, pot cumpăra tot
ceea ce au nevoie, la acelaşi preţ al pieţei, preţ pe care nu îl pot influenţa după
bunul lor plac. Acest tip de concurenţă se caracterizează prin:
– atomicitatea cererii şi a ofertei – un număr mare de firme identice participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi cumpărători de bunuri şi servicii, fiecare dintre ele având dimensiuni neglijabile în raport cu dimensiunile
pieţei;
- omogenitatea produsului – toate firmele produc acelaşi produs, fără a exista diferenţe de calitate sau de alte caracteristici;
- libertatea intrării în ramură (fluiditatea deplasării)- nu există nici un fel de barieră la intrarea sau ieşirea din ramură a noilor firme;
- transparenţa perfectă a pieţei – toţi agenţii economici de pe piaţă sunt perfect informaţi în legătură cu natura, calitatea, preţul produsului etc.;
- mobilitatea perfectă a forţei de producţie (mai ales muncă şi capital) – forţa de producţie se îndreaptă spre acele utilizări în care se obţine o rentabilitate ridicată.
În realitatea economică nu se întâlneşte (nici măcar în linii generale) o asemenea confruntare între ofertanţi şi cumpărători, acest tip de concurenţă fiind un model ştiinţific care a servit drept model pentru înţelegerea concurenţei reale.
- Concurenţa imperfectă – desemnează acea situaţie de piaţă, în care
vânzătorii (sau cumpărătorii) pot influenţa prin acţiuni unilaterale raportul
cerere /ofertă, precum şi dinamica şi nivelul pre preţurilor. Unele din
condiţiile concurenţei imperfecte sunt:
- există fie puţini vânzători relativi puternici şi mulţi cumpărători mici şi dispersaţi (oligopolul);
- există fie puţini cumpărători şi mulţi cumpărători (oligopsonul);
- produsele sunt diferenţiate real sau doar imaginar;
- există condiţii pentru ca diferiţii agenţi economici să exercite un control efectiv asupra preţurilor;
- apariţia de dificultăţi în ceea ce priveşte intrarea producătorilor în ramuri şi sectoare;
- rivalităţi în relaţia cu publicul.
Concurenţa imperfectă se caracterizează prin:
– gigantism – existenţa unor firme (sau a unui număr redus de firme mari) care ocupă în exclusivitate (sau în mare parte) producţia şi vânzarea unui produs, fapt care face posibilă controlarea sau influenţarea pieţei şi impunerea unor condiţii de vânzare;
– insuficiente informaţii despre preţ;
– prezenţa fenomenului de inerţia în domeniul forţei de producţie. Modalităţile de desfăşurare a concurenţei imperfecte se reduc la politici
specifice promovate de firme, cu ajutorul statului, acordarea de prime vânzătorilor, „promovarea” prin publicitate, diferenţierea produselor şi a mărcilor etc. Statul modern, luând în considerare restricţiile impuse de împrejurările istorice prin care trece fiecare ţară, adoptă legi corespunzătoare, pentru a asigura şi menţine condiţiile normale de desfăşurare a concurenţei. Administraţia publică ia măsuri pentru a prevenii tendinţele monopoliste în economie şi a controla activităţile monopolurilor, oligopolurilor, opligopsonurilor, dacă acestea există.
În funcţie de caracteristicile concurenţei imperfecte, există mai multe forme ale acesteia:
- Concurenţa monopolistă – este o variantă a concurenţei perfecte,
păstrând caracteristicile acesteia, cu excepţia celei referitoare la omogenitatea
produselor. Diferenţierea produsului constă în faptul că, fiecare producător
caută să imprime produsului său anumite particularităţi care pot să îi confere o
anumită superioritate în competiţia cu alte produse. Orice producător care a
reuşit să îşi particularizeze produsul, poate obţine o urcare a preţului acestuia.
Piaţa cu concurenţă monopolistă asigură o bună satisfacere a cererii,
cumpărătorii au posibilitatea să aleagă acele produse care corespund
cerinţelor şi veniturilor de care dispun. Preţul de echilibru al concurenţei
monopoliste este mai ridicat decât cel al concurenţei perfecte şi depăşeşte
costul marginal. - Concurenţa de monopol – se caracterizează prin aceea că, oferta unui
produs este concentrată la un singur producător, care are posibilitatea
controlării pieţei. Monopolul determină nivelul preţurilor, dar cantitatea de
produse vândute este dependentă capacitatea de cumpărare la un moment dat.
În fixarea preţurilor de vânzare şi a cantităţii vândute, monopolul este supus
constrângerii cererii şi a costului. - Concurenţa oligopolistă – păstrează caracterul de atomicitate al
cererii (există numeroşi cumpărători de talie aproximativ egală), dar oferta
unui produs este asigurată de un număr mic de producători. Situaţia de
oligopol nu dă posibilitatea unui producător de a controla preţul, dar aceştia
pot influenţa totuşi piaţa, prin deciziile luate în domeniul producţiei şi al
preţurilor. - Concurenţa monopsonică – cumpărătorul poate exercita individual, o influenţă hotărâtoare asupra preţului produsului, pentru că există un singur cumpărător (monopson) sau un număr restrâns de cumpărători (oligopson).
În practică, aceste forme ale concurenţei nu apar în mod absolut, într-o formă sau alta, ci există o îmbinare a acestora, cu preponderenţă spre concurenţa de tip oligopol. Totodată, modalităţile prin care se duce lupta de concurenţă sunt extrem de diversificate: practicarea de preţuri limită, investiţii masive, limitarea accesului la materiale, la resurse financiare etc.
Concurenţa poate fi:
- directă şi indirectă (ex.: în cazul serviciilor turistice);
- loială şi neloială (dumpingul – vânzarea produselor pa un preţ sub nivelul celui de achiziţie).
Ceea ce rămâne caracteristic pentru piaţă este existenţa concurenţei practicabile, aceasta menţionând condiţiile de rivalitate dintre firmele de talii diferite, cu costuri, orizonturi şi strategii diferite, constituie totuşi (în ciuda imperfecţiunii ei) condiţia prealabilă care asigură funcţionarea sistemului economic.
